15 iulie – Sf. Mc. Iulita și fiul ei, Chiric; Sf. Vladimir cel Mare, cneazul Rusiei (Proloagele de la Ohrida)

15 iulie

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Iulita şi fiul ei, Chiric sf_mc_iulita_si_chiric

Iulita s-a născut nobilă. Ea a rămas văduvă de foarte tînără, pe cînd fiul ei Chiric de abia se născuse. Ea a locuit la Iconium, din cetatea Lycaoniei, dăruită fiind trup şi suflet credinţei creştine. Ea şi-a botezat fiul imediat după naşterea lui, iar de la vîrsta de trei ani a început să îl înveţe mai cu de-amănuntul tainele credinţei. Ea l-a învăţat pe fiul ei să se roage înaintea lui Dumnezeu, la măsura la care îi este cu putinţă pruncului. Cînd Diocleţian a declanşat persecuţiile împotriva creştinilor, a început să curgă mult sînge şi în oraşul Iconium. Atunci, de spaima păgânilor, Iulita şi-a luat fiul şi s-a ascuns în cetatea Seleuciei. Dar nici acolo nu era mai bine de creştini. Iulita a fost arestată şi adusă înaintea judecătorului sub acuza că este creştină. Cum Iulita şi-a mărturisit curajos credinţa în Mîntuitorul lisus Hristos Dumnezeu, judecătorul, ca să o facă să se teamă şi să slăbească, l-a luat pe fiul ei Chiric pe genunchi, mîngîindu-1 cu cuvinte dulci. Dar copilul a strigat: «Eu sînt creştin şi vreau cu mama mea!”. Zicînd acestea, copilul a început să-l lovească şi să-l zgîrie pe judecător. Masca judecătorului a căzut pe dată, şi fiară fiind, a izbit copilul la pămînt şi l-a lovit cu piciorul. Chiric s-a rostogolit în jos pe treptele de piatră şi şi-a dat sufletul lui nevinovat în mîinile Domnului. lulita a văzut uciderea fiului ei şi a mulţumit lui Dumnezeu că i-a găsit fiul vrednic de cununa muceniciei. După schingiuiri cumplite, Iulitei i s-a tăiat capul, la anul 304. Chiar şi astăzi moaştele sfinţilor mucenici Chiric şi lulita sînt făcătorare de minuni. Parte din sfintele lor moaşte se află la Ohrida, în Biserica Sfintei Născătoare de Dumnezeu Vindecătoarea.

• Pomenirea Sfântului Vladimir cel Mare, Cneazul Rusieisf vladimir 15 iulie

Din botez Vladimir s-a numit Vasile. El a fost fiul Cneazului Svyatoslav, şi nepotul lui Igor şi al Olgăi. Vladimir a fost la început pe de-a întregul păgîn, şi cu credinţa, şi cu viaţa. Aflînd că există şi multe alte credinţe, el a început să se intereseze mult care ar fi cea mai bună şi mai adevărată, în acest scop el a trimis emisari la Constantinopol. Cînd aceştia au revenit în Rusia, ei i-au spus Cneazului că, stînd la o slujbă în marea biserică Aghia Sofia, s-au simiţit cu totul în afară de trup, neputînd spune dacă sînt pe pămînt, sau în cer. Această relatare i-a insuflat lui Vladimir dorinţa de a se boteza, cu întregul lui popor. Idolul principal al ruşilor atunci era Perun, şi acesta a fost smuls din dealul Kievului unde stătea înălţat, şi aruncat în Rîul Nipru. Îmbrăţişând credinţa creştină, Vladimir a început să-şi schimbe complet viaţa. El lupta cu seriozitate pe toate planurile, spre a pune în aplicare toate poruncile lui Dumnezeu şi toate cerinţele credinţei. În locul idolilor dărîmaţi la pămînt, Vladimir a poruncit înălţarea de biserici în întreaga împărăţie. El însuşi, din averile lui personale, a ridicat frumoasa biserică din Kiev închinată Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu. Biserica s-a înălţat chiar pe locul unde mai înainte vreme Sfintul Teodor şi fiul lui Ioan au luat mucenicia pentru Hristos (cu zi de prăznuire la 12 iulie). Forţa şi puterea pe care Vladimir le pusese mai înainte în viaţa lui idolatră, erau acum curăţite şi folosite în slujba răspîndirii creştinismului. Vladimir şi-a aflat odihna în Domnul la anul 1015.

