1 martie
• Pomenirea Sfintei Cuvioasei Muceniţe Evdochia
Această cuvioasă muceniţă Evdochia a trăit în cetatea feniciană Heliopolis în timpul domniei împăratului Traian. Evdochia mai înainte de aceasta a fost o desfrânată vestită. Dar apoi ea a plâns cu amar pentru păcatele ei, s-a retras în pustie, în asceza cea mai aspră şi mai la urmă a luat cununa muceniciei. În timpul vieţii ei desfrânate ea adunase averi uriaşe. Schimbarea vieţii ei a survenit pe neaşteptate, prin cea Dumnezeiască purtare de grijă a Făcătorului nostru, şi printr-un monah, Avva Gherman. Venind cu o ascultare în cetate, el a găzduit în casa unui creştin al cărei zid era lipit de al părţii de casă în care se afla iatacul Evdochiei. Serile, potrivit obiceiului călugăresc, monahul citea din Psaltire şi câte un capitol din Sfintele Evanghelii, despre Înfricoşata Judecată. Evdochia auzea aceste citiri şi a început să asculte cu atenţie, de la început până la sfârşit. Curând a fost cuprinsă de frică şi spaimă, rămânând trează până în zori. Când s-a luminat, ea şi-a trimis sluga să-l caute pe acel monah şi să-l roage să vină la ea. Avva Gherman s-a înfăţişat şi a stat de vorbă cu ea îndelung, despre credinţă şi mântuirea sufletului. Ca urmare a acestei convorbiri, Evdochia s-a dus la episcop şi i-a cerut să o boteze. După botezul ei, Evdochia a lăsat întreaga uriaşa ei avere Bisericii, spre a fi împărţită sărmanilor. Ea şi-a eliberat toţi robii şi roabele şi s-a retras cu totul într-o mănăstire, unde s-a dăruit celei mai aspre vieţuiri, în desăvârşita ascultare, în posturi, privegheri şi rugăciuni. După treisprezece luni, obştea mănăstirii a cerut-o stareţă. Evdochia a trăit timp de patruzeci şi şase de ani în mănăstire şi a fost aflată vrednică înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu, văzând râvna ei arzătoare şi cinstită, şi lacrimile ei nesecate, a învrednicit-o şi cu darul învierii morţilor. Când s-a declanşat persecuţia împotriva creştinilor sub Cezarul Vincenţiu, Sfânta Evdochia a fost decapitată. Sfânta Evdochia este un exemplu glorios a cum vasul cel de stricăciune se poate curăţi, sfinţi şi umple cu Harul Sfântului Duh, cu buna mireasmă a cerului.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Agapie
Acest sfânt a fost frate începător aflat sub îndrumarea duhovnicească a unui sfinţit părinte din Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos. Prins de piraţi, Agapie a fost vândut ca sclav în Magnezia. După doisprezece ani, el a scăpat prin minune dumnezeiască din sclavie, prin intervenţia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi dus înapoi în Mănăstirea Vatopedu. În sclavia lui el reuşise să-l aducă pe stăpânul lui la Sfântul Botez, căruia i s-a făcut şi îndrumător duhovnicesc. Sfântul Agapie şi-a petrecut cealaltă vreme a vieţii lui în nevoinţele cele călugăreşti la Mănăstirea Vatopedu, după care a adormit cu pace în Domnul.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Antonina
Sfânta Antonina s-a născut la Niceea. Din cauza credinţei ei în Hristos, ea a fost arestată şi torturată cu sălbăticie. La sfârşit a fost legată într-un sac şi înecată într-un lac, la anul 302 după Hristos. Dar Dumnezeu a mântuit sufletul ei şi a preaslăvit-o cu îngerii în ceruri şi cu oamenii cei credincioşi pe pământ, până în ziua de astăzi.
Cântare de laudă la Sfânta Evdochia
Cea care femeie a păcatului mai înainte a fost,
Mai apoi cu pocăinţa s-a îmbrăcat,
Şi înaintea lui Dumnezeu
În genunghi pururea a stat,
La rugăciune cu lacrimi.
