16 decembrie – Sf. Pr. Agheu; Sf. Nicolae Hrisoverghes, patriarhul Constantinopolului; Sf. Împ. Teofana (Proloagele de la Ohrida)

16 decembrie

• Pomenirea Sfântului Proroc Agheusf_prooroc_agheu

El s-a născut la Babilon, în vremea robiei babiloniene a poporului lui Israel. El a fost din tribul lui Levi şi a prorocit cam cu patru sute şaptezeci de ani mai înainte de Hristos. Tînăr fiind, el a mers şi a cercetat Ierusalimul. El i-a îndemnat cu rîvnă pe Zorobabel şi pe losua preotul să înnoiască Templul Domnului de la Ierusalim, prorocind că noul Templu va avea o slavă mai mare decît a avut slăvitul Templu zidit de Solomon: „Şi slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decît a celui dintâi”, zice Domnul Savaot” (Agheu 2: 9); aceasta pentru că însuşi Domnul şi Mîntuitorul Hristos avea să intre în acest înnoit Templu. Sfîntul Proroc Agheu a trăit destul încît să vadă săvîrşirea unei părţi din Templul ridicat de Zorobabel. El s-a săvîrşit la adînci bătrîneţe şi s-a adăugat lîngă strămoşii lui.

• Pomenirea Sfântului Nicolae Hrisoverghes, Patriarhul Constantinopolului

El a păstorit Biserica lui Dumnezeu de la Constantinopol între anii 980 şi 995. El 1-a sfinţit presbiter pe Sfîntul Simeon Noul Teolog, cînd acest uriaş al duhului a fost ridicat de către obşte egumen al Mînăstirii Sfîntului Mamas de la Constantinopol. În vremea Sfîntului Nicolae Hrisoverghes s-a făcut minunata arătare a Arhanghelului Gavriil de la Karyes [din Sfîntul Munte Athos]. Atunci i-a învăţat Sfîntul Arhanghel Gavriil pe monahii athoniţi cuvintele rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”. Acest mare şi slăvit ierarh s-a săvîrşit cu pace către Domnul, strămutîndu-se la locaşurile cele cereşti ale împărăţiei lui Hristos.

• Pomenirea Sfintei şi Făcătoarei de Minuni Teofana, împărăteasasf_imparateasa_teofana

Ea s-a născut din stirpe imperială, din părinţii Constantin şi Ana, care au fost rudenii mai multor împăraţi. Părinţii ei au fost sterpi vreme îndelungată, dar s-au rugat cu dinadinsul Maicii Domnului să le dezlege sterpiciunea şi să le dăruiască lor prunc. Iar Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maici a lui Hristos Dumnezeu, le-a dăruit lor pe prunca Theofana. Crescută în cel mai curat duh creştinesc din cea mai fragedă pruncie, copila Theofana a depăşit de foarte devreme cu mult pe toţi ceilalţi de vîrsta ei în toate virtuţile creştineşti. Ajungînd la vîrsta cuvenită, ea a fost aflată vrednică spre a fi dată de soţie lui Leon, fiul împăratului Vasile Macedoneanul. Ea a împărtăşit cu credincioşie cumplitele încercări care s-au abătut asupra soţului ei. Plecînd urechea la calomnii criminale, cum că fiul lui, Leon, purta mereu un jungher în tureatca cizmei lui spre a îşi ucide tatăl la vreme îndemînoasă, credulul împărat Vasile şi-a aruncat fiul în temniţă, şi de asemenea pe Teofana, nora lui. Astfel au zăcut în temniţă cei doi nevinovaţi vreme de trei ani. Dar după aceşti ani, la Praznicul Slăvitului Proroc Ilie, împăratul a chemat la palatul său pe toţi dregătorii cei mai de frunte, la un somptuos praznic. Pe neaşteptate însă papagalul împăratului a început să ţipe: „Vai, vai, fiul meu, Leon!”, făcînd aceasta de mai multe ori. Aceasta a adus spaimă în sufletele tuturor mesenilor, care cu toţii într-un glas au început să îl implore pe împărat să-şi elibereze din temniţă fiul şi nora. Împăratul îndurerat a făcut aşa. După moartea tatălui lui, Leon a urcat pe tronul imperial şi, din pricina marii adîncimi a minţii lui, poporul 1-a numit „cel înţelept”.

Împărăteasa Theofana însă nu a socotit a fi vreun lucru mare schimbarea destinului lor şi măreţia demnităţii imperiale. Ea, avînd mintea cu totul închinată lui Dumnezeu, nu cugeta decît la mîntuirea sufletului, la post, rugăciune, la miluirea neîncetată a săracilor, nevoiaşilor şi scăpătaţilor, şi la facerea de bine la mînăstirile şi bisericile lui Dumnezeu. Niciodată nu s-au auzit ieşind din gura ei cuvinte deşarte sau neadevărate, nici vreo insultă sau cuvînt aspru vreodată.

