11 octombrie – Sf. Ap. Filip; al VII-lea Sinod Ecumenic; Sf. Teofan Mărturisitorul, făcătorul de canoane; Sf. Nectarie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Zinaida și Filonilla (Proloagele de la Ohrida)

11 octombrie

• Pomenirea Sfântului Apostol Filipsf_ap_filip

Sfîntul Apostol Filip s-a născut în Cezareea Palestinei. El a fost bărbat căsătorit şi a avut patru fiice. Toate patru primiseră de la Dumnezeu darul prorociei, şi toate patru s-au închinat întru desăvîrşita feciorie slujirii Domnului lisus Hristos. Cînd au ales Sfinţii Apostoli pe primii şapte diaconi ai Bisericii, Filip s-a numărat între ei, împreună cu Arhidiaconul Ştefan şi alţii. Ca diacon, el a slujit cu rîvnă nevoiaşilor şi văduvelor. Începînd prigoana împotriva creştinilor la Ierusalim, Sfîntul Filip s-a refugiat în Samaria, şi de acolo a predicat Evanghelia şi a dat mărturie de adevărul ei prin multe şi puternice minuni. El a scos afară diavoli din oameni, a vindecat bolnavi, şi a lucrat tot binele. Văzînd minunile Sfîntului Filip, Simon Magul a primit Sfintul Botez [?]. Sfintul Filip 1-a botezat şi pe eunucul Candachiei, regina Etiopiana. După această ultimă faptă, un înger al Domnului 1-a luat şi 1-a dus îndată la Azotus, unde a învăţat, a predicat şi i-a adus pre mulţi la Hristos. Sfmtul Filip a fost uns Arhiereu al cetăţii Tralles. El s-a odihnit cu pace la bătrîneţi adînci, strămutîndu-se la locaşurile cele veşnice ale bucuriei Domnului lui.

• Prăznuirea celui de-al șaptelea Sinod Ecumenical_saptelea_sinod_ecumenic

Sinodul al șaptelea a toată lumea s-a ţinut la Niceea, în anul 787. Împăraţi atunci erau binecredincioasa împărăteasă Irina şi fiul ei, Constantin, iar Patriarh al Cetăţii celei Mari [Constantinopolul] era Tarasie. Acest Sinod a confirmat şi a întărit odată pentru totdeauna cultul cinstirii sfintelor icoane, arătînd dreptatea lui cu dovezi din Sfînta Scriptură, din mărturiile şi mărturisirile pînă la sînge ale Sfinţilor Părinţi, şi din pilda de neînlăturat a nenumăratelor minuni lucrate asupra credincioşilor prin sfintele icoane. Adăugînd la şirul minunilor, Episcopul Constantin al Ciprului a adus înaintea ochilor minţii Sfinţilor Părinţi de la Sinod şi următoarea lucrare minunată: într-o zi un anume păstor din cetatea Constantia şi-a dus turma la păşune, şi a văzut acolo o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, împodobită de credincioşi cu cununi de flori. „De ce s-o fi dînd atîta cinste unei bucăţi de stîncă?”, şi-a zis păstorul, care crescuse în casa lui părintească în duh iconoclast. El a lovit icoana închipuită pe stîncă cu toiagul lui, şi a stricat ochiul drept al Preasfintei Stăpîne. De îndată ce s-a întors să plece, el s-a împiedicat chiar în toiagul lui, a căzut şi s-a lovit cumplit la faţă, căci din acea căzătură s-a ridicat cu ochiul drept scos. Astfel rănit, el s-a întors în cetate strigînd şi plîngînd că asupra lui a căzut pedeapsa Maicii lui Dumnezeu. Tot la acest Sfînt Sinod s-a decretat pentru întîia oară ca să se coase negreşit sfinte moaşte de mucenici în sfintele antimise. La acest Sfînt Sinod au fost de faţă trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi din toată lumea. Fie ca Domnul să Se milostivească către noi şi să ne mîntuiască pentru sfinte rugăciunile lor.

