5 iulie – Sf. Cuv. Athanasie de la Muntele Athos; Sf. Cuv. Mc. Ciprian cel Nou; Sf. Cuv. Lampadie (Proloagele de la Ohrida)

5 iulie

• Pomenirea Sfântului Cuvios Athansie de la Muntele Athossf_atanasie_athonitul

Sfîntul Athanasie s-a născut la Trebizond din părinţi temători de Dumnezeu. El a rămas orfan din tînără vîrstă, dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu un ofiţer de armată 1-a luat în grija lui, aducîndu-1 la Constantinopol şi îngrijindu-se de creşterea şi educaţia lui. Fiind smerit şi blînd cu inima el s-a făcut foarte iubit de cei de o vîrstă cu el. În jocurile lor de copii, ei 1-au ales pe unul să fie împărat, pe altul să fie general, iar pe Athanasie acesta să fie stareţ, lucru care a fost ca o prorocie. După ce şi-a desăvîrşit educaţia, Athanasie (care mai înainte de a lua îngerescul chip s-a numit Avraam) s-a retras în pustia Malinos de lîngă Sfîntul Munte, unde a dus viaţa tuturor nevoinţelor, sub povăţuirea celui pe atunci vestit bătrîn Mihail Malinos. Dorind nevoinţe încă şi mai aspre, Sfîntul Athanasie a intrat în liniştea Muntelui Athos. Curînd mulţi bărbaţi, văzînd viaţa lui înaltă, au voit să se povăţuiască de către el, şi de aceea, adunîndu-se o frăţie foarte numeroasă în Munte, Sfîntul Athanasie a fost silit să zidească vestita Lavră. Întru aceasta 1-au ajutat mult împăraţii Bizanţului, mai întîi Nichifor Focas, care el însuşi după aceea s-a făcut monah, iar apoi Ioan Ţimiskes. Sfîntul Athanasie a înfruntat nenumărate ispite de la diavoli şi de la oameni, pe care le-a răbdat şi le-a biruit desăvîrşit, ca un brav oştean al lui Hristos, cu arma blîndeţii şi rugăciunii neîncetate înaintea Dumnezeului Celui Viu. Plin de dumnezeiescul har, Athanasie s-a învrednicit de venirea la el a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care a scos minunat apă dintr-o stîncă, şi care i-a făgăduit că ea va fi întotdeauna Stareţa Lavrei. Cu nevoinţele, cu faptele cele bune şi cu rugăciunea, Athanasie a luminat obştea fraţilor, făcîndu-se pildă tuturor, pre toţi iubindu-i ca un tată şi păstor. Moartea Sfîntului Cuvios Athanasie a venit însă pe negîndite. El se afla împreună cu alţi şase fraţi într-un foişor nou construit al bisericii, spre a cerceta zidul care atunci se ridica. Dar zidul s-a surpat asupra lor şi i-a îngropat pe toţi. Aşa a murit acest mare luminător al monahismului, la anul 1003. De multe ori, după a sa adormire, Sfîntul Athanasie s-a înfăţişat înaintea fraţilor lui, uneori ca să-i mîngîie şi să-i întărească, iar alteori ca să-i certe.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Ciprian cel Nou

Sfântul Ciprian acesta s-a născut în satul Kliţos din Epir. După moartea dreptcredincioşilor şi evlavioşilor lui părinţi, Ciprian a mers la Sfântul Munte, unde s-a îmbrăcat cu îngerescul chip, închinîndu-se pe sine desăvîrşit monahiceştilor nevoinţe, într-o chilie de lîngă Mînăstirea Cutlumuş. El a luat asupra sa nevoinţă peste nevoinţă, pînă cînd vestea despre dînsul s-a răspîndit în întreg Sfîntul Munte, iar el a fost respectat şi iubit de toţi Părinţii. Dar cuviosul Ciprian se socotea pe sine ca un nimic. El era chinuit de gîndul că nu se va putea mîntui decît cu preţul muceniciei pentru Hristos. De aceea el a părăsit Muntele şi a mers la Tesalonic, unde s-a dus şi a sta înaintea paşei de acolo, cerîndu-i cu îndrăzneală să se lepede de mincinoasa credinţă în Mohamed şi să îmbărţişeze credinţa în Hristos. Paşa a poruncit să fie biciuit, iar apoi 1-a alungat. Nemulţumit de mărturisirea lui, Cuviosul Ciprian a mers atunci la Constantinopol şi a scris o scrisoare marelui vizir, în care arăta amănunţit minciuna lui Mohamed şi adevărul lui Stăpînului Hristos. Înfuriat, vizirul 1-a trimis la Şeikul Islamu, care, după ce 1-a audiat pînă la capăt, a poruncit să i se taie capul. Ciprian a primit sentinţa cu bucurie, mergînd la eşafod ca la un ospăţ de nuntă. Aşa a luat mucenicia pentru Hristos acest bărbat dumnezeiesc, după zelul pentru credinţă al inimii lui, în cinci zile ale lunii iulie, la anul 1679.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Lampadie

