1 august – Sf. 7 frați Macabei, a maicii lor, Solomonia, și a bătrânului Eleazar, preotul; scoaterea cinstitului lemn al Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; Sf. 9 Mucenici (Proloagele de la Ohrida)

1 august

• Pomenirea celor șapte fraţi Macabei, a maicei lor Solomonia şi a Bătrînului Eleazar Preotulcei_sapte_sfinti_macabei_frati_solomonia_eleazar_preotul

Aceştia cu toţii au luat mucenicia pentru curăţia credinţei lui Israel sub Regele Antioh, numit de unii „Epifanes”, adică „cel luminat”, iar de către alţii „Epimanes”, adică „cel care şi-a pierdut minţile”. Din pricina marilor păcate care se făceau la Ierusalim, şi mai ales din pricină că erau acolo forţe care luptau ca să se nimicească autoritatea preoţească, şi de asemenea din pricina cumplitelor ucideri care aveau loc mereu în acest scop, Dumnezeu a îngăduit ca asupra Sfintei Cetăţi să vină necazuri mari. Antioh voia cu orice preţ să impună evreilor idolatria grecească, şi lupta cu toate mijloacele pentru distrugerea credinţei lor sfinte primite de la Moise, întru Unul Dumnezeu Cel Viu. Marii arhierei ai Templului şi alţi bătrîni cinstiţi de popor îl ajutau pe Antioh în lupta lui nelegiuită. Regele Antioh însuşi a venit la Ierusalim şi a poruncit ca toţi evreii să mănînce carne de porc, şi să calce astfel Legea lui Moise, avînd în vedere că acest gest era socotit ca cea mai grăitoare lepădare de credinţă în Israel. Bătrînul Eleazar, mare preot şi unul dintre cei şaptezeci de traducători ai Vechiului Testament în limba greacă [ai Septuagintei], nu s-a împărtăşit atunci de ceea ce era necurăţie după Legea lui Israel. Din această pricină Eleazar a fost torturat bestial şi ars de viu. La întoarcerea lui la Antiohia, regele i-a luat cu el pe cei şapte fraţi cunoscuţi în Ierusalim sub numele de Macabei, şi pe maica lor Solomonia. Numele celor șapte fraţi Macabei au fost Avim, Antoninus, Eleazar, Gurie, Evsevona, Achim, şi Marchellus. Şi ei au fost cu toţii torturaţi bestial înaintea ochilor mamei lor, unul cîte unul, fiind apoi jupuiţi de vii şi aruncaţi în foc. Ei au murit ca nişte viteji, fără să se lepede cîtuşi de puţin de credinţa lor întru Unul Dumnezeu Cel Viu. La urmă, cînd şi ultimul ei fiu, în vîrstă de trei ani, a fost aruncat în foc, Solomonia a intrat şi ea în acele flăcări, iar sufletul ei s-a înălţat la Dumnezeu. Macabeii au luat cu toţii mucenicia cu cinste, murind pentru credinţa întru Unul Dumnezeu Cel Viu, la anul 167 înainte de Hristos.

• Pomenirea scoaterii cinstitului lemn al Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci scoaterea_sf_cruci

