15 noiembrie – Sf. Mc. Gurie, Samona și Aviv; Sf. Mc. Elpidie, Marcel și Eustohie; Icoana Maicii Domnului de la Kupyatich (Proloagele de la Ohrida)

15 noiembrie

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Gurie, Samona şi Avivsf_mc_gurie_samona_aviv

Sfinţii Gurie şi Samona au fost cetăţeni de frunte ai Edessei. La vremea unei prigoane contra creştinilor, ei s-au refugiat în afara cetăţii şi au trăit în postiri aspre şi în rugăciune, sfătuindu-i pe creştinii care îi căutau să facă totul spre a nu se lepăda de Sfînta Credinţă. Ei însă la urmă au fost prinşi şi aduşi înaintea judecătorului, care i-a ameninţat cu moartea dacă nu se supun edictului imperial care poruncea închinarea la idoli. Aceşti sfinţi mucenici ai lui Hristos au răspuns judecătorului aşa: „Noi vom pieri chiar de ne vom supune acestui edict şi chiar dacă tu nu ne vei mai ucide”. După torturi bestiale, ei au fost aruncaţi în temniţă, unde au zăcut în frig, acoperiţi de răni şi înfomataţi, din prima zi a lunii august şi pînă în a zecea a lunii noiembrie. Ei au fost apoi scoşi din temniţă şi torturaţi iar. Nevoind cu nici un chip să se lepede de ortodoxie, ei au fsot osîndiţi la moarte şi decapitaţi la anul 322, sub domnia răului împărat Licinius. După o oarecare vreme a luat mucenicia şi diaconul Aviv, care era din aceeaşi cetate. A fost torturat bestial şi el, săvîrşindu-şi prin foc sfînta lui viaţă. Maica lui a scos apoi din cenunşă trupul lui intact şi 1-a îngropat cu cinste în mormîntul în care se aflau şi moaştele Sfinţilor Mucenici Gurie şi Samona. Încetînd prigoanele, creştinii au ridicat desupra mormîntului acestor sfinţi o slăvită biserică, aşezînd într-o singură raclă sfintele lor moaşte făcătoare de minuni. Din minunile cele multe care s-au lucrat prin ele, vom povesti aici mai cu seamă una uimitoare:

O cinstită femeie văduvă din Edessa avea o fiică foarte frumoasă pe care un oarecare soldat imperial, got de neam, o silea să i-o dea de soţie, jurîndu-se că se va purta bine cu ea odată ajunşi în ţara lui. Femeia însă se temea pentru siguranţa vieţii fiicei ei în acea ţară îndepărtată şi nu prea dădea crezare cuvintelor gotului, care zicea că este bărbat liber, necăsătorit. De aceea ea 1-a obligat pe got să se jure la mormîntul Sfinţilor Trei Mucenici Gurie, Samona şi Aviv că se va purta bine cu fiica ei, luîndu-i pe sfinţi chezaşi pentru făgăduinţa lui. În realitate gotul minţea, căci în ţara lui el avea femeie. De aceea, de îndată ajunşi acolo, el a făcut-o pe tînăra din Edessa sclava femeii lui. Aceasta însă a murit după puţini ani, iar gotul a îngropat-o şi pe tînăra de vie în mormîntul în care zăcea hoitul femeii lui. Tînăra s-a rugat cu lacrimi amare Sfinţilor Trei Mucenici Gurie, Samona şi Aviv să o scape din moartea cumplită a acelei vieţi. Atunci în mormînt s-au arătat înaintea tinerei cei trei slăviţi mucenici, care în clipeala ochiului au dus-o din pămîntul goţilor, în cetatea Edessa, aşezînd-o chiar în biserica lor. Venind în zori creştinii la rugăciune au aflat-o pe tînără înăuntru, pe care o ştiau măritată în pămînt străin, au ascultat istorisirea ei, şi au slăvit pe Dumnezeu cel minunat întru Sfinţii Săi.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Elpidie, Marcel şi Eustohie

Aceştia au luat mucenicia pentru Hristos în vremea lui Iulian Apostatul. Elpidie a fost senator. Privind la mucenicia lui, şase mii de păgîni au crezut în Hristos Dumnezeu şi Mîntuitorul.