• Pomenirea Sfântului Părintelui nostru Teofan Mărturisitorul [şi Făcătorul de Canoane]sf_teofan_marturisitorul_facatorul_de_canoane

Sfîntul Teofan acesta a fost mărturisitor pînă la sînge întru apărarea sfintelor icoane, şi de asemenea mare alcătuitor de frumoase canoane. El s-a născut în Arabia din părinţi foarte bogaţi şi foarte evlavioşi. Împreună cu fratele lui, Sfîntul Teodor (care se pomeneşte la 27 decembrie), el s-a tuns întru îngerescul chip la Mînăstirea Sfîntului Sava cel Sfinţit. Fiind ei bărbaţi foarte educaţi şi plini de toată înalta învăţătură dinlăuntru dar şi din afară, Patriarhul Toma al Ierusalimului i-a trimis pe cei doi fraţi la împăratul Leon Armeanul, spre a îl convinge pe acesta cu dovezi de dreptatea cinstirii sfintelor icoane. Nelegiuitul împărat însă i-a supus pe cei doi fraţi sfinţi torturilor celor mai bestiale şi i-a aruncat în temniţă. Mai după altă vreme împăratul iconoclast Teofil i-a scos din temniţă spre a-i batjocori şi a-i schingiui şi mai mult. Acesta le-a însemnat sfintele lor feţe cu fierul roşu, spre a-i face bătaia de joc a lumii. După ce luptele iconoclaste s-au încheiat Sfîntul Theofan a fost eliberat, şi la scurtă vreme după aceea sfinţit episcop. El a adormit cu pace la anul 847, după ce a suferit chinuri pentru apărarea sfintelor icoane timp de douăzeci şi cinci de ani neîntrerupţi. Sfîntul Theofan a alcătuit una sută şi patruzeci şi cinci de sfinte Canoane. El s-a sălăşluit întru lumina neînserată a bucuriei celei veşnice a Domnului lui.

• Pomenirea Sfântului Nectarie, Patriarhul Constantinopolului

Sfîntul Nectarie a fost un funcţionar imperial de rang foarte înalt, plin de sfinţenia vieţii, chiar mirean fiind. În anul 381 el a fost ales cu o inimă şi cu o gură de întreaga obşte a creştinilor ca să fie Patriarh al Constantinopolului, în urma Sfîntului Grigorie Teologul. El a fost bărbat foarte învăţat, plin de adîncă înţelpciune duhovnicească, dreaptă socoteală şi rîvnă pentru Sfînta Biserică. El s-a săvîrşit cu pace la anul 397.

• Pomenirea Sfintelor Muceniţe Zinaida şi Filonillasf_mc_zinaida_si_filonila

Ele au fost surori după trup, şi s-au născut la Tarsus. Ele sînt numite rudenii după trup ale Sfîntului Apostol Pavel. Ele s-au închinat cu întreaga feciorie Domnului Hristos, lepădîndu-se desăvîrşit de toată grija cea lumească, şi retrăgîndu-se într-o peşteră, unde s-au îndeletnicit cu aspre nevoinţe călugăreşti. Fiind mare postitoare şi rugătoare, sfînta Filonilla s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul facerii de minuni. Nişte necredincioşi le-au atacat într-o noapte şi le-au ucis, omorîndu-le cu pietre.

Cântare de laudă la Sfântul Theofan Mărturisitorul

Theofan din Lavra Sfinţitului Sava,

Marele nevoitor, înaltul teolog şi slăvitul imnograf,

Mărturisitorul lui Hristos şi mucenicul credinţei,

Podoaba Bisericii şi părintele ortodoxiei,

Din chilia sa a ieşit spre a lucra ascultarea.

El iubita tăcere o a lăsat spre a ieşi în viitoarea lumii,

Spre a-l lămuri pe răul împărat şi a-i arăta adevărul,

Chiar cu litera sîngelui lui.

