5 august – Sf. Mc. Evsignie; Sf. Mc. Fabian, papă al Romei; Sf. Mc. Pontius; Sf. Cuv. Nonna (Proloagele de la Ohrida)

5 august

• Pomenirea Sfântului Mucenic Evsigniesf_mc_evsignie

Evsignie a fost soldat în armata imperială, în timpul împăraţilor Maximian, Constantin cel Mare şi al fiilor Marelui Constantin. El a fost de faţă la chinurile Sfîntului Mucenic Vasilisc (arătate la 22 mai). El a văzut miriade de îngeri, iar în mijlocul lor pe Stăpînul Hristos Iisus însuşi, primind în mîinile Sale, de la îngeri, sufletul acestui mare şi sfînt mucenic. Evsignie a luptat sub împăratul Constantin cel Mare şi a văzut şi el, precum şi mulţi alţii din armata imperială, Sfîntă Cruce care i s-a arătat împăratului pe cer. El a slujit în armata imperială timp de şaizeci de ani încheiaţi, iar în timpul domniei fiilor Marelui Constantin el s-a retras din armată, ducîndu-se şi sălăşluindu-se în Antiohia, locul naşterii lui. El acolo a vieţuit cu plăcere de Dumnezeu, întru postiri, rugăciuni şi milostenii. În timpul domniei lui Iulian Apostatul, nepotul Marelui Constantin, doi oameni care se certau în drum i-au cerut lui Evsignie să fie judecător între ei. Bătrînul veteran Evsignie cel cu viaţă sfîntă a făcut judecată dreaptă între cei doi, vădind dreptatea unuia şi nedreptatea celuilalt. Cel nedrept s-a umplut de ură la adresa Sfîntului Evsignie şi pentru aceasta s-a dus şi 1-a pîrît pe sfînt la împărat, sub acuza că este creştin. Iulian Apostatul 1-a convocat pe Sfîntul Evsignie la curtea imperială. Acesta s-a dus fără să se teamă de nimic, ba chiar a dat pe faţă înaintea tuturor nelegiuirea lepădării de la Sfîntă Credinţă a Apostatului, ruşinîndu-1 cu exemplul sfinţeniei moşului lui, Sfîntul împărat Constantin cel Mare. De aceea Iulian, îndrăcindu-se şi mai mult de la dreapta mustrare, a poruncit decapitarea Sfîntului Evsignie. Aşa a luat acesta mucenicia la foarte adînci şi cinsite bătrîneţi, strămutîndu-se la locaşurile cereşti ale împărăţiei Cerurilor.

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Fabian, Papă al Romei

Sfîntul Fabian a fost de neam roman. El şi-a început sfîntă misiune pastorală ca preot de ţară. Apoi, cînd a fost să se aleagă un nou papă, deasupra capului lui s-a pogorît o porumbiţă albă, şi toată obştea 1-a ales pe el şi 1-a sfinţit întru arhiereu, întîistătător pe Scaunul Romei. Sfinţitul Fabian a fost păstor milostiv şi blînd. Cu mare rîvnă, el a adunat trupurile mucenicilor şi le-a îngropat cu cinste, zidind deasupra lor slăvite şi sfinţite biserici, spre locaşuri de închinare poporului. Tot astfel zidit-a el altare şi paraclise pe la toate peşterile la care s-au ascuns şi s-au rugat mucenicii în timpul lungilor şi sîngeroaselor prigoane. El 1-a botezat pe împăratul Filip, şi pe fiul acestuia, tot Filip, şi moştenitor la tron; şi, cu ajutorul senatorului Pontius, care şi el primise Sfîntul Botez, Sfîntul Episcop Fabian a dat pieirii mulţi idoli şi capişti idoleşti. Dar cînd sceptrul împărăţiei 1-a luat necuratul Decius, a izbucnit o nouă şi încă mai sălbatică prigoană a creştinilor. În timpul acesteia a luat mucenicia însuşi slăvitul Fabian, căruia i s-a tăiat capul pentru Hristos la anul 250. Sfîntul Sfinţit Mucenic Fabian Episcopul Romei este acela în timpul căruia Sfîntul şi Marele Mir în a început să se sfinţească în Biserică în ziua Sfintei şi Marii Joi [Joia din Săptămîna Patimilor].

