12 Februarie
• Pomenirea Sfântului Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei
Acest mare şi dumnezeiesc bărbat Meletie a fost un neîntrecut tâlcuitor al Ortodoxiei şi un neînfricat apărător al ei. Viaţa toată şi-a închinat-o luptei contra ereziei ariene care nu recunoştea pe Fiul lui Dumnezeu ca Dumnezeu, hulind astfel Sfânta Treime. De trei ori a fost izgonit şi exilat Sfântul Meletie din scaunul său, în Armenia. Lupta ereticilor împotriva Ortodoxiei a fost atât de sălbatică şi de neruşinată încât odată, pe când Sfântul Meletie predica poporului în biserică despre Sfânta Treime, propriul lui diacon, un eretic, s-a repezit la el şi i-a astupat gura cu mâna. Neputând vorbi cu gura, Sfântul Meletie atunci a vorbit prin semne. El şi-a ridicat pumnul închis în sus, deschizându-şi apoi doar trei degete şi arătându-le poporului. Apoi, închizând iar mâna, a arătat spre popor doar un singur deget. Sfântul Meletie a participat la cel de al Doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, la care Împăratul Teodosie i-a arătat o cinste aparte. La acest Sfânt Sinod, Dumnezeu a lucrat minuni prin ierarhul Său. Pe când Sfântul Meletie explica cu amănunţime şi în urechile lui Arie, dogma Sfintei Treimi, slujindu-se de mâna sa, arătând mai întâi unimea printr-un singur deget, iar treimea prin trei, înaintea tuturor deoadată văpaie luminoasă a ieşit din mâna ierarhului. La acest Sinod Sfântul Meletie l-a confirmat pe Sfântul Grigorie Teologul ca patriarh pe scaunul Constantinopolului. Mai înainte de aceasta el l-a hirotonit şi pe Sfântul Vasile cel Mare diacon şi l-a botezat pe Sfântul Ioan Gură de Aur*. După închiderea lucrărilor Sinodului, Sfântul Meletie şi-a încheiat această viaţă pământească la Constantinopol. Sfintele lui moaşte au fost mutate după aceea la Antiohia.
* Nota: Aşa era obiceiul atunci printre creştini, de a primi botezul la vârsta de treizeci de ani, obicei abolit chiar de Sfântul Grigorie Teologul – vezi amănunte în cartea dedicată acestui sfânt de către un autor grec contemporan, apărută şi în traducerea românească şi intitulată „Vulturul rănit”.
• Pomenirea Sfântului Alexie, Mitropolitul Moscovei
Sfântul Alexie a fost un mare ierarh al Bisericii Ruse în vremea când poporul se afla sub cumplita robie tătară. Odată, în copilărie, în vreme ce vâna păsări, el a adormit. În vis a auzit un glas: „Alexie, de ce te străduieşti în zadar? Eu te voi face pe tine pescar de oameni”. La vârsta de douăzeci de ani el a fost tuns monah, iar după un timp a fost uns Mitropolit al Moscovei. El a intrat de două ori până la „Hoarda de Aur” a tătarilor: prima dată să-l împace pe Hanul Verdevir care se pornise cu mânie asupra poporului ruşilor, iar a doua oară la invitaţia Hanului Amurat, pentru a o vindeca de orbire pe soţia hanului. Ea suferea de acea orbire de trei ani, dar şi-a recăpătat vederea la rugăciunile Sfântului Alexie şi după ce el a stropit-o cu apă sfinţită. După multe nevoinţe şi o viaţă bogată foarte în roade duhovniceşti, Sfântul Alexie a adormit întru Domnul în anul 1378, la vârsta de optzeci şi cinci de ani, strămutându-se la locaşurile cereşti.
