19 aprilie – Sf. Cuv. Ioan de la Peșterile vechi; Sf. Mc. Cristofor, Teona și Antonie; Sf. Trifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Mc. Agatanghel; Sf. Cuv. Simeon cel desculț (Proloagele de la Ohrida)

19 aprilie

• Pomenirea Sfântului Cuvios Ioan de la Peşterile Vechi [de la Lavra cea Veche, sau Paleolavritul]sf ioan paleolavritul

Acest Ioan a dus viaţa monahiceştilor nevoinţe la aşa-numita Lavră Veche a lui Hariton cel Mare, din Palestina. Iubindu-l pe Hristos din fragedă vîrstă din toată inima sa, din tot cugetul său şi din toată virtutea sa, el a început de tînăr a călători pe la sfintele locuri, ascultînd învăţăturile şi sfaturile bătrînilor îmbunătăţiţi. La sfîrşit s-a sălăşluit la Peşterile cele Vechi, sau Lavra Veche din Palestina, numită şi Peşterile lui Hariton. Acolo el s-a dăruit deplin tuturor nevoinţelor, petrecînd zile şi ani de postiri aspre, rugăciune şi priveghere, cugetînd pururea la ceasul morţii, şi învăţîndu-se la deplina smerenie. Pre el 1-a cules ca pe un rod copt Domnul, la ceasul sfintei sale ieşiri, răsădindu-1 pe el în locaşurile Sale cele cereşti. Cuviosul loan a trăit şi s-a săvîrşit cu pace în veacul al optulea.

• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Cristofor, Teona şi Antonie

Cristofor, Teona şi Antonie erau trei tineri ofiţeri din armata împăratului Diocleţian. Cînd Sfîntul Mare Mucenic Gheorghie era torturat, aceştia trei au fost martorii chinurilor lui şi ai marilor minuni care se lucrau prin el înaintea poporului. Pe acestea văzîndu-le, ei s-au înfăţişat înaintea împăratului, s-au dezbrăcat de armele lor, şi-au scos centurile militare care însemnau rangul lor şi au mărturisit cu curaj numele Stăpînului Hristos. Pentru aceasta ei au fost supuşi la rîndul lor chinurilor celor mai cumplite, fiind în cele din urmă arşi de vii. Trupurile lor au ars, iar sufletele lor au zburat fericite la ceruri, intrînd în bucuria veşnică a Domnului lisus Hristos. Aceşti trei sfinţi mucenici au luat cu cinste mucenicia în Nicomidia, la anul 303.

• Pomenirea Sfântului Trifon, Patriarhul Constantinopolelui

Împăratul Roman, care a domnit în Bizanţ la începutul veacului al zecelea, 1-a avut fiu pe Teofilact, care era în vîrstă de şaisprezece ani atunci cînd Patriarhul Ştefan a murit. Împăratul a voit ca fiul lui să urce pe scaunul patriarhal, căci acestei chemări îl menise el încă de cînd se născuse. Totuşi, avînd în vedere frageda vîrstă a băiatului, împăratul se ruşina să ceară aceasta. Tronul patriarhal i-a revenit lui Trifon, un bătrîn simplu dar plin de credinţă şi cu suflet curat. Trifon a rămas în scaunul patriarhal timp de trei ani. Cînd fiul împăratului a ajuns la vîrstă de douăzeci de ani, împăratul s-a gîndit să-1 înlăture cu orice preţ pe Trifon şi să-1 aşeze în locul lui pe Teofilact. Dar sfîntul lui Dumnezeu, Trifon, nu a voit să lepede de bună voie tronul patriarhal, din motivul că i se părea scandalos ca un copil să fie ridicat la o asemenea greutate a responsabilităţii, care era aceea de patriarh. Prin intrigile unui ticălos episcop, simplul bătrîn Trifon a fost determinat să dea o semnătură în alb. Mai tîrziu, la cancelaria imperială, deasupra acelei semnături a fost înscrisă aşa-zisa cerere de demisie a patriarhului Trifon, care apărea semnată chiar de el. Urmarea acestei nelegiuiri a fost un mare scandal şi o mare confuzie în popor, căci tot clerul şi poporul erau de partea bătrînului Trifon, omul lui Dumnezeu. Dar împăratul 1-a trimis cu forţa la o mînăstire pe bătrînul patriarh, urcîndu-1 în scaunul arhieresc pe fiul său. Sfintul Trifon a vieţuit pustniceşte în acea mînăstire încă doi ani şi cinci luni, mutîndu-se la Domnul în anul 933.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Agatanghel

