4 iunie – Sf. Mitrofan, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Concordie; Sf. Mc. Frontasius; Severinus, Severian și Silanus; Sf. Cuv. Zosima, episcopul Noului Babilon; Sf. Mc. Astius, episcopul din Dyrrachium; Sf. Marta și Maria, surorile lui Lazăr (Proloagele de la Ohrida)

4 iunie

• Pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Mitrofan, Patriarhul Constantinopoluluisf mitrofan

Tatăl lui, Dometie, fratele împăratului roman Probus, în timpul prigoanelor şi-a scăpat viaţa fugind de la Roma, deoarece era creştin. El s-a refugiat la Bizanţ. Titus, Episcopul Bizanţului, 1-a hirotonit întru presbiter (preot). Urmînd morţii lui Titus, Dometie a fost ridicat pe tronul episcopal din Bizanţ. După moartea şi a lui, fiul lui cel mai vîrstnic, Probus, a fost ridicat pe scaunul episcopal, iar după moartea lui Probus, sceptrul păstoririi i-a revenit lui Mitrofan. Cînd împăratul Constantin cel Mare 1-a văzut pentru întîia oară pe Mitrofan el 1-a iubit ca pe un tată. În timpul Primului Sinod Ecumenic de la Niceea (din anul 325), Mitrofan era deja în vîrstă de una sută şi şaptesprezece ani. Neputînd deci participa el însuşi la lucrările Sinodului, 1-a ales pe vicarul lui, Alexandru, ca să meargă în locul lui. Împăratul a cerut Sinodului să-i confere lui Mitrofan titlul de Patriarh. Astfel, Mitrofan a fost cel dintîi Patriarh al Constantinopolului. După aceea împăratul a invitat întregul Sinod să meargă şi să cerceteze pe bătrînul arhipăstor, care fiind atît de vîrstnic şi de slăbit era întru cele mai de pe urmă ale lui. Cînd împăratul 1-a întrebat pe cine ar dori să lase păstor în locul său, Mitrofan 1-a numit pe Alexandru din Alexandria. Apoi i-a zis lui Alexandru: „O frate, eu pe tine te las ca pe cel mai vrednic următor al meu!”. Apoi Mitrofan a luat mîna Arhidiaconului Atanasie [cel care avea să fie Sfîntul Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei] şi 1-a lăudat înaintea tuturor. După această proorocie, Mitrofan şi-a cerut iertare de la toţi, iar în următoarele zece zile s-a petrecut ieşirea sufletului său care Domnul, la anul 325.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Concordie

În timpul vieţii lui pămînteşti Concordie a fost mare nevoitor şi făcător de minuni. Sub împăratul Antoninus el a fost arestat pentru marea lui credinţă în Hristos. După întemniţări şi torturi, el a fost dus înaintea idolului din piatră al lui Zeus şi silit să-i jertfească lui. Dar pentru că a scuipat asupra idolului în loc să-i jertfească, Concordie a fost omorît pe loc, prin tăierea capului.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Frontasius, Severinus, Severian şi Silanus

Aceştia au fost muceniciţi în Franţa sub domnia împăratului Claudius. După ce au fost decapitaţi, ei s-au ridicat pe picioarele lor, şi-au luat capetele în mîini, au traversat rîul Ile, şi au sosit la Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, unde Episcopul Fontanus stătea la rugăciune. Intrînd în sfinta biserică, ei şi-au pus capetele la picioarele episcopului şi s-au întins pe pămînt, aşezîndu-şi mîinile pe piept în semnul crucii. Ei au fost îngropaţi cu cinste în acea biserică. În timpul înmormîntării lor s-au auzit cîntînd nevăzute coruri de îngeri.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Zosima, Episcopul Noului Babilon, cetate a Egiptuluisf zosima

Zosima bine s-a nevoit mulţi ani din viaţă pe Muntele Sinai. Venind la Alexandria cu oarece ascultare el a fost luat şi înălţat Episcop al Noului Babilon de către Fericitul Patriarh Apolinarie. El a fost păstor minunat al turmei lui Hristos. Biruindu-se de bătrîneţi adînci şi de osteneală, el iarăşi s-a întors în Muntele Sinai şi acolo şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, primind cununa slavei între ierarhii cei mari. El a trăit şi a trecut la cele veşncie în veacul al şaselea.

