4 august – Sf. 7 tineri din Efes; Sf. Mc. Cosma Etolianul [Etolul] (Proloagele de la Ohrida)

4 august

• Pomenirea Sfinţilor șapte tineri din Efessf_sapte_tineri_efes

În timpul împărăţiei lui Decius au fost cumplite prigoane împotriva creştinilor. Însuşi Decius a mers la Efes, unde a poruncit cu mult zgomot să se organizeze festival păgînesc în toată cetatea, la care să fie prezent tot poporul, pînă la unul. Închinătorii la idoli aveau să „sărbătorească” mai ales prin aceea că în aceeaşi zi aveau să fie daţi la torturi bestiale şi la moarte mulţime de creştini. Dar şapte tineri, care erau cu toţii ostaşi, nu s-au alăturat necuratei idolatrii, ci s-au rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul să îi păzească şi să îi mîntuiască pe creştinii cei care erau măcelăriţi ca animalele de junghiere. Aceşti şapte tineri erau fiii celor mai de vază bărbaţi ai cetăţii Efes. Numele lor sînt Maximilian, Iamblicus, Marinian, Ioan, Dionisie, Exacustodianus şi Antoninus. Cînd au aflat că numele lor au fost citate acuzator înaintea împăratului, ei s-au retras pe o înălţime din apropierea Efesului, numită Dealul Celion, şi acolo s-au ascuns într-o peşteră. Aflînd împăratul despre aceasta, a poruncit zidirea intrării în peşteră, spre a-i da pe tineri morţii prin înfometare şi sufocare. Dar Dumnezeu, întru a Sa minunată şi negrăită Purtare de Grijă a adus un somn nemahitîlnit asupra celor şapte tineri, care a durat peste două sute de ani. La vremea zidirii gurii peşterii, doi curteni imperiali care în taină erau creştini, Theodor şi Rufin, au zidit în grosimea peretelui şi o cutiuţă de cupru, în care au aşezat scrise, pe plăcuţe de plumb, numele fiecărui tînăr şi moartea lor mucenicească, în timpul împărăţiei păgînului şi idolatrului Decius. S-au scurs mai mult de două sute de ani de la faptele acestea. În timpul împărăţiei lui Teodosie cel Mic (408-450) s-a iscat o dispută aprinsă cu privire la posibilitatea învierii morţilor, în care unii, şi nu puţini, dintre cei ai Bisericii, nu credeau, sau pe care o puneau la îndoială. Împăratul Teodosie se afla în mare întristare şi tulburare din pricina acestei dezbinări în biserică şi se ruga lui Dumnezeu să dezvăluie grabnic, precum va voi, oamenilor adevărul. S-a întîmplat atunci că nişte păstori din Adolius, care stăpîneau dealul Celion, să aibă nevoie de noi staule pentru oile lor; de aceea ei au şi început să le ridice, folosind pietre tocmai de la acea peşteră. Ei mişcau şi scoteau piatră cu piatră, pe care o potriveau apoi în noul zid de împrejmuire al staulului oilor. Deodată tinerii s-au trezit din somnul lor, la fel de tineri şi de sănătoşi ca în ziua în care au adormit. Vestea acestei minuni s-a răspîndit ca fulgerul în toată împărăţia, astfel încît însuşi împăratul a venit însoţit de sobor de ierarhi şi preoţi şi a stat de vorbă cu tinerii, cuprins de bucurie şi de uimire. La distanţă de o săptămînă de la minunata lor trezire, tinerii au adormit iar somnul morţii celei fireşti, întru aşteptarea învierii de obşte. Împăratul Teodosie a voit să ia trupurile lor şi să le aşeze în racle cu totul de aur, dar tinerii s-au înfăţişat în vis înaintea împăratului şi i-au cerut să fie lăsaţi în pămîntul peşterii în care au adormit întîi.

• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Cosma, cel întocmai cu Apostoliisf_cosma_etolianul_etolul

Sfîntul Cosma s-a născut în Etolia, în satul numit Megadendron (Copacul cel Mare). El a mers de tînăr la Sfîntul Munte, unde s-a tuns monah în Mînăstirea Filotheu. Dar mînat de dorinţa fierbinte de a vesti Sfînta Evanghelie poporului celui asuprit de stăpînirea turcă, care zăcea întru întunericul şi umbra uitării credinţei sfinte strămoşeşti, Sfîntul Cosma a mers la Constantinopol, unde a cerut binecuvîntarea Patriarhului Serafim al Doilea ca să pornească la această sfîntă lucrare. El a mers şi a predicat Sfînta Evanghelie în ţinuturile dunărene, dar a rămas cel mai mult în Albania, unde a suferit prigoane şi schingiuiri cumplite din partea lui Kurt Paşa, care era instigat la aceasta de evreii din partea locului. Astfel turcii 1-au sugrumat pe Sfîntul Cosma Etolul şi 1-au aruncat într-un rîu, la anul 1779. Moaştele lui de minuni făcătoare se odihnesc în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din satul Kalikontasi, nu departe de oraşul Berat. Sfîntul Cosma Etolul a luat mucenicia pentru Hristos întru al şaizeci şi cincilea an al vieţii lui.

Cântare de laudă la cei șapte tineri din Efes

Cînd ultimele raze de soare au înroşit apusul,

Cei șapte tineri lui Dumnezeu s-au rugat

Ca ziua cealaltă să îi afle în pace,

Ca întru ea sănătoşi să se scoale,

Lui Dumnezeu laudă aducînd.

Dar în zori ei la chin în faţa lui Decius

Aflat-au că sînt chemaţi,

Şi în peşteră culcîndu-se, somn îndelungat au dormit.

Timpul a trecut, secole lungi.

Zorii unei noi dimineţi orizontul au înroşit,

Şi cei șapte tineri din al lor somn s-au trezit.

Iamblicus, cel mai tînăr, la Efes a ieşit,

Ca să afle ce se întîmplă în cetate:

De Decius vieţile lor tot vînate sînt?

Şi un ban a voit ca să-l schimbe pe pîine,

Căci erau înfometaţi.

Dar iată ciudată minune:

Poarta cetăţii nu mai este aceeaşi.

Iar cetatea-i cu totul schimbată,

Nimic nu mai este la fel.

Acesta Efesul nu mai este – oare unde se află?

Peste tot sînt biserici slăvite,

Iar Sfînta Cruce se înalţă peste tot!

Imblicus se-ntreabă: au visez eu oare?

Ale oamenilor chipuri nu le recunoaşte nicicum,

Rudele nu le mai află.

Prigoane nu mai vede nicăieri, mucenicii lipsesc!

„Frate, rogu-te, astă cetate, cum se numeşte?

Şi ce împărat domneşte în ea?”

La astă întrebare Iamblicus răspuns nu primeşte,

Căci cetăţenii se uită la el miraţi:

Grăind unul cu altul, ei îl privesc uimiţi:

„Efesul este a noastră cetate, şi peste ea Teodosie împărăţeşte-n Hristos!”

Proconsulul prinde de veste, la fel şi bătrînul episcop;

Cetatea întreagă se miră, la peşter-aleargă într-un suflet:

Acolo poporul taina o vede, toţi cad la pămînt,

Slăvind pe Dumnezeu,

Şi pe robii Lui, ai lui Hristos Cel înviat.

Cugetare

„Cereţi şi vi se va da” (Matei 7: 7), zice Domnul.

Aşa cum părinţii dau copiilor lor cele cerute de aceştia, spre folosul şi zidirea lor, tot astfel şi Dumnezeu dă oamenilor celor pe care El i-a zidit şi ca un Iubitor al lor, cele pe care aceştia le cer de la El cu credinţă, spre zidirea sufletelor şi vieţii lor, şi spre a lor mîntuire.

Monah la Muntele Athos fiind, Sfintul Cosma Etolul două lucruri a cerut de la Dumnezeu: să vestească Sfinta Evanghelie poporului celui asuprit, şi să se învrednicească muceniceştii morţi pentru Sfinta Credinţă. Monah athonit fiind şi legat cu voturile monahale, aceste dorinţe pot suna ciudat în urechile credincioşilor. Dar nu aşa şi în urechile lui Dumnezeu, Căruia totul îi este cu putinţă. Domnul a împlinit desăvîrşit amîndouă dorinţele robului Lui celui iubit. Bucuria Sfintului Cosma mare a fost, văzînd că dorinţele tainice ale inimii lui, Patriarhul Constantinopolului i le binecuvîntează, şi nicicum nu i le respinge. Astfel, el a putut părăsi Sfintul Munte şi ieşi în mijlocul poporului nenorocit spre a predica Evanghelia. Sfintul Cosma a avut aceeaşi bucurie şi cînd i s-a adus la cunoştinţă că paşa cel turcesc i-a hotărît moartea. Cuprins de bucurie sfîntă, Cuviosul Cosma a îngenuncheat şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru împlinirea şi a acestei dorinţe. El trupul 1-a lăsat morţii, iar cu sufletul a zburat fără împiedicare înaintea Feţei lui Hristos Celui Mult Iubit.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata vestire a naşterii lui Samson (Judecători :13)

