25 iulie – Adormirea Sf. Ana, maica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Olimpiada, diaconița; Sf. Cuv. Eupraxia, fecioara; Sf. 165 de Părinți de la al cincilea Sinod Ecumenic (Proloagele de la Ohrida)

25 iulie

• Pomenirea Adormirii Sfintei Ana, Maica Preasfintei Născătoare de Dumnezeuadormirea_sf_ana

Astăzi facem pomenirea adormirii Sfintei Ana. Prăznuirea ei cea mai importantă se face în nouă zile ale lunii septembrie, unde este scrisă şi viaţa ei. Sfînta Ana a fost din tribul lui Levi, fiica lui Matthan preotul. După o viaţă lungă şi plăcută lui Dumnezeu, Sfînta Ana s-a strămutat la locaşurile cereşti, la bătrînete foarte adîncă.

• Pomenirea Sfintei Olimpiada Diaconiţasf_diaconita_olimpiada

Sfînta Olimpiada Diaconiţa s-a născut la Constantinopol dintr-o familie imperială. Tatăl ei, Anysius Secundus, a fost senator, iar mama ei a fost fiica vestitului aristocrat Evlavie, care este menţionat în viaţa Sfâtului Nicolae Făcătorul de Minuni. Ajungînd la vîrsta cuvenită, Olimpiada a fost logodită după un bărbat nobil din lumea ei, care a murit însă mai înainte ca să aibă loc cununia. Împăratul şi unele persoane din cercurile imperiale au încercat zadarnic să o silească pe Olimpiada să contracteze o altă căsătorie. Ea nu a mai voit deloc aceasta, ci s-a dedicat pe sine cu totul vieţii celei plăcute lui Dumnezeu, jertfind pururea imensele ei averi şi proprietăţi în scopul propăşirii bisericilor, mănăstirilor, şi miluirii săracilor. Ea a slujit ca diaconiţă a Bisericii în timpul Patriarhului Nectarie, şi mai apoi, al Sfîntului Ioan Gură de Aur. Cînd Sfîntul Ioan Gură de Aur a fost osîndit la ucidere în exil, el a sfătuit-o pe Olimpiada să rămînă în Biserică, slujind-o ca şi mai înainte, indiferent cine avea să fie ridicat Patriarh în locul lui. Dar de îndată ce Sfîntul Gură de Aur a fost izgonit din Biserica lui, a izbucnit un incendiu cumplit care a ars biserica şi multe clădiri oficiale din capitala imperială. Duşmanii Sfîntului loan Gură de Aur au acuzat-o pe nobila şi sfînta Olimpiada cum că ea ar fi fost iniţiatoarea incendiului. Olimpiada a fost surghiunită de la Constantinopol la Nicomidia, unde a murit în anul 410. Ea a cerut prin testament ca după moarte trupul ei să fie pecetluit într-un sicriu şi aruncat în mare, astfel încît să îl poarte valurile la malul pe care îl va voi Dumnezeu. Sicriul a fost aruncat la mal în cetatea Vrochthoi, unde se afla o biserică închinată Sfîntului Apostol Toma. De-a lungul veacurilor sfintele ei moaşte au avut puterea lucrării de mari minuni. Din exilul său Sfîntul loan Gură de Aur a trimis Diaconiţei sale, exilate şi ea, minunate şi memorabile scrisori care mîngîie şi astăzi pe toţi cei care suferă prigoniri pentru dragostea dreptăţii lui Dumnezeu. Printre altele, Sfîntul loan Gură de Aur a scris: «Acum sînt fericit, nu doar pentru că tu ai scăpat de boală, cît mai ales pentru că înduri cu nobleţe şi curaj toate suferinţele, pe care le numeşti lucruri de nimic; aceasta este întradevăr caracteristica sufletului puternic, acestea sînt cu adevărat roadele adevăratei vitejii. Căci nu numai că înduri cu curaj nenorocirea, dar nici măcar nu o bagi de seamă atunci cînd vine, şi, fără nici un efort deosebit, fără tulburare şi fără chin, tu nici măcar nu o comunici celor care sînt cu tine, ci o calci în picioare şi te bucuri în tăcere. Aceasta este dovada celei mai mari înţelepciuni» (Scrisoarea a VI-a).

