Gândul al XIV-lea: Pierire

Cel mai mare vei fi atunci când te vei preschimba pe tine, cu gândul, în nimic; când te veioseminte ridica cu duhul până la Duhul cel nesfârşit şi nemărginit, şi vei privi din înălţime şi din depărtare la tine ca asupra unui lucru, tot aşa de nepărtinitor precum priveşti acum, în trup, toate celelalte lucruri din jurul tău; când, din acea depărtare şi înălţime, vei privi asupra ta ca la cineva care a murit, ca la cineva risipit în praf şi cu desăvârşire pierit; şi vei simţi toate celelalte trupuri – pe toate şi pe fiecare – ca pe propriul tău trup; când vei via întru Nemurire şi Viaţă, şi vei privi lucrarea neînsemnată şi zadarnică a morţii şi vei privi însăşi moartea în trecut; zic în trecut, dar unul fără prezent şi viitor. Atunci moartea, care necontenit ameninţă să-ţi ia trupul, nu-ţi va părea mai de temut decât vântul care ameninţă să-ţi ia pălăria, deoarece atunci vei cunoaşte că sufletul tău poate fiinţa şi fără trup, ca şi capul fără pălărie.

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Gânduri despre bine și rău”, în traducere din limba sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania, București, 2009, http://www.predania.ro)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Gânduri despre bine și rău și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s