Iubind fierbinte pre Hristos încă din frageda lui copilărie, Sfîntul Lampadie s-a retras în pustia Irenopolisului, unde s-a dăruit desăvîrşit monahiceştilor nevoinţe. Biruind toate patimile şi poftele trupului, sufletul lui a strălucit cu lumina cerească şi negrăită, şi cu pacea care covîrşeşte toată mintea. Sfîntul Cuvios Lampadie a fost făcător de minuni atît în timpul vieţii cît şi după moartea lui. El s-a nevoit cam prin veacul al zecelea.

Cântare de laudă la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Lavra cea Mare în Athos străluceşte,

A lui Athanasie ctitorie măreaţă.

O mie de ani de atunci au trecut,

Dar duhul şi pâinea în ea nicicînd au lipsit.

Nici duhul, nici pîinea,

Nici vederea cereştilor bunătăţi ale lui Dumnezeu.

Scris este-n vechile cărţi: însăşi Egumena chivernisitoare este,

Chivenrisitoare Tainică a Ortodoxei

Cetăţi Ce-n Athos se-nalţă

Ea este însăşi Maica lui Dumnezeu,

Preacurata.

Ea ţine viaţa Lavrei, ea hrăneşte Ivirul,

Ea Hilandarul păzeşte, ea apără Rusikon.

Karakalu şi Zgrafu,

Simonopetra, Pantocrator,

Ale ei toate împărăţie păzită sînt chiar de ea.

Ea însăşi fortăreaţă este tuturor celor ce locuiesc

În împărăţia aceasta,

Tuturor ea le este pacea sufletului şi apărarea.

Cugetare

Cum a făcut Moise de a scos apă din stîncă doar cu o lovitură a toiagului său? Cum a trimis Dumnezeu mană din cer în pustie şi a hrănit astfel poporul lui Israel?

Aşa întreabă cei care au o foarte slabă concepţie despre puterea Atotputernicului Dumnezeu: ei pururea sînt nedumeriţi cum de nu face Dumnezeu şi astăzi asemenea şi aceleaşi minuni, astfel încît să le vadă toate popoarele pămîntului şi să creadă în Dumnezeu.

Cu toate acestea, iudeii au văzut cu ochii lor nenumărate şi mari minuni ale lui Dumnezeu, şi tot nu au crezut în El. Iar adevărul este că şi astăzi Dumnezeu lucrează aceleaşi minuni mari ca şi în trecut, ori de cîte ori şi oriunde în lume este nevoie.

Odată, pe cînd a venit o foamete în Lavra Sfîntului Athanasie, toţi fraţii s-au împrăştiat care încotro. Întristat, Cuviosul Athansasie a pornit să caute un alt loc de sălaş. Dar o femeie pe care a întîlnit-o în cale 1-a întrebat: Unde mergi? Şi femeie fiind aceea, şi în Sfântul Munte aflîndu-se Bătrînul, unde picior de femeie nu calcă niciodată, el a întrebat-o pe aceea la rîndul lui: „Dar tu cine eşti?” Iar ea a zis: „Eu sînt cea căreia obştea ta este închinată. Eu sînt Maica Domnului tău”. Dar Bătrînul a zis: „Eu mă tem să mă încred în tine, căci chiar şi dracii se pot face îngeri de lumină. Cum voi cunoaşte că ceea ce zici este adevărat?”. Atunci Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a zis: Loveşte stînca aceasta cu toiagul tău şi vei cunoaşte cine îţi grăieşte. Cunoaşte că pururi voi rămîne Egumena Lavrei tale. Bătrînul Athanasie a lovit atunci puternic stînca cu toiagul său. Ea a crăpat ca un tunet, şi din stînca zguduită a izbucnit şuvoi de apă. Înspăimîntat, Athanasie s-a întors ca să se închine la pămînt înaintea Tainicei Egumene, Preacurata, dar ea se făcuse deja nevăzută. Cînd s-a reîntors în Lavră, Bătrînul a văzut cu şi mai mare spaimă şi bucurie că hambarele mînăstirii se revărsau de mulţimea grîului.

