8 iunie – Sf. Efrem, patriarhul Alexandriei; Sf. Cuv. Zosima din Fenicia; Sf. Mc. Teodor Stratilat (Proloagele de la Ohrida)

8 iunie

• Pomenirea Sfântului Efrem, Patriarhul Alexandriei

În timpul domniei împăratului Bizantin Anastasie, Efrem era guvernatorul părţilor răsăritului. El era vestit tuturor pentru marea lui pietate şi milostivire, lucruri pentru care era pretutindeni cinsit de către toţi. Cînd a trebuit ca să se rezidească Antiohia, care fusese distrusă de cutremur şi de incendiu, împăratul 1-a desemnat pe Efrem să conducă şi să organizeze această muncă. Efrem s-a achitat de această misiune vastă şi dificilă cu rîvnă şi cu dragoste. Printre tăietorii de piatră care lucrau la acel vast şantier se afla şi un episcop care, din motive necunoscute, îşi lăsase dioceza lui şi se coborîse să muncească la tăierea pietrei, fără ca nimeni să ştie că el de fapt era episcop. Într-o zi el s-a aşezat să se odihnească alături de ceilalţi lucrători, după nişte ceasuri extenuante de muncă, şi a adormit. Guvernatorul Efrem a privit la acest om şi a văzut un stîlp de foc înălţîntu-se de la trupul lui pînă la cer. Uluit şi înspăimîntat, Efrem 1-a chemat la el pe acel bărbat şi 1-a jurat să îi spună cine este. Bărbatul a şovăit, dar în cele din urmă i-a mărturisit lui Efrem că este episcop, şi i-a proorocit că el, Efrem, va fi hirotonit Patriarh al Antiohiei (Tronul Patriarhiei de Antiohia fiind atunci vacant, deoarece bătrînul Patriarh Eufrasie pierise în cutremur.) Cu adevărat, Efrem a fost ales şi sfinţit episcop şi patriarh. Din pricina marii lui bunătăţi, curaţii şi rîvne pentru Sfînta Ortodoxie, Dumnezeu i-a dăruit marele har al facerii de minuni. Odată, în scopul de a-1 convinge pe un eretic că Ortodoxia este adevărată, el şi-a aşezat felonul în mijlocul unui foc şi s-a rugat lui Dumnezeu. Felonul a rămas în foc timp de trei ceasuri fără ca să ardă. Văzînd aceasta, ereticul a rămas uimit şi înspăimîntat şi s-a lepădat de erezia lui. Sfântul Efrem s-a odihnit cu pace la anul 546 după Hristos, strămutîndu-se la locaşurile împărăţiei lui Dumnezeu.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Zosima din Fenicia

Sfîntul Zosima s-a născut în satul Synada, în apropiere de Tir. Acolo el a vieţuit într-o mînăstire, întru toate nevoinţele călugăreşti. Avînd conştiinţa nepătată, el vedea lucrurile de la depărtare, în duh, şi cunoştea ce se întîmplă în lume. Astfel, el a prezis şi a văzut distrugerea Antiohiei prin cutremur şi, plîngînd cu amar, s-a închinat la pămînt şi s-a rugat lui Dumnezeu ca această cetate să nu se distrugă cu desăvîrşire. S-a întîmplat odată că un leu care bîntuia prin acele locuri i-a prins şi i-a ucis catîrul care îi aducea apă. Sfîntul i-a poruncit atunci leului ca să slujească el în locul catîrului, ducînd sarcina. Leul s-a făcut blînd ca un miel înaintea bătrînului şi a dus acea sarcină pînă la porţile Cezareei, unde Avva Zosima i-a dat drumul să plece. Sfîntul Zosima a adormit cu pace în veacul al şaselea.

• Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilatsf teodor stratilat

Acest Sfînt se prăznuieşte la 8 februarie, cînd se povesteşte viaţa lui. Totuşi, Biserica îl pomeneşte şi la 8 iunie, cînd se face prăznuirea mutării sfintelor lui moaşte de la Heraklion la Evhaita. Înaintea muceniciei sale, Sfîntul Teodor a lăsat următoarele porunci în testamentul pe care i 1-a lăsat lui Varus, robul lui: „în Evhaita să îngropi trupul meu, în pămîntul strămoşilor mei.” Sfîntul Anastasie din Sinai a scris despre o minune a icoanei Sfîntului Teodor: în oraşul Karast de lîngă Damasc se afla o biserică închinată Sfîntului Teodor Stratilat. Cînd Saracinii au cucerit Damascul, un grup de saracini s-au instalat în biserică cu nevestele şi copiii lor. Acolo în frescă pe un perete se afla pictat chipul Sfîntului Teodor. Unul dintre saracini a tras cu o săgeată şi a lovit chipul Sfîntului în faţă. Pe dată din faţa Sfîntului a început să curgă sînge. Curînd după aceea, toţi saracinii aceia au pierit în acea biserică. Sfîntul Anastasie zice că el însuşi a fost în acea biserică şi a văzut chipul sfîntului şi urmele de sînge închegat de pe faţa lui.

Cântare de laudă la Sfântul Efrem, Patriarhul Antiohiei

Sfintul Efrem, bărbatul evlaviei, împotriva făcătorilor de rele s-a oştit.

Oştean al Bisericii a fost el,

Ce contra păcatului nebunesc al ereziei

A luptat.

