11 decembrie – Sf. Cuv. Daniel Stâlpnicul; Sf. Cuv. Luca Stâlpnicul; Sf. Cuv. Nicon Uscatul; Sf. Mc. Mirax (Proloagele de la Ohrida)

11 decembrie

• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Daniel Stâlpniculsf_cuv_daniil_stalpnicul

El s-a născut în satul Bethara [Vitaria] de lîngă cetatea Samosatelor, în Mesopotamia, din părinţi creştini, pe numele lor Ilie şi Marta. Maica lui 1-a cîştigat de la Dumnezeu numai cu rugăciune şi cu lacrimi, căci era stearpă. Fiind singurul prunc dăruit ei de Domnul, ea i L-a închinat cu totul Lui încă din frageda lui pruncie. Sfîntul Daniel s-a îmbrăcat întru îngerescul chip la vîrstă de doisprezece ani, 1-a cercetat pe Sfîntul Simeon Stîlpnicul şi a primit binecuvîntarea lui. Dorind cu sete liniştea singurătăţii, Sfîntul Daniel a părăsit mănăstirea şi s-a sălăşluit într-o capişte idolească părăsită de la ţărmul Mării Negre. Acolo el a îndurat sălbaticele atacuri ale dracilor, dar le-a biruit pe toate cu răbdarea, rugăciunea şi semnul Sfintei Cruci. După acestea el a urcat pe un stîlp pe care a rămas pînă la moarte lui, îndurînd arşiţa şi frigul, şi atacurile oamenilor şi demonilor. În jurul stîlpului lui s-a strîns număr mare de ucenici, pe care Sfîntul i-a povăţuit la viaţa veşnică cu pilda vieţii lui şi cu cuvîntul. Dumnezeu 1-a răsplătit pe robul lui cel credincios cu har peste har încă din viaţa aceasta, întru care a lucrat multe minuni spre folosul oamenilor şi a prorocit. La omul lui Dumnezeu se strîngeau să primească cuvînt de învăţătură oameni de pretutindeni: împăraţi şi patriarhi, popor simplu şi demnitari înalţi, toţi alergau la izvorul învăţăturii lui. Împăratul Leon cel Mare a venit la stîlpul Sfîntului Daniel însoţit fiind de oaspeţi din străinătate, principi şi aristocraţi, şi arătîndu-le stîlpul, le-a zis: „Iată cea mai scumpă comoară a împărăţiei mele”. Sfîntul Daniel şi-a prorocit ziua morţii lui, i-a povăţuit pe ucenici ca un tată pe fii şi le-a dat sărutarea cea mai de pe urmă. La ieşirea sufletului lui ucenicii au văzut pe sfinţii îngeri, proroci, apostoli şi mucenici deasupra stîlpului lui. După ce a ostenit vreme de optzeci de ani pe pămînt, acest bărbat îngeresc s-a strămutat către Domnul, la veşnica odihnă a locaşurilor împărăţiei lui Hristos.

• Pomenirea Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Luca [cel Nou] Stâlpnicul sf_cuv_luca_cel_nou_stalpnicul

El a locuit la Constantinopol în vremea împăratului Constantin Porfirogenetul. Soldat fiind, a luptat în rîndurile armatelor greceşti într-un cumplit război contra bulgarilor, în care a fost martorul morţii a mii de oameni, dar război din care el a scăpat ca prin minune viu şi nevătămat. Văzînd în izbăvirea lui de moarte degetul lui Dumnezeu, Sfintul Luca a lepădat îndată după aceea toată deşertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah şi a urcat pe un stîlp de lîngă Calcedon. Acolo el a trăit întru aspre nevoinţe vreme de patruzeci şi cinci de ani, curăţindu-şi inima de toate gîndurile şi patimile sufleteşti şi trupeşti. Plăcîndu-i desăvîrşit lui Dumnezeu, el s-a săvîrşit către Dînsul cam între anii 970 şi 980, mutîndu-se la locaşurile vieţii celei mai bune.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Nicon Uscatul

