12 iulie – Sf. Mc. Proclu și Ilarie; Sf. Cuv. Mihail Maleinul; Sf. Mc. Golinduc; Sf. Cuv. Veronica; Sf. Mc. Theodor și Ioan [ajutători ai familiilor fără copii și ai femeilor aflate în primejdie să piardă sarcina] (Proloagele de la Ohrida)

12 iulie

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Proclu şi Ilariesf_proclu_si_ilarie

Aceşti sfinţi mucenici s-au născut în cetatea Kallippi [Caliptul] din Asia, Proclu fiindu-i lui Ilarie unchi. Ei au luat mucenicia în timpul domniei împăratului Traian. „Care este neamul tău?” l-a întrebat judecătorul pe Proclu. Iar Procul i-a zis: „Neamul meu este Hristos, iar nădejdea mea Dumnezeu”. Când judele l-a ameninţat cu schingiuirile, Proclu a zis: „Dacă tu, judecătorule, te temi să nu calci porunca împăratului tău, de frica morţii acesteia trupeşti cu care eşti ameninţat, oare cu cât mai mult nu suntem datori noi creştinii să ne temem a călca porunca lui Dumnezeu, de frică să nu cădem în moartea cea veşnică!„. În vreme ce Proclu era torturat, Ilarie a venit înaintea judecătorului şi i-a zis: „Şi eu sunt creştin”. După torturi prelungite, ei au fost amândoi osândiţi la moarte: Proclu a fost răstignit pe o cruce, iar Ilarie a fost decapitat. Astfel unchi şi nepot au intrat în bucuria cea veşnică a Domnului lor.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Mihail Maleinulsf mihail maleinul

Acest Mihail a fost un bărbat de neam înalt, şi foarte bogat. Dar lepădând din tinereţile lui toate deşartele averi pământeşti, el s-a retras la Muntele Maleon care se află aproape de Sfântul Munte Athos, şi acolo bine s-a nevoit în asprele nevoinţe pustniceşti, curăţindu-şi inima cu postul şi cu rugăciunea. El mai după aceea a avut mulţi ucenici, dintre care cel mai vestit este Sfântul Atanasie Amonitul. Sfântul Mihail a adormit cu pace la anul 940.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Golinducsf mc golinduc

Sfânta Golinduc a fost de neam persan. Ea s-a căsătorit cu un nobil persan, vieţuind trei ani în viaţa de femeie măritată. Dar ea atunci a văzut în vedenie un înger care îi arăta ei lumea cealaltă: chinurile păcătoşilor şi necredincioşilor, şi bucuria drepţilor. După această vedenie, ea şi-a lăsat bărbatul şi a luat Sfîntul Botez, primind numele de Maria. Prigonită de bărbatul ei, ea a fost osîndită la închisoare pe viaţă, întru care a şi petrecut timp de optsprezece ani, fără ca să se abată de la credinţa ei. Ea apoi a fost aruncată într-o groapă, dar a mântuit-o Dumnezeu, apărând-o acolo şi de un şarpe uriaş, care nu i-a făcut nici un rău. Când la ea au fost trimişi tineri desfrânaţi care să o necinstească, Dumnezeu a ascuns-o pe Maria de necuraţii lor ochi. Uimiţi de suferinţele şi de credinţa ei, mulţi persani au venit şi au îmbrăţişat credinţa creştină. Ea a mers la Ierusalim, unde a dat pe faţă erezia severiană, care învăţa că Mântuitorul Hristos a pătimit cu dumnezeirea, pentru care (greşit) citeau Trisaghionul astfel: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de Moarte, cela ce te-ai răstignit pentru noi, miluieşte-ne pre noi”. Ea a predicat Sfânta Credinţă Ortodoxă până la moarte, şi s-a odihnit în Domnul lângă cetatea Nisibe, la anul 587.

