29 mai – Sf. Întâi Sobor a toată lumea; Sf. Mc. Teodosia din Tir; Sf. Cuv. Mc. Teodosia; Sf. Alexandru, patriarhul Alexandriei; Sf. Ioan din Ustiug, cel nebun pentru Hristos și făcător de minuni; Sf. Mc. Nan din Tesalonic; Sf. Mc. Andrei din Chios; pomenirea căderii cetății Constantinopolului (Proloagele de la Ohrida)

29 mai

• Pomenirea Sfântului Întâi Sobor a toată lumeaniceea

Pomenirea şi lauda Sfinţilor Părinţi de la întîiul Sinod Ecumenic se face în Duminica premergătoare Duminicii Pogorârii Duhului Sfînt, adică în a Şaptea Duminică de la Praznicul Sfintelor Paşti. Acest Sinod s-a ţinut la Niceea în anul 325, în timpul domniei sfîntului împărat Constantin cel Mare. Sinodul acesta s-a convocat din pricina tulburărilor şi confuziei semănate în Biserică de către Arie, un preot din Alexandria, prin învăţătura lui mincinoasă. El învăţa că Hristos este o făptură creată în timp de Dumnezeu, că nu este de mai înainte de toţi vecii ca şi Tatăl şi Fiu al Lui, de o fiinţă cu El. Trei sute şi optsprezece Sfinţi Părinţi din toată lumea s-au adunat din această pricină la Niceea, la acest prim Sinod al Bisericii Creştine. Sinodul a dat anatemei învăţătura ariană, şi de asemenea pe Arie, care a refuzat să se pocăiască. Sinodul la urmă a confirmat Crezul (Simbolul Credinţei), care s-a lărgit cu ocazia şi celui de al Doilea Sinod Ecumenic, cu articolul despre Duhul Sfînt. Mulţi Sfinţi mari s-au aflat între participanţii la Primul Sinod Ecumenic, între care trebuie să-i pomenim pe următorii : Sfîntul Nicolae al Mirelor Lichiei, Sfîntul Spiridon al Trimitundei, Sfîntul Atanasie, Sfîntul Ahilie, Sfîntul Pafnutie, Sfîntul lacov din Nisibe, Sfîntul Macarie de la Ierusalim, Sfîntul Alexandru din Alexandria, Sfîntul Eustatie al Antiohiei, Sfîntul Eusebie de Cezareea, Sfîntul Mitrofan al Constantinopolelui, Sfîntul loan din Persia, Sfîntul Aristarh din Armenia, şi mulţi alţi sfinţi din răsărit. Din apus, următorii mari sfinţi au fost prezenţi la acest Prim Sfînt Sinod Ecumenic : Sfîntul Hosius de Cordoba, Sfîntul Teofil Gotul, Sfîntul Cecilian al Cartaginei, şi alţii. Cea mai importantă lucrare a acestui Sinod a fost consfinţirea Simbolului Credinţei. Acest Sfînt Sinod a mai hotărît şi data prăznuirii Sfintelor Paşti şi a promulgat douăzeci de sfinte canoane pe teme diferite.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Teodosia din Tirsf teodosia

Odată, sub împărăţia lui Maximian mulţi creştini stăteau legaţi înaintea pretorului din Cezareea Palestinei. De ei s-a apropiat credincioasa fecioară Teodosia, care i-a mîngîiat şi i-a întărit în mucenicia lor. Auzind ce grăia cu prizonierii, soldaţii de pază au prins-o şi pe ea şi au dus-o înaintea judecătorului. Acesta, sălbăticindu-se ca o fiară, a poruncit să se lege o piatră grea de gîtul ei şi să fie aruncată în mare. Dar îngerii lui Dumnezeu au dus-o pe ea la mal vie şi nevătămată. Cînd ea s-a înfăţişat înaintea judecătorului din nou, el a poruncit ca să i se taie capul. In următoarea noapte, Teodosia s-a înfăţişat părinţilor ei înconjurată de o lumină cerească negrăită, şi de multe alte fecioare, şi ele mîntuite, şi le-a zis: „Vedeţi voi ce mare este slava şi harul Hristosului meu, de care voiaţi să mă lipsiţi?„. Ea le-a zis acestea părinţilor ei pentru că aceştia o opriseră să-şi mărturisească pe faţă Credinţa în Hristos şi să se facă mucenică. Teodosia a luat cu cinste cununa mărturisirii prin sînge şi s-a proslăvit la anul 308.

