13 martie – Aducerea moaștelor Sf. Nichifor, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Cristina cea din Persia; Sf. Mc. Publiu (Proloagele de la Ohrida)

13 martie

• Pomenirea Sfântului Nichifor, Patriarhul Constantinopolului (aducerea moaștelor)aducerea_moastelor_sf_nichifor_patriarhul_constantinopolului

Sfântul Nichifor a păstorit Biserica lui Hristos cu mare râvnă şi înţelepciune, fiind unul dintre cei mai mari Arhipăstori ce au stat vreodată pe scaunul patriarhal al Constantinopolului. Când Leon Armeanul s-a ridicat împotriva icoanelor, singur Sfântul Nichifor a stat pe faţă împotriva împăratului. El mai întâi l-a sfătuit în taină şi cu blândeţe pe împărat, dar mai pe urmă l-a dat fără teamă pe faţă. De aceea depravatul împărat l-a surghiunit în insula Prokenesis. Pe această insulă se afla o mănăstire pe care Sfântul Nichifor o ridicase în cinstea Sfântului Teodor. Mărturisitorul Ortodoxiei, Sfântul Nichifor, a rămas în această mănăstire timp de treisprezece ani, unde a şi murit. Trecerea lui la cele veşnice s-a întâmplat la anul 827 după Hristos. După aceea, pierind toţi împăraţii iconoclaşti iar la cârma imperiului aflându-se Mihail cu maica lui Teodora, pe scaunul patriarhal al slăvitului Constantinopole s-a reîntors Patriarhul Metodie. Acesta a mutat sfintele moaşte ale Sfântului Nichifor de la Prokenesis la Constantinopole la anul 846, aşezându-le mai întâi în Biserica Sfintei înţelepciuni a lui Dumnezeu (Sfânta Sofia) de unde Sfântul Nichifor şi fusese surghiunit – iar mai apoi în Biserica celor Doisprezece Apostoli. Praznicul cel mai important al Sfântului Nichifor este în ziua de 2 iunie, şi apoi iar în ziua de 13 martie, când se prăznuieşte descoperirea şi mutarea sfintelor lui moaşte nestricăcioase. Tot pe 13 martie Sfântul Nichifor fusese izgonit din scaunul său, dar după 19 ani în aceeaşi zi sfintele lui rămăşiţe au fost readuse în Capitoliu.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Cristina cea din Persia

Pentru mărturisirea neclintită a credinţei ei în Hristos ea a fost torturată cu cruzime în Persia, în veacul al patrulea. De la aceste schinghiuri şi biciuiri neîncetate ea a slăbit atât de mult, încât a murit. Sufletul ei, lăsând în urmă trupul ei torturat, a intrat în bucuria lui Hristos, împăratul şi Stăpânul.

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Publiu

Acest sfânt sfinţit mucenic a fost succesorul Sfântului Dionisie Areopagitul la scaunul episcopal al Atenei. Episcop fiind, el a fost prins, torturat şi decapitat de păgâni, în veacul al doilea. Dar după aceste chinuri de puţină vreme, el a moştenit viaţa veşnică.

bar

Cântare de laudă la Cetatea Constantinopolului

Constantinopol, slăvită cetate,

Lângă malul Bosforului albastru

Se înalţă.

Cu slava ta, care alta se va putea asemăna vreodată?

Tu ai fost înfricoşat câmp de bătălie

Pe care au luptat oştirile Duhului,

Mulţimea sfinţilor lui Dumnezeu,

Contra ereticilor hulitori.

Tu ca un ciur i-ai cernut

Veacuri la rând,

Vădindu-i pe apostaţi,

Dar şi pe Sfinţii lui Dumnezeu.

Dar şi tu însăţi, slăvită cetate,

Cu multe păcate te-ai întinat.

Da, te-ai întinat,

Tu, cea sfinţită de valuri de sânge martiric,

Căci cine ţi-ar putea număra vreodată

Numărul nesfârşit de eroi ai duhului,

Cine ar putea număra vreodată

Mulţimea tainelor şi vederilor dumnezeieşti

Care s-au descoperit întru tine?

