18 iulie – Sf. Mc. Emilian; Sf. Cuv. Pamvo; Sf. Cuv. Paisie și Isaia; Sf. Cuv. Ioan multpătimitorul (Proloagele de la Ohrida)

18 iulie

• Pomenirea Sfântului Mucenic Emiliansf_mc_emilian

În timpul domniei lui Iulian Apostatul, în cetatea Dorostolon din Tracia, locuia un tînăr pe nume Emilian, care era slugă a eparhului cetăţii. Cînd împăratul apostat s-a pornit să distrugă creştinismul în întreg Imperiul Roman, trecîndu-1 prin foc şi sabie, au fost trimişi împuterniciţi imperiali şi la Dorostolon, unde însă nu au găsit nici un creştin. Bucurîndu-se de aceasta, împuternicitul imperial a finanţat un banchet măreţ în cinstea locuitorilor cetăţii, poruncind şi aducerea de jertfe idolilor. A urmat o orgie păgînească în întreaga cetate, care a ţinut toată ziua şi noaptea ce i-a urmat. În timpul acelei nopţi, Emilian a cutreierat prin toate templele păgîne, pieţele şi străzile cetăţii, dărîmînd la pămînt toţi idolii cu un baros. Cînd s-a înălţat ziua, văzînd acestea, tot oraşul a fost cuprins de spaimă. Se căutau peste tot făptaşii distrugerii idolilor. A fost înşfăcat un ţăran care trecea liniştit pe drum, pe lîngă templu. Văzînd arestarea acestui nevinovat, Emilian şi-a spus întru sine: „Dacă voi ascunde că eu am dărîmat idolii la pămînt, ce plată voi avea înaintea lui Dumnezeu dintru aceasta? Mai curînd voi fi osîndit de El pentru ucidere de om”. De aceea, alergînd înaintea judecătorului el şi-a recunoscut şi şi-a proclamat toate faptele. Legatul imperial 1-a chestionat pe Emilian, cerîndu-i să dezvăluie cine 1-a împins să facă aceste distrugeri. Atunci mucenicul lui Hristos i-a zis: „Dumnezeu şi conştiinţa mea mi-au poruncit să distrug aceşti stîlpi lipsiţi de viaţă pe care voi îi numiţi zei”. Legatul a poruncit arunci biciuirea mucenicului, după biciuiri torturile, iar la urmă uciderea prin aruncare în foc. Aşa a sfîrşit viaţa pămîntească a lui Emilian. El s-a încununat cu cununa vieţii în optsprezece zile ale lunii iulie, din anul 362.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Pamvosf_cuv_pamvo

Sfîntul Pamvo a fost un mare nevoitor egiptean din Pustia Nitriei. El a fost contemporanul Sfîntului Antonie cel Mare, fiind el însuşi unui dintre Părinţii cei mari. El a fost vestit pentru două fapte: pentru aceea că, după îndelungi nevoinţe, buzele lui erau pecetluite, ele nerostind niciodată nimic nefolositor; şi pentru aceea că în toate zilele lui el nu a gustat niciodată pîine, decît aceea pe care şi-a cîştigat-o singur din munca mîinilor lui, împletind coşniţe de trestie. El a fost ca un înger al Domnului şi, în anii bătrîneţilor lui, faţa lui a strălucit ca aceea a lui Moise, atît de tare, încît fraţii nu puteau privi la el. El niciodată nu dădea răspunsuri grabnice, chiar la întrebări ce păreau uşoare, ci mai întîi se ruga şi cugeta în inima lui la înrebarea cu pricina.

Patriarhul Teofil al Alexandriei a venit odată să cerceteze pre monahii care se nevoiau în Pustia Nitrică. Monahii 1-au rugat pe Avva Pamvo, zicînd: „Dă-i cuvînt, Avva, Patriarhului, spre folosul sufletului lui”. Atunci Avva Pamvo le-a spus liniştit: „Dacă nu se va folosi de tăcerea mea, nici de cuvintele mele nu se va folosi”.

Odată Avva Pamvo a călătorit cu monahii prin tot Egiptul. Ei au ajuns pe lîngă un grup de oameni care, văzîndu-i pe monahi că trec, nu s-au ridicat în picioare. Avva Pamvo a privit la ei şi le-a zis: „Ridicaţi-vă şi salutaţi pre monahii, ca să primiţi de la ei binecuvîntările lor! Căci ei pururea grăiesc cu Domnul, iar buzele lor sfinte sînt”.

Acest mare Sfînt citea în inimile şi în viitorul vieţilor oamenilor, atît ale celor vii, cît şi ale celor adormiţi. El s-a odihnit în Domnul cu pace la anul 386.

• Pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Paisie şi Isaia

Sfinţii Paisie şi Isaia au fost fraţi, fii ai unor părinţi foarte bogaţi, şi amîndoi s-au făcut monahi. Unul s-a sfinţit din pricina nevoinţelor lui în pustie, iar celălalt din pricina milosteniilor pe care pururea le-a făcut oamenilor. Sfîntul Pamvo i-a văzut pe amîndoi sălăşluiţi în Rai. Acest fapt a stîrnit o dispută între monahi, privitoare la întrebarea: Ce este mai bine? Să-ţi robeşti trupul într-o viaţă de asceză aspră în pustie, sau să practici faptele milosteniei celei trupeşti? Avva Pamvo a zis: Amîndouă îl duc pe om la Rai, dacă sînt lucrate întru numele lui Hristos.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Ioan Multpătimitorulsf_cuv_ioan_multpatimitorul

Acest sfînt Ioan a fost un zăvorit din Mănăstirea Sfîntului Antonie de la Peşterile Kievene. Pe el 1-au chinuit timp de treizeci de ani patimile cele trupeşti, pînă cînd le-a biruit pe ele, cu nevoinţele aspre, cu mila lui Dumnezeu, şi cu aceea că s-a atins de sfintele moaşte ale Sfîntului Moise Ungurul (pomenit la 26 iulie). Făcîndu-se biruitor asupra necuratelor patimi, Sîntul loan s-a umplut înlăuntru de lumină cerească negrăită, prin care el se călăuzea în timpul nopţii ca şi cînd ar fi umblat pe zi.

Cântare de laudă la Avva Pamvo

Fraţii pre Avva Pamvo întreabă:

„Bine e oare pe aproapele să slăveşti?”

Avva tace, apoi fraţilor zice:

„Bine e să-l cinsteşti, dar mai bine-i să taci”.

Iară pre Avva fraţii-l întreabă:

„Oare cine este desăvîrşit?”

„Acela care a sa voie-o taie, pentru dragostea voii lui Dumnezeu”.

Monahii tac, pînă cînd unul grăieşte:

„Să nu ne laşi, Avvo, ci să ne mai dai un răspuns:

A monahului haină, ce fel trebuie să fie?”

„Aşa fel că lepădînd-o, nimeni să nu vrea să o ia”.

Aşa grăi Sfîntul, iar apoi tăcu.

El a sa limbă păzeşte, zadarnic nicicînd grăind.

Pe patul cel de moarte al său chip străluceşte,

Şi întrebat fiind de a lui viaţă,

El dă răspuns:

„Eu pîine cu-ale mele mîini necîştigată

Nicicînd nu am gustat,

Nici m-am căit vreodat’

De vreun cuvînt rostit”.

Cugetare

Care viaţă îi este mai plăcută lui Dumnezeu? Cea trăită în pustie, întru toate nevoinţele, sau cea a milosteniilor celor trupeşti?

Bărbaţii de rugăciune vieţuitori în pustie cred că omul care trăieşte în lume printre oameni greu va putea să se păzească întru curăţenia inimii, sau să-şi îndrepte mintea pururea către Dumnezeu, indiferent cît de multe fapte bune face. Iar cei care se nevoiesc în lume întru milostenii faţă de fraţii lor cei din nevoie, zic că pustnicii se îngrijesc doar de mîntuirea lor, neajutînd cu nimic la mîntuirea celorlalţi.

Doi fraţi din Egipt, Paisie şi Isaia, au moştenit o avere imensă de la părinţii lor. Ei au vîndut-o, şi fiecare şi-a luat partea lui de moştenire. Unul dintre ei a împărţit îndată totul săracilor, s-a făcut monah, şi s-a retras în pustia cea mai dinlăuntru, dîndu-se vieţii tuturor nevoinţelor trupeşti şi sufleteşti, prin posturi, rugăciune, şi curăţirea minţii şi inimii de orice gînduri rele, spre mîntuirea vieţii. Celălalt frate s-a făcut şi el monah, dar nu a intrat în pustie. Ci cu partea lui de moştenire părintească el a întemeiat o mînăstire nu foarte departe de cetate, cu o bolniţă pentru cei suferinzi, cu o casă de oaspeţi în care orice nevoiaş găsea masă gratuită şi orice întristat un pat pe care să se odihnească. El însuşi s-a închinat pre sine în întregime slujirii aproapelui celui aflat în chinuri şi nevoi. Cînd amîndoi fraţii au murit, s-a iscat o dispută printre monahii egipteni: care dintre cei doi fraţi a împlinit mai bine Legea lui Hristos? Neputînd găsi ei singuri răspuns, au mers la Avva Pamvo, care le-a zis: „Amîndoi desăvîrşiţi sînt înaintea lui Dumnezeu: cel milostiv şi primitor de străini asemenea este Părintelui Avraam cel din vechime, iubitorul de străini, iar nevoitorul cel din pustie asemenea s-a făcut marelui Proroc Ilie – care amîndoi mari s-au chemat înaintea lui Dumnezeu”. Dar, nu toţi monahii au fost mulţumiţi cu răspunsul Avvei Pamvo. Avva Pamvo atunci s-a rugat lui Dumnezeu ca să-i descopere mai cu dinadinsul adevărul. După împlinirea numărului de zile, el le-a zis fraţilor: „Înaintea lui Dumnezeu vă zic, că pre amîndoi fraţii i-am văzut, Paisie şi Isaia, veselindu-se şi bucurîndu-se în Rai”. Cu aceasta disputa s-a încheiat, iar fraţii s-au întors folosiţi şi bucuroşi la chiliile lor.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata păţanie a lui Valaam (Numerii 22):

