23 octombrie – Sf. Ap. Iacob, ruda Domnului; Sf. Ignatie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Iacov din Borovichi (Proloagele de la Ohrida)

23 octombrie

• Pomenirea Sfântului Apostol lacob, ruda Domnuluisf_apostol_iacob_iacob

lacov s-a numit „ruda Domnului” [fratele Domnului] deoarece a fost fiul Dreptului losif, logodnicul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cînd dreptul losif s-a apropiat de moarte, el şi-a împărţit averea între fiii lui şi a voit să lase o parte şi Stăpînului Hristos, fiul Preasfintei Fecioare, dar toţi fiii lui s-au opus, nesocotindu-L pe Hristos fratele lor. Dar acest lacov L-a iubit atît de mult pe Domnul, încît a împărţit cu El partea lui. De aceea se numeşte el „fratele Domnului”. Încă de la început lacov I-a fost credincios Domnului Hristos. Potrivit tradiţiei, el a călătorit în Egipt cu tatăl lui, losif, şi cu Fecioara Maria cu Pruncul, pe cînd Irod voia să omoare Pruncul, pe Regele nou-născut. Mai tîrziu, de îndată ce a auzit de predicarea lui Hristos, lacov şi-a făcut-o pe ea dreptar vieţii lui. Sfînta Tradiţie spune despre el că nu a mîncat niciodată grăsime sau untdelemn, că a trăit toată viaţa lui doar cu pîine şi cu apă, şi că a fost feciorelnic pînă la moarte. El adesea priveghea nopţile şi se ruga mult lui Dumnezeu. Domnul 1-a numărat pe lacob, ruda Lui, printre cei șaptezeci de Apostoli. După Slăvita Înviere, Domnul i S-a arătat lui în chip deosebit, aşa cum mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 15:7). El a fost episcopul Ierusalimului timp de treizeci de ani şi a păstorit cu rîvnă Biserica lui Dumnezeu. Călăuzit fiind de Domnul, lacob a alcătuit prima slujbă a Sfintei Liturghii care, părîndu-li-se prea lungă creştinilor, a fost oarecum scurtată de către Sfinţii Vasile cel Mare şi loan Gură de Aur. Sfîntul Apostol lacob a convertit mulţi iudei şi elini la credinţa creştină, şi chiar necredincioşii iudeau rămîneau uimiţi de sfinţenia şi dreptatea vieţii lui, numindu-l „lacob cel Drept”. Cînd Mare Arhiereu între iudei s-a făcut Anania, el împreună cu alţi iudei au hotărît să îl ucidă pe lacob, din pricină că el îl propovăduia pe Hristos. Odată, în timpul praznicului paştelui evreiesc, cînd mulţime de oameni se adunaseră la Ierusalim, bătrînii iudeilor 1-au silit pe lacov să urce pe aripa Templului, de unde să grăiască împotriva lui Hristos. Sfîntul lacob Ruda Domnului a urcat pe tîmpla Templului, şi de acolo a grăit tare înaintea tuturor mulţimilor adunate că Hristos este adevăratul Mesia, Fiul lui Dumnezeu, că El cu adevărat a înviat şi S-a înălţat la Tatăl, în ceruri. Preoţii iudeilor, plini de ură, 1-au împins pe lacov, aruncîndu-1 de pe tîmpla Templului. El a căzut şi s-a rănit cumplit, dar a rămas viu. Atunci cineva a alergat şi 1-a lovit cu sălbăticie în cap cu un ciocan de fierar, omorîndu-1. Astfel a murit muceniceşte acest mare şi slăvit apostol al lui Hristos, mergînd să se sălăşluiască veşnic întru cereasca Împărăţie. Sfîntul lacob a fost în vîrstă de şaizeci şi şase de ani la ceasul muceniciei lui.

