25 octombrie – Sf. Mc. Marcian și Martirie; Sf. Mc. Anastasie; Sf. Thavita, cea înviată de Sf. Ap. Pavel (Proloagele de la Ohrida)

25 octombrie

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Marcian şl Martirie [notarii]sf_mc_marcian_si_martirie_notarii

Aceşti sfinţi ai lui Dumnezeu au fost clerici ai Arhiereului Pavel, Patriarhul Constantinopolului, în timpul domniei împăratului Constanţiu. La moartea Marelui Constantin a început să se manifeste din nou, mai pe faţă şi mai sălbatic, erezia ariană, care în timpul marelui împărat Constantin fusese încătuşată. Însuşi împăratul Constanţiu, fiul Marelui Constantin, era aplecat către erezia aceasta. La curtea imperială se aflau doi demnitari foarte influenţi, Eusebius şi Filip, ambii înfocaţi arieni. La intrigile lor, Patriarhul Pavel a fost depus din scaunul patriarhal şi surghiunit în Armenia, unde a murit la scurt timp, sugrumat de arieni. După uciderea Patriarhului Pavel, Macedonie, bărbat lipsit de orice onoare, a luat cu samavolnicie tronul patriarhal. Două cumplite războaie a avut de bătut atunci ortodoxia: unul împotriva păgânilor, celălalt împotriva ereticilor. Sfinţii Marcian şi Martirie au mijlocit din toate puterile lor şi au luptat pînă la moarte mucenicească pentru ortodoxie. Marcian a fost citeţ, iar Martirie a fost ipodiacon în marea Aghia Sofia din Constantinopol. Ei au fost notarii [secretarii] Patriarhului Pavel, cel ce luase moarte mucenicească în Armenia. La început arienii au încercat să îi cumpere, dar fiind întîmpinaţi cu dispreţ şi scîrbă, ereticii au obţinut uciderea lor. Fiind duşi la locul execuţiei, ei şi-au ridicat mîinile la cer şi s-au rugat lui Dumnezeu, mulţumindu-I Lui pentru sfîrşitul mucenicesc al vieţii lor: „Doamne, ne bucurăm şi îţi mulţumim Ţie pentru moartea prin care ne chemi din această viaţă pămîntească. învredniceşte-ne pre noi de veşnica Ta împărăţie, căci Tu eşti mîntuirea noastră şi viaţa, Amin!”. Ei au fost decapitaţi la anul 355. După o oarecare vreme, Sfîntul loan Gură de Aur a înălţat o sfîntă biserică purtînd hramul lor deasupra sfintelor lor moaşte făcătoare de minuni.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Anastasie

Acesta a fost un mare rîvnitor al ortodoxiei, iar de meserie a fost postăvar. În timpul prigoanelor împotriva creştinilor declanşate de Diocleţian, acest dumnezeiesc bărbat a venit înaintea judecătorului ce se afla în cetatea Solin din Dalmaţia, şi a mărturisit tare înaintea tuturor credinţa lui în Hristos. El a fost pentru aceasta torturat bestial şi ucis, iar trupul lui aruncat în mare. Dar o femeie evlavioasă a aflat sfinte moaştele lui şi le-a îngropat cu cinste.

• Pomenirea Sfintei Thavita, cea înviată de Sfântul Apostol Petrusf_tavita_thavita

Sfînta Thavita (al cărei nume în tălmăcire însemnează „gazelă”, „căprioară”) a fost uceniţa Sfinţilor Apostoli şi a locuit în cetatea Iope. „Ea era plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea” (Fapte 9: 36). Pe neaşteptate însă, ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Sfîntul Apostol Petru se afla atunci în cetatea Lydda şi acolo au trimis după el ucenicii lui îndureraţi, rugîndu-1 cu lacrimi să vină la lope şi să îi mîngîie pe părinţii şi rudeniile Thavitei, care erau zdrobite de durere. Sosind la lope, marele Apostol al lui Hristos a cerut tuturor să iasă din încăperea în care se afla trupul neînsufleţit al Thavitei, şi a îngenuncheat la rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Apoi, întorcîndu-se care trup, a zis: „Tavita, scoală-te!” (Fapte 9: 40), „iar ea şi-a deschis ochii şi, văzînd pe Petru, a şezut” (Fapte 9: 40). Făcîndu-se cunoscută fapta aceasta în întreaga cetate a lopei, mulţi au crezut în Domnul şi Mîntuitorul lisus Hristos.