• Pomenirea Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Eupraxia Fecioarasf_cuv_eupraxia_fecioara

Eupraxia a fost fiica lui Antigonus, un mare aristocrat din Constantinopol, rudă a împăratului Teodosie cel Mare. Ea şi maica ei, rămasă văduvă de tînără, s-au sălăşluit după moartea lui Antigonus în Egipt. Acolo ele au cercetat mînăstirile, au miluit din belşug săracii, şi s-au rugat pururea lui Dumnezeu. La dorinţa statornică a copilei Eupraxia, aceasta, în vîrstă de numai şapte ani fiind, a fost tunsă în monahism într-o mînăstire de fecioare, condusă de o stareţă îmbunătăţită. Cu cît înainta în vîrstă, cu atît lua asupra ei mai aspre nevoinţe monahiceşti. Ea a postit odată timp de patruzeci de zile, neîntrerupt, asemenea Domnului nostru, şi asemenea stareţei ei. Ea s-a săvîrşit către Domnul în anul 413, în al treizecilea an al vieţii ei. Ea a fost şi din timpul vieţii covîrşită de harul Duhului Sfint, căci primise de la Domnul puterea facerii de minuni, prin care a vindecat mulţi oameni de boli cumplite.

• Pomenirea Sfinţilor o sută şaizeci şi cinci de părinţi, de la al cincilea Sinod Ecumenic

Acest Sfint Sinod Ecumenic a fost convocat la Constantinopol în anul 553, sub domnia împăratului lustinian cel Mare. La acest Sinod au fost condamnate toate feluritele erezii ale monofizismului, precum şi scrierile eretice ale lui Teodor de Mopsuestia şi Teodoret din Cir, şi învăţătura greşită a lui Origen (împotriva învierii morţilor).

Cântare de laudă la Sfânta Eupraxia

Eupraxia fecioara preatînără

Pustnică s-a făcut pentru dragostea lui Hristos,

Și deşi din mîndră stirpe imperială născută,

În inimă L-a purtat pe Dumnezeu.

Ea de onoruri a fugit ca de o corvoadă,

Precum şi de bogăţii, şi de familia-i regească.

Ea zi şi noapte lui Dumnezeu s-a rugat,

Pe sine bine cheltuindu-se în rugăciuni şi postiri.

Dumnezeu ascultat-a pre roaba Sa,

Care cu lacrimi şi jertfire de sine

Rugăciunile de foc şi-a făcut.

Dumnezeu covîrşitu-o-a cu Harul de Sus:

Putere i-a dat minunat să ajute

Pre cei tineri, copii, ca şi pe bătrîni.

Dumnezeu putere i-a dat să vindece

Nebunia cumplită,

Sa scoată afară demoni,

Și toate grelele boli.

Ea s-a strămutat la Domnul

Întru a sufletului desăvîrşită curăţie,

Și în ceruri aflat-a palatul cel zidit ei:

Măreţ sălaş, din pietrele credinţei ei şi faptelor,

Întru răbdarea cea de aur clădit.

Sălaş dumnezeiesc, de lumina Domnului strălucind:

În el s-a sălăşluit Eupraxia,

Întru bucurie, în mijlocul bunătăţilor

Celor veşnice, cereşti.

Acolo ea împărţeşte veşnic

Cu veşnicul Împăratul Hristos.

Cugetare

„Aşa cum fecioria mai bună este decît căsătoria, tot astfel prima cununie mult mai bună este decît cea de a doua”.

Aşa a scris Sfîntul loan Gură de Aur văduvei lui Tarasie, un mare nobil de la curtea imperială din Constantinopol, pe care a sfătuit-o să încerce să nu se mai lege cu a doua cununie.

Biserica binecuvîntează prima cununie cu bucurie mare, pe cînd pe cea de a doua, cu tristeţe.

Întîia Eupraxie, care a fost maica Eupraxiei fecioara şi Cuvioasa, a rămas văduvă de foarte tînără, în urma morţii soţului ei Antigonus, alături de care nu trăise ca soţie decît doi ani şi trei luni, şi apoi încă un an ca frate şi soră de comunul acord al amîndurora. Împăratul şi împărăteasa au sfătuit-o pe Eupraxia mamă să se căsătorească a doua oară, cu un alt bărbat din marea aristocraţie. Nevoind însă aceasta, Eupraxia şi-a luat-o pe foarte tînără ei fiică Eupraxia şi au părăsit curtea imperială şi ţara, sălăşluindu-se în Egipt.

Ce vom povesti atunci despre Sfînta Olimpiada şi Cuvioasa Eupraxia fiica? Ca şi Sfînta Macrina, nu numai că au fost şi ele logodite de către părinţii lor mai înainte de a ajunge la vîrsta cuvenită, dar cînd logodnicii lor au murit, ele sau socotit cu adevărat văduve, şi nici nu s-au mai gîndit la căsătorie! Cîtă curăţie a inimii! Cîtă credincioşie purtată logodnicilor lor! Cîtă minunată frică de Dumnezeu! Cîtă luminată credinţă în venirea vieţii celei veşnice, în care logodnica nădăjduieşte fără să se îndoiască că îşi va întîlni logodnicul!