• Pomenirea Sfintei Cuvioase Muceniţe Teodosiasf teodosia

Această sfîntă muceniţă Teodosia s-a născut ca rod al rugăciunilor maicii ei către Sfînta Muceniţă Anastasia, care i-a apărut în vedenie şi i-a vestit că va naşte prunc. Părinţii ei au închinat-o lui Dumnezeu de la o vîrstă foarte fragedă şi au dus-o la o mînăstire de fecioare. După moartea părinţilor ei Teodosia a moştenit o avere enormă, din care ea a poruncit unui aurar să-i facă trei icoane: una a Mîntuitorului, una a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi una a Sfintei Muceniţe Anastasia. Cealaltă parte a imensei ei averi a dăruit-o toată săracilor. Ea a luat mucenicia la anul 730, în timpul domniei nelegiuitului împărat Leon Isaurul, luptătorul împotriva sfintelor icoane. Ea s-a încununat cu îndoită cunună: a întregii feciorii şi a muceniciei.

• Pomenirea Sfântului Alexandru, Patriarhul Alexandriei

Acest Sfînt Alexandru a fost cel dintîi care s-a ridicat la luptă împotriva lui Arie. El s-a odihnit la anul 326.

• Pomenirea Sfântului Ioan din Ustiug Cel Nebun pentru Hristos şi făcătorul de Minuni

• Pomenirea Sfântului Mucenic Nan (loan) din Tesalonic

Acest Ioan a luat mucenicia pentru mărturisirea credinţei lui în Hristos la Smirna în anul 1802, omorît fiind de turci.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Andrei din Chios

Andrei acesta a luat mucenicie pentru mărturisirea credinţei lui în Hristos la Constantinopole, în anul 1465, omorît fiind de turci.

• Pomenirea căderii Cetăţii Constantinopolelui

Din cauza păcatelor oamenilor, Dumnezeu a îngăduit această cumplită urgie asupra capitalei creştinătăţii. În anul 1453, în douăzeci şi nouă de zile ale lunii mai, Sultanul Mohammed al II-lea a cucerit Constantinopolul şi 1-a executat pe împăratul Constantin al XI-lea.

Cântare de laudă pentru împăratul Constantin al XI-lea, la căderea Constantinopolului

Constantin împăratul

Cetatea Constantinopolului

O apără,

Şi cu linişte-ntru sine se roagă lui Dumnezeu:

„O, Preînalte Doamne,

Cela ce din ceruri către noi priveşti,

Tu nelegiuirii nu îngădui să biruie dreptatea.

Creştinii împotriva Ta au păcătuit amarnic,

Şi precum fiarele Leagea Ta în picioare au călcat.

Această urgie, da,

Tu cu dreptate o îngădui;

Din cauza păcatelor oamenilor, sîngele curge rîu.

De este voia Ta ca cetatea să cadă, întăreşte poporul ca să nu se predea,

Ca să nu predea Sfânta Cruce spre a fi călcată în picioare,

Ca să nu se lepede şi la islam să se dea.

Ci mai bine, Doamne, să îndure robie,

Pînă cînd libertatea le-o vei dărui iar.

Să fie robi, să fie sclavi,

Să cad-asupra lor ura şi batjocura turcă;

Dar nu-i lepăda pre ei întru credinţa lor,

Ajută-i să şi-o ţină, întru pocăinţă şi nădejde,

Şi cu lacrimi amare păcatele trecute să-şi spele,

Pînă cînd mai vîrtos decît zăpada

Albi-vei sufletele lor,

Pînă cînd la Tine desăvîrşit

Întoarce-se-vor sufletele lor.

Dacă pre Tine Te vor avea, vor avea toate,

Bogaţi cu adevărat vor fi.

Căci tu vei întoarce toate bogăţiile jefuite.

Constantinopolul acest’ de pe pămînt,

Poate să fie, sau să nu fie;

Ci Tu un slăvit Constantinopol întărit-ai în ceruri,

Unde cu-ai Tăi slujitori întru slavă domneşti.

Iată, înaintea pămîntescului Constantinopol eu stau, Doamne,

O, Stăpîne Doamne, de-ale noastre suflete ai milă.

Cînd pre el din nou îl vei zidi,

Atunci, vechiul acesta, piară”.

Cugetare

O, măreaţă a fost neînfricarea sfinţilor şi sfintelor, bărbaţi şi femei!

Cînd citim vieţile lor, în inimile noastre se nasc fără să vrem sentimente şi de ruşine şi de mîndrie: ruşine la cît de mult ne vedem fiind în urma lor, şi mîndrie că ei sînt din neamul nostru creştinesc.

Nici boala, nici temniţa, nici surghiunul, nici suferinţa, nici umilirile, nici sabia, nici întunericul, nici focul, nici spînzurătoarea nu au fost în stare să zdruncine pacea înaltă şi de nebiruit a sufletelor lor, puternic ancorate în Hristos, Cârmaciul universului şi al istoriei omeneşti.

