2 iunie – Sf. Nichifor, patriarhul Constantinopolului; Sf. Constatin, noul mucenic; Sf. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Mc. Erasm de la Ohrida (Proloagele de la Ohrida)

2 iunie

• Pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopoluluisf nichifor

Acest sfînt Nichifor a aparţinut marii aristocraţii constantinopolitane. Tatăl lui, Teodor, a fost unul dinre cei mai înalţi funcţionari ai curţii imperiale, bogat şi foarte credincios. Nichifor a servit timp de mai mulţi curtea imperială de la Constantinopol, în aceleaşi oficii pe care le îndeplinise tatăl lui. Dar văzînd deşertăciunea cea greu de suportat a lumii, el s-a retras la malurile Bosforului unde a întemeiat o sfîntă mînăstire. Mînăstirea s-a umplut repede de mulţime de monahi foarte rîvnitori. Cu toate acestea, Nichifor s-a sfiit să primească îngerescul chip, socotindu-se nevrednic pentru aceasta. Mai înainte încă de întemeierea mînăstirii, Nichifor, din pricina înaltei sale cunoaşteri a Sfintelor Scripturi, a fost chemat special de către împărat şi patriarh la cel de al Şaptelea Sinod a toată lumea (din anul 783, de la Niceea), deşi era doar laic. Prezenţa lui la acel Sinod a slujit mult întru apărarea ortodoxiei. După ce a murit Patriarhul Tarasie, Nichifor a fost ales patriarh al Constantinopolului în pofida voinţei lui. Imediat după această alegere care a avut loc în anul 806, el a primit tunderea în îngerescul chip şi a urcat apoi în toate treptele preoţeşti, pînă la treapta de episcop. El a fost intronizat la Constantinopol, în slăvită biserică Sfîntă Sofia. Aceasta s-a întîmplat în timpul împăratului Nichifor, care la scurt timp după înscăunare a plecat la război cu bulgarii şi a pierit pe cîmpul de bătaie. Fiul lui, Stavrachie, a domnit doar timp două luni şi a murit. După aceea la tronul imperial a venit blîndul împărat Mihail, supranumit Rangabe. Dar şi pe acesta, după doar doi ani de domnie, 1-a răsturnat de la tron Leon Isaurul. Pe cînd se negocia urcarea pe tronul imperial a lui Leon Isaurul, Patriarhul i-a trimis acestuia o carte cu mărturisirea Dreptei Credinţe spre a fi subscrisă prin semnătură de cel care urma să urce pe tron. (Acesta era obiceiul cu toţi împăraţii bizantini, care trebuiau să arate astfel poporului că vor fi apărători ai Sfintei Credinţe Ortodoxe.) Dar Isaurul a tergiversat semnarea acestui document pînă după încoronarea lui. După ce Patriarhul 1-a încoronat, el a refuzat să semneze cartea de credinţă ortodoxă, dovedindu-se astfel repede a fi eretic şi iconoclast. Patriarhul a încercat stăruitor să-1 convingă pe împărat să se lepede de ereziile lui şi să se întoarcă la Ortodoxie, dar în zadar, împăratul 1-a alungat pe patriarh în exil în insula Proconnesus, unde Sfintul Nichifor a rămas timp de treisprezece ani, pînă la moartea lui, în lipsuri şi în suferinţe cumplite. El s-a strămutat la locaşurile cele cereşti la anul 827. El a păstorit Biserica lui Dumnezeu timp de nouă ani.