Această sfîntă sărbătoare s-a instituit la dorinţa comună a ortodocşilor greci şi ruşi, reprezentaţi de împăratul Manuel al Bizanţului, respectiv de Cneazul Andrei al Rusiei, întru prăznuirea biruinţei simultane pe care au repurtat-o ruşii asupra bulgarilor, iar grecii asupra sarazinilor. În amândouă aceste bătălii oastea creştină a grecilor şi ruşilor au purtat sfinte cruci în chip de stindarde, dintru care la vremea luptelor au stălucit raze cereşti. De aceea s-a hotărît ca la fiecare zi întîi a lunii august, să fie adusă cu procesiune Sfîntă Cruce în mijlocul Bisericii celei Mari din Constantinopol [Aghia Sofia], iar apoi să fie purtată pe străzile Constantinopolului spre a fi cinstită de popor, şi spre Slava lui Dumnezeu care a dat atunci prin ea biruinţă răsunătoare în mîinile creştinilor. Sfîntă Cruce care se aducea astfel în Biserica cea Mare în fiecare an, apoi se purta în procesiune prin întreaga cetate, era chiar Sfîntă Cruce pe care fusese răstignit Mîntuitorul, şi care se păstra în Biserica curţii imperiale. Ea era scoasă din biserica imperială la 31 iulie, dusă cu solemnitate şi sfinţenie în Aghia Sofia, iar de acolo în procesiuni prin întreaga cetate, spre sfinţirea poporului, pămîntului şi văzduhului. La 14 august Sfîntă Cruce era purtată solemn înapoi la biserica imperială.

• Pomenirea Sfinţilor nouă Mucenici

Numele acestora au fost Leontie, Attus, Alexandru, Kindeus, Mnesitheus, Chiriac, Menaeus, Catunus şi Eucleus. Leontie a fost tîmplar iar ceilalţi plugari. Datorită mărturisirii lor neînfricate a Sfintei Credinţe Creştine şi faptului că au distrus templul păgîn al Artemidei, ai au fost torturaţi sălbatic şi omorîţi prin tăierea capului la Perga Pamfiliei, în timpul domniei lui Diocleţian, făcându-se astfel moştenitori ai împărăţiei cereşti a lui Hristos.

Cântare de laudă la Cinstita Cruce a lui Hristos

Înaintea Cinstitei Cruci a lui Hristos,

Credincioşii toţi cu cinste se închină:

Prin puterea ei, a Crucii lui Hristos,

Noi ne mîntuim de dureri şi de necazuri.

Sfânta Cruce rană diavolilor este,

Ea mai puternică este

Decît orice împărat pămîntesc.

Sfînta Cruce ridică bolile noastre,

Şi de războiul celor ce ne urăsc ne izbăveşte.

Prin puterea Sfintei Cruci

Cneazul Andrei Poporul asuprit de barbari şi-a scăpat;

Iar Manuel al Bizanţului prin puterea ei

Stălucit i-a biruit pe sarazini.

Puterea Crucii mai puternică s-a arătat

Decît oştiri păgîneşti nenumărate,

Decît toţi duşmanii vărsători de sînge omenesc,

Decît tot răul.

Cugetare

Omul slab se apără cu prefăcătoria, iar cel puternic cu tirania.

Că nimeni, cu toate acestea, nu-şi poate apăra viaţa înaintea lui Dumnezeu, nici cu ipocrizia, nici cu tirania, ni se arată clar din vieţile Bătrînului Eleazar şi Regelui Antioh. Cînd acest rege tiran 1-a adus pe Eleazar la judecată şi i-a poruncit să mănînce carne de porc dacă vrea să-şi scape zilele, Bătrînul Eleazar a refuzat fără să se tulbure. Atunci cei care ţineau cu Eleazar i-au adus carne care nu era de porc, implorîndu-1 să o mănînce înaintea regelui [care nu ştia aceasta] spre a-1 îmbuna, şi spre a-şi păstra astfel viaţa şi a nu greşi nici împotriva conştiinţei. Aici bătrînul i-a certat pe cei care i-au voit astfel binele şi le-a zis:

„Ipocrizia şi prefăcătoria nu șad bine, nici se cuvin, bătrîneţelor mele. Amarnic mi-ar fi să mă prefac în piatră de poticnire pentru cei tineri care privesc la mine”.