În tine se pogorau îngerii lui Dumnezeu,

Iar oameni sfinţi precum îngerii,

Din tine la cer se înălţau.

Maica Domnului nostru însăşi,

De multe ori în tine pogora,

Pe bolnavi să-i vindece,

Pe cei în primejdii să-i ferească.

Da, mulţimea sfinţilor încă

Deasupra cerului tău se adună

Ducând la Cel Preaînalt

Rugăciunile copiilor tăi.

O, mulţimea sfinţilor care s-au ales dintre Fiii tăi!

Atât de mulţi sunt ei,

Precum sunt crinii

Lângă crini şi sfinţii

Lângă sfinţi!

Tu ai scris istorie cu roşu în calendar,

În tine Simbolul Credinţei noastre s-a alcătuit.

Despre tine aşa se poate spune:

Că între multele cetăţi tu eşti

Ca o literă de foc.

Tu lumea o ai luminat

Cu Credinţa cea Sfântă.

Tu lumea o ai vindecat

De păgânătate şi erezie.

Mult chinuită, dar nu ucisă,

Tu încă nu ai murit.

Da, pentru aceasta te voi prăznui,

Cetate Sfântă!

Mărturisitoare eşti tu,

Cu adevărat!

Slava ta o întrece pe a tuturor cetăţilor lumii,

Care au fost, sunt, şi vor fi;

Slava ta umple pământul şi cerul;

Căci fiecare suflet botezat

Ţie recunoştinţă mare veşnic îţi datorează.

bar

Cugetare

Mari sunt creştinii în ale căror suflete arde o mare iubire pentru Hristos. O, cu adevărat, mari au fost acei creştini, acei de Dumnezeu-purtători Părinţi şi Mucenici! Pentru mulţi dintre contemporanii noştri, lucrul acesta cu greu se poate măcar imagina. Iată ce a mărturisit odată un astfel de mare sfânt, Sfântul Simeon Noul Teolog, înaintea obştii mănăstirii sale: Că în propria lui viaţă şi trăire s-au adeverit şi s-au împlinit cuvintele Mântuitorului „Căci jugul Meu este blând, iar sarcina Mea uşoară” (Matei 11: 29). Sfântul Simeon a zis: „Credeţi-mă, fraţilor, când am scăpat la Dumnezeu, Mântuitorul meu, nu am întâlnit în cale nimic întristător, greu sau de nesuportat.

Singura mea durere şi tristeţe de nesuportat a fost că nu puteam găsi destule motive mulţumitoare ca să mor cât mai repede de dragul iubirii Hristosului meu.”

Oare nu sunt astfel de suflete ca nişte focuri închise în vase de lut? Flacăra focului arde întotdeauna drept, cu vârful spre cer. Să dăm doar la o parte capacul vasului de lut şi flacăra va ţâşni în înălţime.

bar

Luare aminte

Să luăm aminte la Mântuitorul Hristos stând la judecată înaintea lui Irod:

  • La cum Irod la început fusese foarte blând, deoarece a vrut să-L vadă pe Hristos nu dintr-o necesitate duhovnicească, ci din curiozitate omenească;
  • La cum Irod sperase să-L vadă pe Iisus făcând vreo minune, dar a rămas înşelat văzându-L pe Stăpânul că nu răspunde nimic celor care Îl interogau;
  • La cum Irod L-a batjocorit pe Mântuitorul, îmbrăcându-L într-o mantie lucitoare.

bar

Predică

Despre reconcilierea celor răi, de dragul împlinirii răului – „Şi în ziua aceea Irod şi Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul, căci mai înainte erau în duşmănie între ei” (Luca 23: 12).