Cântare de laudă la Sfinţii Mucenici Chiric şi Iulita

Nelegiuirea idolatră în lume-mpărăţind,

Mulţimi de creştini a ucis, părinţi şi copii,

Pe Chiric şi pe Iulita.

Aceştia doi mucenici au fost dintre mii,

Doi nevinovaţi, doi mărturisitori vii

Ai Cuvîntului întrupat.

Adevărul între bogăţii

E cea mai preţioasă comoară.

Maica pentru sine nu a plîns,

Nici pentru al ei fiu.

Ea nu şi-a plîns tinereţea, nici bogăţia,

Nici puterea,

Ea lui Hristos I-a urmat,

Fără să privească înapoi.

Cei care cunosc adevărul şi sînt întru el înnoiţi

De adevăr sînt conduşi

Pe calea libertăţii şi păcii.

Fericita Iulita a cunoscut adevărul

Cînd cu Crucea s-a botezat şi s-a luminat cu credinţa.

De pacea lui Dumnezeu plină şi de adevărata libertate,

Ea pe fiul ei ucis văzînd, nu a tremurat

Şi nu i-a fost frică.

Fără plînset, nici teamă, ea capul sub sabie şi-a pus

Şi pre Adevăr L-a proslăvit

Prin mucenicească moarte.

Cugetare

Ospitalitatea este o virtute respectată şi de alte credinţe, dar creştinismul face din ea o datorie şi o responsabilitate, precum datorie şi responsabilitate face şi din recunoştinţa pentru ospitalitatea primită.

Cel care învaţă să le fie recunoscător oamenilor pentru ospitalitatea lor, va şti să îi fie recunoscător şi lui Dumnezeu pentru Ospitalitatea Lui. Căci ce sîntem noi oamenii pe pămînt, dacă nu oaspeţi ai lui Dumnezeu? Şi ce sînt îngerii din ceruri, dacă nu oaspeţi ai lui Dumnezeu?

Există o istorie despre Regele Filip al Macedoniei, în care el 1-a pedepsit aspru pe un curtean al său care a arătat nerecunoştinţa într-o împrejurare. Regele 1-a trimis pe acest curtean al său într-o ţară dincolo de mare, ca să împlinească o sarcină anume. Curteanul şi-a împlinit misiunea şi a pornit înapoi spre casă, plutind în corabie. Dar s-a iscat o furtună care a distrus corabia, iar curteanul s-a aflat aruncat în mare. Din fericire, el nu era departe de ţărm, de unde 1-a văzut un pescar, care a grăbit întru scăparea lui. Trăgîndu-1 în barca lui cea mică, pescarul 1-a dus pe curtean la uscat. După ce s-a refăcut şi s-a odihnit, curteanul s-a întors la curtea regală unde a povestit nenorocirile naufragiului înaintea împăratului. Regele a voit să-1 mîngîie pe curtean, şi 1-a întrebat ce să-i dăruiască. Pomenindu-1 pe pescar, curteanul a cerut de la rege să i se dăruiască mica proprietate a pescarului de la malul mării, ceea ce regele i-a împlinit imediat. Cînd curteanul s-a instalat în proprietatea celui mai mare binefăcător al său, pescarul disperat a alergat la rege şi i-a povestit cu lacrimi întregul adevăr, arătîndu-i cum şi cine a salvat viaţa curteanului. Auzind acestea, regele s-a mîniat cumplit pe curteanul cel mîrşav, şi pe lîngă altele a poruncit să i se scrie acestuia cu fierul roşu în frunte „oaspete nerecunoscător”