Mai înainte de moartea al cărei ceas 1-a cunoscut mai dinainte, ea a chemat la sine pe toţi prietenii şi casnicii ei şi, dîndu-le ultima sărutare, s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 892. Împăratul Leon a voit să ridice o sfîntă biserică deasupra mormîntului ei închinată numelui ei, dar patriarhul 1-a oprit de la aceasta. De aceea el a ctitorit o sfintă biserică cu hramul Tuturor Sfinţilor, zicînd că, dacă Theofana va fi aflată sfîntă înaintea lui Dumnezeu, atunci va fi prăznuită şi ea împreună cu toţi Sfinţii. Atunci s-a instituit Slăvită Sărbătoare a Tuturor Sfinţilor, rînduindu-se pentru aceasta prima Duminică după Sărbătoarea Sfintei Treimi.

Cântare de laudă la Sfântă Theofana împărăteasa

De la a tronului înălţime mai bine se vede

A lumii deşertăciune spoită.

Tronul imperial e zguduit fără milă

De intrigile ticăloase ale lumii.

Theofana adînc cu ochiul ei vede

Nebunia acestei lumi, ca un val de mare.

De aceea inima ei călită în suferinţă

Întru Unul Dumnezeu şi-o ancorează tare.

Iată regii acestei lumi!

Dar oare sînt ei regi?

Ei nu sînt decît spiţe care se-nvîrt iute.

Moartea îi numără şi îi duce pe ei,

Pe aceşti regi ai lumii, umbre trecătoare.

Theofana fecioară înţeleaptă este

Candela inimii ei arde pururi, aprinsă de Duhul.

Ea îi luminează cărarea vieţii ei,

O păzeşte de căderea-n păcate.

Ea este acum fericită în Raiul de Sus,

Cu duhovniceştile stele străluce împreună.

Theofana domneşte acolo unde schimbare nu-i,

Nici întristarea, nici suspinul.

Cugetare

Toţi sfinţii au depus mari eforturi să îşi calce mîndria egoismului pe care o simţeau în sine şi să se înveţe cu evlavia şi cu ascultarea desăvîrşită faţă de mai-marele lor duhovnicesc, atunci cînd 1-au avut, iar dacă nu, direct faţă de Dumnezeu Unul.

Mănăstirea Sfîntului Sava cel Sfinţit a fost vestită pentru disciplina ei foarte strictă, rînduiala şi ascultarea fără murmur. Cînd s-a închinoviat în ea Sfîntul loan Damaschinul, nici unul dintre părinţii duhovniceşti de acolo nu s-a încumetat să îl ia sub ascultare pe un aristocrat şi un învăţat de o asemenea talie. Atunci egumenul 1-a dat în ascultarea unui bătrîn foarte simplu şi foarte strict. Bătrînul i-a poruncit Sfîntului loan Damaschin să nu îndrăznească a intreprinde nimic fără cunoştinţa sau încuviinţarea lui, a bărînului. S-a întîmplat însă între timp că a murit un monah care avea un frate trupesc, monah şi el în Mînăstirea Sfîntului Sava. Spre a mîngîia sufletul îndurerat al fratelui, Sfîntul loan Damaschinul a alcătuit minunate stihire pentru cel adormit, cîntări vestite prin frumuseţe, care alcătuiesc astăzi Canonul ce se cîntă pentru cei adormiţi în Biserica Ortodoxă de pretutindeni. Alcătuind stihirile, Sfîntul loan a început să le intoneze minunat, după meşteşugul muzicii pe care îl stăpînea cu o înaltă artă. Auzind bătrînul cîntarea lui loan, i-a socotit-o neascultare şi 1-a alungat de la el cu mînie. Unii dintre fraţii din mînăstire, auzind de alungarea lui loan, s-au dus la bătrînul lui şi l-au rugat cu dinadinsul să îl primească înapoi, dar bătrînul a rămas neclintit. Sfîntul loan Damaschinul a plîns cu amar pentru neascultarea lui, pentru că a călcat porunca duhovnicescului lui părinte. Şi iară s-au dus fraţii la bătrînul ca să mijlocească iertarea lui loan, chiar şi punîndu-i un canon aspru. Atunci bătrînul i-a dat Sfîntului loan următorul canon: să cureţe şi să spele ieşitorile fraţilor la fiecare chilie cu propriile lui mîini, dacă voieşte să fie iertat. Fraţii, amărîţi peste poate auzind aceasta, s-au dus cu feţe triste şi i-au vestit lui loan, gîndind că el mai curînd va voi să iasă din mînăstire decît să se plece la o asemenea ascultare. Dar auzind marele Sfînt loan Damaschinul verdictul bătrînului, a săltat de bucurie şi a alergat la împlinirea ascultării întocmai. Văzînd aceasta, bătrînul a plîns, l-a îmbrăţişat pe loan şi i-a zis printre lacrimi: „O, ce fiu multpătimitor pentru Hristos mi-a dăruit mie Dumnezeu în tine! O, fiule al ascultării dăruit mie de Domnul!”.