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata oprire a soarelui pe cer, şi a lunii (Iosua 10; 12-13):

  • La cum, Iosua, spre a desăvîrşi biruinţa asupra Ghibeoniţilor, a poruncit soarelui să stea şi lunii să se oprească din mersul lor pe cer;
  • La cum Dumnezeu a auzit strigarea dreptului Lui, şi cu puterea Lui a oprit soarele pe cer, şi de asemenea, luna ;
  • La cum Dumnezeu a făcut ca pînă şi zidirea să slujească omului, şi la cum Dumnezeu ascultă şi face voia drepţilor.

Predică

Despre robii stricăciunii care propovăduiesc libertatea – „Ei le făgăduiesc libertate fiind ei înşişi robi stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpîneşte” (II Petru 2: 19).

Apostolul continuă şi aici să ni-i arate pe acei necuraţi, neruşinaţi şi îngîmfaţi, atrăgîndu-ne luarea aminte să ne ferim de laţurile înşelătoare ale vorbelor lor trufaşe şi deşarte (II Petru 2: 18). Grăind despre ei, Apostolul Petru a arătat mai întîi că ei hulesc slava lui Dumnezeu, şi că ei momesc întru poftele trupului, cu desfrînări (II Petru 2: 18). Acum el merge mai departe şi arată cum făgăduiesc unii ca aceştia o libertate pe care ei înşişi nu o au, căci, fiind ei singuri biruiţi de poftele trupului, sînt ei înşişi robi tuturor patimilor, sclavi neputincioşi ai celui mai cumplit tiran din această lume: trupul.

O, fraţilor, cît de nimerite sînt cuvintele acestea apostolice, scrise acum peste nouăsprezece veacuri, pentru noi cei de astăzi! Priviţi în jur şi observaţi cum pretutindeni, cei care nu au nici cea mai mică adevărată libertate, o proclamă obsesiv tuturor! Auziţi strigătele acestor sclavi disperaţi ai patimilor şi viciilor, cum, înşelaţi fiind ei înşişi, îi înşeală şi pe alţii, şi cum, orbi fiind ei înşişi, propovăduiesc altora «luminile»!

Căci patimile sînt năvodul pe care îl ţese diavolul, ca să prindă în el omenirea. Prinşi în această plasă, aceşti sclavi îi numesc pe alţii sclavi, iar pe ei se numesc liberi, şi aceasta spre rîsul dracilor, care strîng pe tăcute gura năvodului, şi trag imbecila pradă la malul iadului lor. O, fraţilor, păziţi-vă de aceşti disperaţi care se intitulează pe ei înşişi heralzi şi vestitori ai libertăţii, în timp ce zi şi noapte nu fac altceva decît să-1 slugărească pe diavolul, stăpînul lor! Ei îşi numesc sărăcia bogăţie, iar adevărata bogăţie pe care o văd la alţii o numesc sărăcie! Tot aşa cum nebunul se proclamă pe sine înţelept şi pe tot restul lumii ignoranţi! Astfel, cei care sînt cei mai sclavi dintre toţi îi numesc pe alţii lipsiţi de libertate.

Ei numesc sclavie slujirea în duh de dragoste adusă lui Dumnezeu şi aproapelui, pe cînd slugărirea patimilor şi diavolilor o numesc libertate.

Ei sînt plini de răutate cu oamenii şi cu Dumnezeu, aşa cum satana însuşi este plin de răutate şi de ură la adresa lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Ori de cîte ori veţi auzi aşadar pe vreunii vorbindu-vă de libertate, luaţi-i mai întîi bine la întrebări, ca să vedeţi dacă nu cumva sînt chiar ei robi ai patimilor şi viciilor.

Căci pe învăţătorul cel mincinos al libertăţii îl veţi recunoaşte imediat după necurăţenia vieţii lui, după neruşinarea şi îngîmfarea lui. Acesta este avertismentul Sfîntului Apostol Petru.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti Dătătorul adevăratei libertăţi, păzeşte-ne pre noi de aluatul celor care Te urăsc şi pe Tine, şi pe noi. Căci noi numai Ţie ne închinăm şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin!

→ Vezi și: Acatistul Sfintelor Olimpiada și Eupraxia (text)

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 25 iulie – Adormirea Sf. Ana, maica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Olimpiada, diaconița; Sf. Cuv. Eupraxia, fecioara; Sf. 165 de Părinți de la al cincilea Sinod Ecumenic (Proloagele de la Ohrida)

  1. intacere spune:

    Reblogged this on In Tacere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s