17 februarie – Sf.M. Mc. Teodor Tiron; Sf. Cuv. Teodosie Bulgarul și Sf. Roman, ucenicul său; Sf. Miriam (Proloagele de la Ohrida)

17 Februarie

• Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Teodor Tironsf_mc_teodor_tiron

Cuvântul „tiron” înseamnă recrut. De îndată ce Teodor a intrat în armată, în regimentul Marmarit, în oraşul Amasia a şi izbucnit persecuţia contra creştinilor, pornită de împăraţii Maximian şi Maximus. Cum Teodor nici nu s-a gândit să ascundă faptul că este creştin, el a fost târât înaintea curţii şi aruncat în temniţă, care a fost încuiată şi pecetluită pentru că ticălosul judecător voia ca Teodor să moară de foame. Mântuitorul Hristos însuşi a venit la Teodor în temniţă şi l-a întărit pe mucenicul Său, zicându-i: „Nu te teme, Teodore, căci Eu sunt cu tine; de hrana cea trupească şi de băutura cea pământească de acum nici să nu te mai atingi, căci cu Mine vei fi în Împărăţia Mea cea cerească şi veşnică”. Atunci în temniţă au venit mulţime de îngeri şi temniţa a strălucit tare, încât temnicerii s-au umplut de spaimă; căci i-au văzut şi ei pe îngeri îmbrăcaţi în haine albe, strălucitoare. După aceasta Sfântul Teodor a fost scos afară, schingiuit mult şi osândit la moarte. El a fost aruncat în foc, şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu Celui Preaînalt. Sfântul Teodor a luat mucenicia pentru Hristos la anul 306.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Teodosie Bulgarul şi a Sfântului Roman, ucenicul său

Ca monah, Sfântul Teodosie s-a aşezat nu departe de oraşul Târnovo din Bulgaria, unde a întemeiat o aşezare monahală, care mai târziu a luat numele lui. El s-a arătat mare apărător al Ortodoxiei la un sinod din Bulgaria ţinut împotriva bogomililor, la anul 1360 d. Hr., în care i-a ruşinat cu desăvârşire pe bogomili, cu graiurile sale înţelepte. El s-a săvârşit cu pace la Constantinopol, în anul 1362. Ucenicul său, Roman, a continuat până la moarte viaţa de nevoinţe a bătrânului său, în sihăstria de acesta întemeiată, numită „a Sfântului Teodosie”.

• Pomenirea Sfintei Miriam

Miriam a fost sora Sfântului Apostol Filip. Ea a călătorit cu fratele ei şi împreună cu el a predicat Evanghelia în Hierapolis şi în alte locuri. După moartea mucenicească a Apostolului Filip, Miriam şi-a continuat viaţa de misiune în Licaonia, unde a şi murit.

bar

Cântare de laudă la Sfântul Teodor Tiron

„În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea”. (Ioan 16; 33).

Sfinte cuvinte sunt acestea,

Au fost atunci, sunt acum,

Şi pururi vor fi.

Ele sunt mângâierea cea tare

A celor chinuiţi,

Şi mai ales

A slăviţilor mucenici pentru Hristos.

De ce te-ai teme tu, omule,

De cei care se tem mai mult decât tine?

Căci iată lumea se teme de propria ei umbră.

De ce ne-am teme de cei puternici,

Şi de cele pieritoare,

Care pururea pier?

Cel care este cu Stăpânul Casei,

De Casă nu se teme,

Căci Stăpânul vede toate cele din ea,

Şi nimic nu se află în ea

Fără îngăduinţa Lui.

Aşadar robul Lui,

Pentru ce s-ar mai teme?

El mai vârtos să se bucure,

Când Îl aude pe Domnul zicând:

Nu vă temeţi de lume, căci iată Eu

Am biruit lumea.

Stăpânul nostru Hristos

Este Stăpânul şi Împăratul lumii.

De aceea Teodor de focul morţii

Celei lumeşti a râs,

Căci prin el cununa cea neveştejită

A vieţii celei nepieritoare

De-a pururi a dobândit.

bar

Cugetare

Artist este acela care din blocul de piatră mare şi diform scoate măiestre forme vii, întru totul asemenea celor din natură. Artist este acela care ţese minunate acoperăminte în felurite culori din lâna oilor. Artist este acela care zideşte palate minunate din cărămizile cele de pământ.

Dar ce artist s-ar putea vreodată compara cu Stăpânul Hristos, Care din analfabeţi creează cărturari plini de har, din laşi face eroi, iar din muritori sfinţi?

