9 iunie – Sf. Chiril, patriarhul Alexandriei; Sf. Chiril de Lacul Alb (Proloagele de la Ohrida)

9 iunie

• Pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Chiril, patriarh al Alexandrieisf chiril

Sfîntul Chiril acesta a fost de neam nobil, şi rudenie apropiată a lui Teofil, Patriarhul Alexandriei, căruia i-a şi urmat în scaun. În timpul vieţii lui el a avut de dus trei amarnice lupte: împotriva ereticilor novaţieni, împotriva ereticului Nestorie, şi împotriva evreilor din Alexandria. Novaţienii îşi aveau sorgintea la Roma, şi se numeau aşa după presbiterul Novaţian, căpetenia ereziei. Ei se mîndreau cu virtuţile lor, umblau îmbrăcaţi numai în alb, opreau cu străşnicie cununia a doua, şi susţineau că nu trebuie să se facă rugăciuni pentru cei căzuţi în păcate de moarte, şi de asemenea că aceia căzuţi de la dreapta credinţă nu mai au voie să fie reprimiţi în Biseică, chiar dacă se pocăiesc pururea cu amar. Chiril i-a spulberat pe aceştia cu cuvîntul şi i-a alungat astfel din Alexandria, împreună cu episcopul lor. Lupta cu evreii a fost mult mai grea, şi ea a fost sîngeroasă. Încă din timpurile în care Alexandru cel Mare întemeiase cetatea, evreii fuseseră foarte puternici în ea. Ura lor împotriva creştinilor era drăcească şi dementă. Ei îi ucideau pe creştini prin toate mijloacele: prin trădare, prin otrăvire, prin răstignirea pe cruce. După o luptă cumplită şi tenace, Chriil a reuşit, în timpul împărăţiei lui Teodosie cel Mic, să-i alunge pe evrei din Alexandria. Lupta împotriva lui Nestorie însă, care era Patriarhul Constantinopolului, nu s-a rezolvat decît la cel de al Treilea Sinod Ecumenic (care a avut loc la Efes, în anul 431). Chiril însuşi a condus lucrările acestui Sinod, reprezentîndu-1 în acelaşi timp şi pe Papa Celestin al Romei la cererea acestuia din urmă, căci Papa Celestin nu putea să călătorească, fiind foarte înaintat în vîrstă. Nestorie a fost condamnat, anatematizat şi surghiunit de împărat către graniţa cea mai de răsărit a imperiului, unde rău a pierit de o boală cumplită: limba lui, cea cu care a hulit pre Pururea Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, pe care el o numea doar Născătoare de Hristos, a fost năpădită şi mîncată de viermi puturoşi. După încheierea acestei lupte, Chiril a trăit restul scurt al vieţii lui cu pace, păstorind bine şi cu rîvnă turma lui Hristos. El s-a strămutat la Domnul la anul 444. Sfînta Tradiţie zice că el a alcătuit rugăciunea « Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Bucură-te!…»

• Pomenirea Sfântului Chiril de la Lacul Albsf chiril lacul alb

Acest Chiril s-a născut într-o familie aristocrată, fiind crescut şi educat la Moscova. El s-a tuns monah în Mînăstirea Simonov, unde a dus o viaţă de nevoinţe care i-a uimit pe ceilalţi monahi. Ca să-şi ascundă virtuţile, Chiril s-a prefăcut nebun. El a grăit faţă către faţă cu Sfîntul Serghei de Radonej, şi a primit multe sfaturi mîntuitoare de la el. Împotriva voinţei lui, el a fost ales să fie stareţ al mînăstirii. El se ruga pururea cu stăruinţă la Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, ca să-i arate calea prin care ar putea să ducă o viaţă de nevoinţe sihăstreşti, în linişte. Într-o noapte el a văzut o lumină mare şi a auzit un glas: « Chirile, ieşi de aici şi du-te la Lacul Alb!». Şi cu adevărat, Chiril a ieşit din Mînăstirea Simonov împreună cu un frate însoţitor, a mers în apropiere de Lacul Alb, iar acolo, în desimea pădurii de pin, a început să ducă viaţa de sihăstrie după care atît de mult a însetat. Cu trecerea anilor, această sihăstrie s-a transformat într-o mînăstire mare. Cuviosul Chiril a primit de la Dumnezeu şi marele har al facerii de minuni; el vindeca bolnavii şi lucra multe alte minuni. El a adormit la anul 1429, în anul al nouăzecilea al vieţii lui, strămutîndu-se la locaşurile cereşti ale Stăpînului Hristos, pe care L-a iubit cu înflăcărare întreaga lui viaţă.