• Pomenirea Sfintei Cuvioase Veronicasf_veronica

Această Veronica este femeia cu scurgerea de sînge pe care a vindecat-o Domnul (Matei 9:20). Din mare recunoştinţă faţă de Stăpânul şi Vindecătorul, Veronica a poruncit să i se ridice o statuie a Mântuitorului, înaintea căreia ea se închina lui Dumnezeu. Potrivit tradiţiei, această statuie s-a păstrat pînă în vremea lui Iulian Apostatul, care a îndrăznit să o modifice, astfel încât să semene cu idolul lui Zeus. Această statuie exemplifică rarele cazuri de folosire a reprezentărilor statuare în Sfânta Biserică Ortodoxă din Răsărit. După cum se ştie, redarea chipurilor persoanelor dumnezeieşti şi a persoanelor sfinte prin statuar a devenit ulterior practica prin excelenţă a bisericii romano-catolice în apus. Sfânta Veronica s-a închinat Domnului şi Dumnezeului ei şi al nostru Iisus Hristos până la sfârşitul vieţii ei, care a fost cu pace.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Theodor şi Ioansf teodor si ioan

Theodor şi Ioan erau tată şi fiu din neamul varegilor. După ce au primit Sfântul Botez, ei s-au sălăşluit în cetatea păgînească a Kievului. Păgânii cei sălbatici le-au dărâmat casa peste ei, şi aşa au pierit amândoi pentru credinţa lor în Hristos. Sfintele lor moaşte odihnesc la Mănăstirea Peşterilor din Kiev. Oamenii le aduc rugăciuni mai ales atunci când sunt familii fără copii sau când femeile sunt în primejdie să piardă sarcina.

Cântare de laudă la Sfânta Muceniţă Golinduc

Golinduc cea de neam persan,

Cerurile văzînd,

Creştină s-a făcut.

Ea pre calea cea strimtă a început a urca,

Lovită fiind din toate părţile.

Aşa cum fierul loveşte cremenea,

Aşa loveşte şi durerea

Inimile anumitor oameni.

Aşa se aprinde focul ascuns

Al inimilor lor,

Foc ce luminează cărările întunecate ale oamenilor,

Curăţind ale lor ruşinoase patimi.

Golinduc cea plină de Duhul lui Dumnezeu

Nu avea nici pîine nici casă.

Ea pe lume nu avea nici un suflet prieten.

Ei lumea i-a fost ca o silnică închisoare,

Cu schingiuiri de fiecare zi.

Ea tot ce-a avut lui Hristos a jertfit,

Şi prin al suferinţelor foc sufletul ei s-a făcut

Ca aurul cel mai curat.

Chinuitorii au pierit, unul cîte unul,

Nimic neluînd cu ei după moarte,

Dintr-ale lor averi.

Au luat cu ei doar ale lor crime,

Şi numele lor cel urît.

Golinduc s-a înăţişat înaintea lui Dumnezeu,

Ca un măslin minunat plin de bogată roadă,

Cu sufletul curat, îngeresc.

Cugetare

Ţesătura dreptăţii este mai fină decît mătasea, dar este mai durabilă şi mai greu de sfîşiat; ea acoperă amîndouă lumile, pe cînd ţesătura nedreptăţii şi violenţei este grosieră şi se rupe uşor.

În timpul domniei Kneazului Vladimir la Kiev, acolo locuia doar o singură familie creştină: era Theodor Varegul şi fiul lui, Ioan. În timpul unei necurate festivităţi idoleşti, kievenii cei păgâni, împinşi de dracii care sălăşluiau întru ei, au hotărît să îi aducă pe Theodor şi pe fiul lui jertfa idolilor. Când au venit la casa lui Theodor şi i l-au cerut pe fiul lui ca să îl aducă jertfa idolilor, Theodor le-a zis: „Dacă dumnezeii voştri sînt vii, să vină ei singuri şi să-l ia de aici pe fiul meu”. Păgînii sălbăticiţi şi mai tare de ură au năvălit în casă, au distrus-o, şi au lăsat cadavrele lui Theodor şi fiului lui între ruine: atît s-a întins ţesătura urii şi sălbăticiei lor. Dar ţesătura dreptăţii a mers mai departe: Kneazul Vladimir s-a botezat la scurt timp după aceea, iar împreună cu el şi-a botezat şi poporul. Atunci, chiar pe locul unde a fost casa -şi mormîntul – primilor mucenici de pe pămînt rus, Theodor şi Ioan, a fost înălţată o sfântă şi frumoasă biserică închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata pedepsire şi vindecare a Miriamei, sora lui Moise (Numerii 12):

  • La cum a cârtit Mariam împotriva lui Moise, care era omul cel mai blând dintre toţi oamenii de pe pămînt;
  • La cum Dumnezeu a pedepsit-o pe ea fără veste cu lepră, din cap şi până în picioare, şi cum după aceea a vindecat-o la rugăciunile lui Moise;
  • La cum pedeapsa lui Dumnezeu îi loveşte şi astăzi pe cei care cârtesc împotriva oamenilor lui Dumnezeu.

