14 iulie – Sf. Ap. Acvila; Sf. Cuv. Helius (Proloagele de la Ohrida)

14 iulie

• Pomenirea Sfântului Apostol Acvilasf_ap_acvila

Sfîntul Acvila a fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli mai mici. El era evreu şi a locuit mai întîi la Roma, împreună cu soţia lui, Priscilla. Cînd împăratul Claudius a decretat izgonirea evreilor din Roma şi din Italia, Acvila s-a dus şi s-a sălăşluit în Corint. Acolo l-a cunoscut întîi Sfîntul Apostol Pavel, şi a rămas în casa lui timp de un an şi jumătate, botezîndu-l atît pe el cît şi pe soţia lui. Arzînd de rîvna pentru Sfînta Credinţă, Acvila şi Priscilla 1-au însoţit pe Sfîntul Apostol Pavel la Efes şi i-au slujit lui în nevoinţele apostoleşti. La Efes, Sfîntul Pavel a scris întîia Epistolă către Corinteni, în care zice:„ Vă îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor” (I Corinteni 16: 19). După moartea împăratului Claudius, evreilor li s-a permis să se întoarcă la Roma, şi astfel Acvila şi Priscila s-au întors şi ei în vechea cetate. Cînd mai tîrziu Sfîntul Apostol Pavel a scris Epistola către Romani din Corint, el i-a salutat şi pe prietenii şi împreună nevoitorii lui: „îmbrăţişaţi pe Priscila şi Acvila, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus, care şi-au pus grumazul lor pentru viaţa mea şi cărora nu numai eu le mulţumesc, ci şi toate Bisericile dintre păgîni, și Biserica din casa lor” (Romani 16: 3-4). Îl aflăm peste un oarecare timp pe Acvila la Efes, unde se nevoieşte împreună cu Sfîntul Timotei. Înlănţuit fiind la Roma, Pavel îi scrie lui Timotei la Efes: „îmbrăţişează pe Priscila şi pe Acvila” (II Timotei 4: 19). Ca episcop, Sfîntul Acvila a botezat pre mulţi şi pre mulţi a luminat cu Credinţa; el a dărîmat idoli, a zidit biserici, a sfinţit preoţi, şi a vestit oamenilor slava Fiului lui Dumnezeu întrupat. El a fost la sfîrşit asasinat de paginii cei plini de toată răutatea, şi s-a strămutat la locaşurile cereşti ale împărăţiei lui Dumnezeu.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Helius

Helius a fost un monah ce a trăit în veacul al patrulea, şi era de neam egiptean. Încă din frageda lui tinereţe el s-a închinat vieţii nevoinţelor monahiceşti în pustie. El uimea şi monahi şi mireni cu modul lui de viaţă şi cu puternicele minuni pe care le lucra cu harul lui Dumnezeu. Deşi fugea de slava oamenilor, aceştia îl căutau mereu. El s-a luptat mult cu înşelăciunile şi vicleniile diavolilor, mai cu seamă în vremea asprelor postiri. Uneori dracii îi puneau înainte miere, alteori mere alese, dar Helius nu îşi îngăduia niciodată să se lase înşelat. El vedea tainele din inimile oamenilor, le citea patimile şi gîndurile, aceasta nu ca să dea pe faţă cunoaşterea lui cea înaltă, ci ca să vindece greşelile oamenilor.

Cântare de laudă la Sfinţii Acvila şi Priscilla

Făclia luminii cereşti s-a pogorît mai întîi în inimile apostolilor,

Iar apostolii cu aceasta pre oameni i-au luminat.

Ei cu aceasta pre ai lor urmaşi i-au întărit,

Transmiţîndu-le harul.

Cu această torţă Sfîntul Acvila

De către Sfîntul Pavel s-a luminat,

Asemenea Priscilla, credincioasa lui soţie:

Casa lor de către Pavel s-a botezat

Şi s-a umplut cu putere de sus.

Ei au lepădat apoi toate lumeştile petreceri,

Şi în lume au ieşit, la lucrarea lui Dumnezeu.

Ei lui Pavel i-au slujit, întemniţatului singuratic.

Ei cu grăbire şi cu rîvnă Sfîntului Apollos i-au slujit,

Şi fratelui Timotei, al lui Pavel duhovnicesc fiu.

Ei toţi împreună Biserica lui Hristos o au sporit.

Binecuvîntate sînt ale Priscillei jertfe!

Binecuvîntate ale lui Acvila răni!

Ei s-au proslăvit pretutindeni şi roadă multă au adus,

Ei adevăraţi lucrători au fost

Şi moştenitori ai Împărăţiei Cereşti.

Cugetare

Creştinii trebuie să fie pururea înarmaţi contra seducţiilor acestei lumi. Ei trebuie să stea înarmaţi împotriva oricărui atac şi oricărei ispite, astfel încît să nu lase respins nici cel mai mic rău.

