27 mai – Sf. Mc. Terapont, episcopul Sardelor; Sf. Mc. Teodora și Didim; Sf. David din Garesia (Proloagele de la Ohrida)

27 mai

• Pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Terapont, episcopul Sardelorterapont

Acest sfînt ierarh Terapont a adus pre mulţi elini la credinţa în Hristos, din care pricină a fost chinuit sălbatic cu înfometarea, întemniţarea şi biciuirea. Chinuitorii 1-au întins pe sfinţitul bărbat gol la pămînt, 1-au legat de patru cioate uscate, şi l-au biciuit cu cruzime pînă cînd carnea trupului se desprindea de oase. Dar cu toate acestea mucenicul lui Hristos nu a murit, iar cele patru cioate uscate au înverzit din ele crescînd patru arbori falnici de la care mulţi bolnavi îşi luau vindecarea. La urmă sfinţitul Terapont a fost junghiat şi hăcuit ca un miel fără de glas, iar sfânt sfinţitul său suflet s-a strămutat întru cereasca împărăţie spre a privi veşnic slava lui Dumnezeu. Sfîntul Sfinţit Mucenic Terapont a luat cu cinste mucenicia cam pe la anul 259, în timpul lui Valerian.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Teodora şi Didim

În timpul împărăţiei nelegiuitului Maximilian locuia în Alexandria fecioara Teodora, o tînără aristocrată ce primise educaţie aleasă. Creştină fiind, Teodora a fost adusă la judecata tribunalelor păgîneşti. Fiind dată multă vreme la torturi sălbatice pentru credinţa ei, cezarul-torţionar a poruncit ca Teodora să fie dusă la casa de desfinări spre batjocura soldăţeilor lui. Sfânta Teodora s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o păzească de profanare. În această vreme de ea s-a apropiat soldatul Didim, care i-a spus că şi el este rob al lui Hristos. Acest soldat i-a dat Teodorei hainele lui soldăţeşti şi a eliberat-o, iar el luîndu-şi asupra strai de femeie a rămas la casa de desfrîu, în locul Teodorei. Dar descoperit fiind, el a fost arestat şi adus la rîndul lui la păgîneasca judecată. El a recunoscut fără teamă că este creştin şi că el a salvat-o pe Teodora, şi de asemenea că este gata să moară pentru Hristos. Didim a fost osîndit la moarte şi era dus către eşafod. Dar din mulţime Teodora a alergat în urma carului lui şi a strigat: „Măcar că tu cinstea mea ai salvat, totuşi de moartea mucenicească nu ţi-am cerut să mă scapi! Lasă-mi mie cununa aceasta!„. Iar Sfîntul Didim i-a zis: „Scumpa mea soră, nu mă împiedica să mor pentru Hristos, şi să-mi spăl păcatele mele cu sîngele meu!„. Văzînd şi auzind convorbirea aceasta, paginii i-au osîndit pe amîndoi la moarte, iar după ce au fost decapitaţi în acelaşi timp şi în acelaşi loc, trupurile lor au fost arse. Ei au luat cu cinste mucenicia şi s-au încununat cu cununa veşnicei slave la anul 304, în cetatea Alexandriei.

• Pomenirea Sfântului David din Garesia

Acest David este unul dintre cei treisprezece Sfinţi Părinţi ai Georgiei ce se pomenesc la 7 mai. El s-a numit „din Garesia” pentru că aşa se numea pustia de lîngă Tbilisi în care Sfîntul David s-a nevoit întru viaţa pustnicească. La vîrstă înaintată ajungînd, David a voit să meargă la Locurile Sfinte împreună cu puţini ucenici ai săi. El a încredinţat grija mînăstirii Bătrînilor Luchian şi Dodo, şi şi-a început călătoria. Cînd au ajuns la un deal de pe care se vedea Ierusalimul, David a început să plîngă şi a zis: „Oare cum voi îndrăzni a umbla pe urmele paşilor Domnului meu cu picioarele mele necurate?„. David atunci a cerut ucenicilor săi să meargă ei, ca unii mai vrednici, să se închine la Sfintele Locuri, iar el luînd cu sine trei pietre, a început a se întoarce acasă. Dar Domnul nu a voit să îngăduie ca această adîncă smerire să rămînă ascunsă lumii, şi de aceea a trimis pre un înger al Său care Ilie, Patriarhul Ierusalimului, ca să-i zică: „Trimite îndată după bătrînul care acum se întoarce către Siria. El duce cu sine trei pietre. El a luat şi duce cu el tot harul Pămîntului Sfînt. Ci lui o piatră singură îi ajunge pentru binecuvîntare, iar celelalte două să se aducă la Ierusalim. Acel bătrîn este Avva David din Garesia”. La auzul graiurilor îngerului, Patriarhul a trimis îndată alai care 1-a ajuns pe Avva David din urmă, au luat două pietre de la el şi 1-au slobozit să plece. Cea de a treia piatră stă pe lespedea lui de mormînt pînă astăzi, avînd puterea de a vindeca minunat bolile oamenilor.

Cântare de laudă la Sfinţii Mucenici Didim şi Teodora

Frumosul Didim la moarte s-a dus

Psalmii lui David cîntînd cu bucurie.

Aste cîntări Teodora auzind,

Grăbita-n cetate după Didimus.

Cu Didim ea se ceartă,

Pentru mucenicie luptă:

„O, Didime, salvatorule al meu,

Pe mine, pe mine mai întîi să mă ucidă!

Tu cinstea mea ai apărat,

Dar de-a muceniciei cunună

Vrei să mă lipseşti!