Iată aici minunata repetare a marilor minuni din vechime trăite de Israel, care salvează vieţile celor credincioşi şi le întăreşte credinţa.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata trecere a poporului lui Israel prin Marea Roşie (Ieşirea 14):

  • La cum Moise a întins mîna sa şi a însemnat marea cu toiagul după cum i-a poruncit Domnul, iar marea s-a despărţit, iar poporul a trecut prin mijlocul ei, care s-a făcut uscat;
  • La cum egiptenii i-au urmărit pe iudei pe acea cale, dar Moise a întins iar mîna sa şi a însemnat marea, care s-a închis peste egipteni;
  • La cum aceasta mă învaţă pe mine că Domnul cîte voieşte le face, că El îi mîntuieşte pre robii Lui dintru cele mai cumplite ispite, şi îi pedepseşte pe necredincioşi.

Predică

Despre trezvia minții – „Pentru aceea, încingînd mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiţi desăvîrşit în harul care vi se va dă vouă, la arătarea lui Iisus Hristos” (I Petru 1:13).

Fraţilor, mintea este călăuza şi povăţuitoarea sufletului. Dumnezeu animalelor le-a dat numai suflet, şi de aceea pe ele le-a lipsit de libertate, călăuzindu-le cu mintea Lui.

Dar omului Dumnezeu i-a dăruit suflet şi minte, iar împreună cu mintea, libertatea. Mintea şi libertatea sînt nedespărţite între ele.

Astfel, toate poveştile înşirate de unii filozofi, cum că omul are minte, dar nu are libertate, nu sînt decît deşertăciuni. Viaţa de fiecare zi ne arată limpede că libertatea este însoţitoarea de nedespărţit a minţii. Cu toate acestea, avînd în vedere că mintea omului este departe de a fi desăvîrşită, tot nedesăvîrşită este şi libertatea lui, şi de aceea el se călăuzeşte pururea după Dumnezeu.

Singur Dumnezeu este Mintea şi Libertatea desăvîrşită. Noi prin urmare sîntem doar chip şi asemănare a minţii şi libertăţii lui Dumnezeu. Mintea noastră este destul de înaltă încît să cunoască voia lui Dumnezeu, iar libertatea noastră suficient de puternică încît să împlinească voia lui Dumnezeu cu fapta.

Cînd mintea însă îşi pierde puterea ei suverană asupra sufletului, atunci în suflet se stîrneşte toată dezordinea patimilor şi a principiilor contrarii, care aduc în suflet confuzie, haos, şi distrugere. Ce vrea să spună apostolul prin cuvintele „încingeţi mijloacele cugetului vostru, treziţi-vă”? El vrea să spună:

Nu îngăduiţi minţii voastre să fantazeze, ci aţintiţi-o pururea la cugetarea Legii lui Dumnezeu.

El mai vrea să spună:

Nu îngăduiţi minţii voastre să abuzeze de libertatea cea de Dumnezeu dăruită, şi să-şi lase sufletul pradă robiei trupului, lumii, şi diavolului, ci ţintuiţi-vă mintea la Hristos ca şi pe o cruce, aşa încît sufletul vostru să şi învie cu Hristos.

El încă mai vrea să spună:

Închideţi-vă mintea oricăror închipuiri şi imaginaţii care nu fac decît să o otrăvească şi să o facă pradă uşoară diavolului; şi ţineţi-o pururea închisă în strîmtimea inimii voastre, unde se va trezi cu rugăciunea, şi se va curăţi cu lacrimile.

În esenţă, apostolul vrea să spună următoarele: Educaţi-vă mintea astfel încît să nu folosească rău libertatea care vi s-a dat, insultîndu-L pe Domnul Dumnezeu Cel Viu şi Multmilostiv, şi omorînd sufletul cu păcatele.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Carele eşti Mintea lui Dumnezeu şi înţelepciunea, ajută-ne nouă întru încingerea cugetului nostru, ca să cugetăm pururea numai la cele care sînt de la Tine şi ale Tale, şi ca să îl facem pe el călăuză vrednică spre mîntuirea sufletelor noastre. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s