• Prăznuirea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de de la Kupyatichicoana_maicii_domnului_kupyatich

Această sfîntă icoană s-a arătat mai întîi unei fecioare pe nume Anna, din satul Kupiatici, ţinutul Minsk, la anul 1182. Pe cînd îşi păştea turmele, Anna a văzut o lumină în pădure. Apropiindu-se de acea lumină, ea a văzut pe un copac o cruce potrivit de mare, pe care era închipuită icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Anna a luat crucea şi a dus-o la casa ei, după care s-a reîntors la turme. Dar, spre marea ei uimire, ea a văzut crucea agăţată înapoi la acel copac din pădure. Ea a luat-o cu băgare de seamă şi a băgat-o în sîn, ducînd-o să i-o arate tatălui ei. Dar vrînd să o scoată spre a i-o arăta, a văzut că nu mai este. Ea atunci a povestit totul tatălui ei, şi a mers cu el la locul din pădure. Sfîntă Cruce era acolo, pe acelaşi copac, purtînd pe ea chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Ei au luat-o şi au dus-o din nou acasă, dar ea din nou a dispărut. Atunci tatăl şi fiica au alertat întregul sat, şi toţi sătenii s-au dus la locul din pădure, şi s-au închinat sfintei şi de minuni făcătoarei cruci. Poporul atunci a zidit o sfîntă biserică la acel loc din pădure, la care s-au lucrat mulţime de minuni prin puterea Maicii Domnului, a cărei icoană era închipuită pe acea sfîntă cruce. Aceasta se află acum în Biserica Sfintei Înţelepciuni a lui Dumnezeu din Kiev.

Cântare de laudă la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfînta de Dumnezeu Născătoare, a Domnului Mireasă,

Tu Scaun eşti al Domnului Hristos Dumnezeu.

Tu pre Domnul Slavei îl ai purtat întru tine,

Tu ai născut pe Acela Ce omenirea moartă o a înviat.

El lumea răscumpărat-a prin al Lui Trup şi Sînge,

Pre Sine şi pre tine, Fecioară, pururea proslăvind!

Dar a ta mai mare slavă negrăită e în ceruri,

Unde tu şezi de-a dreapta lui Hristos Dumnezeu.

A slavei tale raze pe pămînt pogoară,

Şi luminează noaptea celor credincioşi.

O, slavă ţie, a Domnului nostru Maică,

Slavă ţie pururi, Casă a lui Dumnezeu!

Cugetare

Dumnezeu adesea dă biruinţă strălucită în războaie făcătorilor de pace. Sfîntul împărat Iustinian al Bizanţului şi regele Ştefan de la Deceani sînt două exemple strălucite care atestă acest adevăr. După moartea tatălui lui, Regele Milutin, Ştefan şi-a scos bandajele de la ochi şi a fost proclamat cu bucurie rege de către tot poporul sîrb, şi oameni simpli şi nobili. Cu toate acestea Constantin, fratele lui mai mic după tată, cel născut de tatăl său din Simonida, s-a ridicat cu armată împotriva lui. Ştefan i-a trimis acestui frate mai mic al lui următoarea scrisoare:

„Ai auzit de minunea pe care Dumnezeu a făcut-o cu mine, prin care mi-am recăpătat vederea. Purtarea Lui de Grijă toate le lucrează spre bine, a Lui este slava în veci! Milostivindu-Se Domnul de mine, am moştenit şi tronul părinţilor mei, spre a păstori poporul cu frică de Dumnezeu şi cu dreptate, după pilda moşilor şi strămoşilor mei. De aceea leapădă-te de răul ce vrei să-1 faci, şi vino la noi, spre a cîrmui cum se cuvine împreună: vei fi primul după mine în regat, aşa cum se şi cuvine unui frate al meu mai mic. Nu te mai uni cu străinii împotriva sîngelui tău. Mare este a noastră ţară, ea poate să ne încapă pe amîndoi. Cunoaşte că eu nu sînt Cain, ucigaşul de frate, ci prieten sînt al lui losif, iubitorul de fraţi; cu ale cărui cuvinte îţi răspund acum: „Iată, voi aţi uneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine” (Facerea 50: 20).

