28 aprilie – Sf. Ap. Iason și Sosipatru și Cherchira, fecioara; Sf. Mc. Maxim, Dada și Cvintilian; Sf. Mc. Tibald (Proloagele de la Ohrida)

28 aprilie

• Pomenirea Sfinţilor Apostoli Iason şi Sosipatru şi a Fecioarei Cherchiraiason sosipatru

Sfinţii apostoli lason şi Sosipatru erau din numărul celor șaptezeci, iar Fecioara Cherchira era fiica unui rege din Insula Corfu. lason şi Sosipatru sînt pomeniţi de Sfîntul Apostol Pavel, el numindu-i pe aceştia de un neam cu el (Romani 16: 21). lason se născuse în Tars, precum şi Apostolul Pavel, iar Sosipatru se născuse în Ahaia. Primul a fost uns episcop al Tarsului de însuşi Pavel, iar celălalt fusese hirotonit episcop în Iconium. Călătorind şi predicînd Evanghelia, aceşit doi apostoli au sosit la Insula Corfu, unde au izbutit să zidească biserică în cinstea Sfîntului Ştefan Arhidiaconul şi întîiul Mucenic, şi să aducă cîteva suflete păgîneşti la Sfînta Credinţă. Regele insulei i-a aruncat pentru aceasta pe amîndoi în închisoare, unde se mai aflau închişi şi şapte tîlhari. Numele lor sînt: Saturnin, lakişolus, Faustian, Ianuarie, Marsalie, Eufrasie şi Mammius. Apostolii i-au adus pe aceştia şapte la credinţa în Hristos, prefăcîndu-i pe lupi întru mieluşei buni. Auzind acestea, regele a poruncit ca cei şapte să fie daţi morţii prin aruncarea în păcură clocotită. Aşa au luat cei şapte cununile muceniciei. Mai tîrziu, pe cînd regele îi tortura pe mucenicii apostoli, fiica lui, fecioara Cherchira, privea de la o fereastră mucenicia lor. Aflînd pricina pentru care erau torturaţi acei oameni, ea s-a declarat pe dată creştină şi a împărţit săracilor toate bijuteriile ei. Regele, furios pe fiica lui, a închis-o într-o temniţă deosebită. Neputînd să o silească să se lepede de creştinism prin întemniţarea la care o supusese, el a poruncit să se dea foc temniţei în care o închisese. Temniţa a ars, dar fecioara a rămas vie. Văzînd minunea, mult popor s-a botezat. Regele înnebunit de ură a poruncit ca fiica lui să fie legată de un copac şi ucisă cu săgeţi trase din arc. Cei care au crezut în Hristos au fugit şi s-au ascuns atunci din Insula Corfu într-o alta din apropiere, ca să-şi salveze vieţile. Dar regele i-a urmărit într-o corabie ca să-i prindă şi să-i omoare, însă corabia s-a scufundat în mare, şi astfel nelegiuitul rege a pierit precum odinioară faraon. Noul rege a îmbrăţişat credinţa creştină şi a primit Sfintul Botez, primind numele de Sebastian. lason şi Sosipatru au predicat apoi liber Evanghelia şi au întărit Biserica lui Dumnezeu din Insula Corfu păstorindu-o pînă la adînca lor bătrîneţe. Ei şi-au săvîrşit în acea insulă alergarea lor pămîntească şi s-au strămutat cu cinste şi cu slavă la locaşurile cele cereşti ale Domnului.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilianmaxim dada cvintilian

Maxim, Dada şi Cvintilian au luat mucenicia în timpul domniei lui Diocleţian. Ei au fost judecaţi şi torturaţi de comandantul Tarcvinius. După ce au fost torturaţi şi ţinuţi în închisoare multă vreme, ei au fost toţi trei omorîţi prin tăierea capului.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Tibald

Acesta era de neam slav din cîmpia Panoniei. In timpul domniei împăratului Diocleţian el a fost torturat cu sălbăticie pentru credinţa lui creştină, luînd mucenicia la locul numit Ţibal.

Cântare de laudă la Sfânta Muceniţă fecioară Cherchira

Fecioara Cherchira, mugur curat,

Din cămara împărătescă a tatălui ei

De Numele lui Hristos a auzit.

Sfîntul Nume inima i-a covîrşit,

Şi ea gata a fost să sufere pentru El.

Tatăl pe fiică o povăţuieşte – dar cum?

Şi spre ce? „Dumnezeu Unul este, tată.

Lui să te închini!

Prin Hristos iubirea Lui oamenilor se arată;

Această iubire acum pe mine m-a cuprins.

Nu plîng pentru mine, de chinuri nu mi-e frică.

Fă ce voieşti; eu înaintea Domnului meu stau.”

Cherchira fecioara în mijlocul focului a stat,

Liniştită, blinda, luminoasă ca o porumbiţă.

Ale focului limbi roşii totul au mistuit înjur,

Temniţa în cenuşă s-a prăbuşit.

Dar inima Cherchirei bătea fără frică

În ea se aflau nădejdea şi rugăciunea.

Cu acestea ea focul l-a biruit, iar focul pe ea

Nu a putut să o mistuie.

