Lumile roiesc în jurul Tău ca albinele în jurul unui cireș înflorit. O lume o dă pe cealaltă
deoparte; una comtestă moștenirea celeilalte; unul se uită la celălalt ca la un intrus în casa sa, Toți pretind un drept mai mare de la Tine decât tu însuți o faci.
Din revărsarea plinătății Tale mulțimile-s hrănite, o, Dulceață nesfârșită. Toți se îmbuibă și toți pleacă înfometați.
Din toate gloatele, gloata omenirii pleacă cea mai înfometată. Nu fiincă Tu n-ai avut hrană pentru oameni, o, Stăpâne, ci fiindcă ei nu-și recunosc hrana și așa, ei se luptă cu omizile pentru același frunziș.
Înaintea tuturor creaturilor și înaintea tuturor veacurilor și a întristării Tu, o, Doamne, l-ai conceput pe om în inima Ta. Tu l-ai conceput pe om mai înâi, chiar dacă Tu l-ai vădit cel de pe urmă în grădinile creației – la fel precum grădinarul se gândește la trandafirul înflorit tot timpul cât sapă și plantează pedunculii uscați de trandafir – întocmai precum un constructor trăiește bucuria turlelor în timp ce plînuiește o biserică, chiar dacă el le construiește pe acestea tocmai la urmă.
Tu l-ai născut pe om în inima Ta, înainte ca Tu să începi crearea lumii.
Ajută-mi limba de țărână să dea un nume acestui om, acestei străluciri a slavei Tale, acestui cânt al binecuvântării Tale. Să-L numesc eu Omul Absolut¹? Fiindcă întocmai precum El a fost cuprins în inima Ta, tot astfel a fost și întreaga lume plăsmuită, incluzându-l pe om și pe vestitorii omului, cuprinsă în mintea Ta.
Și nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl în afară de Fiul și nici nimeni nu-L cunoaște pe Fiul afară de Tatăl (cf. Mt 11:27). Tu erai precum nirvana², o, Doamne, până când Fiul a fost conceput întru Tine; Tu erai fără număr sau nume.
Cum te voi preamări în mijlocului unei mulțimi de omizi înfometate, pe care un vânt le bate în cireșul înflorit, iar altul le alungă de acolo și a căror viață întreagă se petrece între două vânturi?
O, Doamne, visul meu de zi și noapte, ajută-mă să te preamăresc, așa încât nimic să nu poată deveni măreț în inima mea afară de Tine.
Fie ca toate creaturile să Te preamărească, o Doamne, ca nu cumva acestea să se mărească pe ele însele în locul Tău.
Cu adevărat, Tu ești nesfârșit de mare, o, Doamne, chiar dacă imnele noastre Te-ar preamări oricât!
Chiar atunci când toate roiurile de insecte sunt azvârlite din cireșul înflorit, cireșul rămâne același în măreția și frumusețea sa primăvăratică.
¹ Omul Absolut, Ultim = termen folosit de episcopul Nicolai Velimirovici pentru a-L numi pe Iisus Hristos drept Fiu al lui Dumnezeu, ca pe „Noul Adam”, omul ideal, total, desăvârșit, care posedă firea curată, adevărată, pură a omului căzut, precum și natura divină a lui Dumnezeu Tatăl în personalitatea Sa divino-umană. Toți cei ce se unesc cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, dobândesc plinătatea „umanității lor ultime”, pe care urmașii lui Adam au pierdut-o după alungarea acestuia din grădina Raiului.
² nirvana = în budism, starea de fericire desăvârșită realizată prin mortificarea existenței individuale și prin absorbția sufletului în duh suprem, sau prin mortificarea tuturor dorințelor și patimilor.
† Sfântul Nicolae Velimirovici 