Cântare de laudă la Sfântul Chiril al Alexandriei

Sfîntul Chiril cel neclintit

Zidirea uimeşte cu credinţa lui.

Vitezul se înconjoară cu Sfînta Cruce,

Arma lui tare de apărare.

El împotriva duşmanilor

Bisericii se înarmează: împotriva evreilor, ai Crucii duşmani.

El pe novaţieni i-a vădit fără milă,

Cei care cu ei înşişi se mîndreau,

Cei care hotar puneau milostivirii,

Cei care mai înainte de Judecată

Pre păcătoşi osîndeau,

Cei care îndrăzneau a huli

Puterea lui Dumnezeu,

Cum că ea nu ar putea face minuni.

Dar cel mai tare Chiril strălucit-a

În bătălia contra răului Nestorie,

Al ortodoxiei dărîmător,

Al Maicii Domnului nostru hulitor.

Stăpîna de Dumnezeu

Născătoarea lui Chirii

În ajutor i-a stat,

Cînd marele patriarh pre drăcescul Nestorie l-a biruit

Și de neghinele lui a curăţit Biserica.

Toate aceste biruinţe fost-au

Cu al Maicii lui Dumnezeu

Pururea Fecioara puternic ajutor.

Chiril a fost al ortodoxiei cavaler;

De aceea pre El Biserica pururea îl slăveşte

Și lui i se roagă neîncetat,

De năvălirile drăceşti să ne păzească

Cu ale sale sfinte rugăciuni.

O, Sfinte Părinte Chirile,

Stea prealuminoasă între stele,

Roagă-te lui Hristos Dumnezeu,

Ca să mîntuiască sufletele noastre!

Cugetare

Păcătuim dacă socotim de datoria noastră ca să îi urîm pe cei pe care îi urăşte familia noastră. Această ură ni se transmite ca o boală de familie. Căci adoptînd iubirea familiei noastre, îi adoptăm de asemenea şi ura.

Uneori chiar şi oameni de uriaşe staturi duhovniceşti au căzut pradă slăbiciunii acesteia. Patriarhul Teofil l-a urît pe Sfintul loan Gură de Aur şi a fost duşmanul lui pînă la moarte. Sflntul Chiril, rudenia lui şi urmaş în scaunul său, a moştenit această ură împotriva Sfintului Ioan Gură de Aur şi a purtat această ură înlăuntrul lui multă vreme. Zadarnic a încercat Sfintul Isidor Pelusiotul să-1 sfătuiască pe Chiril să-şi schimbe părerea despre Sfintul loan Gură de Aur şi să-i înscrie numele în Dipticul Sfinţilor, căci Chiril nu a voit deloc să-şi schimbe părerea.

