21 mai – Sf. Împărați Constantin și maica sa, Elena, cei întocmai cu apostolii; Sf. Cuv. Mc. Pahomie (Proloagele de la Ohrida)

21 mai

• Pomenirea Sfinţilor, Măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu Apostolii, marilor împăraţi Constantin şi maica sa Elenaconstantin si elena

Părinţii Sfântului Constantin cel Mare au fost împăratul Constanţius Chlorus şi împărăteasa Elena. Constanţius Chlorus a mai avut şi alţi copii de la alte soţii, dar din împărăteasa Elena 1-a născut doar pe Constantin. După încoronarea sa, Constantin a dat trei mari bătălii: cea împotriva lui Maxenţiu, tiranul roman; a doua contra sciţilor de la Dunăre; iar a treia împotriva bizantinilor [popoare instalate în aria pustiitei cetăţi Byzantion]. Înaintea bătăliei cu Maxenţiu, în timp ce împăratul Constantin se frămînta cumplit văzînd avantajele militare disproporţionate pe care le avea Maxenţiu, o Cruce strălucitoare s-a înfăţişat pe cer în plină zi în ochii săi şi ai întregii armate care era cu el, Cruce împodobită cu stele. Pe Cruce stăteau scrise cuvintele: „învinge întru acest Semn”. Uimit la culme de cele ce vedea, împăratul a poruncit turnarea unei cruci mari, întocmai cu aceea văzută pe cer, pe care a dat-o stegarilor să o poarte ca pe un stindard în fruntea armatei. Prin puterea acestei Sfinte Cruci lui i s-a dat biruinţa în cumplita bătălie împotriva lui Maxenţiu, cel care avea efective militare net superioare. Maxenţiu a murit înecat în rîul Tibru. Imediat după această bătălie, Constantin a dat Edictul de la Milano care punea capăt persecuţiilor împotriva creştinilor, învingîndu-i pe bizantini, Constantin a ridicat o metropolă strălucitoare pe rîul Bosfor, care de atunci s-a numit Constantinopol. Dar mai înainte de aceasta el s-a îmbolnăvit de cumplita boală a leprei. Drept cură împotriva acestei boli, preoţii păgîni şi doctorii [Constantin la acea dată nu era încă creştin] 1-au sfătuit pe împărat să se îmbăieze în sînge de prunci ucişi. Dar împăratul a respins acest sfat. Acesta a fost momentul după care lui i s-au înfăţişat în vedenie Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, care i-au poruncit să meargă şi să-1 caute pe Episcopul Silvestru, care îl va vindeca pe el de boala lui. Acest mare episcop, Papă al Romei, 1-a învăţat pe Marele Constantin întru credinţa creştină şi i-a dat Sfîntul Botez, care 1-a curăţit pe împărat cu desăvîrşire de greaua boală a leprei. Cînd în Biserică s-au ivit tulburările cauzate de necuratul Arie şi ereziile lui, împăratul Constantin a convocat Primul Sinod Creştin a toată lumea [Ecumenic] de la Niceea, din anul 325. La acesta s-a dat anatemei erezia lui Arie şi s-a stabilit Ortodoxia Credinţei Creştine. Sfînta Elena, evlavioasa maică a împăratului, era plină de rîvnă pentru Credinţa lui Hristos. Ea a mers la Ierusalim, a descoperit Cinstita Cruce a Domnului, şi a zidit Biserica învierii de pe Golgotha, precum şi încă multe altele în toate Ţinuturile Sfinte. Această sfîntă femeie s-a înfăţişat înaintea Domnului în al optzecilea an al vieţii ei, la 327. împăratul Constantin a supravieţuit timp de zece ani maicii lui. El s-a odihnit întru Domnul în cetatea Nicomidiei, la anul 337, fiind în al şaizeci şi cincilea an al vieţii lui. Trupul său se află înmormîntat în Biserica Sfinţilor doisprezece Apostoli din Constantinopole.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Pahomie21 mai pahomie

Acest Pahomie s-a născut în Rusia Mică. Tătarii 1-au luat rob în tinereţele lui şi 1-au vîndut ca sclav unui tăbăcar turc. El a petrecut astfel ca rob timp de douăzeci şi şapte de ani, în oraşul Usaki din Asia Mică. El a fost silit să se facă musulman. Apoi, s-a dus la Sfîntul Munte Athos, s-a tuns monah, şi a petrecut timp de doisprezece ani în Mînăstirea Sfîntului Pavel. Apoi a hotărît să meargă şi să ia mucenicia pentru Hristos. Părintele său duhovnicesc, Bătrînul losif, a mers împreună cu ucenicul său la Usaki, unde Pahomie s-a înfăţişat înaintea fostului său stăpîn în calitate de creştin şi îmbrăcat în rasa monahală. Turcii 1-au supus tuturor torturilor, 1-au aruncat în temniţă şi 1-au omorît prin tăierea capului în ziua de înălţarea Domnului, la 8 mai 1730. Multe minuni s-au lucrat prin sfîntul său sînge curs atunci şi prin sfintele sale moaşte. Pahomie a fost înmormîntat în Insula Patmos, în Biserica Sfîntului loan Teologul. Astfel acest ţăran simplu din Rusia Mică s-a făcut mucenic şi purtător de cunună în împărăţia lui Hristos.

Cântare de laudă la Sfântul Constantin cel Mare

Stălucitoarea Cruce lui Constantin i se arată;

Constantin o vede şi slăveşte pe Dumnezeu.

Un semn era ea de la Fiul lui Dumnezeu;

Nimic decît el nu este mai frumos:

El este semnul suferinţelor şi tulburării din viaţă,

Dar şi semnul biruinţei finale.

