Scrisoarea a XI-a („Prin fereastra temniței”)

Cei mai buni fii ai unui popor slujesc ca pilde poporului lor. Dar ei nu sânt doar pilde; ei sântsf sava
şi apărătorii neamului lor; şi nu sânt numai apărători, sânt şi acuzatorii poporului lor.

Cine a fost Sfântul Sávva? Cea mai frumoasă pildă de viaţă pentru neamul Sârbesc, un înflăcărat apărător al neamului Sârbesc în faţa altor neamuri, dar şi acuzator al neamului Sârbesc în faţa lui Dumnezeu.

Cine s’ar fi gândit la aşa ceva? Cine ar fi zis aşa ceva? De fapt, este un lucru cu totul firesc ca acela care duhovniceşte ne-a născut din nou, să se poată plânge pe drept de noi. Când Hristos, bunul Mântuitor, n’a mai putut răbda viclenia Evreilor, le-a spus: „Să nu vi se pară că eu voiu pârî pre voi la Tatăl: este cela ce vă pârăşte pre voi, Moisì, spre carele voi aţi nădăjduit” (Io. 5:45). Aşa a mărturisit făcătorilor de rele Cel ce văzuse lumea cerească şi pe cea pământească, Cel ce ştia ce se petrece în cer şi pe pământ. El văzuse, ştiuse şi auzise din lumea de dincolo cum Moisì se plângea lui Dumnezeu de poporul său pentru că se împotrivea lui Hristos şi pentru că îl vrăjmăşea pe Messía.

Cel mai de seamă Evreu a ajuns, aşadar, acuzatorul Evreilor. Nu e greu de închipuit nici pe cel mai de seamă dintre Sârbi ca acuzator al Sârbilor. Sfinţii lui Dumnezeu pot răbda mai mult decât toţi ceilalţi oameni, însă nu cât poate Dumnezeu. Dumnezeu Cel Preaînalt poate răbda nemăsurat mai mult decât toţi sfinţii Lui.

De aceea cântăm în Săptămâna Patimilor: „Slavă îndelung-răbdării tale, Doamne!”.

Vă întrebaţi, oare, pentru ce ar putea Sfântul Sávva să ne învinovăţească înaintea lui Dumnezeu? Cu adevărat, pentru două sau trei lucruri ne-ar putea învinovăţi. Mai dintâi, ne-ar putea învinui că ne-am plecat capul şi ne-am închinat cu uşurinţă idolilor Europeni.

Moisì s’a plâns lui Dumnezeu de Evrei că erau un popor tare de cerbice. Sfântul Sávva se poate plânge de noi că sântem un popor moale de cerbice

În al doilea rând, ne-ar putea învinui că cei ce îi cârmuiesc pe Sârbi i-au pus pe papă şi pe Mahomed mai presus de el.

Vă mai întrebaţi oare pentru ce ne-ar mai putea învinui Sfântul Sávva înaintea lui Dumnezeu?

Cu adevărat, pentru încă alte cinci sau zece lucruri ne-ar mai putea învinui. Întâiul, pentru şcoala fără credinţă; al doilea, pentru politica fără cinste; al treilea, pentru oaste fără duhul unităţii; al patrulea, pentru căsătorie fără credincioşie, şi aşa mai departe.

Încă vă mai întrebaţi pentru ce ne-ar mai putea învinui Sfântul nostru Sávva înaintea Domnului Dumnezeu?

Cu adevărat, pentru zece sau douăzeci de lucruri ne-ar mai putea învinovăţi. Pentru bătrânii necăsătoriţi şi desfrânaţi; pentru tinerii căsătoriţi, dar uşuratici; pentru cămătarii fără de suflet; pentru cei ce trăiesc în lăcomie şi fără copii; pentru mintea necurată; pentru limba întinată; pentru hulirea lui Dumnezeu; pentru jignirea părinţilor; pentru luarea în derâdere a dascălilor; pentru întrecerea în trufie şi nu spre ajutorarea fraţilor; pentru că am ridicat, în faţa Palatului Adunării  Naţionale, statui cailor şi nu oamenilor, care meritau să îi urmăm; pentru că nu am înălţat Crucea pe acea statuie faraonică a ostaşului necunoscut de pe Muntele Avala.

Şi pentru încă multe şi nenumărate alte păcate şi nechibzuinţe ale noastre ne-ar putea învinui Sfântul Sávva înaintea lui Hristos Dumnezeul său. Însă, chiar dacă ne-a învinovăţit, el s’a rugat pentru îndurare, iar Domnul ne-a lovit şi s’a milostivit. Domnul, în necuprinsa Sa înţelepciune – care, s’ar putea zice, vede cu ochi atotvăzători tot trecutul şi tot viitorul – ne dă leacul potrivit bolii şi cununa potrivită cinstei fiecărui om şi neam. Nici Sfântul Sávva nu-l va ruga niciodată pe Dumnezeu să omoare poporul său, ci să-l miluiască când este întru cinste, şi să-i dea amărăciune în boală, pelin amar împotriva frigurilor; da, fraţilor! – pelin împotriva frigurilor iubirii de arginţi, a frigurilor iubirii de stăpânie şi a frigurilor iubirii de sine, a frigurilor iubirii de plăceri, împotriva frigurilor tuturor iubirilor nelegiuite, cu care acest popor a înlocuit dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Amin!

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Prin fereastra temniței”, în traducere din limba sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania, București, 2009, http://www.predania.ro)

Acest articol a fost publicat în Prin fereastra temniței și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s