Cînd împăratul Iulian a apostaziat de la Sfînta Credinţă şi a început să pustiască creştinătatea de-a lungul şi de-a latul imperiului, Sfîntul Atanasie cel Mare liniştit a grăit credincioşilor despre el astfel: „Nu este decît un mic nor de ploaie; va trece!” (Nibicula est, transibit). Şi cu adevărat, acel nor negru a trecut repede, iar creştinismul şi-a adîncit încă şi mai mult rădăcinile şi şi-a întins încă şi mai mult ramurile în întreaga lume.

Furia neputincioasă a lui Iulian împotriva lui Hristos a încetat cîţiva ani mai tîrziu, odată cu strigătul muribund al lui Iulian: „M-ai învins, Nazarinene!

O, fiilor ai lui Dumnezeu, de ce ne-am teme noi de ceva, cînd Domnului Dumnezeu, Tatălui nostru Celui din ceruri nu Îi este teamă de nimic?

Luare aminte

Să luăm aminte la harul Sfîntului Duh Dumnezeu de la Sfînta Taină a Cununiei:

  • La cum harul conferă o măreţie anume felului de a se naşte în lume al oamenilor;
  • La cum harul conferă cununiei o nobleţe şi o cinste aparte, prin aceea că o aseamănă unirii dintre Hristos şi Biserica Lui.

Predică

Despre îndoita Taină a Cununiei – „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5: 32).

Mare este taina aceea cînd omul lasă pre tatăl şi pre maica lui şi se lipeşte de femeia lui. Apostolul însuşi, care a urcat pînă la cel de al treilea cer şi care a văzut cereştile taine dumnezeieşti, numeşte unirea fizică dintre bărbat şi femeie din sfînta cununie pămîntească taină mare. Ea este taina iubirii şi a vieţii, decît care mai mare este doar unirea dintre Hristos şi Biserica Lui. Hristos este Mirele, iar Biserica este Mireasa Lui. El S-a jertfit pentru ea astfel încît, prin Sîngele Lui, El să o curăţească pre ea de tot păcatul şi de toată întinarea, şi să o facă vrednică să se numească Mireasa Lui. El cu dragostea Lui încălzeşte Biserica, El cu Sîngele Lui hrăneşte Biserica, El cu Duhul Lui cel Sfînt viază Bierica, o sfinţeşte şi o împodobeşte.

Ceea ce soţul este pentru soţie, aceea este Hristos pentru Biserică. Bărbatul este capul femeii, precum Hristos este Capul Bisericii. Femeia se supune bărbatului ei, precum Biserica se supune lui Hristos. Soţul o iubeşte pe soţia lui aşa cum îşi iubeşte propriul trup, iar Hristos îşi iubeşte Biserica Lui ca Trup al Său. Soţul îşi iubeşte soţia ca pe sine însuşi, iar soţia îl cinsteşte pe soţul ei; aşa Hristos îşi iubeşte Biserica Lui ca pe Trup al Său iar Biserica îl cinsteşte şi I se închină lui Hristos.

Aşa cum nimeni nu îşi urăşte propriul trup, ci îl încălzeşte şi îl hrăneşte, aşa Hristos încălzeşte şi hrăneşte Biserica ca pe Trupul Său. Fiecare suflet omenesc este mireasa Mirelui Hristos, iar adunarea tuturor credincioşilor este mireasa Mirelui Hristos. Relaţia dintre omul credincios şi Hristos este relaţia dintre întreaga Biserică şi Hristos. Hristos este Capul acestui mare Trup care se numeşte Biserică, şi care în parte este văzută, iar în parte nevăzută. O, fraţilor, taina aceasta mare este! Ea ni se descoperă nouă după măsura iubirii noastre pentru Hristos şi după măsura fricii noastre de înfricoşata Judecată a lui Hristos.

O, Stăpîne Atotmilostive Doamne, curăţeşte-ne pre noi şi împodobeşte sufletele noastre, ca să ne învrednicim acelei negrăite uniri veşnice cu Tine, atît în timp cît şi în eternitate. Căci Ţie îţi aducem slavă şi mulţumire în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 29 mai – Sf. Întâi Sobor a toată lumea; Sf. Mc. Teodosia din Tir; Sf. Cuv. Mc. Teodosia; Sf. Alexandru, patriarhul Alexandriei; Sf. Ioan din Ustiug, cel nebun pentru Hristos și făcător de minuni; Sf. Mc. Nan din Tesalonic; Sf. Mc. Andrei din Chios; pomenirea căderii cetății Constantinopolului (Proloagele de la Ohrida)

  1. Pingback: CADEREA CETATII SFINTE: Predici ale Parintelui Simeon Kraiopoulos despre SENSUL DUHOVNICESC AL CUCERIRII CONSTANTINOPOLULUI: “Cu Dumnezeu nu este de gluma! Sa nu ne astupam urechile, fratii mei!” -

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s