6 aprilie – Sf. Eutihie, patriarhul Constantinopolului; cei 120 de mucenici care au pătimit în Persia (Proloagele de la Ohrida)

6 aprilie

• Pomenirea Sfântului Eutihie, Patriarhul Constantinopoleluisf eutihie

Sfîntul Eutihie s-a născut în Frigia din părinţi evlavioşi şi rîvnitori pentru credinţă. Tatăl său era ofiţer. Odată, pe cînd Eutihie era copil şi se juca cu alţii de vîrsta lui, jocul lor a fost acela de a scrie fiecare pe un zid numele lui iar alături ceea ce vor fi ei în viaţă. Cînd a venit rîndul lui, Eutihie a scris: „Eutihie – Patriarh”! În anul al treizecilea al vieţii lui Eutihie a fost ales stareţ al unei mînăstiri din Amasia. La vîrsta de patruzeci de ani a fost trimis de Mitropolitul Amasiei ca delegat al său la Sinodul al Cincilea a toată lumea, ce s-a ţinut în Constantinopol la anul 553. La acel Sinod, Eutihie a strălucit ca un soare printre Părinţii Sinodului, şi prin a sa mare învăţătură, şi prin rîvna pentru cele sfinte. Cînd s-a adus în dezbaterea Sinodului dacă ereticii puteau fi daţi anatemei după moartea lor, Eutihie a arătat că da, acest lucru se poate, în baza cuvintelor dumnezeieşti de la Cartea a Treia a Regilor [sau Prima, după alte cronologii], 13: 1-8, şi de la Cartea a Patra a Regilor [sau a Doua, după alte cronologii], 23:16. Cu prilejul acelui sinod împăratul lustinian şi Patriarhul Mina 1-au îndrăgit mult pe Eutihie. Împăratul căuta sfatul lui în multe împrejurări, iar Patriarhul Mina 1-a desemnat pe Eutihie ca succesor al său, implorîndu-1 pe împărat cu limbă de moarte să împlinească neapărat această rugă a lui. Precum s-a şi întîmplat. Sfintul Eutihie a păstorit Biserica lui Hristos în pace timp de doisprezece ani. După aceşti ani diavolul a ridicat un război cumplit împotriva lui. Furtuna acestui război 1-a ajuns şi pe împăratul lustinian însuşi. Din înşelarea diavolului, împăratul a căzut în erezia monofizită, care învăţa mincinos cum că în Domnul nostru, mai înainte de învierea Lui, s-ar fi aflat deja un trup incoruptibil căruia nu-i era cu putinţă să simtă foamea, setea, durerea sau oboseala. Patriarhul Eutihie s-a împotrivit cu autoritate acestei erezii, din care cauză împăratul 1-a exilat la mînăstirea lui cea dintîi. Acolo Patriarhul Eutihie a rămas timp de alţi doisprezece ani, şi opt luni. El s-a arătat a fi făcător de minuni, căci îi vindeca pe oameni de felurite boli doar cu rugăciunea, şi prin ungerea cu untdelemn sfinţit. Împăratul lustinian s-a pocăit de greşeala lui şi a murit, iar după el a urmat Iustin care 1-a rechemat pe Patriarh în scaunul lui de la Constantinopol, în care Sfintul a şi rămas pînă la moartea lui, păstorind Biserica lui Dumnezeu cu pace. Sfintul Patriarh Eutihie s-a strămutat la locaşurile cele cereşti în anul 582, aflîndu-se în al şaptezecilea an al vieţii sale. El s-a făcut cetăţean al împărăţiei celei veşnice a Stăpînului Hristos, pe Care L-a slujit cu cinste, cu credinţă şi cu curaj de-a lungul întregii sale vieţi.

• Pomenirea celor 120 de Mucenici care au pătimit în Persia

Cînd persanul rege Sapor a jefuit ţinuturile Bizanţului, al a luat cu sine una sută şi douăzeci de robi dintre creştini. Cum încercările lui de a-i face pe aceştia să se lepede de credinţa lor în Hristos şi să se închine focului au eşuat, regele i-a aruncat în cuptoare de foc şi i-a ars de vii. Printre cei o sută şi douăzeci de mucenici se aflau şi nouă fecioare afierosite Domnului. Aceştia cu toţii -au luat mucenicia cu cinste între anii 344 şi 347, strămutîndu-se la locaşurile cele cereşti din împărăţia cea veşnică a Domnului Hristos.

bar

Cântare de laudă la Sfântul Eutihie

Eutihie faţă de împăratul

Pre Hristos L-a mărturisit:

„Hristos, ” a zis el, „trup patimilor avea, în stare a simţi foamea şi setea.

El asemenea era, iar nu acelaşi,

Cu trupul de pe Tron. împăratul Slavei pe pământ a luat

Trup umil, omenesc.

Dar pe acesta l-a proslăvit,

Ridicînd trup omenesc la ceruri.

Oare un trup iluzoriu lacrimi ar vărsa?

Cum ar putea,

O, împărate, o părelnică frunte

Să transpire cu picături de sînge?

,Flămînzesc! însetez!’ a rostit Adevărul.

Oare numi-vei pre Fiul lui Dumnezeu mincinos?!

Cînd El înaintea lumii îşi mărturiseşte setea

Tu-l zici: „ De sete nu poţi suferi!” – oare cutezi aceasta?!