Cântare de laudă la Sfânta Thavita

Thavita a murit nu pentru c-ar fi trebuit să moară,

Ci pentru ca lumea să vadă învierea ei.

Lîngă al ei pat Apostolul Petru cu umilinţă

Genunchii şi-a plecat,

Rugîndu-s e fierbinte înaintea lui Dumnezeu.

El apoi sufletul copilei în trupul ei l-a întors,

Şi astfel făcînd, a convertit pe mulţi.

O minunată minune, lumii străină!

În Numele lui Hristos moartea s-a călcat!

Moartea s-a călcat, iar viaţa biruieşte,

Tînăra Thavita se bucură de ea.

Dar decît a ei viaţă ea mai mult preţuieşte

Că învierea ei popor mult din necredinţă a scos.

Ea înviat-a cu trupul în ochii tuturor!

Văzînd aceasta păgânii,

Cu sufletul au înviat şi ei!

O, Sfinte Slăvite Petre, Apostole al lui Hristos,

Roagă-te Lui pentru noi!

Învie şi-ale noastre suflete de noroi înecate,

Tu, carele pre Thavita ai înviat din morţii.

Cugetare

Printre multele tainice vestiri ce le vin din lumea de dincolo, sfinţii simt şi cu trupul uneori tainica bunămireasmă ce vine de la îngerii lui Dumnezeu, dar şi insuportabila duhoare, cea emanată de diavoli. Atunci cînd oamenilor sfinţi li se înfăţişează în vedenie sau aievea îngeri sau sfinţi, locul se pătrunde de o bunămireasmă dulce şi de viaţă-făcătoare; pe cînd atunci cînd ei sînt asaltaţi de războiul cel drăcesc, duhoare grea şi insuportabiă invadează locul. Sfinţii puteau să distingă care patimă îl stăpîneşte pe om, după felul mirosului pe care îl răspîndea acesta.

Astfel, Sfîntul Eftimie cel Mare a recunoscut duhoarea patimii desfrînării pe care o împrăştia monahul Emilian de la Lavra Sfîntului Theoctist. Mergînd într-o dimineaţă la slujba utreniei şi trecînd pe lîngă chilia monahului Emilian, Sfmtul Eftimie a fost izbit de reaua duhoare a dracului curviei ce ieşea din acea chilie. Monahul Emilian, deşi nu comisese [încă] păcatul desfrîului şi cu trupul, era cu totul robul gîndurilor celor de desfrînare aduse de diavolul, gînduri a căror duhoare grea Sfîntul Eftimie o simţea de departe.

Puterea acestei percepţii s-a manifestat încă şi mai minunat la Sfîntul Ilarion cel Mare.

Un anume om bolind de respingătoarea patimă a zgîrceniei a trimis la Marele Ilarion un coşuleţ cu legume din grădina lui. Punîndu-i-se în faţă legumele, Sfîntul Ilarion cel Mare a exclamat: „O, luaţi acestea de aici! Nesuferit îmi este mie mirosul lor! Au nu simţiţi ieşind din ele urîta putoare a patimii zgîrceniei?!”. La auzul acestor cuvinte fraţii au rămas uimiţi. Spre a le arăta adevărul, Sfîntul Ilarion le-a cerut atunci să ducă legumele acelea la ieslea boilor şi să vadă dacă boii le vor mînca. Cu adevărat, animalele le-au adulmecat uşor, apoi şi-au întors capetele cu dezgust.