• Pomenirea Sfântului Constantin, Noul Mucenic

Acest Constantin s-a născut din părinţi musulmani în Insula Mitilene. Vindecîndu-se de o boală grea cu ajutorul apei sfinţite dintr-o biserică creştină, şi fiind martor ocular şi al altor minuni lucrate de credinţa creştină, el a primit Sfîntul Botez la Muntele Athos, în Schitul Kapsokalivia. Mai tîrziu însă Constantin a căzut în mîinile turcilor, care 1-au spînzurat în cetatea Constantinopolului la anul 1819, în a doua zi a lunii iunie, după ce mai întîi timp de patruzeci de zile 1-au torturat bestial.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceavasf ioan cel nou de la suceava

Ioan a fost un nobil din Trapezunt. Din invidie şi răutate el a fost clevetit la stăpînirea păgînâ de către un latin [romano-catolic], şi nevoind el să se lepede de Hristos a luat pentru aceasta mucenicia la anul 1392. Nevoind să treacă la religia persană şi fiind torturat crunt pentru aceasta (guvernatorul cetăţii Akerman practicînd idolatria persană), Sfîntul loan a fost legat de picioarele din spate ale unui cal şi tîrît pe trăzile pietruite cu pietre ascuţite ale cetăţii. Trecînd şi prin faţa casei unui iudeu, acesta s-a repezit la el şi 1-a înjunghiat peste tot cu un cuţit. In noaptea următoare uciderii lui, mulţi au văzut un stîlp de foc ridicîndu-se pînă la cer deasupra rămăşiţelor lui pămînteşti, iar în jurul lor stînd trei bărbaţi luminoşi. Comandantul moldovean Ioalexandru [adică Domnul Moldovei Alexandru cel Bun] a adus cu mare cinste sfintele moaşte ale Sfântului loan în cetatea Sucevei şi le-a aşezat în catedrala mitropolitană, unde se odihnesc pînă astăzi, mîntuind pre mulţi de boli şi suferinţe grele. Sfintul loan a luat mucenicia cu cinste şi s-a proslăvit la anul 1392.

• Pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Erasm de la Ohridaerasm

Acest sfint s-a născut la Antiohia şi a trăit în timpul domniei împăraţilor Diocleţian şi Maximian. El a dus o viaţă de novinţe aspre în Muntele Libanului, fiind dăruit de Dumnezeu cu marele har al facerii de minuni. Ca episcop el a predicat cuvîntul Evangheliei. Sosind în cetatea Ohridei [Ahridului, în limba română mai veche], Erasm 1-a înviat cu rugăciunea pe fiul unui om pe nume Anastasie, şi 1-a botezat, în împrejurearea aflării lui în această cetate Erasm a botezat mulţime de păgîni, şi a distrus capiştile idoleşti de la Ohrida. Din această pricină el a fost pîrît înaintea împăratului Maximian, care la acea vreme îşi avea rezidenţa în Iliria. Împăratul a pus înainte un idol al lui Zeus făcut din aramă şi i-a poruncit lui Erasm să-i aducă jertfe şi să i se închine lui. Sfîntul Erasm a arătat o asemenea putere, încît din acel idol a ieşit afară un şarpe uriaş şi sinistru care a înspăimîntat poporul. Sfîntul apoi şi-a manifestat din nou puterea lui de Dumnezeu dăruită, ucigînd balaurul cu rugăciunea. Atunci Sfîntul a predicat cuvîntul lui Dumnezeu poporului, botezînd ca la douăzeci de mii dintre ei. Împăratul turbat de furie a poruncit ca toţi cei douăzeci de mii să fie decapitaţi, iar Sfintul Erasrn torturat crunt şi aruncat în închisoare. Un înger al Domnului s-a pogorît în închisoare la mucenicul lui Hristos, precum altădată la Apostolul Petru, şi 1-a scos de acolo. După aceasta robul lui Dumnezeu Sfîntul Erasm a plecat în Campania, unde a predicat Evanghelia poporului, apoi s-a întors în cetatea Hermelia [din părţile Ohridei], retrăgîndu-se într-o peşteră spre a trăi în ea întru nevoinţe aspre pînă la sfîrşitul vieţii. Mai înainte de ieşirea lui, el s-a închinat de trei ori către răsărit şi, ridicîndu-şi braţele la rugăciune, a rugat pe Dumnezeu ca să ierte păcatele şi să dăruiască viaţă veşnică tuturor celor care vor chema cu credinţă numele lui. Sfîrşindu-şi rugăciunea, s-a auzit glas din cer care a zis: „Fie ţie după ruga ta, fiule Erasmus, vindecătorule de boli!”. Plin de duhovnicească bucurie, sfîntul a privit în sus şi a văzut cunua slavei pogorîndu-se asupra lui şi coruri de îngeri, proroci, apostoli şi mucenici venind spre el spre a primi sfântul lui suflet. La urmă el a strigat: „O Doamne, primeşte duhul meu!” – şi a adormit întru cele veşnice, cam pe la anul 303. Acea peşteră, lîngă care se află o mică biserică închinată Sfîntului Erasm, se află pînă în ziua de astăzi nu departe de Ohrida, iar din ea se arată pînă acum marea putere a Sfîntul Sfinţitului Erasm, plăcutul lui Dumnezeu.

