27 octombrie – Sf. Mc. Nestor; Sf. Cuv. Nestor, cronicarul; Sf. Andrei, cneazul Smolenskului (Proloagele de la Ohrida)

27 octombrie

• Pomenirea Sfântului Mucenic Nestorsf_mc_nestor

La vremea martiriului Sfîntului Dimitrie, Izvorîtorul de Mir, se afla la Tesalonic un tînăr pe nume Nestor, care învăţa cu cuvîntul, cu gîndul şi cu fapta credinţa creştină de la Sfîntul Dimitrie, cel ce zăcea întemniţat. A fost atunci o perioadă în care împăratul Maximian organiza pentru distracţia mulţimilor obişnuitele festivităţi şi jocuri păgîneşti, cel mai adesea sîngeroase. Plăcerea cea mare a împăratului erau luptele în care îl avea favorit pe vandalul Lyaeus [Lie], un ins de o forţă uriaşă, avînd statura lui Goliat cel din vechime. Fiind gladiator al împăratului, Lyaeus provoca în fiecare zi cîte un adversar, pe care îl ucidea în lupta corp la corp, spre plăcerea sîngeroasă a împăratului, sălbaticul şi idolatrul Maximian. Acesta a pus chiar să se construiască un teatru de bătaie ca o estradă înălţată pe patru stîlpi, asemenea locului podit pe care se treieră grîul. Sub această estradă înaltă erau aşezate cu vîrful în sus lăncii, suliţe şi săbii. Învingîndu-şi adversarul în lupta corp la corp, Lyaeus îl apuca şi îl arunca în jos, în pădurea de săbii. Împăratul înconjurat de curtea lui păgînească izbucneau în urlete admirative de îndată ce nenorocita victimă cădea şi murea lent, în convulsii chinuritoare, din care nu avea cum să scape. Mulţi dintre aceşti nenorociţi nevinovaţi erau creştini, căci atunci cînd nimeni nu se oferea să lupte cu Lie, păgînul Maximian scotea din închisoare dintre condamnaţii creştini şi îi obliga să lupte cu Lie. Îndîrjindu-se cu duhul la vederea acestei distracţii drăceşti a împăratului, tînărul Nestor a hotărît să iasă în faţă şi să-1 ucidă în luptă pe gigantul Lyaeus. El mai întîi însă s-a dus la temniţa Sfîntului Dimitrie şi i-a mărturisit gîndul lui, rugîndu-se lui Dumnezeu să obţină sfînta lui binecuvîntare. Sfîntul Dimitrie cel văzător cu duhul 1-a binecuvîntat cu putere multă, însemnîndu-1 cu semnul Sfintei Cruci pe frunte şi pe piept şi prorocindu-i şi muceniceasca pătimire: „Şi pe Lie vei birui, şi pentru Hristos cunună muceniceasca vei lua”. Astfel împuternicit, tînărul Nestor a ieşit la luptă cu Lie. Atunci Maximian era înconjurat de mulţime de păgîni din necurata lui curte şi mulţime de popor s-a strîns la arenă. Mulţi din popor încercau să-1 înduplece pe tînăr să nu se arunce la acest fel de cumplită moarte. Dar Nestor, însemnîndu-se cu Semnul Sfintei Cruci, a strigat: „Doamne Dumnezeule al lui Dimitrie, ajută-mi mie!”. Urcînd în arenă, viteazul Nestor 1-a doborît cu adevărat pe gigant şi 1-a aruncat minunat în desişul de lăncii ascuţite. Păgînul, şi datorită masivităţii lui, a pierit curînd, de moarte rea şi răsunătoare. Atunci poporul dezlănţuit a strigat: „Mare este Dumnezeul lui Dimitrie!”. Împăratul, văzîndu-se acoperit de ruşine înaintea mulţimilor şi regretînd plin de ură moartea scumpului lui Lie, a poruncit decapitarea pe dată a tînărului Nestor, precum şi străpungerea cu lăncii a Sfântului Dimitrie, în închisoare. Astfel şi-a sfîrşit viaţa tînărul şi viteazul mucenic Nestor, încununîndu-se de către Domnul cu cununa vieţii, şi strămutîndu-se cu bucurie la locaşurile gătite lui în Împărăţia Cerurilor.