Luare aminte

Să luăm aminte la tainica descoperire a lui Dumnezeu către Sfîntul Apostol Petru (Fapte 11):

  • La cum Sfîntul Petru a văzut cerurile deschizîndu-se şi ceva ca o faţă mare de pînză, legată în patru colţuri, lâsîndu-se în jos din cer, pe care se aflau felurime de dobitoace, din cele cu patru picioare, fiare, tîrîtoare şi păsări;
  • La cum el a auzit şi un glas Care i-a zis: „Sculîndu-te, Petre, junghie şi mănîncă”,
  • La cum Sfîntului Petru vedenia aceasta i-a fost de învăţătură, anume că el trebuie să predice Evanghelia şi la păgîni.

Predică

Despre fugirea din lume şi sălăşluirea în pustie – „Iată, m-aş îndepărta fugind şi m-aş sălăşlui în pustie” (Psalmul 54: 7).

Fraţilor, de cine vrea să fugă prorocul în pustie? El vrea să fugă dinaintea duşmanilor celor văzuţi, dinaintea patimilor, şi dinaintea slavei deşarte. Dar de ce voieşte el să fugă şi să se sălăşluiască tocmai în pustie? El doreşte aceasta pentru că ştie că aceasta este calea biruinţei asupra răilor duşmani, asupra patimilor, şi asupra slavei deşarte a lumii acesteia.

Puţini dintre oameni doresc pustia: tocmai de aceea a dorit prorocul să se sălăşluiască acolo.

Oamenii în general se luptă să locuiască în marile oraşe, ei se luptă pentru proprietăţi bogate şi pămînturi mănoase, pentru putere şi pentru bani, nicidecum pentru arida pustie. În marile metropole duşmanii cei lăuntrici ai omului, adică patimile şi variile vanităţi, devin mereu mai agresivi, căci au la tot pasul ocazie şi stimul pentru aceasta. Pe cînd în pustie aceşti duşmani flămînzesc şi pier.

Mai înainte de a grăi de fuga şi sălăşluirea în pustie, Prorocul a zis: „Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut peste mine” (Psalmul 54: 4).

Iată motivul pentru care a voit el să fugă la pustie. Omul trebuie să-şi pregătească din timp sufletul pentru despărţirea de trupul acesta, pentru întîlnirea cu Dumnezeu.

Cei mai mari potentaţi ai acestei lumi nu vor scăpa de moarte, nici de înfăţişarea înaintea Înfricoşatei Judecăţi. Traiul în lux, bogăţie şi permanentă distracţie face omul somnolent, somnolenţă indusă de beţia perpetuă a bunului trai dus lumea aceasta, însă în chiar mijlocul acestui trai deşănţat pe om se întîmplă ca să îl adie gîndul morţii, care îl trezeşte brusc.

Vai, trebuie să mor! Să părăsesc lumea aceasta! Va trebui să stau înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui îngeri. Unde este sufletul meu? Unde faptele mele? Cu ce părăsesc eu lumea aceasta, şi cu ce voi intra în cealaltă?

Mii şi mii de oameni care au fost treziţi la realitate de gîndul acesta au lepădat tot şi au fugit la pustie, unde zi şi noapte au plîns pentru nebunia şi păcatele lor, curăţindu-şi sufletele şi inima cu rugăciunea, postul şi privegherea, cu nevoinţele şi cu toate mijloacele prin care omul omoară frica morţii, făcîndu-se apropiat şi fiu al lui Dumnezeu după har.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti Învăţătorul sufletelor noastre, Înţelepciunea şi Blîndeţea, şi Carele însuţi pe pămînt din vreme în vreme, întru pustie, de lume Te-ai ascuns! Ajută-ne nouă să ne adunăm puterile sufletului şi să ne pregătim a intra cu vrednicie şi cu sfinţenie întru Atotslăvita Ta împărăţie! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s