Monan fiind la Mînăstirea Peşterilor din Kiev, el a fost luat rob în urma unei năvăliri tătare. El a trăit în acea robie vreme de trei ani: legat în lanţuri, torturat şi batjocorit. Venind rudeniile lui după trei ani cu bani la stăpînul lui tătar să îl răscumpere, Preacuviosul Nicon a refuzat aceasta, zicînd: „Dacă Domnul ar fi voit ca să fiu liber, nu ar fi îngăduit să cad în mîinile tătarilor acestora fără de lege”. El i-a zis într-o bună zi – stăpînului lui tătar că Domnul Dumnezeu lisus Hristos va veni şi îl va elibera din acea robie după trei zile. Crezînd tătarul că Sfîntul vrea să fugă, i-a tăiat tendoanele picioarelor de sub genunchi. Cu toate acestea, după trei zile, o mînă nevăzută cu adevărat 1-a adus pe Sfîntul Nicon la Kiev. După altă vreme tătarul a ajuns la Kiev şi 1-a recunoscut pe cel pe care îl robise, fostul lui sclav. El s-a pocăit de viaţa lui cea rău trăită şi a primit Sfintul Botez. Apoi, fostul stăpîn s-a făcut robul şi ucenicul fostului lui rob. Sfintul Nicon s-a numit „Uscatul” din pricina asprelor sale postiri. El a fost văzător cu duhul şi mare făcător de minuni. El s-a săvîrşit către Domnul cu pace în unsprezece zile ale lunii decembrie, din anul 1101.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Mirax

El a fost de neam egiptean. Înşelat de un emir musulman, el a îmbrăţişat islamul. Dar mai tîrziu s-a pocăit de lepădarea lui, a luat o sfîntă cruce în mîini şi a intrat cu ea în moschee. Acolo s-a declarat creştin înaintea tuturor, strigînd către musulumani să se lepede de credinţa lor mincinoasă şi să primească adevărul. Pentru aceasta a fost torturat bestial, iar apoi decapitat, cam pe la anul 640.

Cântare de laudă la Sfântul Preacuvios Daniel Stâlpnicul

Voind Avva Daniel la Domnul să treacă,

Pe ai săi ucenici el i-a povăţuit aşa:

„Copiilor mei, roade ale nevoinţelor mele,

Lipiţi-vă pururea inima de Domnul Dumnezeu.

Aţintiţi-vă duhul pururi la Dumnezeu Tatăl,

Slăviţi cu laudă pe-al lumii Ziditor.

Fie smerenia a voastră de căpetenie podoabă,

Căci cei smeriţi în ceruri sînt ai Domnului domni.

Arătaţi ascultarea ce sade bine smereniei,

Iată cele două podoabe ale adevăratului creştin.

Supusul şi smeritul vor iubi ospitalitatea,

Primirea de străini şi milostenia sînt mari la Dumnezeu.

Primiţi virtuţile acestea, şi încă vă voi spune:

Nu lăsaţi postul, privegherea, sărăcia primiţi:

Acestea trei sînt căi către împărăţie,

Şase lumini aprinse nopţii de pe pămînt.

Iar a şaptea-i iubirea, cea mai mare din toate”.

Aşa a grăit Bătrînul, binecuvîntînd ucenicii,

Apoi datu-şi-a al lui sfânt suflet către Dumnezeu.

O, Sfinte Părinte Daniele al cerului locuitorule,

Roagă-te pururi Domnului Hristos pentru noi!

Cugetare

„Domnul păzeşte pe toţi cei ce Îl iubesc pe El” (Psalmul 144: 20). Vieţile Sfinţilor ne confirmă mereu şi mereu acest sfînt adevăr, mai limpede decît lumina soarelui.

Unii preoţi invidioşi s-au plîns la Patriarhul de Sfîntul Avvă Daniel, bîrfindu-1 şi zicînd că este vrăjitor. În realitate, ei îl invidiau pe marele ascet care pe atunci era foarte tînăr cu anii şi care îi depăşea cu mult întru nevoinţe şi vieţuire sfîntă pe ei, preoţii, atrăgînd astfel la piciorul stîlpului lui mulţime de popor. Patriarhul 1-a chemat pe Avva Daniel de faţă şi 1-a chestionat cu privire la probleme de credinţă, de dogmă şi rînduială personală. Zicîndu-i fără ascunzişuri Avva Daniel toate, Patriarhul s-a ridicat de pe scaun, a venit la Avva Daniel, 1-a îmbrăţişat, 1-a lăudat şi 1-a slobozit cu pace. La mai multe zile după aceea Patriarhul Anatolie s-a îmbolnăvit, 1-a chemat pe Avva Daniel şi 1-a rugat să facă rugăciune către Domnul ca să îşi redobîndească sănătatea. Sfîntul a făcut aşa, iar Patriarhul s-a însănătoşit grabnic. Dorind neapărat să îl răsplătească pe tînărul sfînt, Avva Daniel i-a cerut Patriarhului o singură favoare: să îi ierte pe cei care îl bîrfiseră înaintea lui. Atunci patriarhul a zis: „Cum să nu-i iert cînd ei mi-au făcut mie cel mai mare bine! Ei mi-au adus la cunoştinţă de existenţa Sfinţiei Tale, care m-ai şi vindecat!”.

