Așezământul al II-lea – Pocăința

Grăind cuvintele acestea, Sfântul lui Dumnezeu se aşeză să-şi adune puterile, spre a vorbi parintemai departe. Atunci bătrânul Ilíe grăi acestea:

– Cuvintele tale, sfinte Părinte, sânt precum balsamul pentru sufletele noastre. Fiecare cuvânt al tău este adevărul cel sfânt. Mărturisesc înaintea ta şi a fraţilor că şi eu, în lume, multă vreme îmbătat de păcat şi adormit am fost. Şi cu un tunet m’a trezit Preaînaltul. Pe o ploaie cumplită, eu şi vecinul meu ne’am adăpostit sub un copac mare. Vecinul meu era un aprig hulitor al celor sfinte. Mâniat din pricina ploii, acesta începu cumplit a sudui. În acea clipă, a tunat şi un fulger l-a ucis pe vecinul de lângă mine. Eu am rămas în viaţă, dar această întâmplare m’a trezit ca dintr’un somn de moarte, şi cu spaimă mare am început să mă tem de Dumnezeu şi să-mi mântuiesc sufletul cel păcătos

Sfântul lui Dumnezeu începu apoi a grăi pe mai departe, zicând:

– Al doilea aşezământ pe care vi-l las, fraţilor, este pocăinţa.

Pocăinţa vine după trezire. Câtă vreme omul nu se trezeşte din somnul păcatului, nici nu se poate pocăi, după cum un călător nu poate face al doilea pas dacă nu-l face pe cel dintâi. Oare îi poate părea rău cuiva care doarme până la amiază, că s’a culcat şi a dormit atâta vreme, până ce nu se trezeşte? Nu cel ce doarme se căieşte, ci cel ce s’a trezit. Asemenea şi în viaţa duhovnicească, pocăinţa vine după trezire.

Pocăinţa are patru trepte. Ea poate fi mică, mijlocie, mare şi desăvârşită sau evanghelică.

Nemulţumirea de sine este mică pocăinţă. Ruşinea de sine pricinuită de fărădelegi şi păcate este o pocăinţă de mijloc. Mânia de sine din pricina nelegiuirilor şi păcatelor avute este mare pocăinţă. Iar ura de sine este pocăinţa desăvârşită sau evanghelică.

Nicodim era nemulţumit de sine. Păcătosul vameş Zahéu se ruşina de sine. Apostolul Pétru, lepădându-se de Domnul, s’a mâniat pe sine. Iar femeia desfrânată care cu lacrimile sale a spălat picioarele Mântuitorului se ura pe sine.

Ascultaţi, fraţilor, şi ţineţi minte:

dacă păcătosul ce s’a trezit nu suie degrabă de la mica pocăinţă la cea mare, lesne o va uita pe cea dintâi şi iarăşi se va îmbăta de păcat şi va adormi. El se aseamănă omului ce urcă un povârniş, care, dacă nu merge iute, ci stă locului, alunecă îndărăt şi cade. De aceea, de îndată ce purcede pe calea pocăinţei, omul trebuie să meargă până la capăt, grabnic, să nu rămână pe loc şi să nu se uite înapoi.

Pocăitul nefăţarnic este cel ce îşi cercetează întreaga viaţă şi îşi caută într’însa păcatele, le recunoaşte, le mărturiseşte şi le leapădă.

Precum vânătorul vânează fiarele, aşa şi cel ce se pocăieşte aleargă neobosit după păcatele sale, ca să le afle şi să le nimicească.

Sau precum un om desculţ care aleargă mult pe câmp, când se va aşeza şi va începe a-şi smulge ţepii din picioare, oare îi va scoate doar pe unii şi îi va lăsa pe alţii, sau îi va smulge pe toţi? Negreşit, îi va smulge pe toţi. Pocăinţa face sufletul să ardă, să tremure, să plângă, să suspine şi să se smerească înaintea lui Dumnezeu şi a întregii Sale zidiri. Şi se socoteşte pe sine necurat, iar pe toate celelalte făpturi mai curate decât el.

Nu aţi citit oare despre cel ce se pocăia, căruia cineva i-a cerut să strivească un vierme, iar el i-a răspuns: „Cum voi strivi ceva mai curat decât mine?”

Aşadar, fraţi monahi, pocăinţa este cea de-a doua treaptă după trezirea sufletului omului.

Fericiţi cei treziţi, şi îndoit fericiţi cei ce se pocăiesc!

Fericiţi sânteţi şi voi, fraţilor, că aţi cunoscut folosul pocăinţei şi i-aţi gustat din roadele ei de aur. Însă nu vă opriţi, nici vă istoviţi puterile până ce nu aţi desăvârşit pocăinţa voastră.

Şi oriunde veţi întâlni un suflet trezit care întreabă „Şi acum ce voi face?,” arătaţi-i dragostea voastră şi pe sfânta cale a pocăinţei îndrumaţi-l.

Iată al doilea aşezământ pe care vi-l las, fraţi monahi. El nu poate fi împlinit fără cel dintâi şi printr’acesta primul capătă preţ.

vinieta

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Cele IV așezăminte ale Sf. Naum al Ohridei”, în traducere din limba sârbă de Valentin-Petre Lică, Ed. Predania, București, 2008, http://www.predania.ro)

Acest articol a fost publicat în Cele IV așezăminte ale Sf. Naum al Ohridei și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s