Așezământul I – Trezirea

Câtă vreme păcătuieşte în trup, sufletul este adormit, aşa că nu se cunoaşte nici pe sine, nici pe Ziditorul său. Este îmbătat de păcat ca de o băutură tare şi îmbătat zace în trup ca într-un pat pentru bolnavi. Adormit şi îmbătat, sufletul nu cunoaşte altă plăcere decât cea care vine prin trup.

Ce îi place trupului îi place şi lui, iar ce nu îi place trupului nici lui nu îi place.

Un astfel de sufletul nu este călăuzit de minte, ci de trup – iar trupul este în sine ţărână oarbă. Şi, aşa, orb pe orb călăuzeşte, până ce se prăbuşesc amândoi în prăpastia morţii.

Pentru aceasta, fraţi monahi,

trezirea sufletului este început al mântuirii!

Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască, de aceea El lucrează mai întâi ca sufletul cel adormit să se trezească. La Dumnezeu multe sânt chipurile în care deşteaptă sufletul omenesc.

Pe unii Dumnezeu îi trezeşte printr’o minune, aşa cum a făcut cu Sául, pe unii prin vis, aşa cum a făcut cu dreptul Iosíf, pe unii prin cutremur de boală şi moarte în familie, aşa cum a făcut cu Davíd Împăratul. Pe unii îi trezeşte prin izbăvirea din nenorociri, când de niciunde nu este scăpare.

Unii se trezesc când le cade în mâini Sfânta Scriptură şi încep să o citească. Iar unii se trezesc când aud din întâmplare un cuvânt despre Dumnezeu, despre suflet şi despre înfricoşata judecată a lui Dumnezeu ce va să vină. Unii se trezesc privind făpturile din jur şi toate minunile naturii ca lucrarea lui Dumnezeu. Unii se trezesc în tinereţe, alţii în floarea vârstei, alţii la bătrâneţe. Se întâmplă ca unii să se trezească sufleteşte abia în ceasul morţii, când sufletul se simte slobozit de greutatea şi tirania trupului.

Fericiţi cei ce degrabă se trezesc!

Aceştia sânt asemenea oamenilor ce se scoală devreme în zori şi ziua întreaga cugetă, privesc şi lucrează cu trezvie. Iar cei ce se trezesc la ceasul morţii sânt precum cei trândavi, care întreaga zi au dormit şi abia la apusul soarelui deschid ochii şi se întreabă: „Unde sântem? Cine ne-a trimis, şi de ce am ajuns aici?”

Fericiţi sânteţi voi, monahii, căci v’aţi trezit! Sculatu-v’aţi din somnul păcatului şi v’aţi deşteptat din beţia cărnii. Treji fiind, aţi înţeles şi aţi simţit că desfătările cele trupeşti sânt amare şi serbede faţă de înaltele desfătări ale duhului. Voi gustaţi aceste bucurii duhovniceşti din potirul cel plin, şi dintr’însele sufletele voastre le hrăniţi, le stropiţi şi le întăriţi. Grijiţi-vă, însă, să nu cădeţi din aceste desfătări duhovniceşti. Păziţi-vă să nu cădeţi înapoi  în vărsăturile şi amărăciunile trupeşti, care otrăvesc sufletul, îl îmbată, îl adorm şi până la urmă îl şi ucid.

Fiţi treji neîncetat, vegheaţi necurmat la voi înşivă. Treziţi-vă necontenit, pe voi şi pe cei dimprejur.

Trezirea este cea dintâi pravilă a vieţii, cea dintâi treaptă pe calea mântuirii. Trezirea să vă fie, fraţi monahi, şi cel dintâi aşezământ pe care vi-l las.

vinieta

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Cele IV așezăminte ale Sf. Naum al Ohridei”, în traducere din limba sârbă de Valentin-Petre Lică, Ed. Predania, București, 2008, http://www.predania.ro)

Acest articol a fost publicat în Cele IV așezăminte ale Sf. Naum al Ohridei și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s