26 februarie – Sf. Porfirie, episcopul Gazei; Sf. Mc. Ioan Zidarul/Calfa (Proloagele de la Ohrida)

26 Februarie

• Pomenirea Sfântului Porfirie, Episcopul Gazeiporfirie

Acest mare şi slăvit arhipăstor s-a născut din părinţi bogaţi, în cetatea Tesalonicului. De la naştere şi până la vârsta de douăzeci şi cinci de ani Porfirie a locuit la Tesalonic. După aceea, luându-şi îngăduinţă şi rămas bun de la părinţi, el a lepădat toată grija şi viaţa lumească şi s-a retras în pustia Egiptului. Călăuzit de un părinte încercat, tânărul Porfirie a fost tuns monah şi a rămas acolo timp de cinci ani. Apoi a mers în pelerinaj la Ţara Sfântă împreună cu monahul Marcu, un frate credincios. În apropiere de Ierusalim, el a dus o viaţă de nevoinţe ascetice şi duhovniceşti într-o peşteră, timp de încă cinci ani. Dar după aceea picioarele lui Porfirie s-au îmbolnăvit şi el nu mai putea să meargă. Dar cu toate acestea, târându-se pe genunchi, el continua să meargă la Sfintele Slujbe ale Bisericii. Într-o noapte Mântuitorul Hristos S-a înfăţişat lui în vedenie, vindecându-l desăvârşit de boala lui de picioare şi făcându-l întreg sănătos. Când a fost înălţat episcop al Gazei, Porfirie a luat această cruce cu o inimă grea, căci în Gaza el a aflat doar două sute şi optzeci de creştini. Toţi ceilalţi locuitori erau nişte fanatici închinători la idoli. Doar prin marea sa credinţă şi răbdare a reuşit Sfântul Porfirie să-i convertească pe locuitorii Gazei la credinţa în Hristos. El a călătorit personal la Constantinopol ca să-l vadă pe Împăratul Arcadie şi pe Sfântul Patriarh Ioan Gură de Aur şi ca să le ceară sprijinul în această luptă inegală cu închinătorii la idoli. El a găsit la aceştia sprijinul pe care îl căuta. Templele păgâne au fost închise, idolii distruşi şi Sfântul Porfirie a purces la zidirea unei minunate biserici, împodobită cu treizeci de stâlpi de marmură. Împărăteasa Eudoxia mai ales a ajutat la zidirea acestei biserici. Sfântul Porfirie a trăit destui ani încât să vadă întreaga cetate a Gazei întoarsă la credinţa în Hristos, dar aceasta a fost numai după mari lupte, suferinţe şi lacrimi de durere înălţate către Dumnezeu. Sfântul Porfirie a adormit cu pace la anul 421 după Hristos. El a fost făcător de minuni atât în timpul vieţii, cât şi după moarte. Sfintele sale moaşte se află şi astăzi în Gaza.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Ioan Zidarul (Calfa)

Acest sfânt s-a născut în Galata lângă Constantinopol. De meserie el era zidar (calfă înseamnă zidar în limba greacă). Din cauza credinţei lui în Hristos şi a mărturisirii ei înflăcărate, Ioan i-a jignit pe turci, care au început să facă presiuni asupra lui ca să treacă la islam. „Nu-L voi trăda niciodată pe dulcele meu Iisus,” a răspuns Ioan fără să se teamă: „în El cred, Lui Îi slujesc, pe El Îl mărturisesc“. După schingiuiri care nu se pot povesti, turcii l-au decapitat în ziua de 26 februarie a anului 1575, la Constantinopol. El a primit astfel cu cinste mucenicia pentru Hristos şi s-a strămutat la locaşurile cele cereşti.

bar

Cântare de laudă la Sfântul Porfirie, pe care Mântuitorul de paralizie l-a vindecat

Monahul Marcu pe Porfirie îl întreabă:

„Olog erai ieri, sfinţite părinte,

Pe genunchii tăi tu către biserică te târai.

Cu mine de mână aşa ai fost,

Iar astăzi, iată, eşti vindecat!

Noaptea bolnav ai petrecut-o,

Şi iată zorii te-au găsit sănătos!

Atât de fulgerător, cine te-a vindecat?

Al alesului doctor nume

Spune-mi-l şi mie degrabă!”.

Către Marcu Porfirie astfel grăi:

„Vindecătorul meu Ziditorul meu este,

Ieri pe Golgota, eu de durere am adormit, învins de suferinţă.

Ca şi când aş fi fost de faţă,

Atunci în vis cu ochii mei am văzut

Pe Stăpânul meu pironit pe Cruce,

Iar pe cealaltă, pe bunul tâlhar.

Văzându-L, am strigat!:

«O Stăpâne şi Doamne, pomeneşte-mă,

Pomeneşte-mă şi pe mine

Întru Împărăţia Ta!»

Stăpânul Cel Bun către tâlharul a grăit:

«Coboară şi vindecă trupul lui,

Aşa cum şi Eu pe al tău suflet

L-am vindecat.»

Grabnic bunul tâlhar a coborât de pe cruce,

M-a îmbrăţişat, m-a sărutat, şi m-a ridicat,

Zicându-mi:

«De Mântuitorul nostru, apropie-te!»

În acea clipă Mântuitorul şi El

A pogorât de pe Cruce,

A ridicat-o şi pe umerii mei

O a aşezat.

«Primeşte acest sfânt lemn, mi-a zis,

Şi pentru mântuirea cea veşnică,

Poartă-l pe el.»

