Lucrurile și uneltele ca simboluri (partea I)

1. Aria, lopata, hambarul.candle

Aria înseamnă lumea. Lopata înseamnă Judecata lui Dumnezeu. Iar hambarul înseamnă Împărăţia lui Dumnezeu.

Drepţii se adună în Împărăţia Cerurilor ca grâul în hambar, iar păcătoşii sânt lepădaţi în muncile iadului ca pleava în foc.

2.

Cetatea de pe munte înseamnă aceiaşi oameni care mai înainte au fost numiţi „sare” şi „lumină.”

Aşa cum o cetate aflată pe un munte nu poate rămâne ascunsă privirilor, aşa şi următorii lui Hristos cei înalţi cu duhul.

3.

Lumânarea de sub obroc şi lumânarea din sfeşnic. Acestea sânt simboluri ale omului luminat de către Dumnezeu. Cea dintâi lumânare înseamnă omul astfel luminat, ce fie că se ascunde singur, din smerenie, fie că-i pus în umbră, din zavistie, de vecini. Şi una, şi alta sânt în zadar. A doua lumânare arată adevărata soartă a unui astfel de om. Dumnezeiasca purtare-de-grijă îl descoperă şi-l înalţă ca pe o lumânare în sfeşnic, să lumineze lumii.

4.

Cămara înseamnă odaia cea tainică a casei. Cămara lăuntrică a omului este inima.

„Iar tu, când te rogi, intră în cămara ta.” (Mat 6:6). Şi acolo roagă-te, spre deosebire de făţarnicii ce se roagă în văzul lumii. Intră în inima ta cu mintea ta, oriunde te-ai afla, şi, lepădând toată amintirea cea de din  afară, dă-te lui Dumnezeu cu totul în rugăciune.

5.

Uşa Îl simbolizează pe Hristos, după propriile Lui cuvinte: „Eu sânt uşa; prin mine de va intra cineva, se va mântui.”

Afară de El nu e altă intrare în Împărăţia Cerurilor. Şi uşa aceea este strâmtă, tot după cuvintele Sale: „intraţi prin poarta cea strâmtă.” De ce strâmtă? Ca, strecurându-ne prin ea cu osteneală, să lepădăm de pe noi pielea de şarpe a omul cel vechi, firesc, cu care nu se intră în Rai.

6.

Şi calea Îl înseamnă pe Hristos. „Eu sânt calea, adevărul şi viaţa,” a zis El despre Sine.

7.

Casa zidită pe piatră înseamnă Biserica lui Hristos, zidită pe credinţa în Fiul lui Dumnezeu.

Ea înseamnă totodată şi educarea tineretului pe temelia evanghelică.

În timp ce casa zidită pe nisip înseamnă orice zidire duhovnicească şi morală clădită pe ceva potrivnic lui Hristos.

8.

Burdufurile noi şi vinul nou simbolizează învăţătura lui Hristos şi oamenii cei noi.

Prin pocăinţă, oamenii se schimbă, se curăţesc şi se înnoiesc, şi se fac noi. În oameni ca aceştia poate să încapă doar învăţătura cea nouă a lui Hristos.

Fariseii erau ca nişte burdufuri vechi, drept care nici n’a putut încăpea în ei învăţătura cea nouă şi tare a lui Hristos.

9. Petecul nou şi haina veche. Acestea simbolizează obişnuita metodă necreştinească de a se drege puţintel omul cel vechi, de a se cârpi puţin cu ceva nou, în timp ce el, de fapt, rămâne vechi. Lucrul acesta este valabil şi pentru toate încercările superficiale de a drege lucrurile în societatea omenească prin cârpeală, în locul înnoirii din temelie prin Hristos.

Precum petecul cel nou se desprinde grabnic de haina veche şi cade, iar jerpelitura devine mai mare  şi mai caraghioasă, tot aşa şi de cei învechiţi în păcate se desprinde învăţătura nouă, dumnezeiască, încât rănile cele vechi se arată mai adânci şi mai groaznice decât înainte de cârpeală.

10.

Jugul e simbol al robiei. Două sânt cele mai grele robii: la popoarele păgâne şi la patimi, iar cea dintâi are loc datorită celei de-a doua. (vezi Ieremia 27).

În locul tuturor jugurilor grele pământeşti, Hristos îi îmbie pe oameni cu jugul Său, care defel nu este apăsător: „Jugul meu este bun!”

vinieta

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Simboluri și semne”, în traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania, București, 2009, http://www.predania.ro)

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Simboluri și semne și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s