Oştean al Bisericii a fost el,

Al Bisericii de Hristos răscumpărate

Şi pururea proslăvite

Prin Scumpul Său Sînge pe Cruce vărsat.

Efrem pe a lui Hristos turmă

De lupi o păzeşte,

Cuiburile păianjenilor

Nimicind.

Sfîntul Efrem, alesul lui Dumnezeu,

A luminat în Antiohia.

Prin a lui sfântă gură

Biserica a strălucit

Ca în vremurile slăvitului Hrisostom.

Cu darul minunat al vindecărilor,

Dumnezeu a proslăvit pre cel ce L-a proslăvit.

Efrem este steaua unui trecut slăvit,

Efrem este slava Ortodoxiei.

Cugetare

Teama în suferinţe, şi teama lipsei de suferinţe, iată o una şi aceeaşi teamă, care este aceea resimţită de omul duhovnicesc atunci cînd se întreabă dacă nu cumva Dumnezeu s-a depărtat de el.

Cînd Sfinta Ecaterina suferea în torturi, Mîntuitorul S-a înfăţişat înaintea ei, iar ea L-a întrebat:„Unde ai fost pînă acum Doamne, de nu m-ai mîngîiat în chinurile mele?” Iar Domnul i-a zis:

„Am fost chiar aici, în inima ta.”

Dar o frică la fel de mare cade asupra omului duhovnicesc şi atunci cînd suferinţele nu se apropie de el vreme îndelungată. Un monah a intrat odată într-o biserică din Alexandria şi a văzut o femeie îngenuncheată înaintea icoanei Mîntuitorului, vărsînd lacrimi amare şi strigînd către Domnul: „Tu m-ai părăsit, Domnul meu şi Dumnezeul meu, o mîntuieşte-mă, Multmilostive!” După rugăciunea ei, monahul a întrebat-o pe femeiei: „Cine te-a supărat pe tine de plîngi atît de tare înaintea lui Dumnezeu?” Iar femeia i-a zis:

„Pînă acum nimeni nu m-a supărat pe mine, şi de aceea plîng, pentru că Dumnezeu m-a părăsit şi timp de trei ani nu mi-a trimis nici o suferinţă, în tot acest timp nu am fost nici bolnavă nici eu, nici fiul meu, şi nici un animal din gospodărie nu mi-a pierit.”

Luare aminte

Să luăm aminte la vindecarea minunată a celor doi orbi (Matei 9: 27):

  • La cum cei doi orbi strigau rugîndu-L pe Mîntuitorul ca să deschidă ochii lor;
  • La cum Mîntuitorul S-a atins de ochii lor şi le-a făcut după credinţa lor, iar ei au văzut;
  • La cum Domnul Se poate atinge şi de al meu suflet orb şi îmi poate reda şi mie vederea duhovnicească, numai dacă voi striga şi eu, rugîndu-L pre El cu credinţă.

Predică

Despre Împăratul împăraţilor – „Prin Mine împărătesc împăraţii şi principii rînduiesc dreptatea. Prin Mine cîrmuiesc dregătorii şi mai-marii sînt judecătorii pămîntului. Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc şi cei ce Mă caută Mă găsesc (Pildele lui Solomon 8: 15-17).

Să nu cugete vreun împărat că el domneşte prin a sa putere şi înţelepciune, căci el va fi ruşinat de cei slabi şi de cei nebuni. Să nu cugete vreun dregător că el face dreptate între oameni prin a sa proprie pricepere şi putere, căci nebunie s-ar chema aceasta, absurdă pînă şi în ochii copiilor.

Să nu cugete împăraţii, dregătorii şi judecătorii acestei lumi că ei stăpînesc după voia cuiva care este contra voii şi milostivirii lui Dumnezeu, căci toţi cei care Il uită pe Dumnezeu se vor răni amarnic pe gheaţa pe care alunecă în vieţile lor.

„Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc”, zice Domnul. Domnul grăieşte acestea mai întîi împăraţilor, dregătorilor şi judecătorilor acestei lumi şi popoarelor din ea. Căci dacă ei îl iubesc pe Domnul, atunci şi ei sînt foarte dragi Domnului. Dacă ei îl iubesc pre Domnul, atunci şi popoarele peste care ei stăpînesc şi fac judecată îl vor iubi şi ele pe Domnul. Iar dacă popoarele îl iubesc pre Domnul, atunci ele vor iubi şi pe împăraţii, dregătorii şi judecătorii lor.

Cu cît este un om mai sus pe scara puterii şi stăpînirii peste oameni, cu atăt mai aproape ar trebui să fie el de Dumnezeu, mult mai aproape prin comparaţie cu oamenii peste care stăpîneşte.

O, fraţilor, Domnul S-a răstignit pe Cruce pentru noi, şi prin aceasta a arătat dragostea Lui pentru noi. Cel Care Se răstigneşte pentru noi, cu adevărat ne iubeşte mult mai mult decît cel care se veseleşte cu noi la masă. Şi deci, cînd avem atîta dragoste faţă de prietenii care se veselesc cu noi la masă, oare cu cît mai multă dragoste nu ar trebui să avem pentru Cel Care, din dragoste pentru noi S-a răstignit pe Cruce?

O, Stăpîne Binecuvîntate Doamne, deschide-ne nouă vederea cea duhovnicească, ca să putem vedea tot adîncul iubirii Tale pentru noi şi ca să ne umplem şi noi de dragostea cea către Tine. Căci noi pre Tine Te lăudăm şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s