• Pomenirea Sfântului Mucenic Pontius

Senatorul Pontius a fost fiul Senatorului Marcus şi al soţiei lui, Iulia. Iulia, care fusese stearpă timp de douăzeci şi doi de ani de la căsătoria ei, a dat naştere la urmă fiului Pontius. Pontius a primit botezul din mîinile Papei Pontian, aşa cum îl primise şi prietenul lui, Valerius, care mai apoi avea să îi scrie viaţa. Pontius a reuşit să îl aducă la Sfînta Credinţă şi pe tatăl lui, Marcus, pe împăratul Filip şi pe fiul acestuia, tot Filip, şi pe mulţi alţi înalţi demnitari şi senatori vestiţi de la curtea imperială. Ca senator roman el a fost un protector puternic al Bisericii, pe care a ajutat-o mult. El a fost prieten scump al Sfîntului Papă Fabian. Cînd au izbucnit noi persecuţii sub împăratul Decius, Pontius a părăsit Roma şi s-a refugiat la poalele munţilor Alpi. Dar în timpul împăratului Valerian el a fost capturat şi supus chinurilor celor mai bestiale. În timpul lor s-au lucrat mulţime de minuni şi s-au convertit la Hristos mulţime de suflete de păgîni care stăteau de faţă. Tot de faţă se aflau şi mulţime de evrei care ţipau cu sălbăticie către judecător: „Omoară-1, omoară-1 acum, imediat, pe acest vrăjitor!”, Auzind strigătele lor şi văzîndu-le chipurile demente, Sfîntul Pontius Senatorul şi-a ridicat braţele la cer şi a zis: „Îţi mulţumesc Ţie, Doamne Dumnezeul meu, pentru că mi-ai dăruit ca aceştia să strige şi împotriva mea, a smeritului, aşa cum au strigat şi părinţii lor împotriva Fiului Tău şi Domnului nostru Hristos: «Răstigneşte-L, Răstigneşte-L!». Sfîntul Mucenic Pontie a luat cununa slavei prin tăierea capului, în anul 257. El a fost îngropat cu cinste de prietenul lui, Valerius, care i-a însemnat şi viaţa.

• Pomenirea Sfintei Cuvioase Nonnasf_cuv_nonna

Sfînta Nonna a fost maica Sfântului Grigorie Teologul. Creştină aleasă fiind şi foarte rîvnitoare, ea s-a arătat puternică făcătoare de minuni cu rugăciunea. Prin rugăciune fierbinte către Dumnezeu, ea 1-a întors la Credinţa Creştină a lui Hristos pe soţul ei, care pînă atunci fusese idolatru. Soţul Grigorie astfel s-a trezit cu duhul şi, îmbunătăţindu-se minunat, a fost uns episcop al Nazianzului. Cu rugăciunea Sfînta cuvioasă Nonna 1-a salvat pe fiul ei Grigorie de la moartea prin naufragiu. Ea a adormit cu pace, ca diaconiţă a Bisericii Domnului, la anul 374

Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Pontius

Pontius păşeşte alături de Valerius,

Prietenul lui drag,

Dar inima îi e grea de tristeţe.

El din neam înalt de senatori romani este,

Nobil este al lui tată, de viţă nobilă maica;

Şi totuşi sufletul apăsat îi este

De această enigmă amară:

Toată înţelepciunea lumii un basm neputincios îi pare.

„Oh, adevărul, unde e el oare?” întreabă Pontius cel nobil, de adevăr însetat.

Astfel păşesc în tăcere, unul alături de celălalt, în lumina lină a serii,

Pe lâng-o biserică creştină trecînd.

Ei intră înăuntru şi îi văd splendoarea.

Ei frumuseţea-i o văd, şi aud cîntările-i sfinte.

„Dumnezeii neamurilor sînt argint şi cu aur:

Ochi au şi nu văd, ci orbi sînt precum lutul;

Urechi au şi nu aud, surzi sînt ca piatra;

Guri au, dar nu pot grăi.

Cei slabi făcutu-şi-au zei mai slabii decît dînşii,

Cu ei asemănîndu-se mai tare în neputinţă:

Înaintea lutului se pleacă, neam după neam,

Şi nădăjduiesc nebuneşte în ceea ce este mort”.

Cei doi tineri trişti din închinătorii la idoli sînt,

Ei aceste cuvinte le ascultă şi tremură.

De Icoana Mîntuitorului ei se apropie,

Şi preotului Lui preacinstit a lor inimă o încredinţează.

Preotul pe aleşii tineri Sfânta Credinţă îi învaţă,

Arătîndu-le că idolatria mincinoasă este şi plină de sînge.

Deşi cunoscuţi şi respectaţi în întreaga Romă păgână,

Nobilii tineri în Sfânta Biserică a lui Hristos au intrat, lepădînd a Romei slavă.

Trişti au fost ei cînd al Ei prag l-au păşit,

Dar fericiţi au luminat cînd au ieşit în afară.

Cugetare

Astfel îşi începe Valerius biografia prietenului lui, Sfîntul Pontius:

„Oare cine va putea crede, dacă nu-i va dărui lui credinţă Dumnezeu? Oare cine se va putea nevoi pustniceşte, dacă nu îi va ajuta lui Domnul? Şi cine va putea primi cununa muceniciei, dacă nu i-o va dărui însuşi Hristos?”.

