19 martie – Sf. Mc. Hrisant și Daria și cei dimpreună cu dânșii; Sf. Mc. Panhariu (Proloagele de la Ohrida)

19 martie

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Hrisant şi Daria şi a celor împreună cu dînşiisf_mc_hrisant_daria

Sfântul Hrisant a fost fiul lui Polemius, distins patrician care se stabilise la Roma venind din Alexandria. Fiu al unor părinţi ce aparţineau marii aristocraţii, Hrisant a studiat la cele mai înalte şcoli, cu preceptorii şi profesorii cei mai învăţaţi şi mai celebri. Dar înţelepciunea lumii nu a avut darul să convingă mintea lui de adevărul mai adânc al vieţii după care înseta sufletul său. Din cauza aceasta, el suferea, fiind profund nefericit. Dar Dumnezeu, Proniatorul a tot şi a toate, a cunoscut inima lui Hrisant şi a mângîiat-o. Într-o bună zi i-a căzut în mâini un exemplar al Sfintelor Evanghelii care includea şi Faptele Apostolilor. Citindu-le, în inima lui Hrisant a strălucit adevărul şi el a dorit de îndată un învăţător, pe care l-a găsit în persoana lui Carpofor, care l-a învăţat cu pricepere şi l-a botezat. Acest lucru nu a fost pe placul lui Polemius, tatăl tânărului, care a făcut tot posibilul să-l îndepărteze pe fiul lui de la credinţa în Hristos. Nereuşind, întunecatul tată a încercat mai întâi să-l corupă, aducându-i alături o femeie desfrânată. Dar Hrisant a fost mai tare şi a biruit, păstrându-şi castitatea. Atunci tatăl l-a silit să o ia în căsătorie pe Daria, o tânără păgână. Dar Hrisant a sfătuit-o pe Daria să îmbrăţişeze credinţa în Hristos şi să fie de acord să trăiască împreună cu el ca frate şi soră, afişând în afară viaţa obişnuită a căsătoriţilor. După moartea tatălui său, Hrisant a început să-L mărturisească pe Hristos pe faţă şi să vieţuiască în văzul lumii aşa cum se cuvine unui creştin, aşa făcând şi întreagă casa lui, soţia lui, Daria, şi toate slugile. În timpul domniei lui Numerian au venit şi prigonirile, iar Hrisant şi Daria au fost cumplit chinuiţi pentru credinţa lor în Hristos. Chiar torţionarul Claudius, văzând puterea şi răbdarea acestor nobili mucenici precum şi minunile care se întâmplau în timpul agoniei lor, a îmbrăţişat credinţa în Hristos împreună cu toată casa lui. Pentru aceasta Claudius a fost omorât prin înecare. Amândoi fiii lui au fost de asemenea omorâţi prin decapitare. Soţia lui, după ce şi-a rostit rugăciunile, a fost omorâtă prin spânzurare. Daria a rămas atît de neclintită în torturile sălbatice la care a fost supusă, încât păgânii au început să strige: „Daria este zeiţă!”. La urmă torţionarii au hotărît ca Hrisant şi soţia lui Daria să fie îngropaţi de vii în gropi adânci, astupate cu pietre; aşa s-au înfăţişat înaintea lui Dumnezeu aceste suflete nobile, mai tari decât diamantul. Mai târziu, deasupra acestei gropi s-a înălţat o biserică. Dar până atunci, creştinii obişnuiau să se strîngă într-o peşteră situată lângă această groapă, unde făceau rugăciuni întru pomenirea Mucenicilor Hrisant şi Daria. Auzind aceasta, păgânii au atacat obştea creştinilor, i-au omorît pe toţi şi au astupat peştera. Omorându-i, păgânii nu au făcut decât să trimită în Împărăţia Cerurilor pe această sfântă obşte a creştinilor iubitori de Hristos şi de Mucenicii Lui. Slăviţii mucenici Hrisant şi Daria, precum şi obştea creştinilor cea împreună cu dânşii, printre care Diodor preotul şi Marian diaconul, au luat mucenicia pentru Hristos la Roma, la anul 284 după Hristos.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Panhariu

Sfântul Panhariu s-a născut în locul numit Villach, din Germania [Austria, astăzi]. El a fost un ofiţer de rang înalt la curtea lui Diocleţian şi Maximian. Iniţial el nu a crezut în Hristos, dar mai pe urmă, la sfaturile mamei şi surorii lui, el s-a întors la credinţa în Hristos şi a luat mucenicia pentru aceasta la anul 302 de la Întruparea Mântuitorului pe pămînt.

bar

Cântare de laudă la Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria

Sfântul Hrisant pe soţia lui Daria o sfătuieşte:

Minciuna la spate departe arunc-o,

Fecioară,

Şi chipul cioplit dumnezeu

Nu-l socoti;

Lumea adevărul

Nu-l va putea grăi niciodată.