Astfel, Bătrînul Eleazar a fost ucis cu trupul, dar el cu înţelepciunea şi tăria lui şi-a mîntuit sufletul. Pedeapsa lui Dumnezeu a căzut îndată asupra tiranicului Antioh, căci trupul lui ticălos s-a îmbolnăvit de o boală cumplită, fiind năpădit de viermi. Duhoarea grea a viermilor care îl mîncau de viu se răspîndea pînă departe, în disperarea lui, regele şi-a amintit cum a măcelărit mii de oameni nevinovaţi care îndrăzniseră să nu se supună idolatriei lui. Cuprins de spaimă înaintea lui Dumnezeu, el a început să îl mărturisească pe Unul Adevăratul Dumnezeu, pe ai Cărui credincioşi îi omorîse cu miile. Cu toate acestea, milostivirea cerului Antioh nu a mai simţit-o.

Luare aminte

Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu care a căzut asupra lui Israel (Judecători 10):

  • La cum Israeliţii au făcut rele înaintea ochilor Domnului, închinîndu-se la idolii sirienilor, sidoniţilor, moabiţilor, şi altora mulţi;
  • La cum pentru aceasta s-a aprins mînia Domnului, care i-a dat în mîinile Filistenilor şi Amoniţilor, care i-au împilat timp de optsprezece ani;
  • La cît de înfricoşat este Domnul cu apostaţii de la Dreapta Credinţă.

Predică

Despre vedeniile proroceşti – „Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos” (Isaia 1:1).

Cel care are pricepere îl poate cunoaşte pe unul şi adevăratul Dumnezeu. Cel care nu are pricepere se cuvine să asculte de cel care o are: şi aşa, şi cel care are priceperea, şi cel care ascultă de el, se mîntuiesc.

Este cu putinţă să cunoaştem limpede pre Dumnezeu din zidirea Lui, dar şi mai limpede de la bărbaţii insuflaţi ai lui Dumnezeu, şi cel mai limpede de la însuşi Domnul lisus Hristos. Înainte de venirea Mîntuitorului, bărbaţii cei insuflaţi de Dumnezeu au fost prorocii. Printre primii proroci a fost Isaia, fiul lui Amos. Duhul lui Dumnezeu i-a deschis lui ochii şi el a văzut lucruri pe care alţi oameni nu le-au putut vedea. De aceea şi-a numit el mesajul către popor vedenie. Nu putem descrie cum au văzut prorocii tainele cereşti şi pe cele ale veacurilor viitoare. Acestea nu se descoperă decît acelora cărora Dumnezeu le dăruieşte harul prorocesc. Vedeniile prorcilor sfinţi sînt adevărate, căci acele prorocii sînt descoperiri dumnezeieşti care mai tîrziu s-au confirmat întocmai prin cursul evenimentelor. Ele sînt adevărate pentru că slujesc binelui oamenilor, întorcîndu-i pe ei de la rău la bine. Mai mult, ele sînt adevărate deoarece prorocii le-au strigat fără să se teamă, fără să le pese de suferinţele care ştiau că îi aşteaptă pentru aceasta, inclusiv torturi bestiale şi moarte în chinuri, cum celor mai mulţi li s-au şi întîmplat. Cum a fost răsplătit Prorocul Isaia de către oamenii pe care îi luminase cu vedeniile lui mîntuitoare? Oare cu bogăţii, onoruri şi posturi înalte? Evreii 1-au tăiat în două cu fierăstrăul!

Căci bogăţia, onoarea şi demnitatea prorocului este să moară pentru adevărul lui Dumnezeu!

Prin urmare, să ne plecăm urechile la cuvintele prorocilor lui Dumnezeu, căci ele sînt cărările care duc la cetatea Regelui Celui Mare; ele sînt razele Soarelui Dreptăţii, ale Domnului şi Mîntuitorului nostru lisus Hristos; ele luminează pe oameni cu cereasca lumină, arătîndu-le lor pre Adevăratul Soare.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Carele Te-ai arătat prin proroci şi ai pregătit calea venirii Tale în valea noastră a plîngerii, ajută-ne nouă! Ajută-ne nouă să recunoaştem Lumina Ta şi Purtarea Ta de Grijă cea care ne ai artătat-o prin prorocii Tăi cei sfinţi! Căci numai Ţie se cuvinte toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s