• Sfintul Sfinţit Mucenic Astius, Episcopul din Dyrrachium

Astius a luat mucenicia în timpul împăratului Traian. Mai întîi a fost bătut cu toiege de plumb, apoi despuiat de haine şi răstignit de un copac. Trupul lui gol a fost dat cu miere astfel încît viespile şi ţînţarii otrăvitori să-1 muşte, şi astfel să moară în chinuri. Din mijlocul chinurilor lui, Sfmtul Astius 1-a slăvit pe Dumnezeu şi s-a odihnit, primind îndoită cunună: a muceniciei şi a celei mai înalte preoţii.

• Pomenirea Sfintelor Marta şi Maria, surorile lui Lazăr

După înălţarea Domnului, Lazăr a pornit la vestirea Evangheliei. Cele două Surori ale lui 1-au însoţit, fiind pururea cu dînsul. Nu se ştie în ce loc au trecut la veşnicie cele două Surori ale lui Lazăr.

Cântare de laudă la Marta şi Maria

Primirea de străini virtute poruncită de Domnul este.

Cu ea pînă azi multe suflete au intrat în Rai.

Minunatul Avraam al ospitalităţii dar l-a arătat fără măsură:

Fără măsură şi din inimă, nicidecum ipocrit.

Regele David iară primirea de străini mult o a cinstit;

De aceea cu străşnicie viaţa Regelui Saul a păzit.

Şi cînd Cel Care mai înainte de Avraam a fost

A păşit pe pămînt,

Din casa lui David răsărit, silind întunericul să piară,

Atunci Marta şi Maria binecuvîntate

Lucrătoare ale acestui dar s-au arătat.

Surorile lui Lazăr erau ele,

Pentru odihna necăjiţilor

Neprecupeţind nimic.

Lor le-a revenit pe Cel mai mare de sub soare

În casa lor să-L primească.

Primindu-L şi odihnindu-L fiecare din el

Cerul a cîştigat;

Slujindu-L desăvîrşit cu suflet curat şi cu hrană;

Slujindu-L desăvîrşit cu bună grăire şi faptă.

Iar Cel Preaînalt le-a răsplătit lor Desăvîrşit.

Cînd moartea a-ntristat această iubită casă,

Pentru surori, Iisus pre Lazăr a înviat,

Iară vestirea lor şi slava s-a întins pînă

La marginile pămîntului.

Aceasta este răsplata de la însuşi Domnul

Pentru-al ospitalităţii minunat dar,

Căci Domnul iubeşte ospitalitatea

Cea lucrată din inimă.

Sfînta Biserică cu Marta şi Maria se laudă,

Şi ne învaţă pre noi că sîntem

Oaspeţi la masa lui Dumnezeu.

Cugetare

Cumplit lucru este să ucizi un om. Groaza care se pogoară în adîncul rărunchilor ucigaşului nu se poate exprima în cuvinte.

Cînd o fiinţă umană se pregăteşte să o ucidă pe o alta, el crede că este ca şi cum ar ucide o vită. Dar cînd îşi duce la îndeplinire planul diavolesc, atunci, deodată, îşi dă seama că a pornit la război cu cerul şi cu pămîntul, şi că s-a înstrăinat şi s-a rupt pe vecie şi de pămînt şi de cer. Victima îi terorizează conştiinţa şi somnul zi şi noapte.

Un cunoscut ucigaş a venit la Avva Zosima de la Muntele Sinai şi 1-a rugat cu lacrimi să-1 tundă monah. Zosima 1-a îmbrăcat în îngerescul chip şi 1-a trimis la Mînăstirea Preacuviosului Dorotei de lîngă Gaza, ca să se nevoiască acolo într-o viaţă de obşte. După nouă ani ucigaşul tuns monah s-a întors la Sfîntul Zosima, a dat înapoi straiul monahal şi şi-a luat vechile lui haine cele de ucigaş în lume. Întrebîndu-1 bătrînul pentru ce face aceasta, ucigaşul i-a zis că timp de nouă ani s-a dat la toate nevoinţele ascultării, postirilor, rugăciunii cu lacrimi, privegherilor, şi a simţit cu adevărat cum Dumnezeu îi iartă mulţime de păcate; cu toate acestea, o singură crimă simţea că nu i se iartă, deoarece amintirea ei îl chinuia cumplit. El odată ucisese un prunc nevinovat care acum, în pocăinţa lui, i se arăta în somn neîncetat şi îl întreba: „Pentru ce m-ai ucis?”. Din această pricină ucigaşul hotărîse să înapoieze straiul monahal şi să şi-1 ia înapoi pe cel vechi, şi aşa să meargă în cetate şi să se predea autorităţilor spre a-şi lua osînda plătirii sîngelui cu sînge. Făcînd aşa, el a mers în cetatea Diospolis, unde şi-a recunoscut crima şi a fost executat prin decapitare. Astfel, cu sîngele lui, el şi-a spălat păcatul uciderii de oameni.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata vindecare a demonizaţilor din ţinutul Gherghesenilor [al Gadarei] (Matei 8: 28):

