13 mai – Sf. Mc. Glicheria; Sf. Mc. Alexandru; Sf. Cuv. Ioan, Eftimie, Gheorghie și Gabriel din mănăstirea Ivir (Proloagele de la Ohrida)

13 mai

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Glicheriaglicheria

Glicheria a fost fiica unui guvernator roman. Ajungînd săracă după moartea tatălui ei, Glicheria s-a stabilit în cetatea Traianopolis din Tracia. Sub domnia răului împărat Antoninus, Glicheria a fost pusă să aducă jertfe înaintea idolului lui Zeus. Glicheria şi-a desenat semnul Sfintei Cruci pe frunte, şi atunci cînd prefectul Sabinus a întrebat-o unde îi este candela (căci cei care aduceau jertfă idolului trebuiau să poarte candele în mîini), Glicheria a arătat cu degetul spre fruntea ei şi a zis: „Aceasta este candela mea.” La rugăciunile ei un fulger a lovit statuia lui Zeus şi a sfărîmat-o la pămînt. Prefectul, înfuriat, a poruncit să fie biciuită şi aruncată în temniţă. El a pecetluit uşile temniţei, în scopul ca nimeni să nu poată pătrunde la ea şi de a o omorî pe fecioara Glicheria prin înfometare. Dar îngerul Domnului s-a pogorît în temniţă şi i-a adus ei hrană din cer. După oarecare timp, cînd prefectul a socotit că Glicheria trebuie deja să fi murit de foame, el a dischis uşile temniţei şi a rămas uluit să o vadă pe fecioara vie, sănătoasă, luminoasă şi fericită. Martor al acestei minuni, temnicerul Laodicius L-a mărturisit cu glas mare înaintea prefectului pe Hristos Dumnezeu, lucru pentru care a fost omorît imediat, prin tăierea capului. După aceasta Glicheria a fost aruncată într-un cuptor de foc, dar a rămas nevătămată de el. Stînd în mijlocul focului şi aducîndu-şi aminte de cei trei tineri din cuptorul de foc din Babilon, Glicheria a lăudat pre Domnul. Dar ieşind vie de acolo, ea a fost în cele din urmă aruncată la lei. Rugîndu-se lui Dumnezeu, această sfîntă muceniţă fecioară şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, pentru Care a îndurat cu vitejie multe chinuri. Ea a luat mucenicia cu cinste la anul 177. Din sfintele ei moaşte curgea mir înmiresmat, care vindeca tot felul de bolnavi ce sufereau de boli grele.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru

Acest sfînt Alexandru a fost de neam slav. Tînăr de optsprezece ani fiind şi soldat în armata imperială a lui Maximilian, el a refuzat să execute porunca împăratului de a da onorul statuilor Romane. De aceea el a fost predat căpitanului Tiberian, care avea sarcina fie de a-1 convinge pe Alexandru să se lepede de Hristos, fie să-1 tortureze pentru aceasta, şi chiar să-1 omoare. Cum toată munca de convingere a lui Tiberian a fost zadarnică, Tiberian 1-a luat pe Alexandru cu sine prin Macedonia, cu destinaţia Constantinopole, unde avea de îndeplinit o misiune. Alexandru a fost torturat cu cruzime prin fiecare cetate prin care au trecut, dar tot în fiecare cetate veneau la acel loc unde era el chinuit mulţime de creştini, cerîndu-i binecuvîntarea şi întărindu-1 în mucenicia lui. Pimenia, maica lui, 1-a urmat de-a lungul întregului calvar. În timpul acestui cumplit periplu, lui Alexandru de mai multe ori i s-a înfăţişat un înger al Domnului, care îi vindeca rănile şi îl întărea. La locul numit Carasura, mucenicul a făcut o minune cu rugăciunea: biruindu-se de sete, atît el cît şi escorta lui, el a făcut să curgă fîntînă de apă rece în pămînt uscat. Pe malul rîului Erghina, Tiberian a poruncit călăului să-1 decapteze pe Alexandru şi să-i arunce trupul în apă. Cînd acesta a ridicat securea deasupra capului lui Alexandru, a văzut îngerii luminoşi care îl înconjurau pre mucenicul. De spaimă călăului i-a căzut mîna în jos. Alexandru 1-a întrebat pe călău de ce i-a căzut mîna în jos, iar călăul a răspuns că deoarece a văzut nişte tineri luminoşi stînd în jurul lui. Dorind cu sete moartea şi mergerea la Hristos, Alexandru s-a rugat lui Dumnezeu ca să-i îndepărteze pe îngeri din jurul lui, astfel încît călăul să nu se mai sperie, şi să-1 poată omorî. Aşa şi-a îndeplinit acel călău misiunea, la anul 298. Pimenia a scos din ape trupul fiului ei şi 1-a îngropat cu cinste. La mormîntul acestui tînăr mucenic s-au lucrat multe vindecări. La scurt timp după martiriul lui, Alexandru s-a înfăţişat în vedenie maicii sale şi i-a vestit că în scurt timp Domnul o va chema şi pe ea la Sine.