Hristos Dumnezeu singur,

El este adevărul,

Unul Dumnezeu nevăzut este adevărul,

Adevărul Preasfintei Treimi.

El a făcut toate câte sunt şi se văd,

Şi oştirile celor fără de trup.

Iar peste toată zidirea

Pe om l-a creat şi stăpân l-a făcut.

Cel Unul, Viu şi Nemuritor,

Din pământ dă viaţă spre folosinţa oamenilor.

El pe ei îi îmbracă bogat cu duh puternic.

Bogăţie duhovnicească îmbelşugată

Ne este nouă sufletul nostru, îmbrăcat în ţărâna

Acestui trup.

De suflet să grijim cu dragoste,

Iubită Daria,

Precum Hristos a grijit

De Mireasa Lui, Biserica.

O, fecioară, dispreţuieşte trupul,

Căci el nu duce decât

La durere şi la suspin.

Dumnezeu la vasul gol al trupului

Nu cată,

Ci El voieşte floarea cea scumpă

Ce creşte din el.

O, fecioară, iată noi

Cu moartea suntem înveşmântaţi,

Iată moartea mâine ne culege:

Să ne împodobim aşadar sufletele

Cu floarea scumpă a virtuţilor,

Să semănăm sămânţa scumpă

A florii virtuţilor

Cu credinţă în Hristos,

Să o acoperim cu nădejde

Şi cu dragoste,

Să o udăm cu Duhul de Viaţă Dătător,

Să o plivim de buruienile păcatului,

Şi să o lăsăm să crească frumos,

Floare a evlaviei,

Floare a milostivirii,

Floare a pocăinţei,

Floare a răbdării,

Floare a înfrânării,

Floare a ascultării.

Cântare a cerului este sufletul tău, fecioară.

Fie sufletul tău, fecioară,

Grădină înflorită de mai, îmbălsămată.

În ea Dumnezeu locuiască,

Cel Care Sieşi a zidit-o.

Fecioara Daria

Pe logodnicul ei soţ Hrisant îl ascultă,

Şi cu dragoste sufletul

Prin el lui Hristos şi-l cunună.

Ea trupul la chinuri şi-l dă,

Cu Hrisant împreună,

Soţul ei, duhovnicescul ei frate iubit.

Pe ei Dumnezeu în Rai îi sădeşte

În Grădina cea scumpă,

Raiul mult iubit.

bar

Cugetare

„Acea milă a lui Dumnezeu care ne învie pe noi şi împotriva căreia noi mai după aceea păcătuim, este mult mai mare decît mila cea dintâi, pe care El ne-a arătat-o încă mai înainte ca noi să fim zidiţi, înainte ca noi să fim. O, slavă milostivirii Tale, Iubitorule de oameni!”.

Aşa grăieşte Sfântul Isaac Sirul. Prin aceste cuvinte el voieşte să spună că mila pe care a arătat-o Dumnezeu oamenilor prin Hristos, cel care ne-a mântuit din moartea păcatului şi a trupului este mai mare decât aceea prin care ne-a zidit la început, din nimic. Cu adevărat, aşa este. Căci oare nu aşa se întâmplă şi pe pământ, cu oamenii? Mai mare este milostivirea părintelui care îl primeşte înapoi pe fiul cel preapăcătos care se pocăieşte, iertându-l, spălându-l, curăţindu-l, şi făcându-l din nou moştenitor al averilor părinteşti decât dragostea cea dintâi, pe care a avut-o pe când fiul de abia se născuse. Când tânărul Panhariu, înconjurat de slava şi onorurile imperiale, s-a lepădat de Hristos, maica lui i-a scris o scrisoare plină de durere.

„De ce să te temi de oameni?”, îi scria mama lui. „Ci teme-te mai curând de Înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu. Mai bine ţi-ar fi fost ţie să mărturiseşti înaintea tuturor puternicilor lumii printre care trăieşti credinţa în Unul Dumnezeu, Unul Domn Iisus Hristos, decât înaintea lumii să te lepezi de El. Au nu ţii minte cuvintele Lui care zic:„ Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri?” (Matei 10: 33).