Satan de furie a urlat
Şi către ceruri necuratul glas şi-a ridicat:
„O, Mihaile, cerescule arhanghel,
Tu care grăieşti dreptatea,
Nedrept către mine eşti
Căci staulul meu cu desăvârşire
Tu mi-l goleşti!
Şi încă şi pe ultima oaie mi-o răpeşti!
Ce-ţi trebuie această preadesfrânată?!
Eu în Hades am fost aruncat
Şi pentru o mică nesupunere, acolo, în chinuri veşnice mă perpelesc!
Dar ale acesteia păcate sunt adânci ca marea
Care înghite tot ce se apropie de ea.”
Astfel grăieşte răutatea veche
Când omul de bunătate vrea să se ţină,
Ea pe tot omul care se căieşte îl învăluie în ispită.
Dar Mihail, păzitorul penitenței,
Cu îngerii lui de Evdochia se apropie
Şi sub a sa pază o acoperă.
Cu răsuflarea lui, Mihail pe demoni departe îi alungă.
O cântare cerească atunci din ceruri se aude:
„Aşa binevoit-a harul lui Dumnezeu,
Ca fiecare om ce de al său trecut se pocăieşte
Să fie primit în braţele Tatălui,
Şi iertare să primească.
Pocăinţa întregii omeniri îi este adusă,
Precum şi mântuirea.
Acestea două voinţa Domnului sunt,
Milostivirea şi voia Lui.
A Lui bună voire sfântă
Pe a lui Satan rea-voire
Cu desăvârşire o calcă”.
Cugetare
Tot creştinul trebuie să-şi împodobească viaţa cu credinţa şi supunerea faţă de voia lui Dumnezeu.
Aşa cum se vede din viaţa Sfântului Agapie, Dumnezeu îi proslăveşte pe cei credincioşi şi ascultători.
Tânăr frate de mănăstire fiind, Sfântul Agapie a căzut totuşi în mâinile piraţilor, dus în Asia şi vândut unui arab. Timp de doisprezece ani Agapie a rămas cu răbdare şi linişte în acea sclavie şi timp de doisprezece ani s-a rugat cu osârdie Maicii Domnului să-l scape din ea şi să-l ducă înapoi la mănăstirea lui. Într-o noapte Fecioara de Dumnezeu Născătoare i s-a înfăţişat şi i-a spus: „Ridică-te şi ieşi fără teamă la Muntele Athos, la bătrânul tău”. Agapie s-a sculat şi a venit la bătrânul său în Athos, Muntele cel Sfânt. Când Avva l-a văzut pe Agapie, s-a întristat, crezând că a fugit de la stăpânul lui. El i-a spus:
„Fiule Agapie, ţi-ai înşelat stăpânul, dar pe Dumnezeu nu-L poţi înşela. În ziua Înfricoşatei Judecăţi tu va trebui să dai socoteală de acei bani pe care stăpânul tău i-a plătit ca să-i slujeşti lui. Trebuie aşadar să te întorci şi cu credinţă să-ţi slujeşti stăpânul mai departe.”
Agapie, fiul cel ascultător, cu grăbire s-a întors în Asia, s-a înfăţişat stăpânului lui şi i-a povestit totul. Arabul aflând acestea a rămas uluit, învins cu totul de înălţimea comportării creştine. El a dorit să-l vadă pe Avva, povăţuitorul şi părintele fratelui Agapie. Arabul a sosit la Sfântul Munte însoţit de cei doi fii ai săi. Aici, el şi fii lui au luat Sfântul Botez. Toţi trei au primit tainicul cin al călugăriei. Ei au rămas în Sfântul Munte până la moartea lor, ducând o viaţă foarte strictă, de post, rugăciune şi ascultare, mai întâi sub povăţuirea bătrânului Avvă, iar după plecarea acestuia la cele de sus, sub povăţuirea lui Agapie. Astfel, cei care mai întâi fuseseră sălbatici proprietari de sclavi s-au făcut cu dragoste ascultători deplini ai foştilor lor sclavi, credincioşi voii lui Dumnezeu şi cu totul supuşi Sfântului Agapie.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpânul Hristos la Cina cea de Taină:
- La cum a spălat El picioarele ucenicilor, învăţându-ne astfel pe noi smerenia şi dragostea unul faţă de celălalt;
- La cum Petru, cel mai credincios, s-a ruşinat şi nu a vrut să-L lase pe Stăpânul să-i spele picioarele;
- La cum Iuda, necredinciosul şi trădătorul, nu s-a ruşinat şi nu a refuzat ca Stăpânul să-i spele picioarele;
- La cum chiar şi astăzi, credincioşii primesc nenumăratele daruri de la Dumnezeu cu sfială şi ruşine, iar necredincioşii, care şi ei primesc aceleaşi nenumărate daruri de la Dumnezeu, o fac fără sfială şi fără ruşine, ba chiar dau şi glas nemulţumirii lor faţă de Dumnezeu.