• Pomenirea Sfintei Cuvioase Maria
Această sfântă, Maria, a fost o tânără înzestrată cu o mare tărie sufletească. La moartea mamei ei, tatăl ei a dorit tunderea în monahism. Maria însă nu voia să se despartă de tatăl ei şi amândoi au hotărât să călătorească la o mănăstire de bărbaţi. Maria şi-a tăiat părul şi s-a îmbrăcat în haine bărbăteşti, astfel încât nu s-a cunoscut că este femeie. Când tatăl ei a murit, Maria a fost tunsă monah, primind numele de Marius. În apropierea mănăstirii se afla un han. Fiica hangiului s-a aprins de poftă pentru Marius, părutul monah. Fiind însă respinsă, cu toate insistenţele ei, hangiţa l-a acuzat pe Marius că a necinstit-o, după ce mai întâi se necinstise de către un oarecare altul, dând mai apoi naştere unui fiu. Maria nu s-a apărat în faţa acestei acuze şi a fost alungată din mănăstire, împroşcată fiind de toţi cu ruşine. Cu fiul alteia în braţe, Maria a trăit timp de trei ani într-o dumbravă a mănăstirii, îndurând frigul, foamea, şi toate silniciile lipsurilor. În acest timp, fiica hangiului a fost lovită de nebunie. Curând după aceea, a murit şi Maria. Doar atunci s-a descoperit că părutul monah Marius a fost de fapt femeie. Fiica de acum îndrăcită a hangiului s-a vindecat de îndată ce s-a atins de trupul adormit al Sfintei Maria, iar după aceea şi-a recunoscut crima. Sfântă Maria s-a mutat la locaşurile cele cereşti la anul 508.
• Pomenirea Sfântului Antonie, Patriarhul Constantinopolului
Sfântul acesta Antonie a fost la început un mare nevoitor împodobit din belşug cu virtutea milosteniei, iar mai apoi a fost înălţat Patriarh al Constantinopolului în timpul domniei Împăratului Leon Cel Înţelept (889-912). El l-a tuns monah şi pe tatăl său şi a întemeiat o mănăstire peste moaştele Sfintei Callia.
• Pomenirea Sfintei Callia
Sfântă Callia pururea miluia săracii şi ca fecioară şi, mai târziu, ca femeie măritată. Soţul Calliei era un bărbat bogat dar foarte zgârcit. Odată, pe când se întorcea dintr-o călătorie de afaceri, el a văzut-o pe soţia lui cum făcea milostenie săracilor, aşa că a omorât-o. Dar Dumnezeu a proslăvit-o pe Callia astfel: mulţi bolnavi căpătau sănătate deplină la sfintele ei moaşte. Încredinţat de aceasta, Sfântul Patriarh Antonie a întemeiat o sfântă mănăstire peste mormântul ei.
Cântare de laudă la Sfânta Treime
Unime şi Treime,
Una în dumnezeire şi Trei în Persoane.
Hristos: El este Dumnezeu şi Om,
Unul în Persoană, având două firi.
Mari şi minunate sunt aceste două taine
Cheia vieţii şi a firii se ascunde în ele.
Treime Sfânta şi Unime Sfânta, foc al veşniciei.
Foc al veşniciei: Trei Torţe într-o singură Flacără.
Unime şi Treime,
Una şi Trei.
Hristos: El este Dumnezeu şi Om,
Unul şi Două.
Cugetare
Sfântul Ioan Gură de Aur dă un exemplu din viaţa Sfântului Meletie, care demonstrează extraordinara nobleţe a acestui mare ierarh: „Ar fi nedreptate să lăsăm nerostit ceea ce s-a întâmplat în timpul cât Patriarhul Meletie a fost surghiunit din Antiohia. Când guvernatorul a şezut în car şi l-a făcut să şadă pe sfânt lângă el, el a mânat tare caii să gonească prin piaţă. Din toate părţile cetăţenii aruncau cu pietre în capul guvernatorului, căci nu puteau suferi să fie lipsiţi de ierarhul lor, preferând mai curând să moară decât să lase să fie despărţiţi de el. Dar acest sfânt şi binecuvântat bărbat, în acest timp, ce făcea?