Fecioara, de săgeţi străpunsă, cu uşurinţă s-a desprins

De toată deşertăciunea lumii, prin dragostea divină.

Trupul ei s-a ucis de săgeţi ucigaşe,

Dar Stăpînul al fecioarei suflet

Primitu-la întreg.

Cugetare

Taina mîntuirii noastre se săvîrşeşte şi desăvîrşeşte cu venirea lui Dumnezeu în trup printre oameni. Sfîntul Meliton al Sardelor zice:

„Lucrările lui Hristos care urmează Botezului Său au arătat înaintea tuturor şi au dovedit lumii că dumnezeirea Lui se ascundea în trupul Său. Fiind Dumnezeu, El a fost totodată şi om deplin. El ne-a descoperit nouă cele două naturi ale Sale: cea dumnezeiască, prin facerea de minuni pe care le-a lucrat în timpul tuturor celor trei ani ce au urmat Botezului Său; şi cea omenească, pe care în toţi aceşti trei ani a arătat-o prin aceea că slăbiciunile omeneşti ale trupului său ascundeau semnele dumnezeirii Sale, chiar fiind El cu devărat Dumnezeul Cel Veşnic.”

Nu ne este cu putinţă nouă oamenilor să înţelegem taina unirii celor două naturi, dumnezeiască şi omenească, a Mîntuitorului nostru, dar evenimentul pogorîrii lui Dumnezeu în trup printre oameni este cît se poate de pe înţelesul nostru, din punctul de vedere al iubirii lui Dumnezeu pentru om. Nici măcar evenimentul facerii lumii nu poate avea un înţeles mai mare decît acesta; facerea lumii am putea spune chiar că este mai puţin de înţeles decît acest eveniment al tuturor evenimentelor care au avut loc sub timp: întruparea lui Dumnezeu.

Luare aminte

Să luăm aminte la înălţarea Domnului nostru lisus Hristos:

  • La cum i-a condus El pe ucenicii Săi, pentru aceasta, la un deal de lîngă Betania;
  • La cum cu braţele ridicate, El i-a binecuvîntat pe ucenici.

Predică

Despre căutarea Feţei Domnului – „Faţa Ta, Doamne, voi căuta” (Psalmul 26: 13).

Arată faţa Ta peste robul Tău! (Psalmul 30: 16). Împăratul David a căutat ceea ce pescarii cei simpli au aflat fără să caute, împăratul David se afla într-o stare de întuneric al necunoaşterii şi dorea să vadă faţa luminoasă a Domnului, Care S-a descoperit pescarilor în strălucirea ei mare şi minunată, împăratul David a trăit într-un timp al aşteptării, dar ucenicii au trăit timpul împlinirii celor aşteptate.

Atunci, în vremea împăratului David, exista doar prorocia venirii Domnului, dar acum, în vremea Apostolilor, se descoperă deja venirea Lui. Atunci era un presentiment şi un dor după faţa Domnului; dar aici se descoperă însăşi Faţa, în toată strălucirea şi frumuseţea ei.

Faţa Domnului era strălucitoare şi înainte de înviere, dar cu cît mai strălucitoare nu a fost ea după înviere!

Focul nestins al dumnezeirii s-a ascuns după icoana trupului Său şi a strălucit prin acea icoană trupească.

Ucenicii au privit cu nesaţ faţa Lui şi s-au bucurat cu duhul. Timp de patruzeci de zile ai au privit ei trupul Lui cel înviat şi proslăvit al Domnului şi s-au bucurat cu duhul! O fraţilor, să căutăm şi noi faţa luminoasă a Domnului, ca să putem simţi şi noi bucuria pe care o simt îngerii lui Dumnezeu.

De vom căuta cu dor faţa Lui în această viaţă, atunci o vom vedea pe Ea măcar în viaţa viitoare. Dar dacă nu vom căuta Faţa Lui încă din această viaţă, atunci nu o vom vedea pe ea nici în viaţa aceasta, şi nici în viaţa viitoare.

Fraţilor, să dorim cu dorire mare să vedem faţa Domnului nostru lisus Hristos! Fiecare cuvînt al Său ne arată o trăsătură a Feţei Lui. Fiecare Apostol al Său ne arată cîte o caracteristică a Feţei Lui. Fiecare faptă a Sa ne arată încă o trăsătură a Feţei Lui. Fiecare dintre sfinţii Lui ne arată cîte o rază ce izvorăşte din lumina Feţei Lui. Cu dor adînc, fraţilor, şi cu nesaţ să privim Faţa Domnului nostru. Să adunăm din Ea rază cu rază, pînă cînd dobîndim tot soarele strălucitor al Feţei Lui. Să aşezăm acel soare în adîncurile inimii noastre, ca El să lumineze curţile palatului trupului nostru dinlăuntru. Să sădim această vie negrăită în inimile noastre, astfel încît să gustăm băutura nemuritoare şi nouă pe care o gustă şi de care se desfată îngerii.

O, Stăpâne Doamne lisuse Hristoase Purtătorule de Lumină, străluceşte Faţa Ta peste noi, robii Tăi. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

vinieta

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s