Scrisoarea a XIII-a („Prin fereastra temniței”)

Sânt întâmplări în istoria neamului omenesc care, precum un hristos_barabaclopot mare, răsună în fiecare zi în urechile celor ce aud şi cheamă conştiinţa lor la trezire.

O astfel de întâmplare, care de mii de ani tulbură conştiinţa oamenilor, este alegerea între Iisus Hristos şi Varavva sau Barabba – aşa cum pronunţă ereticii din Apus. Cel ce a propus şi a prezidat această alegere a fost Póntie Pilát, un Róman politheist; cei ce au ales au fost Evreii monotheişti. Pilát a încercat tot ce putea ca să-l slobozească pe Iisus, căci nu a izbutit să găsească vreo vină la El. Cea din urmă încercare a fost de a-i pune pe Evrei să aleagă. Ori Iisus, ori Varavva. A socotit logic: nici o învinuire împotriva lui Iisus nu era dovedită, în vreme ce toate învinuirile aduse lui Varavva erau probate şi vădite. Varavva îşi merita moartea, ca răzvrătit şi ucigaş.

Pilát nădăjduia că conştiinţa mai-marilor Iudeilor nu se mistuise întru totul şi că aceştia vor izbuti să se înalţe deasupra răutăţii şi netrebniciei personale, şi să aleagă pe cel drept în locul unui făcător de rele.

Gândea Pilát că oamenii îl vor alege, negreşit, pe Iisus şi din pricina Praznicului, în ajunul căruia trebuia încheiată alegerea. Căci, oare care era rostul Marelui Praznic, dacă nu de a curăţi şi de a sfinţi conştiinţa omului? Poporul monotheist, Praznicul Paştilor, dreptul Iisus! Pilát socotea că în câteva clipe, prin slobozirea dreptului Iisus, o va bucura şi pe soţia sa Clavdía, care îl rugase să nu verse sângele acestui drept. Aşa că politheistul Pilát a strigat monotheiştilor Evrei: „Pre carele voiţi să slobozesc vouă, pre Varavva sau pre Iisus?”. Dar, spre marea mirare a politheistului Pilát, Evreii monotheişti au strigat puternic: „Pre Varavva, pre Varavva!”. Nedumerit şi palid în urma unui astfel de răspuns, Pilát a mai pus o întrebare acelei gloate îndrăcite, nechibzuite şi fără de conştiinţă – politheistul către monotheişti: „Dar ce voiu face lui Iisus, ce se zice Hristos?”. La aceasta, monotheiştii au urlat precum nişte lupi flămânzi: „Să se răstignească! Să se răstignească!”, iar politheistul Pilát şi-a spălat mâinile de sângele dreptului. Şi lupii în piele de om au urlat din nou, ca şi cum ar fi fost cuprinşi de turbare: „Sângele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Mat. 27:17-25). Ce s’a şi întâmplat, şi se întâmplă şi astăzi: Varavva a fost slobozit, iar Fiul lui Dumnezeu, Messía şi Mântuitorul lumii, a fost trimis pe Golgotha şi răstignit pe cruce. Iar când Cel mai mare drept de sub soare şi mai presus de soare îşi dădea sufletul pătimind pe cruce, Varavva, în pivniţele Ierusalimului, îi cinstea pe cei ce-l aleseseră.

Alegere între Dumnezeu şi satana.

Alegere între binefăcător şi răufăcător.

 Alegere între Iisus şi Varavva.

Acesta este, într’adevăr, marele clopot ce tulbură în fiecare zi conştiinţa oamenească. Toţi se întreabă: „Cum s’a putut întâmpla aşa ceva?”. Şi noi ne întrebăm: „Cum de se mai poate întâmpla aceasta şi astăzi?”.

Oare nu vedeţi, fraţilor, că şi în zilele noastre la alegeri câştigă Varavva şi pierde Iisus?

Pricina întunecatului zbucium al omenirii Apusene se poate lămuri într’un cuvânt: pentru că l-au ales pe Varavva, în locul lui Hristos; pentru că au ajuns barabe¹, în loc să fie Creştini. Barbare le sânt şi ţelurile, barbare şi mijloacele².

Ţelul lor este să se înalţe pe sine şi pe poporul lor până la ceruri, iar pe toţi ceilalţi oameni şi popoare să îi calce în picioare, ca noroiul; iar mijloacele sânt aceleaşi cu cele ale lui Varavva: uneltiri, minciună, răzvrătire şi sânge.

Care e pricina întunecatei tragedii Sârbe din ultima vreme? Aceeaşi. Aceeaşi ca şi pricina întunecatei tragedii Europene. Mai-marii Sârbilor l-au ales pe Varavva în locul lui Hristos. Se cuvenea ca poporul Sârb să se ridice împotriva acestei grozăvii şi ruşini, dar nu s’a ridicat. De aceea s’au abătut şi peste casa noastră flăcările războiului, în care mulţi dintre noi au ars, şi din care am ieşit toţi cu arsuri dureroase. Şi acum, fraţilor, ce vom face? Întrebările care ne stau înainte sânt: „Ce vom face? Cum vom face? Cu cine vom face?”.

Trebuie să fim de acum înainte pentru Hristos şi împotriva lui Varavva, împotriva tuturor barabelor din lume.

Ori ne vom îngădui să fim mai păgâni decât politheistul Pilát? El, politheist fiind, a vrut să-l scape pe Hristos de Evrei. Astăzi, politheiştii din India vor să Îl scape pe Hristos de Creştini³. Precum au fost în trecut Evreii pentru Varavva, aşa şi Creştinii de astăzi ai Europei sânt pentru tâlhar şi împotriva lui Dumnezeu. Şi precum politheistul Pilát a luat partea lui Hristos împotriva lui Varavva, aşa şi hinduşii de astăzi se ridică hotărâţi împotriva barabelor Creştine. Alegeţi, Sârbilor, viaţa sau moartea, cinstea sau ruşinea, lumina sau întunericul, dreptatea sau nedreptatea, Dumnezeu sau diavolul, alegeţi! Alegeţi, ori Hristos, ori Varavva. De această alegere a ţinut tot trecutul vostru. De ea va ţine şi tot viitorul vostru. Amin!

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Prin fereastra temniței”, în traducere din limba sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania, București, 2009, http://www.predania.ro)

¹ Joc de cuvinte în original: numele Varavva este transliterat în unele limbi din Europa Apuseană „Barabba”; în limba Sârbă, „baraba” înseamnă vagabond, om fără căpătâi (n.tr.).

² Iarăși, joc de cuvinte în original, bazat pe asemănarea fonetică dintre „baraba” și „barbar”; paronomază (n.tr.).

³ Ar putea fi vorba de mișcarea inițiată de Mohandas Gandhi, de eliberare a Indiei de sub stăpânirea Imperiului Britanic, prin adoptarea așa-numitei neascultări civile și printr-o politică de non-violență (n.ed.).

Acest articol a fost publicat în Prin fereastra temniței și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s