Văzând cum zboară pietroaiele spre capul guvernatorului, el a acoperit acel cap cu veşmântul său.
Astfel, el şi-a ruşinat adversarii cu minunata lui blândeţe şi le-a lăsat o pildă urmaşilor săi de cam ce fel de iertare ar trebui să dăm dovadă noi faţă de vrăjmaşii noştri. El a arătat că nu este destul să ne abţinem de la a face rele, ci că trebuie cu toată puterea chiar să îndepărtăm pericolele care îi ameninţă pe cei care ne sunt răuvoitori şi care ne urăsc de moarte. Privitor la înfăţişarea exterioară a Sfântului Meletie, Sfântul Gură de Aur ne spune mai departe:
„Cu adevărat, era cea mai mare bucurie să ai şansa să vezi faţa cea sfântă a acestui om. Nu doar când vorbea sau predica, ci şi când doar simplu, privea la tine, el transmitea în sufletul omului toate virtuţile, doar cu privirea”.
Luare aminte
Să luăm aminte la Mîntuitorul Hristos, Marele Nevoitor:
• La cum a postit El, nu pentru a-Şi supune Preacuratul Său Trup, care nu avea nevoie de aceasta, ci pentru a ne lăsa nouă pilda vieţuirii celei drepte;
• La cum a postit El pentru mine;
• La cum eu sînt cel care are nevoie de postire pentru mîntuirea sufletului meu şi de dragul iubirii Lui.
Predică
Despre minunata venire la noi a Fiului lui Dumnezeu – „Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl” (Ioan 16:28).
Fraţilor, aceste cuvinte sînt pentru noi de o importanţă crucială.
Căci dintre toate lucrurile din lumea aceasta, cel mai important de ştiut este că există Dumnezeu şi că există viaţă după moarte.
Aceste cuvinte rostite de Mîntuitorul sînt mai de preţ decît toate mărgăritarele şi comorile lumii, mai de preţ decît soarele şi decît stelele, căci ele au fost rostite de Acela Care este Martorul Cel mai credincios. Cu adevărat, aceste cuvinte sînt izvorul celei mai mari bucurii pentru noi cei care sîntem scufundaţi în deznădejde, iar după deznădejde, nu ne mai rămîne în faţă decît moartea. Aceste cuvinte stau mărturie că există Dumnezeu şi că există viaţă după moarte. „Ieşit-am de la Tatăl” – mai înainte de orice, aceste cuvinte înseamnă că există un Dumnezeu de la Care Mântuitorul Hristos a ieşit. „Şi iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl” – aceasta înseamnă că Dumnezeu este Tatăl la Care Se întoarce Fiul lui Dumnezeu. În acelaşi timp, amîndouă aceste rostiri arată că există viaţa cea veşnică şi că moartea nu mai înseamnă anihilarea noastră. Stăpînul a grăit aceste cuvinte tocmai înaintea morţii Lui. O, tu, cea mai minunată dintre cele mai minunate bune vestiri! Pe care inimile tuturor oamenilor şi neamurilor din lungul istoriei acestui pămînt de abia te-au ghicit, şi despre care Stăpînul Hristos a dat mărturie pe faţă! Aceste cuvinte confirmă şi unitatea dintre Tată şi Fiu, precum şi dumnezeirea Sfăpînului şi Mîntuitorului Hristos. Fraţilor, Dumnezeu a venit la noi pe pămînt, însuşi El, Dumnul Cel Preaînalt: El, Cel Sfînt, Cel Tare, Cel fără de moarte. Aceasta este cea mai înaltă şi mai adevărată bucurie şi mîngîiere a vieţii noastre pe acest pămînt.
O, Stăpâne Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Adevărate Martor a tot binele după care tânjeşte zi şi noapte inima noastră, sfinţeşte-ne, întăreşte-ne şi înnemureşte-ne pre noi. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
† Sfântul Nicolae Velimirovici 