Vietățile ca simboluri

Porumbelul este simbol al Duhului celui Sfânt.

Duhul Sfânt S’a şi arătat în chip de porumbel. Astfel, când Domnul S’a botezat în Iordan „a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-se ca un porumb şi viind preste dânsul.” /Mat. 3:16/ Însemnând nerăutatea, porumbelul Îl înseamnă pe Duhul Cel Dumnezeiesc. Pentru că porumbelul este o vietate de o rară nerăutate, şi prin această însuşire a sa Îl simbolizează pe Dumnezeu Duhul, în care nu este nici o răutate.

Şarpele este simbol al satanei.

El i-a slujit ca unealtă satanei când acesta a amăgit-o şi a îndemnat-o spre păcatul neascultării faţă de Ziditor, fiind singura vietate de pe pământ asupra căreia Dumnezeu a rostit blestem: „blestemat fii tu din toate dobitoacele şi din toate fiarele pământului.” (Fac. 3:14). De aici se trage acea grozavă duşmănie care există între şarpe şi orice altă vietate de pe pământ.

Când Domnul le-a zis ucenicilor: „fiţi înţelepţi ca şerpii,” El S’a gândit la băgarea de seamă cu care se mişcă şarpele. Însă îndată a adăugat: „şi blânzi ca porumbeii.” „Întrucât,” zice Gură-de-Aur, „nu-i nici un folos de pe urma înţelepciunii dacă ea nu se îmbină cu nerăutatea.”

(Fericitul Theofílact, Tâlcuire la Evanghelia după Matéi). Dimpotrivă, o asemenea înţelepciune şerpească este pentru om foarte primejdioasă. Isidor Pelusiotul lămureşte spusele cu pricina precum urmează: „A păzi credinţa cum îşi păzeşte şarpele capul; a te dezbrăca de omul cel vechi cum se dezbracă şarpele, năpârlind, de pielea cea veche.” (Isidor Pelusiotul, Scrisori)

Năpârca, şarpe aprig şi veninos, este simbol atât al diavolului, cât şi al tuturor celor care fac voia lui.

Înainte-Mergătorul i-a numit pe întâi-stătătorii Evreilor: „pui de năpârci.” Şi gura Domnului a repetat asta. (Mat. 3:7; 23:33). În cele din urmă, Domnul le-a zis pe faţă înrăitelor căpetenii Evreieşti: „Voi din tatăl diavolul sânteţi.” (Io. 8:44). De aici reiese limpede că năpârca înseamnă diavolul, iar puii de năpârcă – fiii diavolului.

4. Mielul, oaia şi lupul.

Mielul este simbol al lui Hristos.

„Iată Mielul lui Dumnezeu!,”a strigat Înainte-Mergătorul când l-a văzut pe Hristos. Iar Ioán, Văzătorul de cele tainice, L-a văzut pe Hristos în chip de Miel pe Scaunul cereştii slave.

Oile înseamnă cei ce urmează lui Hristos cu credinţă, iar lupii – necredincioşii şi păgânii.

„Oile mele glasului meu ascultă, şi eu cunosc pre dânsele, şi vin dupre mine.” (Io. 10:27). „Iată eu trimit pre voi ca oile în mijlocul lupilor.” (Mat. 10:16). Este limpede că nu e vorba despre oi şi despre lupi, ci despre oameni.

Câinii şi porcii sânt simbol al necredincioşilor îndărătnici, învârtoşaţi şi împietriţi.

Şi câinii înseamnă cu osebire curvarii, iar porcii – lacomilor. De aceea a şi zis Mântuitorul: „Nu daţi sfintele câinilor, nici lepădaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor.”

6. Cloşca şi puii. Precum cloşca îşi adună cu grijă puii, şi îi hrăneşte, şi-i încălzeşte: întocmai şi Mântuitorul îşi adună pe credincioşii Săi. Aşa a vrut El să îi adune, şi să-i hrănească şi să îi încălzească cu dragoste pe fiii lui Israíl, însă ei nu au vrut. (Mat. 23:37).

Aşadar, cloşca este în acest înţeles simbol al lui Hristos, iar puii sânt simbol al adevăraţilor următori ai lui Hristos.

Calul este simbolul slugii ascultătoare şi credincioase.

Dionisie Areopaghitul scrie că el înseamnă ascultarea. Într’un canon din Octoih, Apostolii sânt asemuiţi unor cai iuţi de picioare, în înţelesul slujirii aduse cu credinţă lui Dumnezeu şi al repeziciunii cu care au purtat Vestea de bucurie pe tot pământul.

Omul, leul, taurul şi vulturul sânt cele patru vietăţi simbolice pe care Prorocul Iezechiíl şi Sfântul Ioán le-au văzut în descoperire cum stăteau sub Scaunul celui Preaînalt. (Iez. 1:5; Apoc. 4:6).

După sfinţiţi scriitori, aceste patru vietăţi înseamnă cele patru virtuţi de temelie: înţelepciunea, vitejia, dreptatea şi curăţia. Că omul înseamnă înţelepciunea, iar leul – vitejia, e limpede. Taurul înseamnă dreptatea pentru că el era animalul de jertfă care se aducea prinos pentru păcat, spre îndreptăţire. Vulturul în zbor înseamnă curăţia pentru că se înalţă la mari înălţimi, iar acolo este curat. Aceste patru vietăţi simbolice mai înseamnă şi feluritele Puteri duhovniceşti care înconjură Scaunul lui Dumnezeu, care zi şi noapte cântă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaoth!”

Broaştele, păduchii şi alte gângănii cu care a bătut Dumnezeu Egiptul în vechime (Ieş. 8) înseamnă feluritele păcate omeneşti, săvârşite cu cuvântul şi cu lucrul. Iar microbii şi bacteriile cele nevăzute înseamnă păcatele omeneşti cele nevăzute, săvârşite cu gândul.

Dacă omul nu înăbuşă gândurile cele rele din el, acestea se înmulţesc şi prind putere în suflet întocmai ca microbii în trup, aducând sufletul într’o stare de boală grea şi chiar aducătoare de moarte.

10.

Fiarele sălbatice îndeobşte înseamnă patimile mari.

După cum fiarele sălbatice sfâşie trupul, aşa şi patimile sfâşie sufletul. Făcătorul i-a dat lui Adam stăpânire asupra tuturor patimilor; de aceea avea el putere şi asupra tuturor fiarelor ca simboluri ale patimilor. Oamenii sfinţi, care prin Noul Adam, Hristos, au dobândit stăpânire asupra patimilor, au dobândit prin aceasta şi stăpânirea asupra fiarelor sălbatice.

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Simboluri și semne”, în traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania, București, 2009, http://www.predania.ro)