• Pomenirea Sfinţilor Preacuvioşi Ioan, Eftimie, Gheorghie şi Gabriel din Mănăstirea Ivirul din Muntele Athosportarita

Aceşti patru Sfinţi Părinţi au fost întemeietorii faimoasei Mînăstiri Ivirul din Muntele Athos. La început Sfîntul loan s-a nevoit în Lavra Sfîntului Athanasie, iar după aceea a întemeiat această sfîntă Mînăstire, adică Ivirul. loan a trecut la cele veşnice la anul 998. Eftimie şi Gheorghie sînt cei care au tradus Sfintele Scripturi în limba georgiană. Eftimie s-a odihnit în Domnul la anul 1029, iar Gheorghie la anul 1066. Gabriel a fost găsit vrednic de primi Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii lui Dumnezeu, care a sosit în această mînăstire purtată de apele mării.

Cântare de laudă la Sfântă Muceniţă Glicheria

„Jertfeşte idolilor, Glicheria!”

Porunceşte judele nebun.

„Altminteri arsă vei fi cu foc!”

Glicheriei de jude-i e milă:

„Unul este Dumnezeu;

Iar aceştia pe care tu-i cinsteşti în mintea-ţi rătăcită, sund diavoli, biete judecător!

De ce jertfe grăieşti, omule fără minte?!

Au nu fost-a Jertfa cea de pe Golgotha,

Nu fost-a ea Jertfa înfricoşată,

Dumnezeiască şi sîngeroasă,

Ce toate sîngeroasele de după ea Le-a abolit?

Ci după acea înfricoşată Jertfa

O singură jertfa mai trebuieşte,

Pre care Domnul o cere de la noi:

Jertfa rugăciunii curate,

Pre altarul inimii jertfită;

Jertfa milostivirii, întru lucrul mîinilor nevinovate;

Jertfa credinţei, a nădejdii, a iubirii, a evlaviei.

Aceasta-i jertfa mea, o jude,

Pe care eu mă sîrguiesc înaintea Domnului Dumnezeului meu Celui Viu,

Făcătorului meu, să o aduc.

Domnul Atotsfînt astfel de jertfă doreşte,

Iar nu leşuri de animale însîngerate şi moarte.”

Cugetare

Despre puterea morţii şi puterea Crucii lui Hristos, Sfîntul Athanasie zice:

„A cui moarte a mai scos vreodată afară diavoli? A cui altuia moarte a mai băgat spaimă în diavoli dacă nu moartea lui Hristos? Unde se cheamă Numele lui Hristos, diavolii sînt scoşi afară. Oare cine a mai vindecat patimile cele sufleteşti ale oamenilor pînă întracolo încît femeile desfrînate au ajuns să ducă viaţă sfîntă, criminalii de meserie să arunce junghierele lor, iar fricoşii să se facă viteji ca nişte lei? Oare nu le-a lucrat toate acestea Credinţa în Hristos? Oare nu Semnul Sfintei Crucii Sale? Şi care alt semn i-a mai încredinţat atît de tare pe oameni despre nemurire dacă nu Crucea lui Hristos şi Învierea Trupului Lui?! Moartea Celui Nevinovat şi Crucea Iubitorului de oameni au adus o biruinţă mai mare şi mai durabilă decît toate împărăţiile cele pămînteşti cu milioanele lor de soldaţi. Căci dintre aceste armate pămînteşti, care a fost în stare, de-a lungul istoriei, să biruiască măcar un singur diavol?! Nici una, căci singură pomenirea Numelui Celui Răstignit este puternică să pună pe fugă legiuni întregi de diavoli! O de-ar şti toţi creştinii ce comoară au în Numele lui Hristos, şi ce armă puternică au ei în Sfânta Crucea Lui!”

