6 Februarie
• Pomenirea Sfântului Vucol, Episcopul Smirnei
Sfântul Vucol a fost ucenicul Sfântului Ioan Teologul, care l-a sfinţit pe Vucol episcop al Smirnei. Puţini botezaţi în Sfânta Credinţă se aflau atunci în Smirna, în acel întuneric al păgânismului, Sfântul Vucol a strălucit ca o candelă strălucitoare. El era împodobit cu toate virtuţile, mai cu seamă cu blândeţea şi cu smerenia. Înaintea morţii lui, Sfântul Vucol l-a sfinţit episcop în locul său pe Sfântul Policarp. Sfântul Vucol a adormit cu pace şi s-a mutat la locaşurile cereşti.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Fausta
Fausta a fost ucisă pentru Hristos în timpul domniei împăratului Maximian dintre anii 305 şi 311 după Hristos. Prin vitejia ei Fausta i-a uluit pe chinuitorii ei şi a reuşit să-i convertească pe unii dintre ei la creştinism: pe preotul idolesc Evilasie, în vârstă de optzeci de ani şi pe Maximus, eparhul. Când judecătorul a ameninţat-o pe Fausta cu chinuri şi mai groaznice, ea i-a cerut să-i facă o icoană reprezentând acele chinuri. Când tabloul a fost gata, judecătorul l-a pus în faţa Faustei, care a zis: „Aşa cum această închipuire din pânză şi vopsele nu poate simţi durerea chinurilor tale, aşa nici trupul meu nu le va simţi, căci sufletul meu este în mâinile lui Dumnezeu”. Atunci chinuitorul a aruncat-o pe această fecioară de treisprezece ani într-o baie cu apă clocotită, unde tânăra, cu rugăciunea pe buze, cu cinste a răposat, iar sufletul ei s-a mutat la locaşurile cele din Rai.
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Doroteea
Doroteea era o fecioară foarte frumoasă şi de neam bogat din Cezareea Capadociei. Saprichie, guvernatorul provinciei, a dat-o pe Doroteea în grija a două surori, păgâne cu credinţa, Christina şi Kallista, care s-o convingă să renunţe la credinţa ei în Hristos. Însă mai curând contrarul acestui lucru s-a întâmplat. Doroteea a reuşit să le convertească pe cele două surori la Hristos. Plin de furie, Saprichie a poruncit ca cele două surori să fie legate spate la spate şi aruncate într-o baie de păcură la care să se pună foc. Apoi el o osândi pe Doroteea la moarte. Ea a primit sentinţa cu bucurie şi a strigat: „Îţi mulţumesc Ţie, o, iubitorule de suflete Hristoase, Cel Care mă duci pe mine la locaşurile Tale cereşti”. Teofil, un oarecare aristocrat acolo de faţă, a râs la aceste cuvinte şi i-a strigat Doroteei: „Ascultă, o, mireaso a lui Hristos, să-mi trimiţi şi mie mere şi flori din pomii Raiului Mirelui tău!”. „Cu adevărat îţi voi trimite”, i-a răspuns muceniţa. Când Doroteea s-a aflat la locul execuţiei, dintr-o dată a apărut în faţa ei un tânăr preafrumos, având în mâini trei mere şi trei flori roşii din pomii Grădinii Raiului. Acela era îngerul lui Dumnezeu, iar anotimpul era iarna. Doroteea i-a cerut îngerului să ducă merele şi florile lui Teofil şi să-i spună: „Iată, ia ce ai cerut!”. Când Teofil a primit cuvântul trimis şi a văzut darul, s-a cutremurat, iar viaţa lui s-a răsturnat, căci Teofil păgânul cel convins s-a făcut creştin. Atunci şi el a fost schingiuit şi omorât pentru Hristos, iar sufletul lui a intrat în Raiul Stăpânului Iisus, curând după Sfânta Doroteea.