Predică

Despre atitudinea lui Dumnezeu faţă de cei mândri şi faţă de cei smeriţi – „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (I Petru 5:5).

Înaintea cui sau înaintea a ce, fraţilor, ar putea vreodată oamenii să se mândrească? Oare înaintea îngerilor?

Ci iată îngerii sînt nemuritori pe cînd oamenii, muritori.

Oare înaintea altor oameni?

Dar nu atîrnă pururea şi ei de alţi oameni muritori, precum toată omenirea întreolaltă?

Dar oare se va putea mândri omul înaintea animalelor?

Nu, căci el nu poate trăi fără slujirea pe care o primeşte de la animale.

Sau poate se va mândri omul înaintea stelelor şi soarelui?

Nu, căci fără lumina lor el ar merge clătinîndu-se şi bîjbîind prin întuneric.

Sau poate se va mândri omul în faţa ierburilor şi vegetaţiei pămîntului?

Nicicum, căci ea îi asigură cea mai importantă parte a hranei.

Dar poate se va mândri înaintea negrului pămînt?

Nu, căci trupul lui este luat din ţărînă.

Sau poate mândri-se-va înaintea celor morţi ai lui?

Nicicum, căci prin ei a intrat el în viaţă.

Sau poate se va mândri înaintea celor vii?

Dar viii sînt atît de numeroşi că printre ei el nu este decît un ochi mic dintr-o ţesătură foarte mare.

Sau poate se va mândri bietul om înaintea lui Dumnezeu?

Dar dacă nu ar fi fost voinţa lui Dumnezeu, s-ar mai fi aflat el, omul, printre cei vii, sau chiar printre cei morţi?

Atunci înaintea căror lucruri, sau căror oameni, fraţilor, se mai poate mîndri omul? Dumnezeu celor smeriţi şi umili le dă har. Adică, El le dăruieşte toate cele necesare vieţii, toate cele pentru care ei se roagă zilnic înaintea Lui în smerenia şi în umilinţa lor.

Dar cine sunt aceşti smeriţi şi umili?

Ei sunt toţi cei care îşi simt din plin slăbiciunea şi atârnarea permanentă de Făcătorul a toate.

Ei sunt la fel de plini precum marea, şi la fel de lipsiţi de putere ca şi ea. Căci care ape sunt vreodată mai umflate decât apele mării, şi care depind mai mult decât ele de ploi şi de afluenţi? Omul mândru este însă ca o fântână zidită de jur împrejur, pe dedesubt şi pe deasupra, închisă apelor cerului şi pământului, şi suficientă sieşi atâta vreme cât este plină. Dar, zidită fiind şi fără comunicare cu apele din afară, ea repede se goleşte şi se usucă. Solomon cel preaînţelept grăieşte despre Dumnezeu: „De batjocoritori El râde, iar celor smeriţi le dă har” (Pildele lui Solomon, 3: 34). Râsul lui Dumnezeu însă nu se îndreaptă asupra celor necăjiţi şi întristaţi aşa cum face râsul omenesc, ci el mai curând înseamnă milă şi certare. Nici nu se mărgineşte mila lui Dumnezeu aşa cum se mărgineşte mila oamenilor, căci ea este milostivire împărătească, care face poporul să tresară de strălucirea ei, de frumuseaţea şi nemărginirea ei.

O, Stăpîne Doamne, Făcătorule al nostru, smereşte inimile noastre atunci când necugetat ele se umflă de mândrie şi smereşte minţile noastre atunci când se umflă de slava cea deşartă. Ajută-ne nouă în ceasul nimicniciei noastre celei pline de înfumurare ca să ne aducem aminte de Sfînta Cruce cea de pe Golgota şi de Unul Născut Fiul Tău Carele pe ea sângerează pentru a noastră mântuire! Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s