Luare aminte

Să luăm aminte la odrăslirea minunată a toiagului lui Aaron:

  • La cum Dumnezeu, în scopul de potoli cîrtirea fiilor lui Israel împotriva lui Moise şi Aron, a poruncit punerea celor douăsprezece toiege ale căpeteniilor poporului în cortul adunării, înaintea chivotului legii;
  • La cum peste noapte, doar toiagul cel uscat al lui Aaron din casa lui Levi odrăslise, înmugurise, înflorise şi făcuse migdale.
  • La cum Dumnezeu poate să învie şi să facă să odrăslească şi sufletul omului, cel omorît în păcate.

Predică

Despre har şi pace – „Har vouă şi pacea să se înmulţească, întru cunoştinţa lui Dumnezeu şi a lui Iisus, Domnul nostru (II Petru 1: 2).

Fraţilor, harul şi pacea se înmulţesc întru cunoştinţa lui Dumnezeu. Iar întru cunoştinţa zidirii celei care se face în afara lui Dumnezeu, ruptă de Dumnezeu şi împotriva lui Dumnezeu nu se înmulţesc decît jalea şi zbuciumul. Această jale şi acest zbucium se înmulţesc printre cei care investighează lucrurile din natură fără cunoştinţa lui Dumnezeu, după cum se arată vădit din multitudinea sinuciderilor care se întîmplă tocmai în rîndurile celor care îşi aleg profesia de a studia, fără Dumnezeu, natura şi viaţa omenirii.

O, cît de mulţi dintre aceştia sînt pururea oameni nervoşi, irascibili, nemulţumiţi, întunecaţi şi isterici, şi cît de scurt este timpul care îi desparte pe aceştia de sinucidere – adesea nu mai lung de o zi sau o lună! Pe cînd întru cunoştinţa lui Dumnezeu, harul şi pacea se înmulţesc. Apostolul grăieşte ceea ce a trăit în trupul propriei lui vieţi, şi acest adevăr ni-1 arată şi nouă. Căci harul şi pacea nu sînt daruri ale ale pămîntului, ci ele sînt daruri ale cerului. Dumnezeu le dăruieşte pe acestea celor care se nevoiesc să-şi înmulţească cunoştinţa despre El.

Fraţilor, dar care este cea mai scurtă cale spre înmulţirea cunoştinţei de Domnul?

Fără îndoială, calea cea mai scurtă este calea prin Fiul Lui Unul Născut, Hristos Domnul nostru. El este Acela Care ne descoperă calea, fiind însuşi Descoperirea; El este Cel înţelept, fiind însuşi înţelepciunea; El este învăţătorul şi însăşi Cunoştinţa.

Harul vine de la El. Pacea este de la El. Cel care ajunge să cunoască pe Dumnezeu din natură şi din legile firii, precum şi păgînii, nu face nimic rău, dar el îşi dobîndeşte această cunoaştere pe căi ocolite şi nesigure, pe care mulţi se rătăcesc şi se pierd. Mai departe, cel care dobîndeşte cunoştinţa de Dumnezeu prin intermediul propriei conştiinţe şi al sentimentului că există un destin al oamenilor, aşa cum fac unii filozofi moralişti, nu fac nimic rău, dar şi aceştia călătoresc pe căi lăturalnice şi dificile, şi ei se pot rătăci şi pierde. Dar cel care ajunge la cunoştinţa de Dumnezeu prin Fiul Său Unul Născut merge pe calea cea mai sigură şi cea mai scurtă dintre toate.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, ajută-ne nouă în drumul nostru către Tine şi către Tatăl Tău, şi către Duhul Tău Cel Sfînt! Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s