De îndată ce eu, cu mâinile mele,

Sfânta Cruce o am apucat,

Tot atunci eu drept pe picioarele mele am stat,

Şi cu desăvârşire sănătos m-am făcut.

Slavă în veac Ziditorului, Domnului meu!

Slavă în veac lui Hristos, Mântuitorul meu!”.

bar

Cugetare

Sfântul Ioan Gură de Aur astfel scrie împotriva celor care fac tulburare în biserică în timpul Sfintelor Slujbe şi care părăsesc biserica mai înainte de încheierea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii.

Unii nu se apropie de Sfintele Taine cu frică şi cu cutremur, ci cu înghesuială şi cu tulburare, împingându-se unii pe alţii, roşii de mânie, cu strigări şi cu ceartă, plini de toată tulburarea! Despre acestea eu ades v-am grăit vouă şi nu voi înceta niciodată a grăi. Oare nu vedeţi cu câtă rânduială se comportă păgânii la Jocurile lor Olimpice atunci când trece prin arenă Maestrul jocurilor, purtând pe cap cunună, îmbrăcat în toga lui strălucitoare, şi ţinând în mâini toiagul său? Câtă tăcere şi ordine strictă se face atunci la porunca şi strigarea Heraldului, celui care umblă înaintea lui? Oare nu este un lucru obscen acesta care se petrece aici?!

Adică, acolo unde petrece diavolul, să fie atâta linişte şi ordine, şi aci, unde Însuşi Stăpânul Hristos ne cheamă la Sine, să fie atâta strigare şi tulburare?

Pe stadion să domnească rânduiala, iar în Biserică, gălăgia? Pe mare să domnească liniştea şi pacea, iar la liman, furtuna!

Când sunteţi invitaţi la un ospăţ, oare nu rămâneţi pe loc, nepărăsind masa, chiar dacă v-aţi şi săturat înaintea celorlalţi? Dar iată aici Ospăţul cel Dumnezeiesc este, prezidat de Însuşi Hristos şi, în timp ce Sfinţiţii Preoţi încă slujesc la el, voi îndrăzniţi să-l părăsiţi, ieşind afară din mijlocul lui? Dar oare cum credeţi că vi se va ierta aceasta vreodată? Cum oare v-aţi putea vreodată îndreptăţi? Iuda, după ce a primit Sfânta Împărtăşire la Cina cea de Taină în acea ultimă noapte, a ieşit afară grăbit în timp ce ceilalţi încă mâncau la masă. Iată al cui exemplu îl urmează cei care grăbesc să plece înaintea binecuvântărilor de la sfârşit!

bar

Luare aminte

Să luăm aminte la Stăpânul Hristos Care Se afla în corabie cu ucenicii Săi:

„Şi iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea” (Matei 8: 24).

  • La cum furtuna s-a ridicat în timp ce El dormea;
  • La cum ucenicii înspăimântaţi L-au deşteptat, alergând la ajutorul Lui;
  • La cum Stăpânul i-a mustrat pe ucenici pentru puţina lor credinţă şi a certat marea şi vânturile şi le-a potolit astfel desăvârşit;
  • La cum nu trebuie să-mi fie frică nici mie de nici o furtună de pe marea acestei vieţi dacă Îl ţin pe Dumnezeu în inimă ca şi pe o cârmă a vieţii mele.

bar

Predică

Despre milostenia cea lăuntrică – „Daţi mai întâi milostenie cele ce sunt înlăuntrul vostru şi, iată, toate vă vor fi curate” (Luca 11:41).

Curăţenia cea din afară îi sade bine omului. Dar aceasta este o curăţenie mai mică. Curăţenia lăuntrică este incomparabil mai importantă decât cea trupească. Aceasta este cea mai mare curăţenie.

Un blid este mult mai folositor când este curat şi strălucitor în interior, chiar dacă exteriorul este plin cu funingine. Dar când el e strălucitor pe dinafară, dar plin de murdărie în interior cine va îndrăzni să mănânce sau să bea oare de acolo?

În lume se află nenumărate exemple de curăţenii şi de învăţători care sunt mai mult ai trupului decât ai sufletului. Căci iată, fraţilor, cum învăţătorul nostru, adevăratul şi marele nostru Model de curăţenie, pune această curăţenie mai mare pe seama milostivirii celei lăuntrice.

Milostenia inimii, cea făcută din inimă, este cea care spală sufletul omului. Milostenia făcută din inimă este cea care curăţeşte inima omului. Milostenia făcută din suflet este cea care curăţeşte sufletul omului.

Milostenia făcută întru toată cunoştinţa şi cu toată mintea este cea care curăţeşte mintea şi cugetul omului, într-un cuvânt, milostenia cea lăuntrică este cea care curăţeşte întreg omul.

Dacă milostenia vine doar din mână, ea nu curăţeşte nici mâna şi cu atât mai puţin inima, sufletul şi mintea omului.

Milostenia cea făcută cu mâna este indispensabilă, dar ea îl curăţeşte pe omul care o face doar atunci când cu mâna este unită şi inima. Mai există şi alte feluri de milostenie, pe lângă cea făcută cu mâna.

Rugăciunea fierbinte pentru celălalt, este un fel al milosteniei lăuntrice şi de asemenea durerea inimii pentru suferinţa umană, sau bucuria cea mare la vederea bucuriei celuilalt.

Aceasta este milostenia cea din inimă, care curăţeşte şi inima, şi sufletul şi mintea, şi trupul.

O, Atotmilostive şi Atotcurate Stăpâne, ajută-ne nouă să ne dobândim curăţenia cea mai mare, prin milostenia cea adevărată a inimii. Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumirea în veci, Amin!

vinieta

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s