O, Didime, slava şi biruinţa ale tale sînt,

Dar moartea, lasă-mi-o mie!

Ieşi de acolo, iar sabia cadă

Doar peste-al meu cap!”

Didim mucenicul către Teodora grăieşte:

„Iubita mea soră, fecioară Teodora,

Dar această moarte-i fericirea

Ce eu mi-am dorit.

Eu pentru Domnul Hristos ca să mor

Am voit.

De ajuns fie ţie curată

Fecioria ta.

Ci lasă lui Didim cape-a lui viaţă

Răsplată să I-o aducă Lui Dumnezeu!”

Dar Todora să asculte nu voieşte; înaintea lui Didim la moarte grăbeşte ea.

„Ci şi eu am un cap, şi eu un suflet căruia-i trebuieşte Mîntuire!”

O minunată ceartă!

O fericită întrecere a muceniceştii morţi!

Ci cu-adevărat o singură sabie

Putut-a două capete-a tăia.

Didim şi Teodora acum

Cu oştirile cereşti se numără,

Iar nouă prepămînt

Ale lor rugăciuni mîntuitoare ne sînt.

Cugetare

Sănătatea trupească, fără nici o îndoială, este un mare dar de la Dumnezeu. Dar ea nu este nici pe departe cel mai mare bine pe pămînt, după cum mărturisesc despre aceasta mulţi oameni, prin viu grai şi prin scris. Căci oricît de scumpă ar fi sănătatea omului, ea este doar trecătoare; iar ceea ce este trecător nu poate fi numit cea mai mare binecuvîntare a omului.

Mai scumpe decît cele trecătoare şi trupeşti sînt valorile cele neschimbate, veşnice şi nepieritoare, tot aşa cum veşnicia este mult mai înaltă decît curgerea timpului. Valorile cele neschimbate şi nepieritoare intră în alcătuirea sănătăţii sufletului. Părintele Ioan din Kronstadt zice:

„O, eu însumi simt cum, atunci cînd mă aflu complet sănătos şi nu mă ostenesc întru nevoinţe, atunci mor cu duhul; atunci împărăţia lui Dumnezeu nu este întru mine; atunci trupul mă stăpîneşte pe mine, iar odată cu trupul, diavolul”.

Luare aminte

Să luăm aminte la harul Sfântului Duh Dumnezeu de la Sfinta Taină a Împărtăşaniei:

  • La cum harul preface pînea şi vinul sfinţite întru jertfa vie a lui Hristos;
  • La cum harul lucrează în pîine şi în vin în acelaşi chip în care a lucrat în trupul celei Sfinte şi Preacurate Fecioare Maria, la vremea întrupării Domnului nostru.

Predică

Despre covârşitoarea bogăţie a Harului lui Dumnezeu arătată de-a lungul veacurilor – „Ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a Harului Său” (Efeseni 2: 7)

Cu darul lui proorocesc, Sfîntul Apostol Pavel a grăit de mai înainte despre bogăţiile Harului care, de-a lungul tuturor veacurilor, se vor revărsa peste generaţiile de oameni de pe pămînt. Noi cei care trăim la aproape douăzeci de veacuri depărtare de vremurile Sfinţilor Apostoli, putem da mărturie despre adevărul cuvintelor rostite atunci de către Sfîntul Apostol Pavel. Aşa cum sînt stupii plini de mierea preţioasă a albinelor celor pline de har, aşa şi toate veacurile de la Hristos şi pînă astăzi sînt pline de oameni plini de Har, bărbaţi, feciorelnici, şi femei. O, covîrşirea bogăţiilor harului lui Dumnezeu care s-a arătat în nenumărate suflete care mai întîi au fost păcătoase, dar după aceea sfinte! O, covîrşirea bogăţiilor Harului lui Dumnezeu care se arată în bărbaţii şi femeile care la început erau slabi şi fricoşi iar după aceea, plini de curaj, îl mărturiseau pe Hristos Domnul şi se jertfeau cu bucurie pentru El! O, covîrşirea bogăţiilor harului lui Dumnezeu care se arată de-a lungul veacurilor întru cei simpli şi neştiutori de carte, care se fac prin el cu adevărat bărbaţi înţelepţi şi generali duhovniceşti ai oştirilor credincioase ale lui Hristos!

Fraţilor, gîndiţi-vă numai la cît de multă sfinţenie, la cîte nedescoperite jertfe, la cît neînregistrat în cronici eroism, la cîte virtuţi necîntate de nici o cîntare, zac ascunse în adîncurile celor douăzeci de veacuri de creştininsm!

Cînd toate aceste comori face-se-vor cunoscute, toate cele din veacurile cele mai îndepărtate, şi pînă în veacurile ce vor mai veni pînă la sfîrşitul lumii, atunci îngerii şi oamenii vor vedea şi se vor uimi înaintea negrăitelor bogăţii ale harului lui Dumnezeu. Atunci însuşi Sfîntul Apostol Pavel va trebui să strige: „Chiar de şi Apostol am fost, cu toate acestea cuvintele mele au fost prea slabe în a arăta toată covîrşitoarea bogăţie a harului lui Dumnezeu, pe care, din marea Sa iubire de oameni, el a lăsat-o ca să răsară în lume!”.

O, Preasfîntă Treime, o, Iubitorule de oameni Doamne, ridică inimile noastre ca să slăvim şi să lăudăm neîncetat covîrşitoarea bogăţie a harului Tău. Căci pre Tine Te lăudăm şi Ţie Îţi mulţumim în veac, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s