• Pomenirea Sfântului Ignatie, Patriarhul Constantinopolului

Acest Sfânt Ignatie a fost fiul împăratului bizantin Mihail Rangabe. El a urcat pe scaunul patriarhal în anul 846, în urma Sfîntului Metodic. Apoi, în anul 858, Sfîntul Ignatie a fost depus din scaun şi trimis în surghiun. În locul său a fost sfinţit patriarh vestitul Fotie [cinstit de Biserică ca Sfînt, v. 6 februarie], secretarul particular al împăratului. Dar cînd la tronul imperial a venit împăratul Vasile Macedoneanul, el 1-a reinstalat pe Sfîntul Ignatie în scaunul patriarhal. Sfîntul Ignatie a păstorit Biserica lui Dumnezeu cu multă rîvnă şi înţelepciune. El a ctitorit Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli în care s-a şi odihnit în Domnul, în vîrstă fiind de optzeci şi nouă de ani.

• Pomenirea Sfântului Iacov din Borovichisf_iacob_iacov_borovichi

Nu se cunoaşte despre acest sfînt decît ceea ce însuşi a descoperit prin vedenie poporului din Borovichi, oraşul lui, după sfînta lui adormire. Într-o zi din anul 1540, trupul lui a fost aflat plutind pe apele rîului Meta şi adus la ţărm în apropiere de oraşul Borovichi. La sfintele acelea moaşte s-au lucrat mulţime de minuni.

Cântare de laudă la Sfântul Apostol lacob, ruda Domnului

Sfîntul lacob, a Domnului rudă,

Cu frumuseţe şi dreptate împodobit,

Prin pilda vieţii lui învăţătura lui Hristos vesteşte,

Iar torturat fiind, el îngenunche blînd

Şi Domnului pentru ai lui duşmani se roagă.

În locul cel mai greu, la vremea cea mai cruntă,

El cu răbdare-a dus episcopalul jug.

El bine-a păstorit a Domnului turmă, ca un păstor bun.

El pre Domnul slăvit-a cu fapta şi cuvîntul;

El învăţat-a oamenii iubirea de Hristos.

El arătat-a credincioşilor calea rugăciunii:

,,Omule trufaş, credinţa nu este de ajuns.

Credinţa fără fapte înseamnă paie goale.

Audă cine are urechi de auzit:

Credinţa fără fapte trup este, fără suflet.

Din una ca aceasta războaie ies, fără sfîrşit,

Din patimile necurate ale trupului, adică.

Oamenii se răboiesc pururi, linişte neavînd,

Căci ale lor inimi rele sînt, vărsătoare de sînge.

Oricine întoarce un om de la păcat

Primeşte dar de la Domnul, veşnica viaţă”.

Iudeii l-au ucis pe Sfîntul lacob cel Drept,

Dar mai curînd s-au omorît pe ei înşişi, sărmanii,

Iară pe sfînt l-au preaslăvit.

O, Sfinte Apostole lacob, preaminunate,

Ajută-ne nouă celor ce pre tine te cinstim!

Cugetare

De la Domnul vine harul, de la noi însă trebuie să vină nevoinţa.

Prin urmare, nimeni să nu îndrăznească a cugeta că sfinţii apostoli s-au bizuit exclusiv pe harul de Dumnezeu dăruit, sau că din pricina acestui har viaţa lor a fost uşoară sau că marile lor lucrări misionare sau minuni le-au lucrat fără efort, doar în baza harului. Oare nu zice Sfîntul Apostol Pavel: „O, îmi chinuiesc trupul şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic” (I Corinteni 9: 27)? Iar în alt loc, nu zice el că şi-a petrecut viaţa „În călătorii adeseori, în primejdii de muri, în primejdii de la tîlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la neamuri, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi; În osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine” (II Corinteni 11: 26-27) ?

