26 aprilie – Sf. Mc. Vasile, episcopul Amasiei; Sf. Ianichie din Devici; Sf. Ștefan, episcopul Fermului (Proloagele de la Ohrida)

26 aprilie

• Pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Vasile, Episcopul Amasiei26 aprilie

Liciniu, cumnatul Marelui Constantin, soţul surorii împăratului, se prefăcea înaintea feţei lui a fi mare creştin. Dar cînd a luat putere de la împărat să stăpînească întregul Răsărit, el a început, mai întîi în ascuns, dar mai apoi pe faţă, să-i prigonească pe creştini şi să înalţe închinarea la idoli. Soţia lui suferea cumplit pentru aceasta, dar nu putea nicicum să-şi convingă soţul să se îndepărteze de la ruşinea acestei nelegiuiri. Dîndu-se însuşi pe sine idolatriei, Liciniu s-a dedat pe lîngă aceasta şi la toate patimile cele necurate ale desfrînărilor, dar mai cu seamă la brutalitatea împotriva femeilor. Bîntuit fiind de duhurile necurate, Liciniu voia să o necinstească pe fecioara Glafira, care se afla în serviciul împărătesei, soţia lui. Glafira atunci a alergat şi i-a spus totul împărătesei, care văzînd acestea, a trimis-o în taină departe de curtea imperială de la Nicomidia, în provincia Pontus. Glafira a sosit în cetatea Amasia, unde a fost întîmpinată şi primită cu bunătate de Episcopul Vasile, împreună cu alţi creştini. Glafira, fericită că a fost salvată de la întinăciune, i-a scris împărătesei despre toate acestea, împărăteasa s-a bucurat şi ea cu inima şi a trimis bani către biserica din Amasia. Cu toate acestea, una din scrisorile Glafirei către împărăteasă a căzut în mîinile eunucului împăratului, care i-a arătat-o lui Liciniu. Împăratul, aflînd unde este ascunsă Glafira, a poruncit ca numaidecît să fie adusă la Nicomidia, împreună cu Episcopul Vasile. Între timp Glafira însă a murit, iar soldaţii 1-au adus pe Episcopul Vasile la Nicomidia, singur şi legat. După torturi şi închisoare, acest binecuvîntat bărbat a fost omorît prin tăierea capului şi aruncat în mare, la anul 322. Prin vedenia unui înger al Domnului, clerul lui au aflat trupul păstorului lor lîngă cetatea Sinope. Ei au scos trupul din apă cu ajutorul unui năvod pescăresc şi 1-au adus la Amasia, unde 1-au îngropat cu cinste în biserica ce se zidise prin truda lui. Împăratul Constantin a ridicat oştire împotriva lui Liciniu, 1-a învins, 1-a capturat şi 1-a aruncat în exil în Galia, unde acest urîtor de Dumnezeu şi-a sfîrşit viaţa cu necinste.

• Pomenirea Sfântului Ianichie din Devici

lanichie era sîrb din localitatea Jicea. Încă de tînăr pe el 1-a covîrşit dragostea lui Hristos. El şi-a părăsit casa şi familia şi s-a retras în regiunea Ibar de la gura Rîului Negru, într-o peşteră îngustă în care, după tradiţie, Sfântul Petru din Koriş vieţuise în nevoinţe pustniceşti înainte de el. Cînd faima lui a început să se întindă în popor, el a plecat în taină la Dreniţa şi s-a ascuns în pădurea deasă de la Devici. Aici Sfîntul lanichie a petrecut ani îndelungaţi în singurătate, tăcere şi rugăciune. După tradiţie, Marele Jupan sîrb Gheorghe Brancovici a adus-o la el pe fiica lui ce suferea de nebunie, iar sfintul a vindecat-o. De bucurie şi spre mulţumire, Gheorghe a înălţat o mînăstire în acel loc, cunoscută şi astăzi pe numele de Devici. Aici odihnesc şi sfintele moaşte făcătoare de minuni ale Sfîntului lanichie.  În această mînăstire, în anii mai din urmă, s-a nevoit în monahism şi faimoasa plăcută a lui Dumnezeu sihastră monahia Eufimia, mai cunoscută în ţinutul Kossovo sub numele de „Fericita Stoina.” Ea a adormit întru Domnul la anul 1895.

