3 februarie – Sfântul și Dreptul Simeon (protectorul copiilor mici); Sf. Mc. Adrian și Evul (Proloagele de la Ohrida)

3 Februarie

• Pomenirea Sfântului şi Dreptului Simeon

În timpul domniei Împăratului Ptolemeu Filadelfus în Egipt, Simeon a fost ales să fie unul dintre cei șaptezeci cărora li s-a încredinţat traducerea Bibliei [Vechiului Testament] din limba ebraică în cea grecească [alcătuirea Septuagintei]. Simeon lucra cu râvnă, dar când a ajuns la locul de la Prorocul Isaia care zice „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu” (Isaia 7: 14), s-a nedumerit şi a luat un cuţitaş cu care voia să răzuiască cuvântul Fecioara şi să îl înlocuiască cu tânăra, ca să-l traducă astfel în limba grecească. Dar îngerul lui Dumnezeu l-a împiedicat să facă aceasta, spunându-i că aceasta este prorocie adevărată; şi că el, Simeon, după voia lui Dumnezeu, nu va putea muri până când nu o va vedea cu ochii săi împlinindu-se, că nu va muri până când nu-L va vedea pe Cel născut din Fecioară. Dreptul Simeon s-a bucurat la glasul îngerului, şi I-a mulţumit lui Dumnezeu de învrednicirea aceasta. Când Pruncul Iisus a fost adus la Templul din Ierusalim de Fecioara Maria, Duhul lui Dumnezeu i-a poruncit lui Simeon, care era alb de ani [Dreptul Simeon avea deja peste trei sute de ani], să meargă la Templu în întâmpinarea Pruncului. El L-a recunoscut pe Prunc şi pe Mama Lui după lumina negrăită care le înconjura capetele. Bătrânul Simeon L-a luat cu bucurie pe Pruncul Iisus în braţele sale şi s-a rugat lui Dumnezeu să-l elibereze din viaţa aceasta: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta” (Luca 2: 29-30). Prorociţa Ana, fiica lui Fanuil, care era şi ea acolo, L-a recunoscut pe Mesia în Prunc şi L-a vestit poporului. „Şi venind şi ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim” (Luca 2: 38). Ana avea atunci optzeci şi patru de ani. Sfântul şi Dreptul Simeon a trecut la Domnul imediat după ce L-a întâmpinat pe Pruncul Iisus. El este socotit protectorul copiilor mici.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Adrian şi Evul

Aceste două sfinte suflete erau din cetatea Vaneea şi au venit în Cezareea Capadociei ca să-i cerceteze pe mucenicii închişi pentru Hristos, să-i mângâie şi să-i întărească în alergarea lor. Dar şi ei au fost prinşi şi osândiţi la moarte. Lui Adrian i s-a tăiat capul, iar Evul a fost aruncat înaintea unor fiare sălbatice şi înfometate, la anul 309 d. Hr. Astfel, nepărându-le rău de această viaţă trecătoare, s-au mutat cu cinste şi cu bucurie în Împărăţia Cerurilor.

Cântare de laudă la Dreptul Simeon, apărătorul copiilor mici

Atotputernice Doamne, miluieşte şi mântuieşte,

Ţine aceasă mică flăcăruie de viaţă.

Asemenea luminii unei candele

Este viaţa acestui copil,

Iar vânturile lumii cumplite sunt,

Chiar şi pentru strălucitoarele stele.

Un foc mic se păstrează sub cenuşă,

Iar sub mâna Ta, sufletul omului.

O, Doamne, mântuieşte-ne, miluieşte-ne şi ne uşurează

Trecerea prin această viaţă.

Aşa s-a rugat şi Prorocul David,

Deşi el era torţă strălucitoare.

Păzeşte sufletul şi cugetul copiilor

De toată întinarea cea rea a păcatului.

Sufletul lor uşor ar pieri

Dacă Tu, Doamne, nu le-ai apăra ca un Puternic.

O, Stăpâne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi şi acum,

Ţine această mică flăcăruie în viaţă!

Pentru rugăciunile Sfântului Tău, Dreptul Simeon,

Cel care în braţele sale pe Pruncul Iisus L-a primit.

Cugetare

Ce mare este în ceruri slava Sfântului şi Dreptului Simeon, cel care în braţele sale pe Pruncul Iisus L-a primit! Ea se vede dintr-un eveniment din viaţa Sfântului Petru Atonitul, care se sărbătoreşte la 12 iunie.