Sfîntul Theofan un sfert de veac din viaţa lui

Bine negustoritu-l-a,

Cu el dobîndind adevărata, veşnica fericire.

În aceşti ani lungi el în torturi, temniţă şi chinuri a petrecut,

Purtînd pe a lui faţă peceţile suferinţei,

Dar insuflat de Duhul, Sfîntul lui Dumnezeu

Îmbogăţitu-şi-a anii cumpliţi cu cîntări sublime,

Aducînd Domnului Dumnezeu şi sfinţilor Lui

Cîntări de credinţă fierbinte, nădejde şi adevăr.

Cugetare

Aşa cum prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu apa sfinţită şi untdelemnul sfinţit capătă puteri vindecătoare, aşa şi sfintele icoane ale Persoanelor Dumnezeieşti, îngereşti, sau îndumnezeite, capătă puteri tainice, între care şi a vindeca suferinţele oamenilor. Sfîntul Athanasie cel Mare aduce un exemplu de ce va să zică puterea minunată a sfintelor icoane.

În oraşul Beirut locuia un creştin într-o casă închiriată. Mutîndu-se din acea casă în altă parte, el a uitat să-şi ia cu sine şi icoana, o icoană a Mîntuitorului. În acea casă în urma lui a venit să locuiască un evreu. La Beirut pe atunci se aflau mulţi iudei care urau de moarte credinţa creştină. Prin urmare, aflînd icoana Mîntuitorului în casa în care tocmai se mutase, evreul a luat-o şi a dus-o la sinagoga lui, unde împreună cu ceilalţi iudei au batjocorit şi au profanat sfînta icoană în mulţime de feluri întocmai cum şi strămoşii lor îl batjocoriseră pe Mîntuitorul pe Cruce. La urmă unul dintre ei a luat o lancie şi a lovit chipul sfintei icoane în coastă și, o, minune! Îndată a ieşit din sfinta coastă cea din icoană sînge şi apă, întocmai cum a ieşit din trupul Domnului pe Cruce! Groaza iudeilor a fost mai presus de cuvînt. Dar le-a venit în minte îndată să aducă un vas în care s-a strîns tot acel Sfînt Sînge. Ei îndată şi-au adus acolo pe toţi bolnavii lor, neputincioşii, paraliticii, demenţii, ungîndu-i cu Sfîntul Sînge şi văzînd sub ochii lor cum toţi bolnavii se însănătoşesc tot atunci. Toată cetatea s-a adunat la sinagoga evreiască spre a vedea minunea şi spre a îl slăvi pre Unul Domn lisus Hristos Mîntuitorul oamenilor. Toţi evreii care s-au aflat atunci la Beirut au crezut întru Unul Domn lisus Hristos Cel Viu şi Dătător de Viață.

Luare aminte

Să luăm aminte la nenumăratele fapte nelegiuite ale poporului lui Israil, şi la numeroasele pedepse cu care 1-a pedepsit Dumnezeu pentru aceasta (IV Regi 24):

  • La cum mai marii poporului adesea şi-au întors faţa lor de la Dumnezeu, făcînd ceea ce a fost rău înaintea Lui;
  • La cum Dumnezeu a pedepsit poporul spre a-1 îndrepta;
  • La cum în cele din urmă, sub răul rege loiachim, israeliţii au fost luaţi în robia babiloniană.

Predică

Despre glasul Domnului peste ape – „Glasul Domnului [este] peste ape” (Psalmul 28: 3)

Glasul Domnului S-a auzit la Iordan, cînd L-a botezat Sfîntul Botezător loan pre Domnul. S-a auzit glasul Domnului şi la Marea Galileii, în furtună cumplită şi în vijelie, iar furtuna şi vijelia, auzindu-L, s-au potolit. Glasul Domnului S-a auzit la Nunta din Cana Galileii, iar apa s-a făcut în vin. Glasul Domnului S-a auzit la Marea Roşie, iar apele mării sau despărţit, lăsînd cărare uscată în mijlocul lor ca să treacă poporul lui Dumnezeu! Glasul Domnului auzitu-S-a în pustie, şi a tîşnit apă dulce din stîncă, în loc secetos. Cunoscînd toate acestea, ne întrebăm: dar oare ce înseamnă Glasul Domnului peste ape ?

