10 octombrie – Sf. Mc. Evlampie și Evlampia; Sf. Mc. monahi din Mănăstirea Zografu; Sf. Cuv. Teofil Mărturisitorul; Sf. Mc. Theotecnus; Sf. Cuv. Vassian (Proloagele de la Ohrida)

10 octombrie

• Pomenirea Sfinţilor Mucenic Evlampie şi Evlampiasf_mc_evlampie_si_evlampia

Aceştia au fost fraţi după trup, din Nicomidia. În vremea cumplitelor prigoane împotriva creştinilor de sub Maximian, unii credincioşi s-au ascuns, părăsind Nicomidia. Tînărul Evlampie a fost trimis în cetate ca să cumpere pîine. Acolo el a văzut afişat pe un perete un edict imperial care proclama prigonirea creştinilor. Tînărul a rîs de el, 1-a smuls de pe perete, şi 1-a rupt. El a fost arestat şi adus înaintea judecătorului. Judecătorul 1-a sfătuit pe Evlampie să se lepede de Hristos, iar Evlampie 1-a îndemnat mai mult pe judecător să se lepede el de idolii mincinoşi şi să îl recunoască pe Hristos ca pe Unul Dumnezeu Cel Viu. Judecătorul a poruncit biciuirea îndelungată a lui Evlampie, care i-a prefăcut trupul în izvoare de sînge. El a fost torturat şi după aceasta, bestial. Auzind de chinurile fratelui ei, fecioara Evlampia a venit alergînd înaintea judecătorului, spre a muri pentru Hristos împreună cu fratele ei. Ea a fost biciuită pînă cînd a început să îi curgă sînge mult pe gură şi pe nas. Ei au fost după aceasta aruncaţi în păcură clocotită, iar apoi într-un cuptor de foc, dar cu semnul Sfintei Cruci şi întru Numele lui Hristos, focul nu a putut să le facă nici un rău. În cele din urmă Evlampie a fost decapitat, iar Evlampia a murit mai înainte ca să i se taie capul. Cu ei împreună au mai fost omorîţi încă două sute de creştini care au crezut în Hristos văzînd mucenicia fraţilor Evlampie şi Evlampia, puterea şi minunile dumnezeieşti care s-au lucrat în timpul muceniciei lor. Ei cu toţii s-au încununat cu cununile muceniciei, sălăşluindu-se în locaşurile patriei cereşti.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Monahi din Mănăstirea Zografusf_mc_26_monahi_manastirea_zografu

După ce împăratul Mihail Paleologul a semnat nelegiuita unire cu Roma de la Lyons, ca să poată obţine sprijin militar din Occident împotriva bulgarilor şi sîrbilor, monahii din Sfîntul Munte au trimis împăratului scrisoare prin care înfierau această unire eretică şi îl rugau pe împărat să se lepede şi el de ea, şi să se întoarcă la ortodoxie. Papa a trimis o armată întreagă în ajutorul împăratului. Latinii [romano-catolicii] au intrat în Sfîntul Munte şi au comis atrocităţi mai barbare şi mai bestiale decît cele comise de turci de-a lungul a cinci sute de ani. După ce i-au spînzurat pe toţi Părinţii din Protaton [Sinaxa Sfîntului Munte, forul conducător al Athosului] şi au omorît mulţime de monahi din Mînăstirile Vatopedi, Ivirul, şi altele, ei s-au repezit cu sălbăticie diavolească şi ucigaşă auspra Mînăstirii Zografu. Fericitul Egumen Toma a sfătuit obştea ca oricine dintre ei doreşte să scape cu viaţă, să iasă din Mînăstire şi să se ascundă, iar cei care vor să moară de moarte mucenicească, să rămînă. Astfel, în mînăstire au rămas douăzeci şi şase de bărbaţi: Egumenul, douăzeci şi unu de monahi şi patru mireni, lucrători cu mîinile la mînăstire. Ei cu toţii s-au închis în turnul mînăstirii. Latinii au năvălit înăuntru şi au dat foc turnului. Astfel şi-au aflat mucenicească moarte prin foc cei douăzeci şi şase de monahi eroi, mărturisitori ai lui Hristos. În timp ce turnul ardea în vîlvătaia focului, cei dinăuntru cîntau sfinţii psalmi ai lui David şi Imnul Acatist către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria. Ei şi-au dat sfintele lor suflete în Mîna lui Dumnezeu în zece zile ale lunii octombrie, din anul 1283. În luna decembrie a aceluiaşi an a murit în mizerie împăratul Mihail Paleologul cel lipsit de onoare şi de cinste, pe cînd Regele Milutin al Sîrbilor s-a ridicat împotriva lui, şi ca apărător al ortodoxiei.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Teofil Mărturisitorulsf_cuv_teofil_marturisitorul