Cu adevărat Domnul păzeşte pe toţi cei care îl iubesc pe El, întorcînd spre al lor bine răul pe care îl uneltesc răii împotriva lor!

Pe cînd Sfîntul Nicon cel Uscat era rob la tătari, stăpînul lui s-a îmbolnăvit şi a ajuns la pragul morţii. Văzînd că va muri curînd, el a poruncit feciorilor lui să îl răstignească pe Sfîntul Nicon la capătul mormîntului lui după ce îl vor îngropa. Dar Sfîntul Nicon, văzător cu duhul fiind, a văzut că tătarul va ajunge mai la urmă să creadă în Hristos şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru însănătoşirea lui. Dincolo de orice nădejde omenească, tătarul s-a însănătoşit. Astfel, cu rugăciunea, Sfîntul Nicon s-a mîntuit şi pe sine de acea moarte şi 1-a mîntuit şi pe tătar de moartea cea veşnică.

Luare aminte

Să luăm aminte la legămîntul pe care 1-a făcut Dumnezeu cu dreptul Noe (Facerea 9):

  • La cum Dumnezeu 1-a binecuvîntat pe Noe şi pe feciorii lui, după potop;
  • La cum a făgăduit El că niciodată nu va mai trimite potop pe pămînt;
  • La cum a pus curcubeul ca semn al acestui legămînt.

Predică

Despre Lot – „A zis [Lot] către ei: Nu, fraţii mei, să nu faceţi niciun rău! Lot, bărbat drept în mijlocul nelegiuiţilor, a locuit cu soţia lui şi cu cele două fiice la Sodoma. Credinciosul Avraam L-a întrebat pe Dumnezeu: Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos?” (Facerea 18: 23)

Iar Dumnezeu i-a răspuns robului Lui credincios că nu numai că nu îl va pierde pe cel drept, dar dacă va afla măcar zece drepţi în acea cetate, atunci va lăsa să trăiască toată cetatea cea nedreaptă de dragul celor zece drepţi. Cu toate acestea, s-a găsit abia un singur drept în cetatea nelegiuită a Sodomei, acela a fost Lot, şi el nu era din cetatea aceea ci era străin.

Lot a fost asemenea unchiului lui, Avraam, la toate virtuţile, mai cu seamă în supunearea lui desăvîrşită faţă de voia Domnului şi în ospitalitate. Dar sodomiţii îl urau, una pentru că era străin, dar mult mai mult pentru că era drept. „Nu, fraţii mei, să nu faceţi niciun rău”, i-a implorat Lot. El i-a numit pe cei stricaţi fraţi ca să îi îmblînzească şi să îi înduplece să nu facă răul, spre a lor mîntuire. Dar cuvîntul lui de frate nu a făcut altceva decît să sporească ura celor plini de ură. Lot a fost aflat vrednic să fie cercetat de îngerii lui Dumnezeu, care au venit să îl scoată afară din cetatea condamnată pierzării, ale cărei păcate strigaseră pînă la Dumnezeu. Dar desfrînaţii se năpusteau acum chiar şi în casa lui Lot, vrînd să întineze legea sacră a ospitalităţii. „Nu, fraţii mei, să nu faceţi niciun rău”, i-a implorat Lot pe dînşii. Dar de ce să fi ascultat acele brute de cuvîntul lui Lot, cînd ei nu se temeau nici de Dumnezeu? De aceea i-au pedepsit îngerii cu orbire: „Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire de la mic pînă la mare” (Facerea 19: 11). Apoi îngerii 1-au apucat pe Lot de mână şi 1-au scos afară din cetatea nelegiuirii şi au slobozit asupra cetăţii aceleia ploaie de foc şi pucioasă întru care ea a pierit şi a ars desăvîrşit. Astfel, o întreagă cetate nelegiuită a pierit cu sunet şi un singur om drept din ea a scăpat cu viaţă. „Că mai bun este unul drept decît o mie de păcătoşi” (Înţelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah, 16: 3).

O, Stăpîne Atotbune Doamne, Cela Ce nicicînd nu uiţi pe drepţii Tăi, îndreptează nedreptăţile noastre şi ne mîntuieşte! Căci noi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s