18 martie
• Pomenirea Sfântului Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului
Sfântul Chiril s-a născut la Ierusalim în anul 315 după Hristos, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, şi a murit în anul 386 după Hristos, în timpul domniei împăratului Teodosie cel Mare. El a fost hirotonit preot la vârsta de treizeci şi unu de ani, la anul 346, fiind uns patriarh al Ierusalimului după adormirea fericitului întru pomenire Maxim patru ani mai târziu, în 350. El a fost de trei ori scos din scaunul său şi alungat în exil până când, la sfârşit, sub domnia lui Teodosie, el a fost repus la cârma Bisericii Ierusalimului şi a mai trăit opt ani cu pace înainte de a se înfăţişa înaintea împăratului Hristos. El a avut de dus două lupte grele în viaţa lui: una împotriva ereticilor arieni care deveniseră foarte puternici în timpul domniei lui Constanţius, fiul Marelui Constantin, iar cealaltă împotriva evreilor care, în timpul lui Iulian Apostatul, nepotul Marelui Constantin, aveau mari privilegii şi putere. În timpul dominaţiei ariene şi în Ziua Sfintei Cincizecimi, deasupra Ierusalimului şi Muntelui Măslinilor a apărut pe cer semnul Sfintei Cruci, mai stălucitor decât soarele, în ceasul al nouălea al dimineţii, şi a rămas aşa preţ de mai multe ceasuri. În legătură cu această minune văzută cu ochii lor de toţi locuitorii Ierusalimului, s-a făcut o scrisoare către împăratul Constanţius, care a ajutat mult la restabilirea Ortodoxiei şi învingerea ereticilor. În timpul domniei Apostatului a mai apărut şi alt semn. Ca să-i umilească pe creştini Iulian i-a convins pe evrei să înceapă să-şi clădească Templul lui Solomon. Sfântul Chiril s-a rugat lui Dumnezeu ca un aşa lucru să nu se întâmple. Astfel un cutremur înfricoşat a distrus cu desăvârşire tot ceea ce tocmai se apucaseră să zidească evreii. Dar ei au început din nou construcţia. Şi iarăşi un cutremur şi mai înfricoşat a dărâmat nu doar ceea se ridicase de la suprafaţa pământului în sus, dar chiar şi străvechile ziduri de sub pământ, care slujeau ca temelie noilor zidiri. Aşa s-au împlinit cuvintele Mântuitorului Care a zis : „Nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească” (Marcu 13 : 2) şi „Vor veni zile când din cele ce vedeţi nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească” (Luca 21 : 6). Printre multele scrieri ale acestui Sfânt Părinte se numără „Cuvântări catehetice”, o lucrare de prim ordin care până în ziua de astăzi confirmă credinţa şi practica sfintei noastre Ortodoxii. Sfântul Chiril a fost un arhiereu fără seamăn şi un mare ascet. El era blând şi smerit, cu trupul uscat de postiri, cu chipul palid. După o viaţă de mari, înalte şi sfinte nevoinţe întru apărarea credinţei ortodoxe, Sfântul Arhipăstor al Ierusalimului, Chiril, s-a strămutat la locaşurile cele cereşti, în curţile veşnice ale Împăratului Slavei.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Anania, făcătorul de minuni
Sfântul Anania s-a născut la Calcedon. El era un om mic de statură, precum şi odinioară Zaheu, dar mare cu duhul şi cu credinţa. El s-a retras din lume la vârsta de cincisprezece ani şi s-a sălăşluit într-o colibă lângă râul Eufrat, rugându-se lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lui, mai întâi împreună cu sfântul său povăţuitor Mayum, iar după moartea acestuia, singur. Cu harul lui Dumnezeu şi prin arzătoare rugăciune, el a făcut să se umple cu ape un puţ uscat, a vindecat felurite boli ale oamenilor şi a îmblânzit fiare sălbatice. Un leu astfel domesticit îl însoţea oriunde mergea, slujindu-l mereu şi în multe feluri. Sfântul Cuvios Anania vedea cele viitoare. Când stâlpnicul Pion a fost atacat şi bătut fără milă de tâlhari, lucru care s-a întâmplat la distanţă mare faţă de locul unde se afla Cuviosul Anania, el s-a hotărât să coboare de pe stâlpul său şi să meargă să se plângă judecătorilor. Cuviosul Anania însă a desluşit cu duhul, de departe, starea sufletească a nevoitorului Pion şi intenţia lui şi i-a trimis o scrisoare prin leul lui care îi slujea în toate; în acea scrisoare sfântul îi scria nevoitorului să renunţe la ceea ce voia să facă, să-i ierte pe răufăcători şi să-şi continue mai departe nevoinţa. Blândeţea şi dragostea cuviosului nu se pot descrie în cuvinte. Episcopul Neocezareii i-a trimis în dar un măgăruş care să-l ajute la căratul apei, pe care sfântul bătrân şi-o căra de la râul care se afla departe; dar sfântul a dăruit mai departe măgăruşul unui om sărman care i s-a plâns de sărăcia lui. Arhiereul când a auzit aceasta i-a trimis alt măgăruş, dar şi pe acesta sfântul l-a dăruit în acelaşi fel. Atunci arhiereul i-a trimis al treilea măgăruş, dar i-a poruncit bătrânului că pe acesta trebuia nu numai să-l folosească la căratul apei, dar şi să vadă de el să nu se piardă, spre a-l putea întoarce înapoi la un timp anume. Înaintea ceasului morţii sale Sfântul Anania i-a văzut apropiindu-se de el pe Moise, pe Aaron şi pe Cuviosul Or, care i-au zis: „Anania, Domnul te cheamă, ridică-te şi vino cu noi”. El a descoperit aceasta ucenicilor săi şi s-a înfăţişat cu sufletul înaintea lui Dumnezeu, pe care L-a slujit cu credinţă. Sfântul Cuvios Anania a părăsit această lume pe când era în vârstă de una sută şi zece ani.
Continuă lectura →