  • La cum un înger al Domnului s-a arătat femeii lui Manoe care era stearpă şi i-a vestit că va naşte fiu care va izbăvi pre Israil din robia Filistenilor;
  • La cum Manoe a adus pentru aceasta jertfă lui Dumnezeu, iar îngerul Domnului s-a înălţat la cer din mijlocul flăcării jertfei;
  • La cum fie şi o femeie vîrstnică şi stearpă poate să dea naştere la fiu, dacă aşa voieşte Domnul.

Predică

Despre boala lepădării de Domnul – „Tot capul vă este numai răni şi toată inima slăbănogită” (Isaia 1: 5).

Fraţilor!

Domnul, numai Domnul Savaot este Izvorul sănătăţii omului!

Mergeţi şi urcaţi la înălţimile lui Dumnezeu, o, voi cei cu capetele rănite din pricina lucrului celui mult şi nefolositor, şi încă şi mai mult din pricina grijilor pierzătoare de suflet! Şi îndestulaţi-vă acolo, la înălţimile lui Dumnezeu, de sănătatea care vine de la Domnul şi numai de la Domnul!

Capul cel plin numai de răni – el îi reprezintă pe mai marii poporului şi conducătorii cei aleşi ai lui; iar inima slăbănogită reprezintă poporul însuşi, trup unui asemenea cap. Prorocul aseamănă poporul cu un trup omenesc, şi arată că la fel suferă şi un popor întreg, precum suferă un trup.

Căci atunci cînd suferă un singur mădular din trup, tot trupul suferă şi este bolnav. Tot aşa se întîmplă şi cu un popor, tot aşa s-a întîmplat atunci şi cu poporul lui Israel: capul era numai răni, şi din pricina capului, tot trupul era slăbănogit; adică bătrînii şi mai marii din Israil se răniseră cu închinarea la idoli şi cu lepădarea Legii Domnului moştenite de la înaintaşi, făcîndu-şi stăpîni din simţurile lor. Ei se călăuzeau acum după minţile lor trupeşti, omorîte de gîndurile ce le veneau de la lume, şi după acestea îşi călăuzeau viaţa, şi pe a lor şi pe a poporului, nemaivoind să cunoască Legea lui Dumnezeu. Ei erau căzuţi şi rătăceau cu totul întru întunericul idolatriei. De nebunia aceasta a căpeteniilor poporului, s-a îmbolnăvit şi tot poporul şi a slăbit precum inima unui trup pe moarte.

Căci inimii întotdeauna îi este mai greu decît capului să se rupă de Dumnezeu; mai greu se va despărţi de Dumnezeu poporul, decît conducătorii lui; totuşi, cînd capul stă şi boleşte vreme îndelungată, atunci şi inima începe să cedeze încetul cu încetul.

Adică, din pricina depravării celei îndelungate a conducătorilor, poporul va începe şi el să se depraveze. Aceasta este vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, prorocul cel nemincinos al lui Dumnezeu. Adevărată cu adevărat este vedenia aceasta, adevărată şi atunci, în acel veac, pentru poporul vechiului Israel, adevărată şi acum, în zilele noastre, pentru poporul nostru creştinesc. Fraţilor, priviţi la poporul propriu, pe care îl cunoaşteţi cel mai bine, oare nu cu adevărat boleşte şi slăbeşte, cu capul plin de răni?

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, luminează minţile tuturor popoarelor pe care Tu le-ai zidit, cu lumina Ta cea sfîntă, şi întăreşte cu puterea Ta inimile lor, aşa încît să nu se bucure de noi duşmanii Tăi, zicîndu-şi că ne-ai părăsit. Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

→ Vezi și: Troparul Sfântului Cosma Etolianul – greacă (audio)

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s