Cântare de laudă la Sfântul Nichifor

Mare fost-a Nichifor, mare între sfinţi;

Mare fost-a Nichifor, un uriaş între oameni.

Dar împăratul cel cu nume de leu fost-a foarte mic,

Slava lui fiind doar în dispreţ şi răutate.

Împăratul ale statului trebi a rîndui are,

Iar nu a judeca sfintele şi bisericeştile dogme.

Dar cel trufaş şi mărunt împărat se ţine înţelept.

El deşi împărat, tot şudra a rămas,

In stare nefiind sfaturi bune s-asculte.

Împăratul l-a alungat în ţară depărtată şi rea

Pe Nichifor Patriarhul,

Apucîndu-se el, măruntul, să tîlcuiască Dumnezeiescul adevăr.

Mare a fost Nichifor întru al său exil,

Măreţ precum şi pe al său tron fusese.

Toată măreţia lui era dinlăuntru,

Iar nu întîmplătoare, nici mincinoasă,

Astăzi fiind iar mîine nemaifiind.

Nichifor s-a sfinţit prin curăţie şi credinţă,

Prin credinţă tare, postiri şi viaţa simplă.

Pe cînd măruntul Leon împărat asasinat a pierit,

El a pierit cu sunet.

Poate să se pocăiască la urm-ar fi voit,

Dar fost-a prea tîrziu.

Cugetare

Cinstirea sfintelor icoane este o parte integrantă a Ortodoxiei, de care ea nu poate fi despărţită niciodată.

Faptul că unii ignoranţi consideră cinstirea sfintelor icoane închinare la idoli nu constituie probă împotriva ei. Căci şi iudeilor contemporani Domnului li se părea că El cu Beelzebul scoate pe Beelzebul, iar nu cu puterea cea de la Dumnezeu, iar romanilor li se părea că mucenicii creştini sînt vrăjitori şi descîntători obişnuiţi. Sfîntul Nichifor i-a zis împăratului Leon Armeanul, luptătorul împotriva sfintelor icoane:

„Icoana dumnezeiesc lucru este, dar nu ei ne închinăm noi. Noi Persoanei închipuite în ea I ne închinăm, icoana însă o cinstim.”

Apoi Sfîntul a explicat cum Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să facă şarpele de aramă şi să-1 înalţe din loc în loc în pustie, cînd cu puţin mai înainte de aceasta El îi poruncise: „Să nu-ţi faci chip cioplit” (Ieşirea 20: 4). Cea de a doua poruncă El a dat-o în scopul de a mîntui poporul ales de închinarea la idoli cea egipţienească, iar pe cea dintîi El a dat-o aşa încît El, Unul Dumnezeu Cel Preînalt, să-şi descopere puterea Sa şi printr-un semn văzut, în acelaşi fel El îşi arată puterea Sa prin intermediul sfintelor icoane. Aceasta este voirea Lui şi aceasta într-ajutor mîntuirii noastre este.