Sfîntul lacob s-a hrănit doar cu pîine şi cu apă şi nici cu acestea pe săturate. El dormea foarte puţin, petrecîndu-şi nopţile la rugăciune. El îngenunchea atît de mult la rugăciune, încît pielea genunchilor lui se îngroşase ca pielea unei cămile. Acest frate al Domnului se ruga cu lacrimi şi cu suspinele inimii nu doar pentru Biserica pe care bine o păstorea, ci şi pentru lumea întreagă. Chiar atunci cînd iudeii i-au dat brînci de pe tîmpla Templului, iar el a căzut şi s-a zdrobit, acest sfînt apostol nu şi-a uitat niciodată datoria lui faţă de Dumnezeu şi de neamul omenesc. Adunîndu-şi ultimile puteri, el s-a ridicat în genunchi şi, înălţîndu-şi mîinile la cer, a rostit această rugăciune fierbinte către Dumnezeu, zicînd: „Doamne, iartă-le lor păcatul acesta, căci nu ştiu ce fac”. Rugîndu-se astfel, un om ca o fiară a venit şi 1-a lovit în cap, iar alţi oameni ca nişte fiare 1-au omorît cu pietre, din toate părţile. Vîzînd aceasta, unul din fiii lui Rechab a strigat: „Opriţi-vă! Nu ştiţi ce faceţi! Nu vedeţi că acest drept se roagă lui Dumnezeu pentru voi, iar voi îl ucideţi!?”. Dar strigătul acesta nu i-a oprit pe asasinii cei învechiţi în omoruri de la uciderea omului lui Dumnezeu.

Astfel vedem că sfinţii apostoli nu se bazau nicidecum doar pe harul Duhului Sfînt, ci ei făceau mai întîi şi tot timpul eforturi maxime pentru a se învrednici de el, a îl atrage asupra lor şi a îl păstra la ei mereu.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata înviere a Tabithei (Fapte 9):

  • La cum Tabitha zăcea pe pat, moartă;
  • La cum Sfîntul Apostol Petru s-a rugat lui Dumnezeu pentru ea şi a zis: „Thavita, scoală-te!” (Fapte 9: 40).
  • La cum Thavita şi-a deschis ochii şi, văzînd pe Petru, a şezut.

Predică

Despre frumuseţea fiicei împăratului – „Toată slava fiicei împăratului este înăuntru” (Psalmul 44: 15).

Biserica lui Dumnezeu este fiica împăratului. Oricît de săracă şi de lipsită de farmec ar putea ea părea celor care o privesc cu ochiul trupesc, din afară, oricît de prigonită sau de umilită, ea este plină de strălucire regală şi de frumuseţea dinlăuntru.

Regele, Cel Care „este împodobit cu frumuseţea mai mult decît fiii oamenilor” (Psalmul 44: 1), dăruieşte din frumuseţea Lui şi fiicei Lui regale.

Biserica lui Dumnezeu este ca un strai al lui Hristos; Hristos sălăşluieşte întru dînsa. Nici o frumuseţe exterioară nu se poate compara cu frumuseţea cea dinăuntru, adică, cu frumuseţea lui Hristos.

Preasfînta Născătoare de Dumnezeu este fiica împăratului. Ea este „îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată” (Psalmul 44: 11). Această haină este virtutea sufletului ei. Că trebuie să înţelegem cuvîntul „haină” ca „suflet” se vede din parabola nunţii fiului de împărat. Omul care nu este îmbrăcat în haină de nuntă este izgonit de la masa împăratului şi pedepsit cu moarte (cf. Matei 22: 11-13).

Adevărata credinţă în Dumnezeu a fost haina aurită şi prea înfrumuseţată a Preasfintei Fecioare. Fecioria, blîndeţea, milostivirea, sfinţenia, evlavia, supunerea desăvîrşită faţă de voia lui Dumnezeu şi toate celelalte virtuţi, au fost ca nişte alesături cusute cu fir scump pe această haină aurită.

Cu toate acestea, frumuseţea ei adevărată a fost dinăuntru, de la Domnul Hristos Care S-a ascuns în ea şi S-a născut din ea.

Sufletul fiecărui creştin credincios este ca o fiică a împăratului.

Toată frumuseţea sufletului este în Hristos şi vine de la Hristos, Care este în suflet. Sufletul lipsit de Hristos Soarele Dreptăţii este întunecat şi trist, fără chip şi fără frumuseţe, precum şi lumea din care soarele trupesc ar dispărea desăvîrşit.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela ce eşti Izvorul milostivirilor şi Chivernisitorul cel iubitor de oameni al vieţilor noastre, îmbracă-ne pre noi cu straiul virtuţii, ca să nu ne aflăm goi şi acoperiţi de ruşine în Ziua Înfricoşată a Judecăţii. Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s