• Pomenirea Sfântului Fotie, Patriarhul Constantinopolului
Sfântul Fotie a fost un mare luminător al Bisericii. El era rudă a împăratului şi al slăvitului Patriarh Tarasie. El a fost zelos apărător al Bisericii în contra papismului şi a altor erezii ale latinilor. În şase zile el a parcurs toate treptele sfinte ale preoţiei, de la mirean la patriarh. El a fost întronizat pe scaunul patriarhal în Sfânta Zi de Crăciun a anului 857 după Hristos şi a adormit în Domnul treizeci şi patru de ani mai târziu, în 891.
• Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Varsanufie şi Ioan
Varsanufie şi Ioan au fost nevoitori asceţi dintre cei mai mari ai lumii, înzestraţi cu darul străvederii şi facerii de minuni, care au trăit în Gaza. Ei au lăsat nişte scrieri minunate şi cunoscute în toată lumea creştină sub numele de „Cartea răspunsurilor”, care conţine dezlegări la cele mai variate şi grele probleme ale vieţuirii creştine. Sfinţii Varsanufie şi Ioan au trăit în secolul al şaselea.
• Pomenirea Sfintelor Muceniţe Marta şi Maria şi a fratelui lor Licarion
Toţi aceşti trei Sfinţi au fost răstigniţi pentru Hristos şi apoi străpunşi şi ucişi cu lancea.
Cântare de laudă la Sfintele Marta şi Maria, şi la fratele lor, Licarion
Sfintelor Marta şi Maria, surori după trup,
Împreună şi fratelui lor Licarion, cel prunc cu vârsta,
Acestora trei a lor bătână maică, învăţătura cea bună lor a o dat:
„Iubiţi-L pe Hristos, copiii mei, pentru El, Chiar şi viaţa să o daţi“.
Iată chinuitorul se apropie: înfricoşat şi puternic,
Plin de mânie; el pe iubitorii de Hristos îi ucide.
A casei lor uşă, surorile o deschid,
De faţa tiranului, nu se înfricoşează.
„Ascultă-ne bine, sol al împăratului,
Noi suntem creştini, cu totul neasemenea ţie,
Care diavolului eşti vândut”.
Pe cruce tiranul i-a înălţat,
Şi atunci copilul Licarion lângă el a venit
Şi i-a zis: „Şi eu sunt creştin, şi pe mine să mă răstigneşti”.
Chinurile de pe Cruce cumplite sunt,
Maica este înspăimântată,
Ea picioarele copiilor ei
Le sărută pe rând.
Cu glasul lor, de pe Cruce, fiicele ei
O îmbărbătează: „Pentru noi, maica noastră, de durere să nu te frângi,
Căci iubirea de Hristos ne-ai învăţat,
Şi ştim că pentru aste chinuri de nimic,
În Rai ne aşteaptă locaşurile cereşti.
Acolo noi te vom întâmpina pe tine, Maică,
Noi, fiicele tale,
Şi fratele nostru Licarion.
Bucură-te de noi, maica noastră,
Bucură-te de noi, rodul pântecelui tău!”.
Ca şi un stâlp de foc chipul maicii s-a luminat:
„O, binecuvântaţi fiţi voi, copiii mei!
O, copiii mei,
Fericită sunt eu întru voi!”.
Cugetare
Sfântul Varsanufie, care timp de cincizeci de ani a trăit în zăvorâre, neprimind să vadă pe nimeni, a ajuns la mari înălţimi duhovniceşti prin cugetarea de Dumnezeu şi prin rugăciune. Iată câteva gânduri din „Cartea Răspunsurilor” [v. Filocalia română, vol. 11]:
„Orice gând care nu are mai înainte tăcerea umilinţei, nu vine de la Dumnezeu. Tot ceea ce este de la diavolul vine amestecat şi cu tulburare”.