• Pomenirea Sfântului Preacuvios Nestor Cronicarulsf_cuv_nestor_cronicarul

Acest sfînt a intrat ca monah în Mănăstirea Peşterilor din Kiev pe cînd a fost în vîrstă de şaptesprezece ani. Pe atunci stareţ al mînăstirii era încă slăvitul Sfînt Theodosie. Acest Peacuvios Nestor este cel care a însemnat prima istorie a poporului rus, în care a descris cu grijă şi faptele nevoinţelor duhovniceşti ale sfinţilor. El a fost un bărbat minunat de smerit şi de blînd. În cronica lui el adesea se descrie pe sine ca fiind o persoană grosolană şi comună, nevrednică, ignorantă şi plină de toată răutatea. Dar Dumnezeu Cel Care cunoaşte inimile oamenilor 1-a preaslăvit pe acest minunat sfînt al Său. Sfîntul Preacuvios Nestor Cronicarul s-a săvîrşit cu pace în douăzeci şi şapte de zile ale lunii octombrie din anul 1114, iar sfintele lui moaşte s-au arătat făcătoare de multe minuni.

• Pomenirea Sfântului Andrei, Cneazul Smolenskului

Din dragoste faţă de Hristos acest Andrei a lepădat toată slava cea lumească, toată deşertăciunea cea goală a lumii şi s-a ascuns, necunoscut de nimeni, într-o mînăstire, unde a fost paracliser timp de treizeci de ani. El s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 1390. În anul 1540 s-au descoperit sfintele lui moaşte nestricate şi făcătoare de minuni.

Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Nestor

Sfîntul Nestor răul a urît,

Şi a rîvnit cu rîvnă de foc pentru creştina credinţă.

El tînăr ucenic al Sfîntului Dimitrie a fost,

Pe lîngă Lie, uriaşul păgîn, părea prunc neputincios.

Dar părelnicul slab cu Crucea s-a-nsemnat

Şi pe gigantul Lie l-a aruncat în săbii!

Lui, Dumnezeu putere de sus i-a dat,

Ca oarecînd lui David contra lui Goliat.

,,Birui-vei pe Lie, şi la chinuri vei merge,

Viaţa îţi vei da pentru Domnul Hristos”.

Astfel prorocitu-i-a Sfîntul Dimitrie,

Şi cum i-a prorocit, aşa s-a şi-ntîmplat.

Nestor cu bucurie la lupt-a ieşit,

La luptă şi la chinuri, mărindu-L pre Domnul.

Pre Domnul mărindu-L, cu cîntări sfinte,

Cu rugăciune de foc pentru toată Biserica.

Nestor viteaz şi măreţ a fost, deşi tînăr cu anii,

Tinereţea lui o a jertfit cu drag.

Sîngele lui temelie Bisericii este,

Stîlp şi putere,

De aceea Nestor se preaslăveşte în veci.

Cugetare

Iată şi o altă minune a Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie Izvorîtorul de Mir.

Ea atestă că sfinţii lui Dumnezeu sînt pururi vii, că ei trăiesc în ceruri, plini de putere şi de strălucire regală.

Faptul acesta creştinii ortodocşi îl cunosc nu prin intermediul cugetării omeneşti, ci prin aceea că înşişi sfinţii vin şi li se arată lor în chip tainic, descoperindu-le tot adevărul cel de trebuinţă. Uneori sfinţii se descoperă şi grăiesc oamenilor tocmai spre a îi convinge de realitatea vieţii lor eterne; alteori, deşi nu se fac văzuţi sau auziţi aievea sau în vedenie de către muritori, ei înrîuresc şi insuflă gîndurile, dispoziţia sufletului, şi acţiunile oamenilor. Printre multele minuni însemnate ale Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie se află aşadar şi aceasta:

Un tînăr pe nume Onisifor a fost însărcinat cu ascultarea de paracliser în marea Biserică a Sfîntului Dimitrie din Tesalonic. Sarcina lui principală era aceea să aibă grijă ca luminările şi candelele aprinse în sfînta biserică să ardă aşa cum trebuie. Dar acest tînăr a luat necuratul obicei de a fura din luminările aduse şi aprinse de credincioşi, de a le duce la casa lui şi de a le revinde după aceea. Sfîntul Dimitrie s-a arătat acestui tînăr şi i-a zis: „Frate Onisifore, nu-mi place ceea ce faci. Nu mai fura luminările, căci şi pe cei care le aduc îi vatămi, dar şi ţie îţi faci încă şi mai mare rău. Încetează şi te pocăieşte!”. Onisifor s-a speriat de această vedenie şi s-a ruşinat, şi o vreme s-a oprit de la patima lui. Dar la urmă a uitat, şi iar s-a apucat de furat luminări şi a se lăcomi la necuraţii bani. Într-o dimineaţă un bărbat nobil, bogat şi foarte credincios a adus la Racla Sfîntului nişte luminări din ceară curată, foarte mari şi foarte frumoase, le-a aprins, s-a rugat, şi a plecat. Onisifor s-a apropiat şi a întins mîna către ele, voind să le stingă şi să le ia, după cum îi era obiceiul -dar chiar atunci o voce ca de tunet a izbucnit din raclă, izbindu-i auzul: „Au nu te mai opreşti!?”. Ca lovit de trăznet, nenorocitul Onisifor s-a prăbuşit la pămînt, fără simţire. El a zăcut aşa pînă cînd în biserică a intrat cineva şi 1-a cules de acolo; Onisifor nu şi-a revenit însă imediat, ci doar încetul cu încetul, şi apoi a povestit tot ce i s-a întîmplat şi de ce, întocmai. Toţi au rămas uluiţi şi au căzut cu faţa înaintea lui Dumnezeu, preamărindu-L şi mulţumindu-I Lui.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata mergere a Sfîntului Petru în urma îngerului lui Dumnezeu (Fapte 12):

