2 mai – Sf. Mc. Hespers, Zoi, Chiriac și Teodul; pomenirea mutării moaștelor Sf. Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei; Sf. Mc. Boris și Gleb; Sf. Mihail [Boris], țarul bulgarilor (Proloagele de la Ohrida)

2 mai

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Hesperus, Zoi, Chiriac şi Teodul

În timpul domniei împăratului Adrian, care a fost între anii 117 şi 138 după Hristos, un păgîn pe nume Catullus i-a cumpărat ca sclavi pe Hesperus, pe soţia lui Zoi, şi pe fiii lor Chiriac şi Teodul. Cum ei erau creştini neclintiţi în credinţă, ei nu voiau niciodată să guste nimic din cele jertfite idolilor, iar cînd li se dădea mîncare din aceasta, ei o aruncau cîinilor şi preferau să îndure de foame. Aflînd despre acestea, Catullus s-a umplut de furie şi a început să îi tortureze cu cruzime. Mai întîi a luat la schingiuit copiii, dar aceştia au rămas neclintiţi în credinţa lor cea de la minunaţii lor părinţi primită, şi ce e mai mult, îl provocau chiar pe torţionar să îi supună la şi mai mari chinuri. La sfîrşit toţi patru au fost aruncaţi într-un cuptor în care, mulţumind Domnului, şi-au dat sufletele în mîna Lui. Trupurile lor au rămas întregi, nearse de flăcările focului.

• Pomenirea Sfântului Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandrieiatanasie

În această zi se pomeneşte mutarea sfintelor moaşte de minuni făcătoare ale Sfîntului Atanasie, precum şi minunile care au avut loc în această zi, la mutarea lor. Viaţa şi faptele minunate ale acestui sfînt sînt pomenite în optsprezece zile ale lunii ianuarie.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Boris şi Glebboris si gleb

Aceştia au fost fiii marelui Cneaz Vladimir, creştinătorul poporului rus: mai înainte de botezul lui, acest mare cneaz a avut mai multe soţii şi mulţi copii de la ele. Boris şi Gleb erau fraţi şi după mamă. Înainte de moartea lui Vladimir şi-a împărţit statul între toţi fiii lui. Dar Sviatopolk, fiul cel mai mare, Cneazul Kievului, voia pentru sine şi părţile desemnate de către tatăl său pentru Boris şi Gleb. El de aceea a trimis nişte ucigaşi plătiţi care să-i omoare pe Boris, care se afla într-un loc, şi pe Gleb, care se afla într-un altul. Dar ambii fraţi erau foarte credincioşi şi plăcuţi în toate cele lui Dumnezeu. Ei şi-au întîmpinat moarte cu rugăciune, înălţîndu-şi inimile către El. Trupurile lor după moartea au rămas nestricate şi pline de bună mireasmă. Boris şi Gleb au fost îngropaţi la Vişgorod unde, pînă în ziua de astăzi, iese din ele o putere minunată care vindecă oamenii de multe boli şi suferinţe.

• Pomenirea Sfântului Mihail [Boris], Ţarul Bulgarilor

Boris s-a născut şi a crescut în păgînism, dar s-a botezat sub influenţa unchiului său Boian, şi a surorii lui. La Sfîntul Botez el a primit numele de Mihail. Patriarhul Fotie i-a trimis preoţi care încetul cu încetul au adus la Sfîntul Botez tot poporul bulgar. Multe căpetenii bulgare s-au opus acestei noi credinţe, dar noua credinţă a cucerit pînă la urmă poporul iar Crucea a strălucit desupra turlelor multor biserici ridicate de piosul Ţar Mihail. în mijlocul poporului bulgar, ca şi al celui sîrb, sfinta credinţă creştină a fost mai cu seamă întărită de cei cinci următori, cum erau numiţi cinci dintre ucenicii Sfinţilor Chiril şi Metodie, cei care au adus şi au predicat pe Hristos şi creştinismul în limbile popoarelor slave. La bătrîneţele sale, Mihail s-a retras într-o mînăstire, unde a fost tuns în monahism. Cînd fiul lui Vladimir a început să distrugă munca tatălui lui şi să-i extermine pe creştini, Mihail a îmbrăcat din nou haina lui militară, s-a încins cu paloşul şi 1-a dat la o parte pe Vladimir de pe tron, instalîndu-1 ca Ţar în locul lui pe fiul lui mai mic, Simeon. După aceea, Mihail s-a întors înapoi în mînăstirea lui, la nevoinţe, post şi rugăciune, încheindu-şi viaţa pămîntească «în dreapta credinţă, în dreapta mărturisire a Domnului nostru lisus Hristos, cu măreţie, evlavie şi multă cinste», strămutîndu-se la locaşurile cele cereşti în ziua a doua a lunii mai, anul 906 după Hristos.

Cântare de laudă la Sfântul Mihail, ţarul bulgarilor

Mihail Bulgarul cu Sfînta Cruce

Pre poporul său în Botezul lui Hristos

A botezat.

Pre păgâni, oi ale sfintei turme a lui Hristos

Le-a făcut.

Iar prin a vieţii sale pildă

Inimile oamenilor cu bună rănire

A rănit,

Aducîndu-le pe ele la dragostea credinţei

Celei mîntuitoare.

El a zidit biserici, păgînismul l-a nimicit,

Si întru el Sfîntul Duh al Domnului S-a proslăvit.

El deşartă slava lumii-a lepădat,

Pre oameni învăţînd adevărul şi dreptatea.

El faţă de sine nici o milă a avut,

Pentru dragostea Numelui Domnului

Si a mîntuirii poporului bulgar.

Pe pămînt coroana de ţar a purtat,

Iar în Ceruri acum poartă cununa

Veşnicei bucurii.