Luare aminte

Să luăm aminte la lucrearea Sfântului Duh Dumnezeu asupra Sfinţilor Apostoli:

  • La cum Apostolii călăuziţi de Duhul Sffnt, au călătorit în toată lumea neavînd nici mijloace, nici prieteni;
  • La cum ei i-au convertit şi pe bogaţi şi pe săraci la Credinţa Creştină numai cu cuvîntul, cu pilda vieţii, şi cu minunile lor.

Predică

Despre cum Dumnezeu se slujeşte de cei necredincioşi spre a-i pedepsi pe cei credincioşi – „Nabucodonosor, regele Babilonului, robul Meu” (Ieremia 25: 9).

Oare nu este greu cuvîntul acesta? Cine oare putea-se-va zidi cu el? Iată rege păgîn şi idolatru, pe care Domnul îl numeşte robul Meu. Dacă numim rob al lui Dumnezeu pe acela care Il cunoaşte pre adevăratul Dumnezeu şi se lipeşte cu toată puterea de Legile Lui, cum mai putem numi atunci cu acelaşi nume de rob al lui Dumnezeu şi pe cel care nici nu-L cunoaşte pre El Cel Adevărat, nici se lipeşte de Legile Lui?

Cu adevărat, rob adevărat al lui Dumnezeu e numai acela care cunoaşte pre adevăratul Dumnezeu şi păzeşte Poruncile Lui. Dar cu toate acestea, cînd cei cărora Domnul le-a dăruit să-L cunoască pre El şi să păzească Poruncile Lui, îi întorc spatele, prefâcînd cunoaşterea de El întru neştiinţă iar legea în fărădelege, aunci Dumnezeu îşi ia robi dintre cei care nu îl cunosc pre El, spre a-i biciui pe apostaţi.

Căci apostatul, căzutul de la Dumnezeu este mai rău decît păgînul care nicicînd L-a cunoscut, iar căzutul de la Legea lui Dumnezeu este mai prejos decît cel născut închinător la idoli. Aşadar, cînd Israil, chipul Bisericii lui Dumnezeu, s-a înstrăinat de Domnul şi de Legea Lui, Dumnezeu 1-a ales pe Nabucodonosor ca rob al Lui spre a-1 pedepsi pe Israil cel apostat. Prin urmare, cînd popoarele creştine din Asia şi Africa s-au înstrăinat de Dumnezeu, prin nenumărate rătăciri eretice, Dumnezeu Şi-a ales robi arabii, spre a-i pedepsi pe creştini şi a-i face să-şi vină în simţiri. Iar cînd popoarele creştine din Balcani s-au înstrăinat de Dumnezeu şi de Legea Lui, Dumnezeu i-a invitat pe robii Lui turcii să-i pedepsească pe apostaţi, astfel încît prin această certare să-i facă să-şi vină în simţiri.

Ori de cîte ori credincioşii se înstrăinează de Dumnezeu, Dumnezeu îşi face bici tăios din cei necredincioşi, spre a-i face pe cei credincioşi să-şi vină în simţiri.

Şi aşa cum cei credincioşi cu bună ştiinţa lor şi de bună voia lor se înstrăinează de Dumnezeu şi îi întorc spatele, aşa şi cei necredincioşi, fără ştiinţă şi fără voinţă, se fac robi ai lui Dumnezeu: adică sfintul Lui bici.

Dar Dumnezeu îi numeşte doar pentru o vreme pe cei necredincioşi robi ai Săi. Căci tot Dumnezeu zice despre pămîntul lui Nabucodonosor că îl va cerceta pentru fărădelegile lui şi îl va face pustiu pentru totdeauna (Ieremia 25: 12).

El atunci îşi va afla rob împotriva robului Lui. Căci Domnul nu i-a numit pe babilonieni robi ai Săi de buni şi credincioşi ce erau ei, ci El i-a numit astfel de răi şi necredincioşi ce erau iudeii.

O, Atotdrepte Doamne, ajută-ne nouă prin Duhul Tău Cel Preaînalt ca să ne lipim cu toată inima de Tine, Unul Adevăratul Dumnezeu, şi de Una scumpă şi mîntuitoare Legea Ta. Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s