Dumnezeu le poate pe toate acestea, şi Dumnezeu le voieşte pe toate cele care sînt spre mîntuirea oamenilor, numai dacă oamenii îl vor ruga!

Cu rugăciunea Sfînta Nonna 1-a întors pe soţul ei Grigorie, şi pe fiul ei Grigorie la Hristos (fiu care mai tîrziu avea să fie marele Sfânt Teolog).

Cu rugăciunea altă maică de fiu, Monica, 1-a întors pe fiul ei, Fericitul Augustin, de la o viaţă desfrînată, la calea bunătăţii şi a sfinţeniei.

Cu rugăciunea Sfîntul Vasile cel Mare 1-a întors la Sfînta Credinţă pe marele lui profesor, Evulios.

Cu rugăciunea Regele Ezechia şi-a mai prelungit viaţa cu încă cincisprezece ani.

Cu rugăciunea Sfîntul Simeon Stîlpnicul i-a întors pe sciţii şi perşii care porniseră să atace cu armate mari pămîntul grecesc.

Mai uşor am putea să numărăm stelele de pe bolta cerească decît mulţimea minunilor pe care le-au lucrat Sfinţii lui Dumnezeu cu rugăciunea.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata putere a lui Samson (Judecători 14):

  • La cum Duhul Domnului a venit asupra lui, şi el a omorît leul cu mîinile goale ca şi cînd ar fi fost un ied, şi a rupt funiile cu care l-au legat ca şi cînd ar fi fost cîlţi, şi a ucis mulţime de Filisteni;
  • La cum Duhul Domnului a plecat de la el atunci cînd a dezvăluit taina puterii lui unei femei păgîne [Dalila], ajungînd astfel la orbire şi la moarte.

Predică

La cum Dumnezeu îi curățește pe păcătoşii care se pocăiesc de păcatele lor – „De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, ca zăpada le voi albi; şi de vor fi ca purpura, ca lîna albă le voi face” (Isaia 1: 18).

O, neţărmurita milostivire a lui Dumnezeu! Căci din mijlocul mîniei Lui cumplite împotriva unui popor necredincios şi nerecunoscător, a unui popor păcătos, împovărat de nedreptate, pe care îl numeşte „soi rău, fii ai pieirii” (Isaia 1: 4), conducători ai Sodomei şi popor al Gomorei (Isaia 1: 10), din mijlocul unei asemenea cumplite mînii deci, Domnul Dumnezeu nu părăseşte milostivirea Sa faţă de el, ci mai mult îi cheamă la dreptate, şi se poartă cu el precum ploaia cea blîndă care cade peste un pămînt însetat, pămînt ce fusese ameninţat mai întîi de fulgere şi trăznete cumplite. Aşa este Domnul Dumnezeul nostru: Multîndurat şi Îndelungmilostiv, căci „El nu pînă în sfârşit Se va iuţi, nici în veac Se va mînia” (Psalmul 102: 9).

De-ar înceta numai păcătoşii să mai facă cele rele şi ar începe să înveţe să lucreze cele bune, şi de s-ar întoarce ei către Dumnezeu cu umilinţă şi smerită pocăinţă, atunci se vor albi ca zăpada şi albi ca lîna se vor face.

Puternic este Dumnezeu şi moartea păcătosului nu o voieşte. Puternic doar El este să curăţească de păcat sufletul păcătos al omului, să îl albească şi să îl înnoiască. Căci oricît de mult şi ori de cîte ori şi-ar spăla omul straiul lui de in cu săpun şi cu leşie, de nu îl va întinde afară, în plin soare, nu îl va putea albi niciodată.

Tot aşa şi sufletul omului: niciodată nu îşi va putea omul curîţi sufletul lui, deşi se va nevoi, va plînge şi va lupta cu postiri, rugăciuni şi fapte bune, dacă nu îşi va aduce sufletul şi îl va pune, spălat astfel, întreg la picioarele lui Dumnezeu, spre a primi de la El harul cel bogat şi curăţitor.

Domnul ne cere şi voieşte nevoinţa noastră, întreaga noastră nevoinţa. El voieşte să ne spălăm murdăria sufletului cu lacrimile pocăinţei şi părerii de rău pentru păcate, şi apoi să îl îmbrăcăm cu frumuseţea faptelor bune. Însă după ce am făcut astfel El ne cheamă şi ne zice: „Veniţi acum, să ne judecăm” (Isaia 1: 18). Adică: Veniţi acum, şi înfăţişaţi-vă privirii Mele, ca să văd de găsesc Chipul Meu întru voi; veniţi de priviţi-Mă, ca şi pe o oglindă, şi vedeţi-vă în Mine propriul vostru chip.

O Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce nu pînă întru sfîrşit Te mînii, miluieşte-ne pre noi mai înainte de cumplita zi a Judecăţii Tale celei înfricoşate. Căci noi Ţie ne închinăm, pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s