• Pomenirea Sfântului Ştefan, episcopul Fermuluistefan

Acest Ştefan era de neam rus. Din fragedă vîrstă el s-a dăruit pe sine rugăciunii şi cugetărilor dumnezeieşti. Tînăr fiind, el a plecat la Rostov, unde a fost tuns monah în Mînăstirea Sfîntul Grigorie Teologul. Aflînd despre ţinutul Fermului, care era cu totul înăbuşit de buruienile idolatriei păgîne, Ştefan a dorit să fie misionar în acel ţinut. El îndată a început să înveţe cu rîvnă limba locuitorilor din Ferm pe care, stăpînind-o, i-a alcătuit alfabetul şi a tălmăcit apoi în ea sfintele cărţi bisericeşti. Cu binecuvîntarea mitropolitului Moscovei, presbiterul Ştefan a pornit în călătoria lui apostolică şi misionară, începînd să predice Evanghelia cu rîvnă apostolică în întunericul gros al idolatriei care domnea în Ferm. Botezînd cîteva suflete, el s-a străduit să ridice în Ferm o sfîntă biserică închinată Sfîntului Praznic al Buneivestiri. Cînd în Ferm a început să înflorească Biserica lui Dumnezeu, presbiterul Ştefan a fost sfinţit Episcop al ei. Suferind toate neajunsurile, greutăţile, durerile, umilirile şi răutăţile, el a reuşit să împrăştie întunericul idolatriei ce domnea între păgînii locuitori ai Fermului şi să îi lumineze pe aceştia cu Lumina lui Hristos. La adînci bătrîneţe el s-a reîntors din nou la Moscova, încheindu-şi aici viaţa pămîntească şi strămutîndu-se la locaşurile cele cereşti, lîngă Stăpînul Hristos, la anul 1396.

Cântare de laudă la Sfântul Vasile, Episcopul Amasiei

Sfîntul Vasile în temniţă zace,

Pentru Cinstita Cruce şi Sfînta Credinţă în Hristos

Chinuri suferind.

El în Psalmi aduce cîntare de laudă Domnului,

Care pentru dragostea dreptăţii să sufere l-a învrednicit.

Tribunul împăratului către Vasile zice:

„Ascultă, bătrîne, împăratul Liciniu, al zeilor protector,

Ţie îţi porunceşte ca zeilor să jertfeşti,

Iar de Hristos să te lepezi.

De nu, te-aşteaptă amara moarte.”

Sfîntul Vasile, de bucurie cu totul luminat,

Tribunului i-aduce minunat răspuns:

„Astfel să zici răului împărat:

Împărăţia ta toată la picioare de mi-ai pune-o,

Dar mi-ai lua pe Hristos al meu Cel înviat,

Mi-ai oferi mult mai puţin

Decît mi-ai lua.

Tu, vînzător de Hristos Dumnezeu,

Voieşti şi pe mine scîrnav trădător să mă faci?!

O, dătătorule de moarte, mie de moarte nu mi-e frică!

Căci rob sînt al Domnului meu Hristos,

Dătătorul Vieţii!”

Cugetare

Sfinţii sînt vii, iar puterea lor dăruită de Dumnezeu nu se împuţinează cu trecerea vremii.