Cu adevărat, tot materialul şi toate cele necesare trebuie lăsate pe mâna artistului pentru ca acesta să creeze ceea ce a gândit şi pentru a-şi arăta întreaga măiestrie. Toate, cu adevărat, trebuie date în mâna artistului.

Da, oamenii trebuie să se dea pe ei cu desăvârşire în mâna lui Hristos, pentru ca El să sculpteze, să ţeasă şi să zidească ceea ce doar El ştie şi este capabil a înfăptui.

Nouăsprezece veacuri stau mărturie că toţi cei care nu s-au ridicat împotriva Lui, ci mai curând s-au dat pe ei în mâna lui Hristos, Creatorul desăvârşit, s-au făcut, din fiinţe grosiere şi ignorante, copii ai lui Dumnezeu vrednici să-i vadă pe îngeri.

bar

Luare aminte

Să luăm aminte la Hristos, Creatorul desăvârşit, mai desăvârşit decât cei mai desăvârşiţi artişti pe care i-a dat lumea, sau îi va da vreodată:

  • Care din trupul omenesc, cel sălbăticit cu păcatele, creează organul nobil al lucrării tuturor faptelor bune;
  • Care din haosul sufletului omenesc creează un cosmos plin de armonie, oglindă curată şi strălucitoare a slavei lui Dumnezeu;
  • Care din oamenii cei căzuţi şi întinaţi creează Împărăţia curăţiei şi Statul sfinţeniei – artă a artelor mai presus de orice artă şi cu neputinţă de comparat cu vreo alta.

bar

Predică

Despre moartea ca somn – „Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi ei râdeau de El, ştiind că [fata] a murit” (Luca 8; 52-53).

Aceste cuvinte se referă la fiica lui Iair. Iair însuşi a spus că fiica lui a murit, iar slugile lui au confirmat aceasta. Şi totuşi Domnul, Dătătorul vieţii, a spus: „Nu plângeţi, n-a murit şi ei au râs de El pentru că ştiau că fata a murit”.

Ignoranţii totdeauna susţin că ştiu mai bine decât Cel Care ştie cu adevărat. Orbii totdeauna susţin că văd mai bine decât Atotvăzătorul.

Dar când fata s-a ridicat şi s-a arătat vie, ignoranţii s-au mirat îndată cu mirare mare (Marcu 5: 42). Chiar şi azi ignoranţii râd când aud de adevărul dumnezeiesc.

Căci adevărul dumnezeiesc spune că există Dumnezeu. Pe când ignoranţii râd şi spun că nu există Dumnezeu.

Adevărul dumnezeiesc spune că există Împărăţia Cerurilor. Dar ignoranţii râd chiar şi de aceasta, ca şi când ei ar şti că nu există o Împărăţie a Cerurilor. Adevărul cel dumnezeiesc spune că morţii vor învia. Dar ignoranţii râd şi neagă acest lucru, ca şi când ei ar şti că el nu există. Şi când va veni Dumnezeu şi cu îngerii Lui, întru Împărăţia Cerurilor şi învierea morţilor, atunci ignoranţii se vor mira îndată cu mirare mare (Marcu 5:42).

Oare cine va putea vreodată mântui lumea de ignoranţi?

Nimeni pe lume în afară de Hristos, Cel Atotputernic şi Ştiutor. Dar oare cum s-ar putea mântui ignoranţii?

 Prin nimic altceva decât prin credinţa în Hristos şi faţă de Hristos.

Dar care sunt cei mai ignoranţi oameni pe lume? 

Ei sunt aceia care neagă tot ceea ce a spus Hristos şi afirmă ca adevărat tot ceea ce El a numit minciună, într-un cuvânt: sunt aceia care cred că ştiu ei mai bine ceva ce este contrar cunoaşterii lui Hristos.

Ei sunt cei mai răi şi mai periculoşi dintre ignoranţi, atât pentru ei înşişi, cât şi pentru alţii. Fraţilor, aflaţi că orice şi oricine este capabil să ne înşele, cu singura excepţie a lui Hristos, Care este Domnul, Dumnezeul, dar şi Prietenul nostru. El pururea Ştie toate, pe când noi nu ştim întotdeauna, decât numai atunci când privim la El, şi ascultăm cuvântul Lui.

O, Preamilostive şi Atotmilostive Doamne, ajută tuturor ignoranţilor, ca măcar înaintea ceasului morţii şi al judecăţii să se mire cu mirare mare, ca şi ei să se mântuiască în Împărăţia sfinţilor Tăi. Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumirea în veci, Amin!

vinieta

→ Vezi și: Acatistul Sf. Teodor Tiron și Teodor Stratilat (text)

→ Vezi și: Acatistul Sf. M. Mc. Teodor Tiron (audio)

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s