23 aprilie – Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință; Sf. Noului Mc. Lazăr (Proloagele de la Ohrida)

23 aprilie

• Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţăgheorghe

Acest mare şi preaminunat sfînt s-a născut în Capadocia, ca fiu al unor părinţi foarte bogaţi, împodobiţi cu toată virtutea. Tatăl lui a fost chinuit pentru Hristos, după care maica lui s-a strămutat în Palestina. Cînd Gheorghee a crescut la vîrsta trebuincioasă, el a îmbrăţişat cariera militară, unde la vîrsta de douăzeci de ani a ajuns la rangul de tribun, în care a şi intrat în garda imperială a împăratului Diocleţian. Cînd Diocleţian şi-a început cumplitele persecuţii împotriva creştinilor, Gheorghe s-a înfăţişat înaintea lui şi i-a mărturisit cu curaj că şi el este creştin, împăratul atunci a poruncit să fie aruncat în închisoare, să i se ferece picioarele în butuci, iar pe piept să i se pună o piatră grea. Apoi împăratul a poruncit ca Gheorghe să fie legat de o roată sub care s-a aşezat o scîndură cu unghii de fier, astfel încît la fiecare rotire a roţii trupul lui Gheorghe să fie astfel scrijelit, încît să se facă în întregime o rană sîngeroasă. După aceasta 1-au îngropat într-o groapă săpată în pămînt, lăsîndu-i afară doar capul, şi acolo mucenicul a rămas trei zile şi şi trei nopţi. După aceasta lui Gheorghe i s-a dat să bea otravă pregătită de un vrăjitor. În toate aceste chinuri însă Gheorghe se ruga neîncetat lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îl vindeca pe el de toate rănile cumplitelor chinuri, salvîndu-1 de la moarte spre uluirea tuturor. Cînd însă a şi înviat un mort cu rugăciunile lui, atunci mulţi au trecut la credinţa în Hristos. Printre aceştia s-a aflat şi Alexandra, soţia împăratului Diocleţian, mai marele preoţilor idoleşti, plugarul Glicherie, şi Valerius, Donatus şi Therinus. În cele din urmă Diocleţian a poruncit uciderea prin tăierea capului şi a lui Gheorghie, şi a propriei lui soţii, împărăteasa Alexandra. Fericita Alexandra a murit pe eşafod mai înainte ca să i se taie capul, iar apoi a fost decapitat Gheorghie. Acestea s-au întîmplat în anul 303. Minunile care s-au lucrat la mormîntul Sfîntului Mucenic Gheorghie sînt nenumărate. Nenumărate sînt şi apariţiile lui, atît în vis cît şi aievea, în faţa ochilor celor credincioşi care, atunci ca şi astăzi, 1-au chemat pe el cu credinţă şi i-au cerut grabnic ajutor. Arzînd de dragostea lui Hristos Dumnezeu, acestui sfînt Gheorghie nu i-a fost greu ca pentru dragostea lui el să lepede cu dispreţ toate: rang militar, bogăţii mari, onoruri imperiale, prieteni şi chiar lumea întreagă. Pentru această dragoste a lui Domnul 1-a răsplătit cu nepieritoarea cunună a slavei celei cereşti şi pămînteşti, şi cu veşnica şi fericita viaţă a împărăţiei. Pe lîngă aceasta, Dumnezeu i-a dat puterea de a le sta în ajutor tuturor celor ce se află în dureri şi chinuri mari, şi care cheamă cu evlavie şi cu credinţă numele Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghee, Purtătorul de Biruinţă.

• Pomenirea Sfântului Nou Mucenic Lazăr

Acest nou sfînt mucenic Lazăr era de neam bulgar, din ţinutul Gabrovo. El de tînăr şi-a părăsit locul natal şi s-a strămutat în Anatolia. Acolo el s-a făcut păstor de oi în satul Soma. Creştin fiind, Lazăr a stîrnit ura turcilor împotriva sa, fiind aruncat în închisoare de un anume aghă. După torturi prelungite şi sălbatice din partea unor oameni care erau mai mult fiare decît oameni, chinuri pe care Lazăr le-a îndurat cu eroism datorită iubirii lui fierbinţi pentru Stăpînul Hristos, acest tînăr mucenic a fost omorît în ziua de 23 aprilie a anului 1802, pe cînd era în vîrstă de douăzeci şi opt de ani. Dumnezeu 1-a primit pe noul mucenic Lazăr în locaşurile Sale cele cereşti, proslăvindu-1 şi în ceruri şi pe pămînt, căci la sfintele lui moaşte au avut loc nenumărate minuni.

bar Cântare de laudă la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Sfîntul Gheorghe, de pe un cal înalt,

Pe fecioara de dinţii balaurului o a mîntuit.

Lancea sa

Semnul Crucii poartă:

Ea este armă sfântă, de neînvins.

Cu astă sfântă armă Sfîntul a răpus balaurul,

Dînd-o vie pe fecioară în mîna tatălui ei.

Cu bunătatea lui el pe însuşi Domnul L-a îndatorat,

Iar Domnul pe sfînt cu cununa slavei l-a răsplătit.

Sfîntul Gheorghe, cel cu inima vitează,

Averile sale toate săracilor le-a dat,

Onorurule toate şi-a acestei lumi slavă

Lepădatu-le-a pentru dragostea lui Hristos, Marele Biruitor.

Chinurile le-a îmbrăţişat, el lor le-a zis „Da.”

Trupul său s-a zdrobit ca sufletul să se mîntuiască.

Cu a sa bunătate pe însuşi Domnul L-a îndatorat,

Iar Domnul pe sfînt cu cununa slavei l-a răsplătit.