„Atunci când te rogi iar Dumnezeu întârzie să-ţi împlinească rugăciunea, El o face în folosul tău, cu scopul de a te învăţa răbdarea”.
„Hoţii cei văzuţi sunt slugile hoţilor celor de gând, adică ale închipuirilor cu mintea”.
„Stăpânul Hristos a îndurat toate iar la sfârşit S-a înălţat pe Cruce, care este omorârea trupului şi patimilor şi odihna cea sfântă şi desăvârşită”.
„Stăpânul nostru voieşte ca noi să cinstim pe orice om mai mult decât pe noi înşine”.
Atunci când Sfântul Varsanufie a fost întrebat dacă ar trebui să folosească ajutorul unui avocat în rezolvarea unui conflict dintre mănăstire şi oarecare cetăţeni, Bătrânul a răspuns:
„Dacă cumpăraţi apărarea oamenilor, atunci vă lipsiţi de apărarea lui Dumnezeu”.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpânul Hristos, Cel Care este Lucrătorul:
- La Stăpânul Hristos, Cel Care a lucrat în trupul Său ani îndelungaţi;
- La Stăpânul Hristos, Cel Care a povăţuit pururea oamenii, i-a mângâiat şi i-a vindecat, dându-le lor lege şi poruncă nouă;
- La Stăpânul Hristos, Lucrătorul neobosit care ne-a lăsat nouă porunca: „Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 9: 4).
Predică
Despre cunoaşterea reciprocă dintre Tată şi Fiu – „Eu Îl ştiu pe El, căci de la El sunt şi El M-a trimis pe Mine” (Ioan 7: 29).
Nimeni altcineva nu a mai îndrăznit să spună că Îl cunoaşte pe Dumnezeu. Mulţi au putut doar să zică: „Cred în Dumnezeu”.
Dar numai Mântuitorul Hristos a putut să zică: „Eu Îl cunosc pe Dumnezeu”. Şi a şi adăugat, pentru lămurirea noastră, de unde Îl cunoaşte, zicând: „Căci de la El sunt şi El M-a trimis”.
Primul argument: „De la El sunt, arată fiinţa Lui co-eternă cu a Tatălui”; iar al doilea argument: „Şi El M-a trimis pe Mine” arată venirea Fiului în trup şi în lumea creată ca emisar al Sfintei Treimi. Nouă, celor care credem în Hristos, nu ne este dat să-L cunoaştem pe Tatăl aşa cum Fiul Său Unul Născut îl cunoaşte; ci nouă ne este dat şi ne este poruncit ca să credem.
Nevoinţa şi virtutea noastră este ca să credem, nu ca să cunoaştem. Căci dacă toţi L-am cunoaşte pe Dumnezeu pentru că L-am văzut, atunci loc pentru nevoinţa şi virtutea noastră nu ar mai fi. Căci ce merit este acolo când crezi ceea ce vezi? Merit este să crezi chiar dacă nu ai văzut; aceasta este nevoinţa, aici stă mântuirea.
Noi nu suntem vrednici ca să-L vedem pe Dumnezeu şi să-L cunoaştem pentru că L-am văzut, căci noi suntem slăbănogiţi de păcat şi înstrăinaţi de Dumnezeu. Dar milostivirea lui Dumnezeu ne-a dăruit nouă credinţa câtă vreme trăim pe pământ, ca prin ea să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu şi pentru ca ea să ne conducă tot mai aproape de Împărăţia în care vom vedea şi vom cunoaşte în viaţa cea veşnică. O fraţilor, să credem în Hristos Stăpânul pentru că El cunoaşte. El nu grăieşte din credinţă, ci din cunoaştere.
O, Preamilostive Doamne, întăreşte-ne nouă credinţa întru Tine. Tinde marginea veşmântului Tău către noi, ca să ne putem ţine de ea până la sfârşitul vieţii noastre. Căci a Ta este slava şi mulţumirea în veci, Amin!
† Sfântul Nicolae Velimirovici 