  • La cum Valaam a venit să prorocească lui Balak, căpetenia moabitenilor;
  • La cum un înger al Domnului s-a arătat pe cale şi l-a oprit pe Valaam să meargă mai departe;
  • La cum asina pe care mergea Valaam a văzut îngerul, dar Valaam nu, şi atunci asina a început să-i grăiască stăpînului ei cu glas de om.

Predică

Despre aducerea aminte de ceasul morţii de care nimeni nu scapă – „Socotesc, dar, că este drept, câtă vreme sînt în acest cort, să vă ţin treji, prin aducerea aminte, Fiindcă ştiu că degrabă voi lepăda cortul acesta, precum mi-a arătat Domnu nostru lisus Hristos” (II Petru 1: 1314).

Iată bun avertisment pentru iubitorii de trup, care din pricina trupurilor lor, uită de suflet. Trupul nostru este ceva care curînd trebuie să piară. Indiferent cît de drag ne este, indiferent cîte podoabe atîrnăm pe el, indiferent cît îl mîngîiem şi îl corcolim, noi într-o bună zi va trebuie să ne despărţim definitiv de el.

O, cît de adînci şi de adevărate sînt cuvintele „să ne despărţim!”. Căci atunci cînd sufletul se desparte de trup, sufletul o face ca şi atunci cînd leapădă o haină de care nu mai are nevoie. Cînd naufragiaţii ajung la mal agăţaţi de o scîndură, ei se bucură de pămînt şi aruncă scîndura fără să se uite. Cînd primăvara înfloreşte cîmpiile, şarpele îşi leapădă pielea lui cea învechită. Cînd fluturele iese din pupa lui luîndu-şi zborul în sus, giulgiul din care iese se leapădă la o parte. Tot aşa şi trupul omului este lepădat la o parte atunci cînd sufletul iese din el şi îl părăseşte. Nemaifolosindu-i la nimic, şi chiar dăunător celor vii care rămîn în urmă, acest trup mort este scos afară din casă, din oraş, ascuns de lumina zilei, şi îngropat adînc în pămînt. Cugetaţi la aceasta, voi cei ce trăiţi în lux şi împodobiri, voi cei care petreceţi în trufie şi îmbuibări! Cîtă vreme sufletul este în trup, el trebuie să folosească trupul pentru mîntuirea lui, supunîndu-1 Legii lui Dumnezeu şi făcînd lucrările lui Dumnezeu. Vedem noi oare cît de iubitor de nevoinţe este sufletul cel apostolesc? Socotesc că este drept, cîtă vreme sînt în acest cort, să vă ţin treji prin aducere aminte. Această nevoinţă a primit-o poruncă de la Domnul. El voieşte să o împlinească întocmai, pînă la capăt, mai înainte ca să-şi lepede cortul trupului lui. Fraţilor, să ne nevoim şi noi, mai întîi ca să îmbrăţişăm îndemnul apostolului, iar al doilea, să aducem aminte de aceasta şi altora, tuturor celor cărora le voim binele, şi care vor să audă. Căci iată, cu toţii mergem cu repeziciune care ţărmul celeilalte lumi; şi iată repede se apropie ceasul cînd trebuie să lepădăm corturile trupurilor noastre, şi să ne înfăţişăm înaintea Judecăţii lui Dumnezeu cu sufletul gol. Ce răspuns vom da atunci la înfricoşatul Scaun al Judecăţii lui Dumnezeu? Cum şi în ce scop vom zice că am folosit acest lucru pămîntesc, cortul trupului nostru?

O, Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, îndreptează minţile noastre ca să gîndim pururea la ceasul morţii şi la judecată. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

→ Vezi și: Din zicerile Avvei Pamvo (Patericul egiptean)

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s