Gheorghe, bărbat sfânt şi de biruinţă purtător

Şi astăzi păşeşte cu a sa lance cruciformă.

Dreptatea el păzeşte, pe nedrepţi nu îi cruţă.

Oricine îl cheamă cu lacrimi şi credinţă

Oricine i se roagă din inimă zdrobită,

Găseşte la Sfântul grabnic ajutor.

Cu bunătatea sa Gheorghe pe însuşi Domnul L-a îndatorat,

Iar Domnul pre el l-a răsplătit cu cununa slavei.

bar

Cugetare

În timpul unei răscoale la Constantinopole din timpul domniei Marelui împărat Constantin, nişte furioşi au desfigurat statuia împăratului ce se afla într-o piaţă importantă a metropolei, stricîndu-i nasul şi urechile.

Unii vicleni linguşitori atunci au alergat la împărat şi i-au povestit cu mare dezgust şi lux de amănunte cum îi distruseseră anumiţi statuia, stricîndu-i nasul şi urechile, cerîndu-i împăratului aspră pedeapsă pentru ei. Dar Marele împărat şi-a pipăit atunci nasul şi urechile, şi le-a răspuns linguşitorilor care îl priveau: „Precum văd, nasul şi urechile noastre sînt la locul lor, nevătămate.”

Linguşitorii s-au retras atunci repede, acoperiţi de ruşine.

Cu aceeaşi împărătească generozitate ar trebui să îndurăm şi noi insultele care ni se aduc. De aceea şi noi să ascultăm întotdeauna cu imparţialitate acuzaţiile împotriva altora pe care ni le înfăţişează linguşitorii noştri. Iar înaintea Domnului şi a noastră înşine să mărturisim întotdeauna că, din cauza păcatelor noastre, noi merităm insulte chiar mai mari decît acelea care ni se aduc împotrivă.

bar

Luare aminte

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Cel înviat:

  • La cum învierea Lui este începutul unei zile noi şi strălucite în istoria omenirii;
  • La cum învierea Lui este pacea şi tăria mea, şi învierea sufletului meu, cîtă vreme eu sînt încă în trup.

bar

Predică

Despre trezirea dreptei noastre judecăţi – „Iubiţilor, aceasta este acum a doua epistolă pe care v-o scriu. In ele caut să trezesc, în amintirea voastră, dreapta judecată.” (II Petru 3:1)

Vedeţi, fraţilor, scopul pe care îl are Apostolul Petru atunci cînd îşi scrie epistola? El voieşte să trezească în oameni dreapta judecată! Apostolul socoteşte acesta ţelul principal al scrisorii lui. Şi cu adevărat, el acesta şi este.

Căci dacă în sufletul fiecărui om s-ar trezi la viaţă judecata cea dreaptă care dormitează în inima lui, atunci nu ar mai exista nici un om pe pămînt care să nu creadă în Hristos Domnul, care să nu-L mărturisească ca fiind Stăpînul Cel Răstignit şi înviat şi Mîntuitorul lumii, şi care să nu se întoarcă plin de zdrobire la pocăinţa de toate păcatele cele comise din impulsul judecăţilor celor nedrepte.

Căci nimic nu ne desparte mai mult de Dumnezeu decît judecata cea nedreaptă.

Şi ce face ca judecata omului să fie nedreaptă? Păcatul.

Aşa cum laptele, atunci cînd în el se picură doar o picătură de otravă, se strică cu totul, aşa şi mintea omului, cînd ea este viciată fie şi de un singur păcat, devine complet necurată şi nedreaptă. Căci orice păcat este necurat; orice păcat întinează mintea şi judecata omului, făcînd-o otrăvitoare şi murdară. Toată cunoaşterea unei astfel de minţi se face necurată, precum murdar va fi tot chipul ce se va oglindi într-o oglindă murdară. „Ci toate sînt curate pentru cei curaţi” (Tit 1: 15), zice Pavel, cealaltă căpetenie a Apostolilor. În Paradis, cîtă vreme Adam a avut mintea lui curată, toată cunoaşterea lui despre Dumnezeu Făcătorul şi toate cele făcute era limpede şi adevărată. Dar păcatul i-a întunecat mintea, pe a lui şi pe a tuturor urmaşilor lui.

Cu toate acestea, acea minte paradisiacă şi curată a omului de dinainte de păcat nu este acum cu totul moartă; ci ea mai curînd dormitează în sufletele oamenilor celor ce sînt mereu născuţi în păcat. Nu trebuie decît ca această judecată dreaptă să fie trezită la viaţă, şi atunci ea îl va conduce pe om fără greş înapoi la Hristos.

De aceea îşi asumă Apostolul responsabilitatea de a trezi în oameni judecata lor dreaptă, cea pe care dintru început Dumnezeu le-a dăruit-o printr-o minte curată, limpede şi străvăzătoare.

O, fraţilor, să-i venim şi noi în ajutor sfîntului apostol, celui care pentru dragostea Lui s-a răstignit cu capul în jos, în sfinta lui luptă de trezire a dreptei judecăţi în sufletele noastre. Să-1 ajutăm şi noi, cel puţin în cele privitoare la noi înşine, şi să contribuim fiecare la trezirea propriei noastre judecăţi drepte!

Dacă fiecare din noi vom face aceasta, atunci vom vedea cum noi cu toţii avem o singură minte. Căci minţile cele curate luate la un loc una sînt, pe cînd cele necurate sînt legiune!

O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cel Care ai înviat a treia zi din mormînt, trezeşte şi întru noi judecata cea dreaptă, pentru rugăciunile Sfîntului Tău Apostol Petru. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

vinieta

Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s