Rugăciunea a XII-a („Rugăciuni pe malul lacului”)

Unge-mi inima cu untdelemnul milei Tale, milostivul meu Domn. Fie ca niciodată mâniaapus împotriva celor puternici și nici disprețul față de cei slabi să nu-mi cuprindă inima. Căci totul e mai firav decât roua dimineții. Fie ca niciodată să nu se cuibărească în inima mea ura față de cei ce complotează răul împotriva mea, spre a lua aminte la sfârșitul lor și să rămân în pace.

Milostivirea deschide calea spre inima tuturor creaturilor și aduce bucurie. Nemilostivirea aduce ceață la provă și crează izolare. 

Ai milă de robul Tău cel vrednic de milă, Preabună Marie și descoperă-mi taina milei Tale.

Omul Absolut¹ este copilul milei Tatălui și lumina Duhului. Toată creația este doar o poveste despre El. Sorii cei puternici din ceruri și cele mai mărunte picături de apă din lac poartă într-însele o părticică din istoria, povestea despre El. Toți ziditorii cerului și ai pământului, de la preaputernicii serafimi până la stăpânii și cele mai mărunte particule de praf, grăiesc exact aceeași poveste despre El, care este preesența lor și izvorul celi mai dinainte de viață dătător.

Ce sunt toate cele de pe pământ, și soarele și luna decât creația Lui? Cu adevărat, în acest chip toată creația văzută și nevăzută este Omul Absolut¹ în povestiri. Esența este simplă, dar nu există sfârșit sau număr la povestirile despre esență.

Frații mei, cum oare pot eu să vă vorbesc despre esență, când voi nu înțelegeți nici măcar povestirile?

Ah, dacă măcar ați ști cât e de mare dulceața și lărgimea și tăria când ajungi la capătul tuturor povestirilor, acolo unde încep istorisirile și acolo unde ele se sfârșesc. Acolo unde limba tace și unde totul se spune dintr-o suflare!

Câd de plictisitoare devin atunci toate îndelungile și obositoarele povestiri ale creaturilor! Cu adevărat ele sunt tot atât de plictitistoare ca pentru cel obișnuit să vadă fulgerul și căruia îi spui povestiri despre fulger.

Primește-mă în Tine, o, Unule Născut Fiule, așa îcât să pot fi unul cu Tine așa precum am fost înainte de creație și de Cădere².

Fie ca luna și plictitisoarea mea poveste despre Tine să se sfârșească cu vederea Ta, fie și de o clipă. Fie ca să moară înșelarea mea în privința Ta, care m-ar putea face să cred că sunt ceva fără de Tine, că sunt altceva în afara Ta.

Urechile mele sunt pline de povești. Ochii mei nu mai caută să vadă nimic în afară de Tine, esența mea, Cel plin de povestiri.

¹ Omul Absolut = termen folosit de episcopul Nicolai Velimirovici pentr a-L numi pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu, ca pe „noul Adam”, omul ideal, total, desăvârșit, care posedă firea curată, adevărată, pură a omului căzut, precum și natura divină a lui Dumnezeu-Tatăl în personalitatea Sa divino-umană. Toți cei ce se unesc cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos dobândesc plinătatea „umanității lor ultime”, pe care urmașii lui Adam au pierdut-o după alungarea acestuia din grădina Raiului.

² Cădere = „Căderea omului” sau „Căderea”, în teologia creștină, căderea neamului omenesc dintr-o stare de neprihănire într-una de păcătoșenie înnăscută și păcat originar, datorată neascultării lui Adam și a Evei în grădina Raiului, câdn aceștia au mâncat din rodul pomului cunoașterii binelui și răului (Cf. Facere, cap. 2 și 3)

Acest articol a fost publicat în Rugăciuni pe malul lacului și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s