  • La cum îngerul Domnului 1-a scos pe Petru din închisoare şi 1-a dus în cetate;
  • La cum ei au trecut nevăzuţi, şi de întîia şi de a doua strajă;
  • La cum porţile încuiate ale cetăţii s-au deschis singure înaintea lor.

Predică

Despre râvna casei Domnului – „Că râvna casei Tale m-a mâncat şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut asupra mea” (Psalmul 68: 11).

Casa lui Dumnezeu sînt cerurile. Biserica lui Dumnezeu este Casa Domnului. Trupurile celor credincioşi sînt case ale Domnului, temple închinate Lui. Iar acolo unde se află casa lui Dumnezeu, acolo se află sfinţenia.

Dar oamenii necinstesc sfinţenia casei Domnului, şi de aceea Prorocul împărat se îndîrjeşte cu duhul, şi arde de rîvna casei Domnului! El ia asupra lui ocările cu care ocărîtorii ocărăsc lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu, iar ele cad asupra lui ca un foc care aprind încă şi mai mult rîvna sfîntă a inimii lui.

Oamenii profanează cerurile atunci cînd nu cred cele pe care Dumnezeu însuşi le-a descoperit oamenilor, de dragul propriei lor mîntuiri.

Atunci cînd oamenii se ridică împotriva adevărului sau îl pervertesc, aşa cum fac ereticii bunăoară, sau atunci cînd din propria lor voinţă şi-L închipuie pe Hristos după înţelegerea minţii lor trupeşti, sau cînd nutresc gînduri de îndoială cu privire la îngeri şi sfinţi, la Judecata de Apoi şi Împărăţia Cerurilor, refuzînd să creadă în adevărul că păcătoşii şi nepocăiţii vor fi pedepsiţi veşnic în iad, cînd deci ei refuză să creadă acest adevăr şi multe altele asemenea, ei nu fac altceva decît să se ridice împotriva casei Domnului şi să o profaneze precum nişte vite necurate.

Răul acesta îndîrjeşte inimile credincioşilor, care se aprind de rîvna împotriva hulitorilor de Dumnezeu.

Dar oamenii mai profanează sfinţenia casei lui Dumnezeu şi atunci cînd se poartă cu nevrednicie faţă de Biserica Lui, cînd neglijează poruncile Ei, cînd se lenevesc să împlinească cuvîntul Ei şi cînd îndrăznesc să-i necinstească, cu gîndul, cuvîntul sau cu fapta, pe sfinţiţii Ei slujitori.

Şi aceste fapte fac să ardă de rîvna împotriva lor inimile credincioşilor şi celor evlavioşi.

În sfîrşit, toată patima cea trupească ce duce trupul în stricăciune şi necurăţie, toată răpirea, uciderea, violenţa, brutalitatea, grosolănia, beţia, şi orice faptă rea, toate acestea sînt agresiuni profanatoare asupra sfinţeniei casei Domnului, sînt huliri la adresa lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Cumplitele acestea fapte îndîrjesc şi ele inimle ziloţilor sfinţeniei, care ard atunci ca nişte lumini de foc ceresc înaintea oamenilor. O, fraţilor, să privim la rîvna Domnului nostru Hristos pentru sfinţenia casei Domnului, şi la rîvna Sfinţior Apostoli şi Părinţi ai Bisericii noastre Ortodoxe! Să ne mănînce şi pe noi rîvna mîntuirii vieţilor noastre, care să întrecă prin puterea ei de foc rîvna cu care şi diavolul rîvneşte, zi şi noapte, pieirea noastră!

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti nouă Icoană vie de rîvna spre sfinţenie, dăruieşte-ne şi nouă o scînteie din Sfîntă Rîvna Ta şi ne mîntuieşte pre noi! Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s