Theofil a fost de neam slav, şi se trăgea din Macedonia, de pe lîngă locul numit Strumiţa. El s-a tuns monah din fragedă copilărie, iar după oarece vreme şi-a întemeiat propria mînăstire. El a luat suferinţe de la nelegiuitul împărat iconoclast Leon Isaurul, şi ar fi murit în torturi, dacă nu ar fi reuşit să îl convingă pe judecătorul Hypaticus de adevărul cinstirii sfintelor icoane. Convingîndu-se că cinstirea sfintelor icoane înseamnă cinstirea adevărului, Guvernatorul Hypaticus 1-a eliberat pe Sfîntul Theofil. Astfel Sfîntul s-a întors la mînăstirea lui şi a trecut la puţin timp după aceea la locaşurile bucuriei celei cereşti, anul fiind 716.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Theotecnus

El a fost ofiţer roman la Antiohia în timpul domniei împăratului Maximian. Cînd 1-a silit împăratul să jertfească idolilor, el a zis: „Eu în Hristos Domnul cred, şi Lui Unuia îi aduc jertfă, jertfă vie, chiar pe mine însumi”. El a fost torturat bestial, apoi înecat în mare, cu o piatră grea atîrnată de gît. El a luat cu cinste mucenicia şi s-a încununat cu cununa nepieritoare a veşnicei slave.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Vassian

În timpul domniei dreptcredinciosului împărat Marchian, acest sfînt a sosit la Constantinopol din Antiohia, la anul 450. Mare a fost nevoinţa lui, şi mare şi puterea făcătoare de minuni lui dăruită de la Domnul. Sfîntul Vassian a dobîndit la Constantinopol cam la trei sute de ucenici, între ei s-a numărat şi Sfînta Matrona. Împăratul Marchian a ctitorit o slăvită mănăstire întru numele Sfîntului Vassian, care există şi în ziua de azi.

Cântare de laudă la Sfinţii Preacuvioşi Părinţi de la Mănăstirea Zografu

Vitejii de la Zografu cavaleri ai Adevărului sînt,

Care pe ei s-au jertfit pentru ortodoxa credinţă.

Ei pe mîndri i-au umilit, pe neruşinaţii latini,

Înălţîndu-se la Dumnezeiasca împărăţie cu sufletul.

Flăcările turnului se înălţau la cer,

Din al lor mijloc se înălţau cîntările de laudă

Ale monahilor.

La această cutremurată minune întregul cer şi îngerii

Au privit,

Pe cînd asasinii viermuiau sub ziduri.

Egumenul sfânt Toma, ca un adevărat tată,

Pe fiii lui duhovniceşti îi îmbărbăta.

El cu dînşii

Psalmii lui David început-a să cînte:

„Cela ce pre Domnul slăveşte, de moarte nu se teme,

Iar cel care moare pentru Dumnezeu, nu va pieri”.

Iată se aduce jertfa, iar altarul jertfei rămîne:

Trupurile se ard, iar sufletele se înalţă sus.

Prin astă jertfă a Mănăstirii Zografu slavă sporeşte,

Cu adevărată mărire, pînă în veac.

Sfintul Mare Mucenic şi Biruitor Gheorghie

Pe ai săi iubiţi cavaleri îi încunună,

Iar Maica lui Dumnezeu îi cinsteşte

Pe noii cereşti cetăţeni.

Se bucură Biserica întru aceşti cavaleri ai dreptăţii

Ei sînt copiii ei, ramurile ei de rod.

Cugetare

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, numărul cel mai mare de minuni şi de descoperiri cereşti au loc în timpul muceniciei robilor Lui.

În ziua în care Latinii s-au năpustit criminal şi asupra Mînăstirii Zografu, un monah vîrstnic se afla la ascultare la o distanţă de circa o jumătate de oră de mînăstire. La vremea cuvenită, el citea Acatistul înaintea Icoanei Maicii lui Dumnezeu. Cînd a început însă să rostească „Bucură-te!”, el a auzit din icoană un glas care a zis: „Bucură-te şi tu, o, Bătrîne! Ci acum fugi de aici, ca să nu te pască pierzania; mergi şi zi fraţilor tăi din mînăstire să se zăvorască înăuntru, căci Latinii cei luptători contra lui Dumnezeu deja au năvălit cu moarte în Muntele meu şi sînt acum şi de voi aproape”. Bătrînul atunci a căzut cu faţa la pămînt şi a strigat: „Şi cum te voi lăsa aici, o, Împărăteasa mea prea bună şi Mijlocitoarea mea?”. Atunci glasul a zis iar: „De mine nu te griji, ci ieşi degrabă!”. Bătrînul a alergat la mînăstire. Ajungînd acolo într-un suflet, el a văzut Icoana înaintea căreia se închinase deja acolo. Bătrînul uimit şi înspăimîntat a arătat toate fraţilor lui. Atunci cu toţii au preaslăvit pe Dumnezeu şi pre Sfînta Lui Maică.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata venire a lui Dumnezeu înaintea Prorocului Ilie(IIl Regi 19):