Fiind comandant de oşti, Petru a fost luat prizonier şi aruncat în temniţă în cetatea Samara de pe malul Râului Eufrat. Suferind în temniţă, Petru se ruga cu lacrimi Sfântului Nicolae să-l roage pe Dumnezeu să scape de acolo, făgăduind că îşi va dărui după aceea toată viaţa lui Dumnezeu. Sfântul Nicolae i s-a înfăţişat în vedenie şi i-a spus că deşi el duce rugăciunea lui la Dumnezeu, Dumnezeu nu i-o împlineşte, pentru că altă dată la greu a mai făcut această făgăduinţă şi nu şi-a ţinut-o. Apoi

Sfântul Nicolae l-a sfătuit pe Petru să se roage Sfântului şi Dreptului Simeon care este foarte ascultat înaintea lui Dumnezeu, aflându-se aproape de Tronul Lui, împreună cu Preasfânta Fecioară şi cu Sfântul Ioan Botezătorul.

Petru a ascultat şi a început să se roage Sfântului şi Dreptului Simeon. Atunci din nou i-a apărut Sfântul Nicolae, împreună cu Dreptul Simeon, dar nu în vedenie, ci aievea. Petru l-a văzut pe Dreptul Simeon în slavă mare, cu faţa strălucitoare, şi îmbrăcat în hainele preoţeşti ale Vechiului Testament, purtând în mână un toiag de aur. Dreptul Simeon l-a întrebat pe Petru: „Voieşti să-ţi împlineşti făgăduinţa şi să te faci monah?”. La aceasta, Petru a răspuns: „Voiesc, Stăpâne, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Sfântul Simeon atunci a atins lanţurile lui Petru cu toiagul său şi ele s-au topit ca ceara. Deschizând uşa temniţei, Sfântul l-a scos pe Petru afară.

Luare aminte

Să luăm aminte la Stăpânul Iisus, Piatra Cea din capul unghiului:

La Stăpânul Iisus, Piatra Care zideşte caracterul omului;
La Stăpânul Iisus, Piatra Care zideşte familia şi neamul;
La Stăpânul Iisus, Piatra de temelie a oricărei lupte pentru binele social şi uman.

Predică

Despre Duhul lui Dumnezeu Care grăieşte prin Purtătorii de Duh – „Nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; Fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi” (Matei 10: 19-20).

Acestea sunt cuvintele Celui Care ştie toate şi Care a arătat lumii cunoaşterea pe care nimeni nu o avea înainte de Întruparea Lui.

Când cineva este plin de Duhul lui Dumnezeu, el nu vorbeşte din duhul omului, ci Duhul lui Dumnezeu grăieşte din el şi prin el. Omul plin de Duh este doar instrumentul sau alăuta Duhului lui Dumnezeu prin care Dumnezeu Duhul Sfânt grăieşte. Când vorbeşte un astfel de om, el vorbeşte fără greşeală şi nimeni nu-l poate vădi de minciună în afară de aceia care, minţi pervertite având, iau adevărul ca fiind minciună.

Cum grăiesc oamenii care stau direct sub înrâurirea Duhului Sfânt s-a văzut cu putere la Sfinţii Proroci şi cu şi mai mare putere la Sfinţii Apostoli. Cuvintele lor păreau de necrezut străinilor, adică acelora care nu aveau Duhul lui Dumnezeu în ei înşişi şi care ştiau să vorbească numai cu duh pământesc, şi care socoteau că Sfinţii Apostoli sunt beţi. De fapt ignoranţilor şi astăzi li se pare că vorbesc prostii, precum nişte oameni beţi cei care pun în evidenţă taine ale lumii create cum ar fi puterea aburului, magnetismul, electricitatea, telegrafia fără fir sau putinţa convorbirilor la distanţă [telefonul]. Cum atunci să nu le fi părut celor ignoranţi că Apostolii s-au îmbătat de vin, când ei, plini de Duhul lui Dumnezeu, grăiau despre taine infinit mai mari, despre tainele Împărăţiei Cerurilor?! Oricine se smereşte înaintea lui Dumnezeu, este dăruit cu putere de către El. Duhul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în inima înfrântă şi smerită şi de acolo grăieşte prin gura omului. Aceasta a fost nu numai la proroci şi la apostoli, ci se vede şi la nenumăraţi credincioşi fii şi fiice ale Bisericii.

O, Stăpâne Atotbune, pe Duhul Tău Cel Sfânt nu-L lua de la noi. Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumirea în veci, Amin!