Citind scrisoarea mamei, lui Panhariu i-a fost ruşine, şi-a venit întru sine şi s-a dus şi L-a mărturisit pe Hristos înaintea împăratului şi a întregii curţi, luând moarte de mucenic şi învrednicindu-se de slava lui Hristos în veci. Astfel a născut încă o dată maica cea sfântă pe fiul ei iubit, Panhariu, făcându-i-se ei naşterea de a doua bucurie nemăsurat mai mare decât cea dintâi.

bar

Luare aminte

Să luăm aminte la Mântuitorul Hristos ţintuit pe Cruce:

  • La cum a suferit El agonia Crucii;
  • La cum I-au dat oţet şi fiere atunci când a zis că îi este sete;
  • La cum acei sălbatici oameni de la piciorul Crucii nici nu se gândeau la suferinţa Lui, ci aruncau sorţi pentru hainele Lui.

bar

Predică

Despre semnul Fiului Omului – „Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului” (Matei 24: 30).

Dar ce fel de semn va fi semnul Fiului Omului, care odată s-a arătat doar pentru puţină vreme?

Acest semn este Sfânta Cruce, care se va arăta mai strălucitoare decât soarele, aşa cum s-a înfăţişat ea şi asupra Ierusalimului, preţ de câteva ceasuri, înainte de venirea la putere a unui mai înainte Antihrist – în persoana lui Iulian Apostatul.

Dar în loc de orice predică, să cităm aici pe larg din scrisoarea adresată de Sfântul Chiril al Ierusalimului împăratului Constanţius, fiul Marelui Constantin şi predecesorul lui Iulian Apostatul, în legătură cu acest Sfânt Semn care tocmai atunci se înfăţişase înaintea ochilor tuturor şi în plină zi pe cerul Ierusalimului:

„Căci în chiar aceste zile, o, împărate, la Sfânta Duminică a Cincizecimii ce s-a întâmplat la Nonele din Mai, pe la ceasul al treilea, o cruce uriaşă de lumină a apărut pe cer deasupra Golgotei, întinzându-se până la Muntele Măslinilor. Minunatul acesta semn nu a fost văzut doar de unul sau doi, ci pe ea au văzut-o cu ochii lor toţi locuitorii Ierusalimului. Nici a trecut repede ca o nălucă, aşa cum şi-au închipuit oamenii că se va întâmpla, ci a rămas aceeaşi, strălucind limpede şi tare pe cer preţ de câteva ceasuri, întunecând cu desăvârşire lumina soarelui. Căci fără îndoială razele soarelui ar fi biruit strălucirea ei, dacă această strălucire ar fi fost mică; dar nu, strălucirea Semnului a fost atât de mare, ea a întrecut-o atât de mult pe a soarelui încât poporul, de spaimă, a năvălit în sfânta biserică; de spaimă, dar şi de bucurie la vederea slăvitului Semn. Ei au curs înăuntrul Bisericii, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei de toată vârsta, şi nu doar creştini, ci chiar şi păgâni dintre cei care au fost călători în Ierusalim, toţii cântând cu o singură gură cântare de laudă lui Dumnezeu Făcătorul minunilor, lui Hristos Stăpânul nostru, Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu. Aceşti păgâni au aflat cu adevărat prin trăirea vieţii şi au mărturisit cu un suflet şi ca şi cu o gură că sfânta învăţătură creştină nu stă în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii (I Cor 2: 4); că ea cu adevărat nu se predică doar de către om, ci este mărturisită şi de sus din ceruri de către Dumnezeu însuşi, căci, luând obârşie din propovăduirea Domnului ne-a fost adeverită de cei care au ascultat-o, împreună mărturisind şi Dumnezeu cu semne şi cu minuni şi cu multe feluri de puteri şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după a Sa voinţă (Evrei 2: 3-4). Aşa să ştie Luminata ta împărăţie, împărate, că noi nu am voit să tăcem despre această mare minune, ci am voit să o aducem îndată în auzul Puterniciei tale, prin această scrisoare”.

O, fraţilor, nimic nu este cu neputinţă la Dumnezeu: nici a descoperi cele create în faţa ochilor oamenilor, nici a crea din nimic! Dar pentru noi de cea mai mare însemnătate este că El voieşte să răscumpere din păcat şi din moarte sufletele noastre, şi să ne dăruiască viaţa veşnică. Pentru aceasta se cuvine să ne rugăm înaintea Feţei Lui, fără încetare, zi şi noapte.

O, Atotputernice şi Atotmilostive Doamne, Ţie se cuvinte toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

vinieta

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s