Aceasta înseamnă că elementul apă este lucrarea lui Dumnezeu şi că prin el Dumnezeu lucrează minuni cînd voieşte El şi cum voieşte El. Celelalte elemente ale naturii, focul, pămîntul şi aerul sînt şi ele lucrearea lui Dumnezeu, nu mai puţin decît apa. Iar Domnul asupra tuturor acestora este Stăpîn Suprem şi absolut, şi prin ele toate lucrează El minuni atunci cînd voieşte şi cum voieşte.

Dumnezeu Duhul Sfînt a venit asupra Apostolilor la Cincizecime în chip de limbi de foc. în cuptorul babilonean focul şi-a pierdut toată puterea lui auzind glasul Domnului, şi nu i-a mai ars pe cei trei tineri. Dumnezeu a trimis foc din cer ca să ardă jertfa lui Ghedeon (Judecători 6). Sfîntul Ilie a făcut să se pogoare foc din cer cu rugăciunea (III Regi 1:10). Rugul de foc văzut de Moise în pustie ardea, dar nu se mistuia (Ieşirea 3). Un Stîlp de foc i-a călăuzit pe Israeliţi prin pustie (Ieşirea 13: 14). Toate acestea cu puterea lui Dumnezeu s-au lucrat. S-a deschis pămîntul şi i-a înghiţit pe nelegiuiţii Kore, Dathan şi Abiron (Numerii 16 :32). Dar s-a deschis stînca şi a ascuns-o pe dreapta Elisabeta şi pe pruncul ei, de sabia nelegiuitului Irod. S-a cutremurat pămîntul cînd Şi-a dat Domnul suflarea Sa pe Cruce, iar mormintele morţilor tot atunci s-au deschis (Matei 27:51-52), iar morţii, înviaţi, au intrat în Ierusalim. Domnul s-a înălţat la ceruri prin aerul văzduhului (Luca 24 :51). Sfinţii Apostoli, împrăştiaţi prin cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, au fost aduşi pe sus la Ierusalim de către sfinţii îngeri, prin văzduh, adică prin aer. Îngerul Domnului 1-a apucat pe Prorocul Avacum şi l-a adus la Babilon în clipeala ochiului prin văzduh, format din elementul aer (Istoria omorîrii balaurului şi a sfărîmării lui Bel 1: 35). Toate acestea s-au făcut la auzul Glasului Domnului, adică la porunca Lui.

Oare cînd se vor supune şi oamenii Glasului Domnului la fel de desăvîrşit ca elementele naturii cele lipsite de raţionalitate?

Apoi, să ştim că apele îi mai simbolizează şi pe oameni, pe oamenii care se supun Glasului Domnului, adică sfinţii apostoli şi toţi sfinţii. Ei precum apa acoperit-au faţa pămîntului cu sfîntă predicarea lor, cu predicarea Cuvîntului, a lui Hristos Domnul zidirii.

Precum apa potolit-au ei setea lumii cu undele fîntînii vieţii celei veşnice, iar lumea şi-a revenit la viaţă şi a înflorit.

Prin ei, ca şi prin apa cea sfinţită, nenumărate minuni s-au arătat. Căci ei supuşi au fost voii Domnului, ascultători Glasului Lui, ca şi apa.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, ajută-ne nouă Glasului Tău să ne supunem cît vom sufla. Ajută-ne nouă să ne ruşinăm şi să roşim adînc înaintea elementelor naturii care Te ascultă pe Tine mai desăvîrşit decît noi. Şi nu ne părăsi pre noi, căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te lăudăm în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s