9 septembrie – Sfinții, Drepții și Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana; Sf. Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic; Sf. Mc. Severian; Sf. Teofan Mărturisitorul și Postitorul; Sf. Nichita, Plăcutul lui Dumnezeu (Proloagele de la Ohrida)

9 septembrie

• Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Dumnezeieşti Părinţi loachim şi Anasf_ioachim_si_ana

Sfîntul loachim a fost din casa lui Iuda, şi descendent al Regelui David. Sfînta Ana a fost fiica lui Mathan preotul, din casa lui Levi, aşa cum a fost şi Aaron, Marele Preot. Mathan a avut trei fiice: pe Maria, pe Sofia [Sovia] şi pe această Ana. Maria s-a căsătorit, a locuit la Bethleem şi a născut-o pe Salomeea. Sofia s-a căsătorit, a locuit tot la Bethleem, şi a născut-o pe Elisabeta, mama Sfîntului loan Botezătorul. Iar Ana s-a căsătorit cu loachim la Nazareth, iar la vîrstă adîncă a dat naştere Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. loachim şi Ana au fost căsătoriţi timp de cincizeci de ani, fără ca să aibă copii. Ei au vieţuit cu toată evlavia şi departe de tumultul lumii, iar din agoniseala lor cheltuiau pentru nevoile casei lor doar o treime, căci o treime din avutul lor îl aduceau jertfă Templului, iar cealaltă o împărţeau săracilor. Cu toate acestea, ei au fost întotdeauna îndestulaţi. Aducînd odată jertfa lor la Templul Domnului de la Ierusalim, marele preot Isahar 1-a certat pe Ioachim şi i-a zis: „Nu este primită înaintea lui Dumnezeu jertfă din mîinile tale, căci tu nu ai copii”. Astfel, Sfîntul loachim era dispreţuit ca un nevrednic şi împins la o parte din rînd, de către alţii care aveau copii. Faptele acestea chinuiau sufletele Drepţilor loachim şi Ana, care se întorceau la casa lor plîngînd. Atunci ei au căzut amîndoi înaintea lui Dumnezeu la rugăciune, rugîndu-L fierbinte să facă şi cu ei o minune, aşa cum făcuse cu Avraam şi cu Sara, şi să le dăruiască lor prunc şi mîngîiere la bătrîneţe. Iar Dumnezeu 1-a trimis la ei pe îngerul Lui, care le-a vestit naşterea unei „prunce binecuvîntate, între care se vor binecuvînta toate neamurile pămîntului şi prin care va veni mîntuirea întregii lumi”. Ana a zămislit curînd, iar la nouă luni a născut-o pe Sfinta Fecioară Măria. Sfîntul loachim a trăit pînă la vîrsta de optzeci de ani ai vieţii lui, iar Ana pînă la vîrsta de şaptezeci şi nouă de ani, după care s-au săvîrşit cu pace către Domnul.

• Pomenirea Sfinţilor Părinţilor noştri de la Sinodul al treilea Ecumenical_treilea_sinod_ecumenic

Acest Sinod a avut loc la Efes, în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Mic. La el au fost de faţă două sute de Sfinţi Părinţi, reuniţi spre a da anatemei erezia lui Nestorie, Patriarhul Constantinopolului, care strica învăţătura despre Maica lui Dumnezeu şi despre Naşterea Domnului. Nestorie nu voia să o numească pe Preasfînta Fecioară Născătoare de Dumnezeu [Theotokos], ci numai Născătoare de Hristos [Hristotokos]. Sfinţii Părinţi au dat anatemei învăţătura lui Nestorie şi au întărit că Presfînta Fecioară trebuie să se numească după cum este: Născătoare de Dumnezeu. Pe lîngă acestea, Sinodul a întărit şi hotărîrile Primului şi celui de al Doilea Sinod Ecumenic, mai cu seamă privitor la Simbolul Credinţei [Crezul] niceoconstantinopolitan, poruncind ca nimeni să nu cuteze a adăuga sau a scoate vreo cirtă din el.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Severian

Acesta a fost un nobil din cetatea Sevastiei [era unul dintre Senatorii cetăţii, cf. Sinaxarul Sfintului din Minei]. În timpul martiriului celor patruzeci de Mucenici (pomeniţi la 9 martie), el i-a cercetat în temniţă, i-a întărit şi le-a slujit. După slăvită lor săvîrşire din viaţă, a fost arestat şi el, bătut şi torturat pentru Hristos. La urmă a fost spînzurat de un copac, atîrnîndu-i-se de gît o piatră foarte grea, şi o alta la fel de grea atîrnîndu-i-se de picioare. Mulţumind lui Dumnezeu, Sfintul Mucenic Severian şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Acestea s-au întîmplat în anul 320, în timpul domniei lui Liciniu.