Atunci, Preasfinta Născătoare de Dumnezeu, pentru a cărei slavă şi cinste Chiril luptase atît de înverşunat împotriva lui Nestorie, i s-a înfăţişat lui Chiril în vedenie înconjurată de mulţime de îngeri, între care se afla Sfintul loan Gură de Aur, covîrşindu-i pe sfinţii îngeri cu strălucirea. Preasfinta şi Preacurata l-a implorat atunci pe Gură de Aur să-1 ierte pe Chiril. Atunci Marele Hrisostom s-a apropiat de Chiril, şi ei s-au îmbrăţişat şi s-au sărutat întru iertare şi dragoste desăvîrşită. Această vedenie a schimbat din temelie inima lui Chiril la adresa Sfintului Gură de Aur, iar el s-a pocăit cu amar şi cu ruşine pentru ura pe care atît de nesocotit o nutrise atîta lungime de vreme. De aceea, la moartea lui, Chiril a făcut totul ca să-1 proslăvească pe Marele Gură de Aur ca pe unul dintre cei mai mari Sfinţi ai Bisericii.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata vindecare a omului mut, ce avea demon:

  • La cum Domnul a scos demonul afară din el şi mutul a grăit;
  • La cum diavolul, cu toată puterea lui, încearcă să facă mut sufletul meu aşa ca eu să nu-L pot slăvi pe Dumnezeu;
  • La cum Stăpînul, dacă şi eu doresc, poate ca să scoată duhul necurat din mine cu un singur cuvînt, şi să mă prefacă în psaltire cu strune a slavei lui Dumnezeu.

Predică

Despre cei care iubesc moartea – „Toţi cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea” (Pildele lui Solomon 8: 36).

Aşa grăieşte Domnul, Făcătorul cerului şi al pămîntului, prin gura proorocului Său.

Cel care urăşte înţelepciunea lui Dumnezeu, îl urăşte pe Dumnezeu, iar cel care îl urăşte pe Dumnezeu – ce altceva îi mai rămîne de iubit dacă nu moartea ?!

Oare nu este cu adevărat moarte tot ceea ce se află în afară de Dumnezeu ? Soarele şi stelele, marea şi munţii, animalele şi plantele -ce sînt toate acestea dacă nu praf mort adus la o formă şi la o viaţă de puterea lui Dumnezeu, de cuvîntul lui Dumnezeu, de înţelepciunea lui Dumnezeu? Cel care nu îl iubeşte pe Dumnezeu nu numai că nu îl iubeşte pe Dumnezeu, dar el nu iubeşte nimic nici din cele create de Dumnezeu: nici frumuseţea stelelor, nici ordinea mărilor şi munţilor, nici puterea vie care se află în viaţa animalelor şi a plantelor. Cel care nu îl iubeşte pe Dumnezeu îl scoate afară şi îl îndepărtează pe Dumnezeu din zidire. Si ce mai rămîne după aceasta? Doar ţărîna cea lipsită de formă, moartă şi întunecată, doar moartea. Căci pînă şi acea ţărîna este creată de Dumnezeu, iar hulitorul lui Dumnezeu trebuie să întoarcă pînă şi acea ţărîna lui Dumnezeu, şi atunci nu are decît să iubească ce mai rămîne după aceasta. Si ce mai rămîne? Numai aceea care nu are absolut nici o legătură cu Dumnezeu, adică moartea, păcatul şi diavolul.

Cel care nu îl iubeşte pe Dumnezeu, în esenţă iubeşte moartea, păcatul şi pe diavolul.Orice hulitor de Dumnezeu este jucăria diavolului, rodul păcatului, pionul morţii. 

Dispreţuindu-Te pre Tine, O, Stăpîne mult Iubitorule de oameni, oamenilor nu le mai rămîne nimic de iubit. Căci toate cele pe care noi le iubim pe pămînt le iubim din pricina Ta, căci puterea noastră de a iubi o avem de la Tine. Nebun este acela care iubeşte razele soarelui, dar dispreţuieşte soarele, care iubeşte picătura de apă, dar dispreţuieşte izvorul.

O, Stăpîne Doamne Atotiubitorule, insuflă-ne nouă dragostea cea pentru Tine şi de viaţădătătoare. Căci noi Ţie ne închinăm, Ţie îţi mulţumim şi pre Tine Te lăudăm în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s