Din mijlocul batjocurii cu care îl împroaşcă nelegiuiţii, Cel Drept face bine duşmanilor Săi, împăcându-i între ei. Este adevărat, această reconciliere nu este spre facerea vreunei fapte bune, ci spre unirea puterilor până atunci învrăjbite, întru prigonirea Celui Drept. Iată că astfel limba urii dintre ei s-a stins şi a murit: aceasta a fost răsplata Dreptului către ei. Pilat şi Irod până în acea zi trăiseră în duşmănie. Dar în ceasul în care Mântuitorul a fost adus pentru judecată, atât înaintea unuia, cât şi înaintea celuilalt, ei, Irod şi Pilat, s-au împăcat.

Domnul Păcii a adus pace între cei care se urau; pacea care i-a ajutat să-I pregătească Crucea.

Căci El este Cel Care vine să Se aducă de bunăvoie jertfă pentru mulţi. Chiar şi astăzi inşi care se urăsc între ei, fac îndată pace când e vorba să-L prigonească împreună pe Domnul. Mulţi sunt care se ucid între ei plini de ură, până când pomeneşti în mijlocul lor numele Domnului. De îndată ce aud în urechile lor acest Nume, ei treptat fac pace deplină între ei, doar pentru a se arunca cu ură dezlănţuită împotriva acestui Sfânt Nume.

Este mai uşor nelegiuitului să-l tolereze pe alt nelegiuit, decât le este tuturor nelegiuiţilor împreună să-i tolereze pe drepţi.

Le este mai uşor păcătoşilor să ajungă la înţelegere şi reconciliere cu alţi păcătoşi ca şi ei, decât să ajungă la înţelegere şi împăcare cu drepţii.

Chiar şi la nivelul ţărilor, între partide adesea se ridică aceeaşi problemă: indiferent cât de murdar se atacă reciproc, ele vor face de îndată pace dacă este vorba să decidă: ce loc să acorde Stăpânului Iisus Hristos în politica de stat? Să-I acorde oare locul întâi, aşa cum I se cuvine sau mai degrabă să-I acorde ultimul loc, sau poate chiar nici unul?

În astfel de probleme, cei care sunt duşmani de o viaţă vor face pace pe loc, numai şi numai în scopul ca Mântuitorului să nu I se dea decât cel mult ultimul loc în diriguirea trebilor statului. Aşa a fost şi cu cearta dintre partidele fariseilor şi saducheilor, care îndată s-au împăcat între ei când a fost vorba să-L prigonească pe Mântuitorul. Dar oare de unde înverşunarea aceasta a lor de a nu-I da Celui Care este cel mai nevinovat şi cel mai Necesar vieţii noastre – decât ultimul loc?

De acolo, că pofta lor cea mai arzătoare este aceea de a-şi rezerva primele locuri lor.

Aceasta au dorit-o şi fariseii şi saducheii, când fără să clipească s-au învoit la uciderea lui Hristos. Aceasta au dorit-o şi Pilat cu Irod, aceasta a fost pofta comună care i-a determinat să se împace, aceasta a fost pofta care le-a arătat că este necesar să-L judece şi să-L omoare pe Hristos. O, fraţilor, niciodată, să nu ne fie niciodată nouă a ne uni cu păcătoşii împotriva drepţilor! Ci mai curând să căutăm noi în tot chipul pacea cu Dumnezeu, şi aceasta, cu o conştiinţă nepătată!

O, Doamne, ajută-ne nouă să dobândim pacea aceasta. Căci Ţie se cuvine toată slava şi lauda în veci, Amin!

vinieta

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 13 martie – Aducerea moaștelor Sf. Nichifor, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Cristina cea din Persia; Sf. Mc. Publiu (Proloagele de la Ohrida)

  1. Lastun spune:

    Saccsiv’s Weblog
    CHEMARE la MITING. Impactul introducerii actelor electronice asupra vieții private și libertății de conștiință a cetățenilor

    http://saccsiv.wordpress.com/2013/03/07/chemare-la-miting-impactul-introducerii-actelor-electronice-asupra-vietii-private-si-libertatii-de-constiinta-a-cetatenilor/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s