Predică
Despre ştiinţă şi lucrarea cu fapta a celor ştiute – „Când ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face” (Ioan 13: 17).
Cel mai important aspect al acestor cuvinte, fraţilor, este că:
Domnul nu răsplăteşte ştiinţa, ci facerea cu lucrul a celor ştiute.
Căci El nu le spune apostolilor: „Fericiţi sunteţi că ştiţi toate acestea”. Unii învăţători păgâni care concep mântuirea numai în termeni de ştiinţă şi cunoaştere au grăit într-adevăr astfel, crezând şi propovăduind că deţinerea ştiinţei este adevărata fericire. Dar Stăpânul nostru zice altfel: Fericiţi sunteţi dacă le veţi face. Ştiinţa mântuirii ne-a fost dăruită de însuşi Stăpânul Hristos, şi nimeni nu poate ajunge la ea prin propriile lui eforturi. Unii dintre vechii filosofi greci au spus că omenirea nu poate ajunge la cunoaşterea adevărului şi nici nu poate fi mântuită, dacă Dumnezeu însuşi nu vine să coboare pe pământ. Domnul nostru a venit şi a coborât pe pământ printre oameni şi le-a arătat lor această cunoaştere a adevărului.
Oricine primeşte această cunoaştere primeşte de asemenea şi obligaţia de a o împlini cu fapta.
O, cât de mult mai uşor le va fi la Înfricoşata Judecată celor care nu au primit această cunoaştere şi deci nu au avut cum să o împlinească, decât celor care au primit-o dar au fost neglijenţi şi nu au împlinit-o cu fapta!
O, mult mai uşor le va fi la Judecata de Apoi pagânilor celor neînvăţaţi decât creştinilor celor cunoscători!
Stăpânul nostru S-a arătat pe El însuşi a fi nu doar Cel Care cunoaşte ci de asemenea Cel care împlineşte cu fapta. Cunoaşterea Lui desăvârşită este îngemănată cu a Sa desăvârşită împlinire cu fapta, înaintea ochilor ucenicilor Săi. El personal Şi-a împlinit toate poruncile Sale. Porunca iubirii şi smereniei a dat-o când a spălat însuşi picioarele ucenicilor Săi. El după aceea a poruncit ca astfel să-şi spele şi ei picioarele unii altora. Stăpânul nostru Hristos nu a locuit între oameni spre a-i murdări pe ei, ci spre a-i curăţi şi spăla. El nu a murdărit niciodată pe nimeni, ci i-a curăţit pe toţi cei care au dorit curăţirea.
Oare cu ce ruşine nu ar trebui să ne acoperim văzând cum ne străduim atât de mult să ne curăţim pe noi înşine, dar de două ori pe atâta ne străduim să-i murdărim pe alţii?
O fraţilor, noi îi murdărim chiar pe fraţii noştri de sânge. Chiar Hristos plânge când ne vede cum noi murdărim cu noroiul ponegririi şi bârfei pe cei pe care El i-a spălat cu scump Sângele Său.
O, Doamne, iartă-ne! Căci zilnic păcătuim împotriva fraţilor noştri. Să-i faci pe aceştia, Stăpâne, pe care noi îi murdărim, mult mai strălucitori decât noi când vei veni întru Împărăţia Ta, căci Drept eşti Tu şi vezi toate! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
† Sfântul Nicolae Velimirovici 