Luare aminte

Să luăm aminte la generozitatea lui Avraam (Facerea 13, 14):

  • La cum Avraam nu a voit să se certe cu Lot din pricina neînţelegerilor dintre ciobanii lor, ci mai degrabă s-a oferit să îşi mute el turmele mai încolo;
  • La cum, mai înainte de a face aceasta, 1-a lăsat pe Lot să îşi aleagă el mai întîi ţinutul pe care vrea să îl stăpînească, iar el să plece în partea cealaltă;
  • La cum Avraam, biruindu-1 pe Regele Sodomei, a refuzat toate darurile lui, nevoind să primească de la el nici măcar o aţă sau o curea de încălţăminte.

Predică

Despre Moise – „Moise însă era omul cel mai blînd dintre toţi oamenii de pe pămînt” (Numerii 12: 3).

Acest bărbat ales, acest mare făcător de minuni, acest tip al Domnului lisus Hristos prin minunile pe care le-a făcut, acest biruitor al Egiptului, acest biruitor al pustiei, acest conducător al unui popor cîtă frunză şi iarbă – cum a putut oare acest bărbat slăvit să fie liber de trufie? Dar dacă s-ar fi trufit pentru acestea, Moise nu ar mai fi ajuns să fie tot ceea ce a fost.

Se trufesc doar aceia care cred că izbînzile lor în această lume şi le datorează loruşi, iar nu lui Dumnezeu, şi care gîndesc că a lor este puterea cu care fac ceea ce fac, iar nu a lui Dumnezeu.

Marele Moise însă a ştiut că el nu este decît împlinitorul lucrărilor lui Dumnezeu şi că puterea care lucrează toate este a lui Dumnezeu, iar nu a lui. De aceea nu s-a trufit el de minunile înfricoşate care prin mîna lui s-au săvîrşit sau de izbînzile dincolo de orice închipuire pe care le-a obţinut sau de legile înţelepte pe care le-a adus poporului. „Tăria mea şi mărirea mea este Domnul” (Ieşirea 15: 2), cântă Moise. Din toată adunarea israeliţilor ieşiţi din pămîntul Egiptului, nici unul nu a fost mai conştient decît el de propria lui slăbiciune, el care era cel mai mai mare dintre ei şi întîiul. În orice lucrare pe care trebuia să o facă, în orice timp şi în orice loc, el nu aştepta ajutor decît de la Domnul. „Ce voi face?”, striga el către Dumnezeu, aşteptînd cuvîntul Lui şi aşteptînd arătarea puterii Lui ziua şi noaptea. Mai blînd decît toţi oamenii de pe pămînt.

Aceasta deoarece ceilalţi oameni de pe pămînt se socoteau pe ei înşişi ca fiind ceva mare, se încredinţau în ei înşişi ca şi cînd ar fi avut prin ei vreo putere, pe cînd Moise nu se socotea nimic şi nu îşi punea nădejdea în puterea lui.

El nu îşi punea nădejdea şi puterea decît întru Unul Dumnezeu, întru Care petrecea absorbit cu duhul, cu inimă înfiinţa şi smerită înaintea Lui. Dacă poporul cerea cu cârtire de mîncat şi de băut, Moise cădea cu faţa la Dumnezeu; dacă trebuia să bată război cu duşmanii lui, Moise îşi ridica mîinile către Dumnezeu; dacă trebuia să potolească răscoala nelegiuiţilor din rîndurile poporului lui, Moise striga cu rugăciune către Dumnezeu. O, blîndul şi atotblîndul Moise! Dar Dumnezeu 1-a răsplătit pe robul Lui cel credincios cu slavă mare şi 1-a învrednicit să stea alături de El pe Muntele Thabor, alături de slăvitul Ilie.

O, Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce eşti Domnul blînzilor şi Păstorul Cel Bun, dăruieşte-ne şi nouă să ne asemănăm slăvitului Moise şi slăviţilor Tăi Apostoli întru blîndeţe! Căci noi numai Ţie ne închinăm şi numai pre Tine Te slăvim în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s