Prin acest semn lucrător de minuni

Constantin a pornit şi-a învins pretutindeni.

In inima Romei păgîne ce Crucea prigonea,

Constantin a înălţat a Domnului Cruce,

Stindard slăvit.

Semnul ce trei veacuri sfărmat la pămînt şi necinstit fusese,

A devenit acum al Romei stindard sfînt!

Scuipat fusese el timp de trei sute de ani;

Pămîntul se săturase de sînge mucenic.

Dar trufaşii regi şi siniştrii împăraţi

Căzut-au la pămînt, unul cîte unul,

Precum trestii uscate.

Sfînta Cruce însă, cea odinioară scuipată

Rămas-a dreaptă, încununată cu slavă,

Tainic şi măreţ strălucind în lume.

A ei putere Marele Constantin recunoscut-a,

Şi a înălţat-o încă şi mai sus.

De aceea sfîntul său nume

În calendare este trecut şi cinstit.

Cugetare

Vedem că viciul este ruşinos şi păcătos tocmai în aceea că el întotdeauna vrea să treacă ca ceva ireproşabil şi chiar firesc.

Sfîntul loan Gură de Aur zice minunat:

„Viciul nu are un chip al său specific, ci ia întotdeauna asupră-şi masca faptelor bune”.

De aceea şi Mîntuitorul zice: „Ei vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sînt lupi răpitori” (Matei 7: 15).

De-1 vei numi pe mincinos mincinos, pe hoţ hoţ, pe criminal criminal, pe adulter adulter, pe batjocoritor batjocoritor, aceştia toţi îndată se vor înfuria la culme. Iar dacă vei voi să numeşti pe vreun om cinstit, onorabil, generos, nefaţarnic, drept, conştiincios, el îndată se va bucura de aceasta.

Iată din nou cuvintele Marelui Gură de Aur:

„Faptele bune sînt ceva natural omului, pe cînd viciul îi este ceva nenatural şi fals”.

Dacă un om va fi prins în vreun viciu, el îndată şi-1 va justifica zicînd că urmăreşte vreo faptă bună; el îşi îmbracă viciul în hainele faptelor bune. Cu adevărat viciul nu are o înfăţişare a sa proprie. Acelaşi lucru este adevărat şi despre diavolul, tatăl tuturor viciilor!

Luare aminte

Să luăm aminte la Duhul Sfînt Dumnezeu Insuflătorul dreptăţii, păcii şi bucuriei:

  • La cum El le-a inspirat dreptate, pace şi bucurie tuturor iubitorilor dreptăţii lui Hristos;
  • La cum El le-a inspirat – şi încă le mai inspiră – dreptate, pace şi bucurie, tuturor celor care au suferit şi suferă pentru dreptatea lui Hristos.

Predică

Despre fiii lui Dumnezeu – „Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8: 16).

Numai cel care are Duhul lui Dumnezeu înlăuntrul său are mărturie că este fiu al lui Dumnezeu. Fără prezenţa Duhului Sfînt întru sine o astfel de mărturie nu există.

Căci o asemenea mărturie nu o poate da nici întreaga lume.

Universul întreg, fără Duhul lui Dumnezeu, ce altceva va mărturisi despre noi dacă nu că îi sîntem sclavi şi victime pe care el le înghite fără milă? În esenţă, aceasta şi este gîndirea păgînă.

Dar oare nu gîndesc duşmanii lui Dumnezeu chiar şi astăzi la fel?

Cu adevărat, ei aşa gîndesc şi astăzi. Căci într-adevăr anevoie este să smulgi o astfel de gîndire din minţile celor care nu recunosc duhul lui Hristos, Duhul lui Dumnezeu, Martorul Cel Ceresc.

Acelaşi Apostol zice: „Pentru că n-aţi primit un duh al robiei” (Romani 8: 15). Dar care este acest duh al robiei? El este orice duh care nu este Duhul lui Dumnezeu, pe Care Hristos Domnul îl trimite celor care îl iubesc pre El.

Duhul robiei este duhul materialismului, duhul ghicirii sorţii, duhul naturalismului, duhul pesimismului, duhul deznădejdii, duhul viciului.

Doar Duhul lui Dumnezeu este Duhul Atotsfînt al înfierii şi al libertăţii. Ah ce fericire! O, negrăita pace! O, bucuria omului atunci cînd Duhul Sfînt vine precum o rîndunică şi îşi face cuib în inima curăţită a omului! Atunci nădejdea noastră deschide larg sutele de uşi ale temniţei universului; iar îmbrăţişarea noastră, mai largă decît universul, se întinde pînă la Cel Care este mai mare şi mai milostiv decît el. Pînă la Cine? Pînă la Tatăl! Şi atunci inima noastră strigă „Avva, Părinte!” (Romani 8: 15). Martorul lui Dumnezeu care vine la noi prin văz poate să ne ducă la îndoială cum că am fi fii ai lui Dumnezeu. Dar martorul cel care vine la noi din inimă, de la Duhul lui Dumnezeu, nu ne poate lăsa nici cea mai mică îndoială. Dumnezeu dă mărturie despre Dumnezeu. Şi atunci, ce îndoială ar mai putea încăpea? Nici una, pentru că atunci noi cunoaştem şi sîntem deplin încredinţaţi că Dumnezeu este Tatăl şi că noi sîntem fiii Lui. Slugile nimănui pe pămînt, sclavii nimănui pe pămînt, ci mai degrabă fiii lui Dumnezeu.

O, Stăpîne Doamne, Duhule Sfinte. vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi rămîi cu noi ca Martor al Treimii şi al împărăţiei, ca Martor al raiului celui veşnic. Căci Ţie îţi aducem toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Acatistul Sf. Împărați Constantin și maica sa, Elena

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s