  • La cum Ilie, ostenit de nelegiuirile poporului, s-a rugat lui Dumnezeu ca să îi dăruiască moartea;
  • La cum Domnul 1-a mîngîiat pe Ilie, venind la el la Muntele Horeb;
  • La cum mai întîi a fost vijelie năprasnică, apoi cutremur, apoi foc, şi apoi adiere de vînt lin, iar din adierea de vînt lin s-a auzit Glasul Domnului.

Predică

Despre suferinţele Regelui David ca tipuri ale Patimii lui Hristos – „Că m-au înconjurat cîini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat. Străpuns-au mîinile şi picioarele Mele” (Psalmul 21: 17-18).

Aceasta este trăirea mistică a lui David, Regele care se pocăia, trăire care preînchipuie profetic Patimile lui Hristos. „Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos lisus vor fi prigoniţi” (II Timotei 3: 12), zice Sfîntul Apostol Pavel.

După ce Regele David a păcătuit, dracii nu au mai venit la el, nici 1-au mai tulburat; dar cînd a început să se pocăiască şi să se ridice din păcat, direcţionîndu-şi viaţa pe calea lui Dumnezeu, dracii 1-au înconjurat şi au început să îl chinuie.

Cuvintele de mai sus nu se referă la oameni, ci la diavoli, care uneori îl atacă pe cel care se pocăieşte în mod nemijlocit, iar alteori prin intermediul altor oameni.

Regele David nu ar fi numit cîini pe oamenii creaţi Dumnezeu, cununa întregii zidiri. Ci el a numit cîini pe diavoli, căci pe aceştia drepţii îi văd ca pe cîini, şerpi, arapi, lei, sau în vreun alt oarecare chip.

Că prin cîini Regele David îi are în vedere în acest loc pe diavoli se vede şi din vieţile marilor nevoitori ai pustiei, cărora dracii le apăreau tocmai sub chipuri de cîini şi de alte fiare, ca să îi înspăimînte. Ne lămurim că aşa stau lucrurile şi din cuvintele Mîntuitorului, rostite de El pe Cruce: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23: 34). Aceasta înseamnă că iudeii nu voia lor o făceau cînd îl omorau pe Dumnezeu, ci mai curînd pe a altora, şi anume, a dracilor. Căci mulţi cîini s-au adunat, precum şi adunarea celor vicleni, ca să Îl omoare pe Domnul Hristos.

Văzînd ispititorul diavol că nu poate să Îl subjuge pe Domnul cu promisiunile lui mincinoase la Pustia Muntelui Carantaniei, el a început cu toate puterile să uneltească uciderea Lui de ruşine pe Cruce, prin intermediul celor nelegiuiţi, al câinilor mulţi şi adunării celor vicleni.

Fraţilor, să vedem cît de limpede este prorocia! „Străpuns-au mîinile şi picioarele Mele”. Aceste cuvinte nu s-ar fi putut împlini cu nimeni altcineva în istoria omenirii, decît numai cu Mîntuitorul Cel Răstignit. Prorocia aceasta merge mai departe, în cele mai mici amănunte: „împărţit-au hainele Mele loruşi şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi” (Psalmul 21: 20).

Totul s-a întîmplat exact aşa cum a fost prorocit, totul!

Diavolul însă s-a înşelat în socotelile lui. El a crezut că Îl poate nimici pe Acela Care Singur dă cinste întregii zidiri. Prin slăvita Lui Înviere, Domnul lisus Hristos a biruit şi acoperit de ruşine pe diavolul şi pe toată haita lui de cîini, şi a dat omului putere şi stăpînire asupra lui. Întreaga lume păgînă nu a putut să scoată nici măcar un singur diavol din vreun om; pe cînd noi, prin Numele Domnului Hristos şi puterea Crucii Lui putem pune pe fugă legiuni întregi, împrăştiindu-le ca pe un fum; şi aceasta pentru că, după biruinţa Învierii lui Hristos, diavolii s-au făcut ca nişte cîini bătuţi şi speriaţi.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase Mîntuitorul nostru şi Biruitorule al iadului, Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s