  • La cum Domnul a alungat pe demoni afară din acei doi oameni, iar ei au stat blînzi şi liniştiţi;
  • La cum Domnul şi lîngă mine stă şi aşteaptă să-L chem să mă ajute şi să mă curăţească de toate duhurile necurate care mă stăpînesc pe mine şi mă despart de Dumnezeu.

Predică

Despre punerea nădejdii în Dumnezeu, iar nu în forţele proprii – „Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta” (Pildele lui Solomon 3: 5).

Oare dacă toţi munţii s-ar porni asupra ta, te vei opinti să-i opreşti cu mîna? Desigur, nu. Dacă întunericul tuturor tainelor din cer şi de pe pămînt ar înconjura deodată mica luminare a priceperii tale, oare cu acea mică pricepere a ta putea-vei tu să străbaţi pînă la capătul acelui întuneric? Încă şi mai puţin.

Nu te bizui pe priceperea ta, căci cea mai mare parte materiei stricăcioase pe care tu o numeşti intelect nu valorează mai mult decît un pumn de cenuşă.

O, omule, nu te bizui pe priceperea ta, căci ea nu este decît un drum pe care se năpusteşte mulţimea – o mulţime flămîndă, însetată, pestriţă şi curioasă, mulţimea senzaţiilor tale trupeşti.

O, omule, pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta. La El este priceperea cea fără de sfîrşit şi atotvăzătoare.

Domnul zice: „Al Meu este sfatul şi buna chibzuială, Eu sînt priceperea, a Mea este puterea” (Pildele lui Solomon 8: 14).

El priveşte la cărările pe care aleargă poftele tale şi la toate răspîntiile prin care rătăcesc gîndurile tale. Cu milă şi cu dragoste El ţi Se oferă ţie Călăuză, Povăţuitor şi Cîrmaci iar tu preferi să te bizui pe priceperea ta întunecată şi pieritoare.

Dar mai înainte ca să te naşti tu, unde era priceperea ta? Unde era priceperea ta atunci cînd a luat formă trupul tău, cînd inima ta a început să bată iar sîngele să-ţi curgă prin vene, cînd ochii tăi au început să se deschidă iar iar gura ta să dea prima oară glas? Din a cui pricepere se întîmplau toate acestea, pe cînd mintea ta dormea precum zăcămintele de minereu încă nescoase din mină? Dar chiar şi din vremea în care priceperea ta a început să se trezească, poţi oare să numeri cu cîte iluzii nu te-a învăluit, poţi să numeri toate minciunile în care te-ai încurcat luîndu-le drept adevăr, sau toate pericolele de care nu s-a priceput să te apere?

O, frate, pune-ţi nădejdea numai în Domnul din toată inima ta! El te-a salvat pe tine de nenumărate ori de pacostea propriei tale priceperi, de propriile tale iluzii şi minciuni, şi de pericolele în care era să cazi din cauza lor. Precum orbul pe lîngă cel care poate să vadă, aşa este priceprea ta pe lîngă priceperea lui Dumnezeu. O orbule, pune-ţi nădejdea în Cel Care vede!

O, frate, pune-ţi nădejdea numai în Domnul, din toată inima ta!

O, Atotvăzătorule Doamne, Carele eşti priceperea cea veşnică şi fără de greşeală, mai adîncă decăt universul şi mai strălucitoare decît soarele, mîntuieşte-ne pre noi şi acum de greşelile priceperii noastre. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 4 iunie – Sf. Mitrofan, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Concordie; Sf. Mc. Frontasius; Severinus, Severian și Silanus; Sf. Cuv. Zosima, episcopul Noului Babilon; Sf. Mc. Astius, episcopul din Dyrrachium; Sf. Marta și Maria, surorile lui Lazăr (Proloagele de la Ohrida)

  1. Pingback: Căci Domnul iubeşte ospitalitatea Cea lucrată din inimă. | Taina Căsătoriei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s