• Pomenirea Sfântului Theofan Mărturisitorul şi Postitorul

Ducînd viaţă plăcută lui Dumnezeu şi luînd chinuri pentru El, Sfîntul Theofan a adormit cu pace la anul 299.38

• Pomenirea Sfântului Nichita, Plăcutul lui Dumnezeu

Sfîntul acesta a vieţuit la Constantinopol în veacul al doisprezecelea. Atît de mult a plăcut el lui Dumnezeu, încît porţile sfintelor biserici se deschideau singure înaintea lui, iar candelele de la icoane se aprindeau singure: aşa de mare era puterea rugăciunii lui. La dorinţa Diaconului Sozon, şi cu rugăciunile Sfîntului Nichita, a venit un preot din cealaltă lume de care Diaconul Sozon se înstrăinase şi care murise mai înainte ca ei să se fi împăcat. Mai întîi s-au arătat un şir de preoţi îmbrăcaţi în straie albe, apoi un altul îmbrăcaţi în veşminte roşii. Diaconul Sozon 1-a recunoscut pe preotul lui printre aceştia din urmă, şi a făcut pace cu el. Acestea toate s-au întîmplat în timpul nopţii, la Biserica din Vlaherne.

Cântare de laudă la Sfinţii şi Drepţii Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana

Bucură-te, cea fără de fii!

Bucură-te, o, vîrstnică Ana!

Iată naşti pruncă la bătrîneţile tale,

Tu o naşti, pe Aleasa, între maici!

Precum odinioară şi Sara cea bătrînă,

Şi iară bătrînă maic-a lui Samson,

Şi precum a lui Samuel maică, iară bătrînă,

Şi precum bătrînă maică a lui loan!

Dar tu între ele eşti cea mai slăvită

Căci dintru al tău pîntec o naşti

Pe una Fecioară Maria preaslăvită,

Maica Domnului Celui Preaînalt!

Bucură-te şi tu, O, loachime!

Tată al unei maici cum firea n-a văzut,

Dintru care însuşi Domnul Slavei

Ca să ia trup a voit.

Legea cea Veche îşi pierde puterea,

Cînd voieşte Domnul, şi unde voieşte El.

Cine va sta întru-a Lui cale?

Cine-ndrăzni-va să se certe cu El?

Nu cu certare, ci cu iubire,

Schimbă Dumnezeu ale Sale legi.

Căci în faţa iubirii, legile toate,

Se fac ca şi cînd n-ar fi fost nicicînd.

Cînd omul flămînzeşte,

Domnul umple de roade secul pămînt;

Iar cînd duhovniceşte flămînzeşte lumea,

Pe cea stearpă o face roditoare de prunc.

Pentru a lumii mîntuire Domnul

Potriveşte toate, ca un înţelept.

De aceea toată a Lui de sfinţi oştire

Cîntă-ntreit „Slavă!” în cer şi pe pămînt.

Cugetare

Milostenia nu trebuie să o facem cu aroganţă şi din mîndrie, ci mai curînd cu smerenie, socotind că cel căruia îi dăm este cineva mult mai sus decît noi.

Oare nu Domnul însuşi a zis: „Întrucît aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut?” (Matei 25: 40).

Sfîntul Theofan Mărturisitorul a avut încă de copil o minte luminată de Hristos. Odată el a văzut pe drum un copil ca şi el care murea îngheţat de frig. El şi-a scos repede hainele lui, 1-a înfăşurat în ele pe copil şi 1-a readus la viaţă, şi a ajuns gol la casa lui. Părinţii lui uimiţi 1-au întrebat unde îi sînt hainele, iar fiul le-a răspuns: „L-am îmbrăcat pe Hristos”. De aceea a şi primit el har de la Hristos, şi a ajuns să fie pustnic mare, făcător de minuni, şi purtător de chinuri pentru Hristos.

Deseori noi oamenii, cînd facem milostenie, fie în numele nostru, fie în numele altuia, cădem pradă unui sentiment de superioritate care, de îndată ce se iveşte în inimă, distruge tot binele pe care 1-am făcut.