Sfîntul lanichie de la Devici lucrează şi astăzi minuni, aşa cum a facut-o şi în timpul vieţii lui pe pămînt, acum cinci sute de ani. Un anume Milos din Herţegovina se pregătea să călătorească la Ierusalim, într-un pelerinaj la Sfintele Locuri. Pe cînd se pregătea să pornească pe cale, Sfîntul lanichie i-a apărut înainte în vis şi i-a zis să nu meargă la Ierusalim: „Decît să mergi la Ierusalim, mai bine du-te la Devici,” i-a grăit sfîntul, „iar acolo pune toate în rînduială şi reclădeşte biserica mea!” Milos s-a supus sfîntului şi s-a dus la Devici care căzuse deja în ruină, a curăţat biserica şi locul, le-a pus în rînduială, şi aşa a făcut să se poată aduce din nou acolo cîntare de laudă Domnului. Milos acolo s-a făcut monah şi a rămas pînă la sfîrştiul zilelor lui. În timpul Primului Război Mondial şi al ocupaţiei austriece, un ofiţer maghiar a sosit la Devici, împreună cu detaşamentul său militar. Ofiţerul l-a luat pe Damaschin, stareţul mînăstirii, 1-a dus la racla Sfântului lanichie, şi i-a cerut să-i spună ce se află acolo. „Obiecte sfinte,” a răspuns stareţul. „Ce fel de obiecte sfinte?” a rînjit ofiţerul. „Voi ţineţi ceva ascuns acolo.” Ofiţerul a ordonat apoi soldaţilor să lovească racla cu topoare şi să o răstoarne. Cînd se făceau acestea, deodată pe ofiţer 1-a tăiat o durere ascuţită în abdomen. El s-a întins în pat şi mai înainte de căderea serii şi-a lepădat necuratul lui suflet. Văzînd aceasta, soldaţii au fugit înspăimîntati din mînăstire lăsînt neterminat ceea ce începuseră să facă.

Luare aminte

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Cel înviat:

  • La cum învierea Lui este o lumină mare care împrăştie întunericul îndoielilor, ignoranţei şi disperării noastre privitoare la viaţa după moarte;
  • La cum învierea Lui este o lumină mare care luminează calea pe care trebuie să mergem în această lume, şi să sosim în lumea cealaltă.

Predică

Despre Hristos, Care este afirmarea oricărui bine – „Fiul lui Dumnezeu, lisus Hristos, Cel propovăduit vouă – prin noi, prin mine, prin Silvan şi prin Timotei – nu a fost da şi nu, ci da a fost întru El.” (II Corinteni 1: 19).

Hristos nu este întuneric şi lumină, ci pururi numai lumină. Hristos nu este adevăr şi neadevăr, ci pururi numai adevăr. Nici nu este El şi putere şi slăbiciune, ci El pururea numai putere este. Nici iubire şi ură, ci pururea doar iubire.

El este da-ul oricărui bine, şi nu se află întru El şovăire între „da” şi „nu;” învăţătura Lui este atotcurată, atotadevărată, atotluminoasă şi atotiubitoare de oameni. Calea Lui este tăiată drept, căci El nu îngăduie şovăială nici la stînga, nici la dreapta. Nici umbră de păcat nu poate să se întindă peste învăţătura Lui sau să-şi afle locul pe calea Lui. Persoana Lui este întruparea a tot binele; tot binele întru El se află, şi nimic nu se află în El din păcat, falsitate, răutate şi nedreptate: acestea toate mereu în afara Lui se află. Aceasta este învăţătura, aceasta calea, aceasta Persoana lui Hristos, pe care le-au predicat Apostolii: o învăţătură care este afirmarea binelui şi descoperirea veşnicei vistierii a binelui; o cale care duce la împlinirea şi veşnica bucurie a aceluiaşi bine; o Persoană Care conţine în Sine tot binele şi deplina afirmare a binelui. Fraţilor, să ne lipim şi noi de această Persoană fără seamăn, de această cale fără seamăn, de această învăţătură fără seamăn.

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, ajută-ne nouă cu puterea Duhului Tău Celui Sfînt, ca şi vieţile noastre cele neînsemnate pe acest pămînt să se facă o afirmare a binelui, iar nu o negare a lui. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

vinieta

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s