Astfel a scris sfântul rege Ştefan de la Deceani, dar Constantin a dispreţuit cuvintele fratelui lui. De aceea el a pierdut cu ruşine războiul ce 1-a pornit asupra lui. Învins a fost şi Vladislav, fiul lui Dragutin, un alt pretendent la tronul sîrbesc. Mihail Şişman însă, căpetenia bulgarilor, a fost cel mai acoperit de ruşine dintre toţi. Acestuia Ştefan i-a scris:

„Cugetă la înţelesul iubirii creştine, potoleşte-ţi mînia, lasă dragostea să domnească între noi, aşa cum a domnit şi între părinţii noştri, încetează a mai fi vărsător de sînge creştinesc, întoarce armele tale împotriva duşmanilor Crucii, iar nu a purtătorilor ei! Adu-ţi aminte de Înfricoşata Judecată, la care vei avea a da seamă de sîngele nevinovat ce ai vărsat! Şi să ştii: cine răpeşte bunul altuia îl pierde şi pe al său!”.

Mihail al bulgarilor însă a rîs de înţeleaptă epistolă a regelui Ştefan, şi de aceea a pierdut cu răsunet bătălia de la Velbuzd din anul 1330. Căci Dumnezeu este de partea celor drepţi, iar nu a celor puternici.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata zidire a lumii (Facerea 1):

  • La cum Dumnezeu a zis: „Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!”;
  • La cum a despărţit El apele cele de sub tărie de cele de deasupra tăriei;
  • La cum a numit El tăria cer.

Predică

Despre înţelepciunea lui Dumnezeu cea care se face cunoscută puterilor cereşti – „Pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpîniilor, în ceruri” (Efeseni 3: 10).

Fraţilor, sînt îngerii lui Dumnezeu atotcunoscători? Nu, nu sînt. Căci dacă ar fi astfel, ei ar fi dumnezei. Dumnezeu Unul este, fraţilor, iar sfinţii îngeri sînt frumoşii Lui slujitori. Mai înainte ca ea să se săvîrşească, taina întrupării nu a fost cunoscută nici măcar de îngeri! Necunoscute le-au rămas îngerilor şi toate celelalte taine care stau în legătură cu taina întrupării, pînă cînd nu le-au fost ele descoperite prin Biserică. Prin urmare Biserica lui Dumnezeu este ea însăşi o descoperire dumnezeiască pentru sfinţii îngeri.

Biserica este noua descoperire dumnezeiască a înţelepciunii şi puterii lui Dumnezeu şi a iubirii Lui faţă de oameni. De cealaltă parte, ea este şi o nouă descoperire dumnezeiască a iubirii omului faţă de Dumnezeu, şi a luptei omului de unire cu El.

Nici măcar îngerii nu au cunoscut pînă unde Se va smeri Dumnezeu pe Sine, nici cît de sus se poate înălţa omul. Acestea însă li s-au descoperit îngerilor prin Taina Sfintei Biserici, iar Biserica le-a vestit sfinţilor îngeri. Apostolul despre aceştia grăieşte efesenilor, cînd spune „începătoriilor şi stăpîniilor”. Cu alte cuvinte, nici măcar căpeteniile ierarhiilor îngereşti nu cunoşteau totul deplin, mai dinainte. Înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri este tocmai aceea care nu s-a descoperit deplin sfinţilor îngeri de la început, care a rămas deci ascunsă şi faţă de ei, şi care de abia acum, prin Sfînta Biserică, li se descoperă lor prin felurime de moduri, împrejurări şi situaţii.

O, fraţilor, cele mai mari două minuni pe care le-a lucrat Dumnezeu şi care ni s-au descoperit şi nouă sînt facerea lumii şi facerea Bisericii.

În amândouă aceste sfinte lucrări, fraţilor, omul a fost cel la care s-a gîndit Dumnezeu mai întîi, căci amîndouă din dragostea Lui pentru om s-au făcut. Să mulţumim pentru aceasta Dumnezeului şi Făcătorului nostru, Iubitorului de oameni, cu fiecare suflare pe care o tragem în piept!

O, Stăpîne Doamne Ziditorule al nostru Preablînde, o Doamne al Milostivirilor! Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s