Vedem atunci bine că o astfel de armură nu se poate dobîndi într-o zi sau două, ci ea se dobîndeşte în focul luptelor celor de mulţi ani. La ce ne este bună toată virtutea noastră, dacă ne lăsăm biruiţi de prima ispitire? Grăind despre acestea, Sfintul Grigorie de Nisa dă exemplul unei maimuţe din Alexandria:

„Un îmblînzitor de animale din Alexandria a învăţat o maimuţă să imite cu măiestrie o dansatoare pe scenă. Spectatorii de la teatru lăudau maimuţa, care era îmbrăcată ca o femeie dansatoare şi dansa în ritmul muzicii. Dar în timp ce spectatorii erau cu toţii absorbiţi de spectacolul nemaivăzut al maimuţei, unul din comedieni a hotărît să le arate acestora că maimuţa e tot maimuţă, oricât de bine ar fi dresată să danseze ca o femeie. În timp ce privitorii strigau şi aplaudau cu frenezie, comedianul a aruncat în scenă un pumn de dulciuri care plac cu deosebire maimuţelor. De îndată ce a văzut dulciurile, maimuţa a uitat de muzică, de dans, de costumul ei preţios şi de aplazue şi s-a repezit să le apuce. Dar hainele cele femeieşti o încurcau, aşa că ea, sălbăticită, a început să le sfîşie cu unghiile, încercînd să şi le scoată. Deci, în loc să o aplaude plini de uimire, spectatorii au început să rîdă de ea”.

Căci din spatele măştii de „dansatoare” s-a dat în vileag maimuţa.

Luare aminte

Să luăm aminte la dreapta pedeapsă a lui Dumnezeu care a căzut asupra lui Core, Datan şi Abiron (Numerii 16):

  • La cum aceştia trei asmuţeau poporul împotriva lui Moise şi Aaron, căutînd să se facă ei mai mari asupra lui;
  • La cum s-a deschis pămîntul şi i-a înghiţit pe Core, Datan, Abiron şi toţi cei care erau ai lor;
  • La cum pămîntul trupului înghite sufletele celor care gîndesc în chip pămîntesc, şi fâcînd astfel, păcătuiesc împotriva Legii lui Dumnezeu.

Predică

Despre tăria credinţei – „Căruia staţi împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume” (I Petru 5: 9).

Fraţilor, cea mai mare tărie a sufletelor oamenilor este tăria credinţei.

Diavolul atacă cu înverşunare această tărie cu toate săgeţile şi cu toate vicleniile pe care le are, căci duhul cel necurat şi drăcesc ştie că atunci cînd această tărie slăbeşte sau chiar piere, el poate pune stăpînire veşnică pe sufletul omului. De aceea îl rugau ucenicii pe Domnul şi îi ziceau: „Sporeşte-ne credinţa” (Luca 17: 5).

Fraţilor, să ne rugăm şi noi în fiecare zi ca Domnul să ne sporească credinţa, să ne-o facă puternică şi neclintită.

Atunci cînd şarpele simte pericol de moarte, el îşi apără mai presus de orice capul, şi de aceea îl şi numeşte însuşi Domnul înţelept. Să ne apărăm şi noi în acelaşi fel capul vieţii noastre duhovniceşti, care este credinţa.

Nimic în lume nu poate înlocui credinţa în Dumnezeu: nici filosofia, nici ştiinţa, nici bogăţia, nici succesul sau marele renume, nici toată stăpînirea pămîntului de la un capăt la celălalt al lui, cu toate deşertăciunile lui trecătoare.

Diavolul cunoaşte acestea, şi de aceea atacă el mai cu seamă credinţa, încercînd în tot chipul să ne semene în inimi îndoiala, să ne facă să şovăim, să ne amestece gîndurile, să ne tulbure inimile. Dacă diavolul ştie că principalul lucru al vieţii omului este credinţa, atunci cu atît mai mult trebuie să cunoască acest lucru omul însuşi. Din cauza noastră a venit Hristos în lume; din cauza noastră a suferit El pe Cruce şi ne-a dat făgăduinţa credinţei celei mîntuitoare. Noi nu ne putem în nici un alt chip întări sau spori credinţa, decît prin suferinţă. De aceea zice mult-pătimitorul Apostol Petru aceleaşi suferinţe [ca ale voastre] îndură şi fraţii voştri în lume (I Petru 5: 9). Din smerenie, Apostolul Petru nu aduce ca exemplu propriile lui suferinţe, ci pe cele ale fraţilor noştri în Hristos.

Căci cei care sunt una în Hristos sunt una şi în suferinţă.

Fraţilor, voi nu suferiţi singuri pentru adevărata credinţă, ci voi suferiţi împreună cu fraţii voştri pentru ea. Fie ca acest adevăr să vă mîngîie în suferinţa voastră. Dar cel mai mult, fie ca să fiţi mîngîiaţi de suferinţele Celui mai întîi născut în suferinţă, Domnul nostru Iisus Hristos însuşi, Cel Răstignit pentru noi.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce ai suferit mai presus decât toţi cei ce au suferit vreodată în lume şi mai întâiule Biruitor între biruitori, sporeşte-ne nouă credinţa şi întăreşte-ne pre noi cu puterea Harului Tău celui sfînt, precum i-ai întărit şi pre Sfinţii Tăi Apostoli. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s