Dacă cinstirea sfintelor icoane ar fi un lucru mic sau chiar idolatrie, atunci cum se face că unii dintre cei mai mari sfinţi şi sfinte din istoria Bisericii au suferit pînă la sînge şi pînă la moarte pentru apărarea lor?

Luare aminte

Să luăm aminte la minunea vindecării leprosului (Matei 8: 2):

  • La cum leprosul L-a rugat pe Domnul să-1 vindece şi cum Domnul S-a atins de el cu mîna Lui, iar el s-a vindecat;
  • La cum şi eu sînt plin de lepra păcatului, iar Domnul şi pe mine poate să mă vindece atingîndu-Se de sufletul meu, numai de mă voi ruga Lui.

Predică

Despre cum înţelepciunea strigă pretutindeni – „Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în pieţe îşi ridică glasul său. Ea propovăduieşte la răspîntiile zgomotoase; înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvîntul” (Pildele lui Solomon 1: 20-21).

Înţelepciunea lui Dumnezeu este Stăpînul nostru lisus Hristos însuşi, prin care S-au zidit toate cele cîte sînt. Toate cele create îl vestesc pe Atotînţeleptul Creator, atît cele din cîmpii cît şi cele din cetate. În cîmpii se arată natura cea curată şi strălucitoare, cîtă vreme în cetate omul cu priceperile şi meşteşugurile lui. Înţelepciunea lui Dumnezeu strigă – ea nu vorbeşte în şoaptă – în toată zidirea, şi prin intermediul naturii, şi prin intermediul priceperilor şi meşteşugurilor oamenilor, care sînt oamenilor folositoare. Ea a împînzit toate cîmpiile; ea a umplut cetatea; ea este deasupra pămîntului şi sub pămînt, în tăria înstelată şi în adîncurile mărilor.

Cel care vrea să o asculte îi poate auzi glasul în orice loc; cel care vrea să înveţe de la ea poate fi învăţat şi se poate astfel bucura în orice loc; cel care vrea să fie îndreptat de către ea şi să-şi zidească viaţa pe temelia ei, se poate îndrepta şi poate zidi în orice loc.

Astfel înţelepciunea lui Dumnezeu este limpede şi vădită tuturor în întreaga zidire, încă de la începutul lumii. Dar înţelepciunea lui Dumnezeu este cel mai limpede vădită în cărţile proorocilor şi ale celorlalţi oameni ai lui Dumnezeu care s-au învrednicit să se apropie de ea şi altfel decît prin intermediul lumii create. Prin gurile lor, înţelepciunea lui Dumnezeu s-a vestit din cîmpii, din cetăţi, de pe străzile oraşelor, şi la uşile oamenilor. Dar înţelepciunea lui Dumnezeu se aude cel mai tare şi cel mai limpede chiar din Gura Domnului nostru lisus Hristos. În Persoana Stăpînului nostru lisus Hristos, înţelepciunea lui Dumnezeu S-a arătat în trup şi a descoperit oamenilor puterea ei minunată şi frumuseţea. Această înţelepciune a lui Dumnezeu nu mai vorbeşte prin lucruri sau prin oameni aleşi, ci ea vorbeşte personal şi direct, prin Sine şi de la Sine. Cu înţelepciunea Lui, Domnul a umplut întreaga lume prin Sfîntă Biserica Lui, astfel încît şi astăzi se poate spune, ca şi acum douăzeci de veacuri în Palestina, că El strigă din cîmpii, de pe străzile oraşelor, din mijlocul celor mai mari aglomerări umane, din mijlocul celor mai mari metropole, şi înaintea tuturor uşilor, prin gurile slujitorilor Cuvîntului. O, fraţilor, să deschidem larg uşile sufletelor noastre înţelepciunii lui Dumnezeu, întrupate în Domnul nostru lisus Hristos!

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Carele eşti Puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, deschide sufletele noastre şi locuieşte întru ele. Căci noi Ţie ne închinăm, Ţie îţi mulţumim şi pre Tine Te lăudăm în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s