Însetînd, El îşi strigă setea de pe Cruce,

Iar tu-I răspunzi ,Nu-i adevărat ceea ce zici ‘?

O împărate, pre Domnul să nu huleşti!

Sub ale tale cuvinte însuşi satana jubilează!

Zadarnic biserici slăvite zideşti,

Dacă Credinţa o datini!

Zadarnice jertfele tale cînd cu mîinile tale

Tu Focul cel sfint ce le arde îl stingi!

Cunoaşte, O împărate,

Că ale Domnului nostru trupeşti pătimiri

Fost-au mai cumplite decît a toată lumea;

Cunoaşte că axul istoriei lumii

Doar în jurul Crucii se învîrteşte.

Crucea cea Sfîntă cinstită este, înfricoşată

Şi de minuni lucrătoare,

Puternică este să vindece,

Căci pe ea Hristos din preaplin

Chinuri şi dureri de om necuprinse a pătimit.

Pe Cruce Hristos a fost ţintuit

Din al Său adevărat trup sînge adevărat şi sudoare şi jale au curs,

Iar nu iluzii ale unui vis. ”

bar

Cugetare

Se spune despre un orator din vechime că a muncit zi şi noapte pentru a-şi însuşi marele dar al elocinţei. Cineva i-a zis: „Demostene nu-ţi va îngădui să fii cel dintîi dintre retori.” La care acesta imediat a replicat: „Nici eu nu-i voi îngădui lui ca să rămînă singurul.”

Deci, dacă nu poţi ca să fii un sfînt dintre cei mari, aşa cum a fost Marele Antonie, nu scutura din umeri, nu te dezvinovăţi şi nu spune: „Atunci eu nu voi putea nimic.” Ci mai vîrtos sîrguieşte-te şi sporeşte-ţi talanţii.

Căci în casa Tatălui Meu multe locaşuri sînt, zice Domnul (loan 14: 2). Căci fie şi cel mai de pe urmă locşor de-1 vei dobîndi acolo în împărăţia Cerurilor, să ştii că te vei afla în el mult mai slăvit, mai norocos şi mai fericit decît cei mai avuţi regi sau dregători care au locuit vreodată pe pămînt. Fiecăruia după al său talant! Nu vei fi la fel de mare ca Marele Antonie, dar nici Sfîntul Antonie nu va locui singur în împărăţia lui Dumnezeu!

bar

Luare aminte

Să luăm aminte la învierea Domnului nostru lisus Hristos:

  • La cum piatra prăvălită pe mormînt nu s-a spart, nici s-a stricat pecetea romanilor;
  • La cum Atotputernicul şi Blîndul nostru Stăpîn nu a stricat interiorul sau pecetea mormîntului, tot aşa cum nu s-a stricat nici pîntecele Fecioarei dintru care a ieşit.

bar

Predică

Despre nimicirea ultimului vrăjmaş – „Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea” (1 Corinteni 15: 26).

Cel mai cumplit vrăjmaş al omului este diavolul, al doilea este păcatul, iar al treilea moartea.

Stăpînul nostru lisus Hristos i-a biruit pe toţi aceşti trei duşmani ai neamului omenesc.

Prin smerenia Lui El l-a bătut pe diavolul cel plin de mîndrie; prin moartea Lui El a biruit păcatul; iar prin a Sa înviere El a biruit moartea.

Învingîndu-i pe toţi aceşti trei duşmani ai noştri, El ne cheamă pe noi să fim părtaşi ai slăvitei Lui victorii. Căci într-adevăr, nu noi sîntem cei care biruim, dar sîntem însă legaţi de Biruitor.

Doar a Sa putere învinge, doar ale Sale arme sînt puternice. Noi nu avem de la noi şi prin noi nici arme, nici putere, şi cu toate acestea ne confruntăm cu cei mai cumpliţi duşmani.

Iată însă că întru El, împreună cu El şi alături de El, noi biruim nişte vrăjmaşi care sînt mai tari decît noi. Dar ce preţ cere Domnul de la noi spre a ne face părtaşi biruinţei Sale? Unul foarte mic şi foarte neînsemnat, fraţii mei! Anume, Domnul ne cere ca să fim smeriţi cu inima şi blînzi, şi să ne supunem voii lui Dumnezeu Celui Care ne-a făcut pe noi – iată preţul care ni-1 cere pentru a ne dărui nouă întreagă biruinţa Lui aspura diavolului. El ne cere ca să ne murim nouă, să murim patimilor şi dorinţelor noastre păcătoase – iată preţul pe care ni-1 cere pentru biruinţa păcatului. El ne cere să viem Lui şi nu nouă, să-L primim pe El în inimile noastre – iată preţul pe care ni-1 cere pentru biruinţa morţii. El i-a biruit pe toţi vrăjmaşii noştri desăvîrşit şi pînă la capăt, pe faţă. Dar El cere de la noi acest mic preţ, spre a ne face pe fiecare din noi desăvîrşiţi părtaşi ai biruinţei Sale. Sfîntul Apostol Pavel zice: „Să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru lisus Hristos!” (I Cor 15: 57).

O, Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Cel Care ai înviat întru a treia zi din morţi, luminează-ne, împuterniceşte-ne şi vindecă-ne pre noi cu Biruinţa Ta, pre noi ce care pururi Îţi sîntem recunoscători Ţie. Căci a Ta este slava şi mulţumirea în veci, Amin!

vinieta

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Proloagele de la Ohrida și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s