Cînd unui cerşetor îi vom da ca unui cerşetor, iar nu ca lui Hristos însuşi, atunci vom cădea neapărat în dispreţ faţă de acel cerşetor [cumplită hulă!] şi în mîndrie.

Şi atunci, ce folos vom avea din milostenia faţă de cerşetor, dacă ne vom preaînălţa pe noi înşine şi vom dispreţui omul? Căci virtutea nu mai este virtute atunci cînd se amestecă cu viciul, tot aşa cum laptele nu mai poate fi lapte dacă s-a amestecat gaz cu oţet.

Luare aminte

Să luăm aminte la înţelepciunea lui Solomon (III Regi 3):

  • La cum două femei [desfrînate] se certau pentru un prunc, fiecare zicînd că pruncul este al ei;
  • La cum Solomon a poruncit [cu înţelepciune] ca pruncul să fie tăiat în două, şi fiecăreia dintre ele să i se dea jumătate;
  • La cum mama adevărată a pruncului s-a aruncat la picioarele regelui plîngînd şi strigînd să i se lase pruncul viu celeilalte; pe cînd aceea zicea că să se taie, ca să nu fie al niciuneia; şi aşa a arătat Solomon cine este mama adevărată a pruncului şi i 1-a dat ei.

Predică

Despre mărturia lui Dumnezeu despre Sine însuşi – „Dacă mărturisesc Eu despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată” (Ioan 5: 31).

Aşa a grăit Domnul către un popor făţarnic şi mincinos. El a grăit aceste cuvinte către bătrînii lui Israel, nu spre învăţătură, ci spre mustrare. Căci ei nu credeau mărturiei celui care grăia despre sine, ci căutau şi doi martori care să grăiască la fel. Fraţilor, nici măcar să nu ne treacă prin cap că ceea ce spune Domnul despre Sine nu este adevărat, ci să vedem că aşa socoteau Iudeii.

De aici, potrivit interpretării Sfinţilor Părinţi, cuvintele „Mărturia Mea nu este adevărată”, trebuie să înţelegem că ea nu era adevărată în ochii iudeilor.

Domnul a arătat în altă parte că fiecare cuvînt rostit de el este adevărat cînd a zis: „Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea este adevărată” (loan 8: 14). Aici Domnul grăieşte spre învăţătură, pe cînd dincolo, spre mustrare. Aici el întăreşte adevărul unui fapt, pe cînd dincolo arată cum îl văd iudeii. Iudeii nu L-au crezut cînd El a dat mărturie despre Sine însuşi, ci căutau şi alţi martori care să zică la fel.

De aceea, el a adus de faţă trei mari mărturii: mărturia propriilor Lui lucrări: „Lucrurile acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine” (loan 5: 36); mărturia Tatălui Ceresc, Care L-a mărturist Fiu al Lui iubit la apele Iordanului şi la Muntele Thabor: „Şi Tatăl Care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine” (loan 5: 39); şi în sfîrşit mărturia Sfintelor Scripturi: „Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sînt care mărturisesc despre Mine” (loan 5: 39).

Ce fel de altă mărturie ar mai putea cere acela care ar avea cît de puţină înţelegere? Dar înţelegerea bătrînilor înţelepţi ai lui Israel era atît de întunecată, încît ei nu erau în stare să vadă sau să înţeleagă nimic. După ce Dumnezeu Iubitorul de oameni a făcut toate cele necesare, nelăsînd la o parte nimic din cele trebuincioase pentru mîntuirea cărturarilor şi fariseilor, şi după ce ei au respins toate mărturiile despre El, respingînd astfel propria lor mîntuire, atunci El le-a zis: „Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea este adevărată” (loan 8: 14). O, fraţilor, să ne lepădăm de inimile noastre împietrite şi oarbe ca ale fariseilor şi cărturarilor, şi să nu aruncăm de la noi propria noastră mîntuire. Noi nu căutăm şi nouă nu ne trebuie nici o altă mărturie, ci noi credem tare ceea ce Domnul însuşi ne arată despre El. El a zis: „Eu sînt Adevărul” (loan 14: 6), şi acest Adevăr este Cel Care ne hrăneşte şi ne mîntuieşte pre noi.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela ce eşti Adevărul Cel Viu şi Veşnic, nu pleca de la noi păcătoşii, ci vino şi ne luminează pre noi şi ne mîntuieşte. Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin!

→ Vezi și: Acatistul Sfinților Ioachim și Ana (text)

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s