Cuviosul Agatanghel era din Tracia. Numele lui din lume fusese Atanasie. Fiind rob la turci, el a fost trecut cu forţa la Islam, în oraşul Smirna. Pentru pocăinţă, el s-a tuns monah în Sfîntul Munte Athos, la Mînăstirea Esfigmenu. Chinuit în continuare de conştiinţa sa, el a dorit să-şi spele păcatul turcirii cu propriul lui sînge. El a plecat la Smirna, unde s-a arătat înaintea turcilor, purtînd o cruce şi o icoană a Răstignirii lui Hristos. El a fost omorît prin tăierea capului, în ziua de 19 aprilie a anului 1819, pe cînd era în vîrstă de nouăsprezece ani. După moartea lui, el a apărut viu înaintea lui Ghermano, părintele lui duhovnicesc din Sfîntul Munte.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Simeon cel Desculţ

Acest cuvios Simeon a dus o viaţă de pustniceşti nevoinţe la Sfîntul Munte Athos, iar pentru o perioadă scurtă de timp a fost şi stareţul Mînăstirii Filotheu. El i-a întărit în Sfînta Credinţă pe locuitorii multor ţinuturi balcanice, lucrînd în acest timp şi multe minuni. El umbla desculţ, şi de aceea a şi primit numele «cel Desculţ». Sfîntul cuvios Simeon a trecut la cele veşnice la Constantinopol.

bar

Cântare de laudă la Sfântul Trifon

Trifon cel nevinovat, vîrstnicul păstor,

Prin a sa nevinovăţie de cununa cea neveştejită

S-a învrednicit.

Împăratul, din goala deşertăciune, cele rele le-a dorit,

Netemîndu-se de Dumnezeu şi de pedeapsa Lui.

A fi patriarh cinste este înaintea oamenilor

Dar cumplită greutate este înaintea lui Dumnezeu Si a îngerilor.

Un băieţandru poate păstori

Doar oi necuvîntătoare,

Dar înţelepciune el nu are să păstorească

Cuvîntătoarea turmă.

Trifon cel blînd cu inima dreptatea lui Dumnezeu

O a păzit: „Aceasta nu poate fi, împărate, ” a grăit el.

„Cu adevărat, arhierescul tron poţi să-l iei de la mine,

Dar în el se cuvine să urci un bărbat desăvîrşit, decît noi mai cercat, şi mai înţelept,

Care destoinic să ducă corabia lui Dumnezeu

Printre stînci;

Iar nu un copil, fie el chiar fiul tău,

Care nu va face decît să zdrobească corabia

De stînci!»

Dar împăratul Roman a făcut cum a vrut,

Întristîndu-l pe Trifon cuviosul,

Și poporul.

Însă Ochiul lui Dumnezeu priveşte de deasupra lumii,

Văzînd unde se cuvine să aşeze cununa,

Și unde să arunce pedeapsa.

bar

Cugetare

Un bătrîn şi duhovnicesc părinte a zis:

«Trezeşte-te dimineaţa, grăieşte cu tine, şi-ţi zi: Trupule, ridică-te şi te hrăneşte; suflete, veghează ca să te mîntuieşti şi să moşteneşti împărăţia!»

Acestea nu sînt cuvinte goale, ci ele au fost lege multor mii de monahi de-a lungul veacurilor – ele au fost legea lor zilnică. Căci ei se hrăneau din lucrul propriilor lor mîini; iar prin rugăciune ei se ţineau pururea veghetori. Dar de ce doar pentru monahi să poată fi aceste cuvinte lege? Oare nu pot fi ele lege şi pentru orice următor al lui Hristos ? Oare nu ne-a dat însuşi Hristos exemplul propriei Sale vieţi pentru aceasta, muncind cu mînile Sale şi rugîndu-Se neîncetat?

bar

Luare aminte

Să luăm aminte la Stăpînul Hristos Cel înviat:

  • Cum El, în trupul Său proslăvit, este atît de aproape de ucenicii Săi: aproape de cei care Il caută (de exemplu, de Maria Magdalena, în grădină); aproape de cei cărora le este frică (de exemplu, de ucenicii care stăteau încuiaţi de frica iudeilor); aproape de cei care sînt flămînzi (de exemplu, de cei care ieşiseră la pescuit fără să prindă nimic, la Marea Biberiadei);
  • Cum El este aproape chiar şi astăzi de fiecare dintre noi cei care II căutăm, cărora ne este frică, şi care flămînzim.

bar

Predică

Despre băgarea de seamă faţă de tot ceea ce nu este după Hristos – „Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşartă înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos.” (Coloseni 2 : 8)

Fraţilor, să nu ne lăsăm robiţi de filozofie, care prin presupuneri trage concluzia că nu se află viaţă veşnică sau înviere din morţi.

Căci noi nu ajungem la adevăr după presupunerile şi raţionamentele omeneşti, ci prin dumnezeiasca descoperire.

Cele ce le cunoaştem despre adevăr, noi le cunoaştem de la însuşi Adevărul, Carele ni S-a descoperit însuşi nouă în Domnul nostru lisus Hristos, şi care ni s-a transmis de-a lungul veacurilor prin toţi înţelepţii martori ai Lui, şi oameni care au crezut în El: adică prin Sfinţii Apostoli şi prin toţi sfinţii din toate vremurile. Dacă noi, din cauza păcatelor noastre, respingem aceste mărturii şi acceptăm presupunerile şi raţionamentele omeneşti, atunci vom cădea în neagra şi amara robie a lumii, a trupului, a păcatului şi a morţii.

Fraţilor, să nu ne înşelăm cu basmele şi ideologiile omeneşti, cele făcute de om după chipul şi asemănarea omului celui căzut, care spun că nu mai există nici o altă lume şi nici o altă viaţă, sau dacă există, atunci noi nu ştim şi nu putem şti nimic despre ea. Căci iată, noi ştim cu tărie că cealaltă lume cu adevărat există.

Noi ştim aceasta nu din oarece presupuneri şi închipuiri ale unor înşelători, ci de la însuşi Domnul nostru lisus Hristos însuşi, Care S-a arătat ucenicilor Săi pe Muntele Thavorului, între Moise şi Ilie, care de mii de ani plecaseră de pe pămînt, şi Care însuşi S-a înfăţişat viu ucenicilor Săi, după moartea Sa pe Cruce. Noi mai cunoaştem aceasta şi de la Apostolii Săi, de la sfinţi şi de la nenumăraţi văzători cărora, din pricina curăţiei inimii lor, Domnul le-a înfăţişat adevărul ultim al vieţii veşnice din cealaltă lume. Dacă, din cauza păcatelor noastre, nu nu dăm crezare mărturiilor acestor sfinţi şi adevăraţi robi ai lui Dumnezeu, atunci noi va trebui să dăm crezare oamenilor celor mincinoşi şi lipsiţi de sfinţenie, care sînt robi întunericului, păcatului şi morţii. Fraţilor, să nu ne fure nimeni minţile cu filozofia deşartă a acestei lumi, care examinează animalele, plantele şi pietrele, şi spune că Dumnezeu nu se află acolo, trăgînd de aici încheierea dispreţuitoare că nu există Dumnezeu.

Căci iată, noi ştim că Făcătorul şi Ziditorul nu poate să fie un lucru printre lucrurile zidite de El; ci noi ştim că mai curînd El este mai presus de toate lucrurile şi toate felurile de lucruri.

Noi ştim acestea şi din priceperea şi conştiinţa noastră duhovnicească, şi din limpedea descoperire pe care ne-a facut-o nouă însuşi Stăpînul Hristos, Care S-a înfăţişat printre noi în trup omenesc şi ca Stăpîn al lumii zidite; şi de asemenea şi din mărturia Apostolilor şi a multor altor bărbaţi sfinţi şi înainte văzători. Noi mai curînd să-L slăvim pururea pe Stăpînul Hristos Cel Carele a înviat din morţi.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Carele ai înviat a treia zi din mormînt, Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

vinieta

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s