Cugetare

Fericitul Maxim Cel Nebun pentru Hristos umbla gol, iarna, pe străzile Moscovei. Ca răspuns la îndemnurile oamenilor de a se îmbrăca ca să se apere de frig, Maxim zicea:

„Da, crudă e iarna, dar dulce este Raiul!”

Şi mai zicea:

„În schimbul răbdării Domnul dă mântuirea!”

Cînd Domnul nostru lisus Hristos nu a ezitat nici o clipă să Se dea pe Sine celor mai cumplite chinuri şi celei mai cumplite morţi pentru noi, cum să ne mai pară nouă rău de noi înşine? Mîntuitorul Hristos ne-a prescris nouă o reţetă: o dietă pentru însănătoşirea noastră duhovnicească, pe care El a numit-o „sarcina cea uşoară ” şi „jugul cel blînd.” Căci mult mai grele sînt jugurile pe care noi înşine ni le punem pe grumajii noştri, juguri care pururea ne apleacă în jos, înfundîndu-ne din ce în ce mai adînc în boala sufletului.

Căci cele pămînteşti pretind de la noi mult mai multe sacrificii, nefăgăduindu-ne în schimb nici un bine după moarte, care este veşnică.

Cele pămînteşti ne pretind să-L sacrificăm pentru ele chiar pe Dumnezeu şi sufletul noastru, conştiinţa şi mintea noastră, şi toată demnitatea noastră umană şi dumnezeiască. Iar la sfîrşit nu ne arată, decît groapa cea întunecoasă şi plină de gunoaie, drept răsplată suferinţelor îndurate de noi toată viaţa de dragul celor lumeşti şi pămînteşti.

Hristos însă nu ne cere să sacrificăm altceva decît cele pămînteşti, adică gunoiul: ticăloşia noastră de fiară şi păcatele noastre, viciile şi răutatea.

Iar în schimb ne făgăduieşte învierea şi fericirea cea nemuritoare în Rai. Cu adevărat, «Crudă e iarna, dar dulce este Raiul!»

Luare aminte

Să luăm aminte la înălţarea Stăpînului nostru lisus Hristos:

  • La cum I se închină Lui ucenicii;
  • La cum se întorc ei la Ierusalim după aceea cu bucurie mare.

Predică

Despre izvorul apei celei vii şi fântânile cele sparte – „Miraţi-vă de acestea, ceruri; cutremuraţi-vă, îngroziţi-vă, zice Domnul! Că două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit, şi şi-au săpat fîntîni sparte, care nu pot ţine apă (Ieremia 2 : 12-13).

Oare grăitu-s-au aceste cuvinte doar pentru vremurile acelea, sau şi pentru ale noastre, ale celor de azi ?

Cu siguranţă ele s-au grăit şi pentru vremurile noastre, ale celor de azi!

Oare s-au rostit aceste cuvinte doar pentru poporul iudeu, sau şi pentru poporul nostru ? Cu siguranţă, ele s-au rostit şi pentru poporul noastru, şi pentru toate popoarele care trăiesc în ziua de azi!

Cînd s-a zis : să nu ucizi, să nu furi, să nu dai mărturie mincinoasă, acestea nu au fost porunci date doar oamenilor acelor timpuri, ci şi oamenilor tuturor timpurilor, şi nu doar poporului evreu, şi tuturor popoarelor.

Aceste cuvinte valabile sînt şi astăzi, şi în toate timpurile, pentru toate popoarele, şi pentru fiecare om care se întoarce cu spatele la Izvorul apei celei vii care curge chiar în ograda lui şi începe să-şi sape fîntîni sparte, care nu pot ţine apa.

Izvorul apei celei vii este Stăpînul Hristos însuşi, nesecată, îmbelşugată, şi dulce. Iar fintîna cea spartă este făcută din lucrările omului pe care le lucrează el în pofida lui Dumnezeu şi a Legii Lui, lucrări de la care el aşteaptă progresul, fericirea şi satisfacerea foamei şi setei lui. Aceasta este fintîna celor fără de Dumnezeu, a celor stăpîniţi de toată avariţia, zgîrcenia, lăcomia, imoralitatea, pofta de stăpînire şi de putere, vanitatea, idolatria, vrăjitoria, şi toate celelalte lucrări drăceşti ce au pe diavolul ca inspirator al lor, păcatul ca lucrător al lor, şi nădejdea cea mincinoasă ca sacagiu al lor.

Miraţi-vă de acestea, ceruri; şi cutremuraţi-vă, îngroziţi-vă, zice Domnul. Miraţi-vă de cumplita nesimţire a omului care părăsind apa cea vie, a început să-şi sape fintînă în cărbuni aprinşi spre însetoşarea şi mai cumplită a gîtlejului lui!

O fraţilor, poporul nostru aceste două rele le-a făcut: ei au lepădat pre Stăpînul, Izvorul oricărei fapte bune, şi s-au dus să-şi caute cele bune ale lor în cele rele şi prin cele rele. Oare găsi-se-va apă în foc ?! Sau grîu bun crescînd în nisipuri?!

Nu, fraţilor, acestea niciodată nu vor putea fi. Cu atît mai puţin se va putea vreodată afla pace, fericire, bucurie, viaţă sau oricare alt bine în fântînile cele pustii ale păcatului şi fărădelegii.

O, Stăpîne Doamne Fără de moarte, Izvorul a tot binele pe care şi-1 doreşte mintea şi sufletul omenesc, milostiv fii nouă păcătoşilor şi netrebnicilor. Cu puterea Dreptei Tale întoarce-ne pre noi de la calea fărădelegilor şi deşertăciunii, şi potoleşte setea noastră la izvoarele apei Tale celei vii. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

vinieta

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s